Transylvania - un film cosmopolit

Transylvania - un film cosmopolit | Autor: mika12

Link direct la acest mesaj

Tocmai am vazut "Transylvania" de Tony Gatlif si sunt atat de incantata incat vreau sa va vorbesc despre acest film. Asia Argento (italianca) si Birol Unel(turc) sunt extraordinari in rolurile principale. Despre ce este vorba in film? Despre dorinta nesfarsita de dragoste si libertate a unei femei si a unui barbat, reuniti din intamplare in spatiul transilvanean (dar si maramuresean si ucrainean din cate mi-am dat eu seama, analizand decorul).
Zingarina e o tanara (italianca) ceva rebela de felul ei, care pleaca impreuna cu Maria, prietena ei (frantuzoiaca), in Transilvania ca sa-l caute pe Milan (roman), barbatul de care este indragostita si cu care a ramas insarcinata.Dupa ceva timp, reuseste sa il gaseasca pe Milan , un cantaret pe cinste, care ii spune in modul cel mai brutal posibil ca... nu o iubeste! Cata deceptie pe biata fata care isi facuse atatea iluzii! Din fericire, Zingarina da peste un alt barbat(german), cu o dorinta apriga de libertate, o parere proasta despre "amour" si un simt al afacerilor cere displace multora! Bineinteles ca aceste personaje cosmopolite graiesc si canta in mai multe limbi -romana, rom, italiana, germana, franceza, maghiara, rusa(sau ucraineana, nu mi-am dat prea bine seama, mea culpa!). O adevarata delectare pentru ureche, dar si pentru ochi, caci momentele folclorice sunt multiple si sublime, peisajele pure, luminile diafane,lipsite de orice forma de trucaj...
Filmul a fost prezentat si la Cannes anul acesta, la festivitatea de inchidere.