Sezatoarea canadiana (52)
Raspunsuri - Pagina 16
ange spune:
quote:
Originally posted by Ira
Cami, nu faci decat sa repeti exact ce am mentionat cu 2 mesaje inainte. Nu ma mai autocitez, ca n-are sens. Cat despre testament, el se face la notar. Da' daca vrei tu, poti sa-l faci si la avocat
ok.daca te simti bine sa-ti spun ca ai dreptate ,ai!
eu nu am facut decat sa aduc niste info. la fete in speranta ca fiecare va "studia" in deaproape cele afirmate de mine(de fapt nu de mine ci de institutiile in cauza)...
Na! asta-i.am terminat cu subiectul asta.
tu poti continua,iau notite parol
si ca sa te asigur iti spun ca nu am de gand sa ma contrazic cu tine pe abbbbsoluttt nici o tema si asta din respect pt. tine si pt. faptul ca-mi esti o prietena buna,buna...
o zi buna.
"nimeni nu moare virgin.viata i-o trage fiecaruia cel putin odata."
foto
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=12366" target="_blank">povestea Maiei
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=16811" target="_blank">povestea lui Robert
bebitzu spune:
Emilly, incearca cu VICKSVapoRub, gasesti la Pharmaprix sau Jean Coutu, este o crema cu care noi ne impacam fff bine.Inainte de culcare il masez pe Mihnea pe spate si gat, asta il ajuta sa respire mai bine .
Felicitari pentru job si la mai mare.
Ira spune:
Emilly, felicitari pentru job !
Camy, tocmai pt. ca suntem prietene, contrazice-ma fara frica. In felul asta avansam cu totii intru acumularea unor informatii care ne pot ajuta pe toti.
Danim, imi pare rau ca te-ai lovit personal de asemenea problema. Viata ne pune uneori in niste situatii teribile.
Departe de mine de a fi cinica, insa sa nu incetam sa ne repetam care sunt adevaratele motive pt. care ne aflam cu totii aici, in Canada, si nu am ramas acasa in Ro. Nu pentru zapada, lipsa poluarii sau liniste, nu pentru bani, nu pentru siropul d'erable, balene sau limba franceza, ci tocmai pentru ca aici in Canada legislatia este facuta in folosul oamenilor, este conceputa cu enorm de mult bun simt si, culmea, mai este si respectata. Si cand mai auzim povesti din astea demne de cascadorii rasului, (cum ca statul ne ia copiii, si le mai da si una in cap sechestrandu-le averile, sau cum ca testamentul e obligatoriu, altfel esti inselat) ar fi indicat sa mergem la biblioteca sau la librarie, sa ne cumparam de 20 $ un cod civil care contine absolut tot ce se numeste lege in qc. si sa judecam noi cu mintea noastra situatia.
Despre asigurare de viata, ceeace este cert, este ca atunci cand esti asigurat si mori, compania de asigurari este obligata prin lege sa plateasca cuiva, chiar daca toti beneficiarii trecuti in asigurare sunt morti. Vorbesc de Qc, restul nu stiu. Asigurarea intra pe succesiune, si se vor face anunturi la ziar pentru a se cauta rude ale decedatului. Deci daca suntem asigurati, ar fi bine sa vorbim si rudelor din Ro despre asta, ca sa-si caute singuri banii in caz de vreo nenorocire, sa nu sa se ajunga ca asigurarea sa verse banii la stat. In concluzie nu este posibil ca asigurarea sa pastreze la ea banii, fara sa-i verse - in caz de deces. Indiferent de compania de asigurare si de pachetul de servicii.
oanagabriela spune:
Cred ca eu am deschis subiectul cu tutorii si vreau sa precizez ca idea era sa va desemnati tutorii copiilor printr-un act oficial, altfel (in cazul disparitiei ambilor parinti) se numeste un tutore din oficiu, care va face ce crede el de cuviinta. Nu aveam nici o informatie depre ce se intimpla daca mai tiirziu cineva din familie ar vrea sa preia functia de "tutore". Din ceea ce a scris Ira, este posibil (ceea ce mi se pare normal de altfel), dar ca orice procedura oficiala, cere timp, probabil si ceva bani si daca familia este in Romania va fii mult mai dificil de dus pina la capat. Nu cred ca a spus cineva pe aici ca statul "ia" copiii, doar ca se ocupa de ei in felul lui...si in lipsa unor indicatii clare din partea parintiilor. Atita timp cit copilul este minor, tutorele legal actioneaza ca un parinte si ia toate hotaririle legate de copil. Fara sa cunosc vreun caz real, imi imaginez ca optiunea unei familii de "accueil" este de asemenea f.probabila (tutorele din oficiu nu este neaparat persoana care ar si avea grija de copil, se poate deci recurge la familii de "accueil" sau poate adoptie?? aici chiar ca nu siut...).
Si un alt lucru de facut: pentru copiii nascuti in Canada, sa cereti la ambasada romana (cel putin asa a fost pe vremea mea, in 2000) si un certificat de nastere romanesc. Nu se stie niciodata cind poate fii folositor.
nelia spune:
Ira, eu nu am spus nici un moment ca statul ne ia copiii (definitiv) sau ca nu sint legi bune. Singurul lucru care ma face sa ma gindesc ca e bine sa existe ceva scris de noi, in caz de... doamne-fereste, este ca, statul este o notiune abstracta in lipsa individului, nu? Si indivizii care lucreaza pentru stat si care il formeaza sint oameni si cu probleme, dar peste asta, mai sint si functionari publici. Departe de mine de a spune ca aici e rau, dar daca ajungi la mina functionarului public (de peste tot, dar cu atit mai mult din Canada), apoi la mina lui sta pina isi indeplineste toate sarcinile si responsabilitatile postului. Si daca ar fi unul... dar vor fi o suta si unu care vor lucra la „cazul“ nostru. Si daca am fi numai noi care..., dar in aceeasi perioada vor fi x morti si n copii si dosarele aferente. Aici cuvintul cheie e „dosarul“. Si noi vom fi un dosar, impartit in dosarele, care vor merge pe la serviciile cu pricina. Serviciile cu pricina au si ele subservicii... si asa mai departe, pina ti se face pielea de gaina. Bineinteles ca se rezolva pina la urma si copiii vor ajunge acolo unde trebuie, iar banii pe care nu-i avem la fel. Dar asta poate lua luni sau chiar un an, iar eu innebunesc numai la gindul ca o seara sau citeva ore copiii mei sint efectiv ai nimanui... Numai gindul asta si imi face rau, vad fetisoarele lor si simt sufletelul lor si gata... mor de inima rea. Nu ca nu ar avea ce minca sau ca dorm in strada, ca stiu ca nu va fi asa, dar de suflet, de ala cine are grija!?! Deci pentru mine testamentul sau ceva scris lasat la un prieten de incredere, cam asta ar rezolva: sa vina imediat, sa ia copiii si sa fie sprijinul si balsamul lor pina cind se rezolva restul, ajutindu-le sa treaca cit mai usor peste primele clipe. Am de gind chiar sa scriu cum sa se poarte cu ele, ce le-ar putea alina mai repede, ce le place, ce prefera etc.... pentru ca cine poate sa le cunoasca mai bine decit mine sau tati?!?
Gata, nu mai vorbesc despre asta ca mi se face rau, scrieti numai cind aflati ceva concret, ca daca mai vad inca o data cuvintul testament, ma asez jos si ma pun pe bocit si nu ma mai opresc.
In alta ordine de idei, nu ca ar fi una... A ajuns cu bine!!! Sotul! In Romania! Acum e deja cu prietenii!
Am avut toata dimineata o stare speciala, daca pot sa o numesc asa. Am trait fiecare moment din calatoria sotului, de parca as fi fost eu in locul lui: emotiile lui cind se apropie de Otopeni, aeroportul (noi nu am mai fost in tara de 4 ani si ceva de cind am plecat si inca nu s-a suprapus nimic peste momentul plecarii. Of, ce suflet ud am, parca plinge. In ziua plecarii, pe 16 iunie 2002, noi am facut si ziua de un an a Agatei, ca sa-i poata taia nasa, prietena mea ceam draga si mai buna, motul si petrecerea de adio. Am chemat toti prietenii dragi si am sarbatorit, ca si cununia noastra, cu sufletul. Adica unul din chefurile alea unde nu distractia e scopul principal si faptul ca sintem prieteni si ca existam unii pentru altii. Si ne-am intins, printre facut si desfacut bagaje (ca le-am sortat si cintarit pina dimineata la 4, la 8 aveam avionul) pina dimineata. Au stat toti cu noi pina am plecat. Erau multi, vreo 30, deci nu puteau sa mearga toti la aeroport, ca nu avea rost si nu erau masini suficiente (cam toti sintem din aia peticiti, dar cu suflet mare). Si din momentul asta incep amintirile: prietenii adunati ciorchine la usa blocului, imbratisarile de ramas-bun, urarile de bine, lacrimile celor mai sensibili (eu eram in transa, parca ma uitam la un film, ma fixasem de copil si de bagaje, in rest parca nu mi se intimpla nimic mie), urcatul in masini, Otopeniul, despartirea de cei care ne-au insotit, noi intrind cu Agata mica in brate, parintii si prietenii care se uitau cu ochii inlacrimati dupa noi si care inca mai aveau intiparita pe fata surprinderea ca astia chiar pleaca, senzatia noastra permanenta ca inca mai putem renunta, ne intoarcem, iesim imrpeuna cu cei cu care am venit si gata. Apoi cintarirea bagajelor (erau OK!) si intrarea pe culoarul care ne ducea la avion. Acolo ne-am oprit, ne-am uitat unul la altul si eu l-am intrebat pe sot: plecam? Si el a zis: vrem, nu? Da. Atunci, hai sa o facem. El a ramas un pic pe ginduri, eu iar il intreb: s-a intimplat ceva? Nu, imi luam ramas bun de la munti si de la pamint! Ne-am uitat spre prieteni si parinti si le-am mai facut inca o data cu mina... unii dintre ei iesisera, ne-au spus dupa aceea ca era prea mult pentru ei sa se uite cum dispaream... Si am intrat pe culoarul lung si rece, mergind tacuti unul linga altul, fiecare cu bagajul lui: eu cu Agata, el cu cel de mina. Si asta a fost tot! De zeci de ori pina acum am refacut drumul in sensul invers, pentru ca tot asteptam sa ne permitem sa mergem in tara. Si dimineata asta am facut: am retrait alaturi de sot, fiecare minut al reintoarcerii lui: avionul, culoarul, Otopeniul, intilnirea cu cei care l-au asteptat, opritul la Casa Presei Libere (unde lucreaza citiva dintre prietenii buni si care nu au putut sa vina la aeroport, dar au iesit sa-l vada cind i-a sunat), emotiile de acasa, intilnirea cu ai lui si cu cei care il asteptau acasa... Si acum sint toti cei care au putut sa vina la unul dintre cei mai buni prieteni ai nostri! Iar miine pleaca pe munte cu o parte dintre ei!
Na, ca acum ma simt mai bine, v-am transferat si voua o parte din emotiile mele. Acum ma duc la cele zilnice, ca trebuie sa o imbrac pe Agata si sa o duc inapoi la scoala dupa pauza de masa. Apoi curatenia de sfirsit de saptamina, mincare si patinaj!
Numai bine si un weekend de vis va doresc!
Edit: Eu i-am luat Tudorei certificatul de nastere romanesc. Am fost la Consulat cu actele ei si bani (100$ parca) si ti-l da pe loc. Si eu m-am gindit la fel, ca nu se stie niciodata, e bine sa ai totul in regula si intr-o tara si in alta, ca tot avem cetatenie dubla.
CORNELIA, mami de AGATA si TUDORA
danim spune:
quote:
Originally posted by Ira
Viata ne pune uneori in niste situatii teribile.
Tocmai de aia e bine sa aflam inainte si nu dupa... Sunt chestii despre care noi nu suntem educati sa vorbim si consideram ca o sa avem timp sa le facem...
ange spune:
la Mtl. ningeeee 
To,cum e la voi vremea?
un wek .placut
danim spune:
ba ploua,ba iar ploua....se zice la luni ar ninge si pe aici.
week-end placut!!!
arturicii spune:
Nelia,
foarte impresionanta reamintirea ta.
Si noi am trait-o nu de mult; adica eu singura cu 2 copii plecand; nu am acceptat insotitori la avion stiind ca ar fi prea greu; asa ca ne-a condus doar sotul respectiv tatal Arturicilor....
Insa noi avem sansa sa mergem acasa si in decembrie si sa stam un pic ci cei dragi apoi sa revenim in Ianuarie.
Nu pot sa imi imaginez ce ar fi sa nu putem sa mergem; cred ca va e tare greu tuturor celor care nu ati mai fost in Ro de cand ati plecat... Si am tot respectul pentru puterea voastra!
_
A nins si pe aici un pic, apoi lapovita.
Un weekend frumos tuturor,
Ioana
nelia spune:
Dar de ce tatal Arturicilor a ramas acolo? Dumnezeule, eu nu pot sa ma gindesc ca as sta atit de mult fara sotul meu... A stat in iarna o luna in Burlington, Ontario si am zis ca o iau razna de dor. Nici nu stiam ca poate sa-mi fie atit de dor de el, ca poate sa-mi lipseasca atit de mult. Si tie nu ti-e greu singura, aici, si doi arturici!?! De fapt, nu stiu de ce intreb, ca sigur aveti motive bine intemeiate daca ati ales aceasta varianta. Ca nimeni nu se desparte de buna-voie.
CORNELIA, mami de AGATA si TUDORA