imi pierd sotul sau e doar o criza?
Raspunsuri - Pagina 2
karol spune:
Nu , nu cred ca iti pierzi sotul.Sunt convinsa ca este doar o criza prin care trece.Si eu trec uneori prin aceleasi crize ca sotul tau si am impresia ca in afara de fetita mea nu am realizat nimic in viata si ma simt pierduta.Atunci, in acele momente, la fel vorbesc si eu la pers intai: sa-mi iau, sa-mi dreg, copilul meu.Nimic nu mai este al nostru.Si stiu de ce mi se intampla toate astea.Eu am venit la sotul meu, in casa parintilor lui, care nu au avut placerea sa ma treaca in spatiu si cand imi aduc aminte de asta, gata, ma ia toti nervii si mi se pare ca ma aflu in aer.Stai linistita ca toate astea or sa treaca.
ruxij spune:
Nu stiu de ce mai scriu, ca doar am scris doua mesaje la subiectul asta, dar uite, vreau sa imi fac autocritica. Tot timpul spun "eu o sa imi cumpar o casa", de parca o sa ocumpar singura si doar eu muncesc; "eu o sa obtzin rezidentza permanenta in USA", de parca aia nu se da pe familie; si toate, toate cele le fac doar EU!! Casa mea, copilul meu, computerul meu etc etc etc... Si vorbesc tot timpul despre mine, despre ce am facut la munca, despre ce am de gand sa mai fac, fara a intreba cumva si "ce parere ai draga de ideea mea"... Nu, ci "iata ce o sa fac", sau uneori "iata ce am facut", mai rau, nu? Cred ca sotzul meu trebuia sa 
Si eu am avut casa dinainte de casatorie si da, pe el l-a deranjat asta si da, ai mei s-au grabit foarte tare sa mi-o cumpere cu 6 luni inainte de nunta, s-au imprumutat, au facut pe d.. in patru, ca mijloc de precautzie, ca daca "nu merge" casnicia, sa nu impart cu sotzul meu munca LOR. Mie nu mi se pare incorect pana la urma. Si sotzul meu a avut o garsoniera dinainte de casatorie si nu m-a trecut nici el pe mine pe acte.
Asha ca, concluzia e aceeasi, este posibil sa nu fie probleme daca treci ushor peste cuvintele astea ale lui, se intampla la multzi altzii situatzii similare.
Ruxi
mariana_flo spune:
Eu va intreb atunci, nu toate bunurile cumparate in timpul casatoriei se impart intre soti daca intervine un divort? Si, din cate stiu eu, legislatia romana acorda un procent mai mare din bunuri partii care demonstreaza ca a adus in casa un venit net mai mare. Deci oricum ai intoarce problema tot nu este o solutie ptr ca acea casa nou cumparata sa fie NUMAI a unuia singur. Si atunci... ptr cee atata zbucium? Si de ce se merge pe premiza ca in timp se va divorta? Mai ales dupa ce s-a pus la cale aparitia unui copil. Eu cred ca pana la urma, toti agonisim ptr a putea lasa ceva in urma noastra, de regula copiilor.
ale spune:
Se impart la divort doar bunurile obtinute in timpul casatoriei. Ceea ce ati avut, fiecare in parte, inainte de casatorie, nu intra la partaj.
Cat despre partea a doua .. da, e trist daca se pune deja problema 'cum vom imparti la divort'.
O zi senina!
parpalak spune:
Ai tras, mai, vulcanul de limba?
moto spune:
Draga Mariana in primul rand poate sunt eu mai dura dar sa sti ca dupa parerea mea cand un barbat incepe sa se planga sau sa nu te includa in discutii si pe tine este ceva la mijloc....nu ii mai convine relatia cu tine .....cum adica spune ca daca el pleaca tu ai sa-l inseli?.....este o jignire la persoana ta ....si mai ales ca ai si pierdut o sarcina nu de mult dupa cate stiu eu ....ar trebuii sa te si in
scuza-mi expresia dar asa este ...iar daca nu-i convine relatia si vorbeste numai la pers 1 nu are decat sa plece ...barbati mai sunt doar el a spis cu gura lui ca daca pleaca tu o sa-ti gasesti pe altcineva ....nu-i permite sa mai de-a bani la mama lui tu nu ai avut pe masa de pasti decat un amarat de pui dar el ii da bani la mama-sa ...de aia nu s-a realizat pana la 21 de ani ca o intretine si pe mama lui .....eu cred ca mama -sa ii mai importanta decat tine .....Delia si bb-ul Sebastian
mariana_flo spune:
Oameni buni, cred ca MOTO are dreptate. Si eu tot cam asa gandesc. Am multe experiente graitoare care mi-au confirmat de-a lungul timpului ca parintii lui i-au fost o piedica. Sa va dau un exemplu numai: l-am batut pe sotul meu la cap 1 an de zile sa urmeze o facultate. Intr-un tarziu s-a decis sa incerce si dupa un efort urias a reusit sa fie admis la o facultate particulara, ce-i drept, la FF caci are si servici si nu se poate altfel. Parintii lui cand au aflat, in loc sa-l felicite au inceput sa ma critice pe mine ca arunc banii pe geam. Ca ce ne trebuie noua facultate. Atunci si-a dat si sotul meu seama cam cum sunt parintii lui si chiar s-a distantat considerabil de ei. Problema este ca nu se poate detasa suficient de mult incat sa-si urmareasca intat binele lui, iar eu nu mai sunt dispusa sa ii intretin si pe parintii lui. Nu sunt absura, nu-i cer sa nu-si vada parintii, sa nu-i respecte, etc. Ii cer numai ca pe primul plan sa fie familia noastra si pe urma parintii. Oare gresesc? Mama mea imi spune ca sunt nitel cam dura, insa mama a fost intotdeauna o fire supusa. Ce vreau eu sa subliniez este ca sotul meu intelege ca eu am dreptate, si se comporta ca atare o perioada de cateva luni. Apoi o ia de la capat. Ne lasa pe noi pe planul doi si isi "indoapa" parintii. Repet, daca ar fi niste oameni sarmani, as intelege, dar socrii mei au o situatie materiala mult mai buna ca a noastra si totusi ne cer noua bani. Cum sa-l aduc pe calea cea buna?
ylena spune:
Traim intr-o lume in care valorile morale traditionale se degradeaza pe zi ce trece: divorturile se inmultesc (se pare ca durata medie de viata a unui cuplu in ziua de azi este de doi ani si opt luni, cel putin asa spun sociologii), nesiguranta in familie apare din ce in ce mai des, multe cupluri nu vor sau nu-si pot permite sa faca planuri pe termen lung tocmai din cauza acestei nesigurante care ne stapaneste viata post decembrista (nu ma apuc sa fac o critica a societatii sau o analiza, ci pur si simplu constat cu mult amar). Parintii nostri munceau din greu sa-si faca o casa impreuna si nu puneau problema divortului inainte, iar daca unul din parteneri venea in cuplu cu o casa dobandita inaintea casatoriei, cu atat mai bine, al tau devenea al nostru si grija locuintei disparea. Poate percep gresit, poate ma insel gandind ca lipsurile mari din acea perioada sudau mai mult familia, dar parintii nostri parca erau mai uniti si mai dispusi sa traga amandoi in acelasi sens, la acelasi "jug".
Ce spui tu despre tine mi s-a intamplat si mie cu doi parteneri diferiti, fostul meu sot de care am divortat dupa 10 ani, si Sotul meu de suflet, iubitul pe care l-am pierdut de curand. Primul a venit in casa -casa mea, cumparata de parinti, dragii de ei- cu o valiza si cateva fleacuri. Ne iubeam dar eram si o partida, aveam apartament cu 3 camere! Cu toate acestea multa vreme a refuzat sa faca "ceva" in casa, motivand ca inca nu se poate adapta, nu ii apartine. Iar in final, cand ne-am despartit, ca o razbunare a sortii, am fost pe punctul de a pierde atat apartamentul meu cat si al parintior, numai datorita unor combinatii ciudate facute de el...Dar asta e o alta istorie, alt subiect.
Cel de-al doilea, Sotul meu de suflet, desi avea propriul apartament, frumos, aranjat cu grija, imi spunea de multe ori ca nu-mi poate oferi nimic, ca e un nimeni mai jos decat mine, dar se mandrea cu mine si cu realizarile mele...
Am inteles de aici ca barbatii sunt o specie ciudata dotata cu un ORGOLIU iesit din comun si mai mult, pastreaza ceva din instinctul primar al vanatorului ancestral. Un barbat e intotdeauna mandru de realizarile trecute sau prezente ale femeii de langa el, dar putini sunt aceeia care accepta sa fie depasiti pentru ca asta le sapa increderea in sine, le diminueaza puterea si sentimentul placut ca ei sunt samanta ocrotirii, stalpul in casa. Nu conteaza ca sunt de multe ori comozi si te lasa pe tine femeie sa te confrunti cu realitatea dura si sa gasesti solutii, nu conteaza ca sunt oarecum neajutorati si depind de tine prin hrana si confortul zilnic, barbatii, chiar si cei mai buni vor sa instaurezeze suprematiea masculinitatii.
Uite ca am facut o intreaga teorie si m-am indepartat de la subiect. Vorbeste cu sotul tau de la suflet la suflet, trebuie sa existe un buton pe care sa apesi ca sa se deschida catre tine. Arata-i incredere si dragoste si mai mult ca sigur vei primi la fel daca stii cum sa vorbesti. Ideea unei plecari iminente si de luga durata il tulbura si-i da sentimentul de teama pentru viitor. Chiar daca te iubeste si are incredere in tine el se gandeste ca nu stii ce-ti aduce ziua de maine, daramite anul. Si de aici reactia in lant: el plecat, aparitia unui al treilea in viata ta, divort, instabilitate, lipsa unei case-camin, etc. Adu un plus de intimitate intre voi si poate lucrurile se vor rezolva de la sine.
Iti doresc ceea ce-mi doresc si mie, si tuturor celor de aici.
Cu drag,
Violeta spune:
Doamne, cata dreptate aveti fetelor!... Eu am divortat de sotul meu in urma unor discutii, care pentru mine si acum sunt neclare (?!)... La inceput el nu avea nimic. Eu primisem de la parinti o garsoniera, aveam salarii aprox. identice si parca nu vroia sa cladeasca nimic alaturi de mine... Dupa ce functia i-a permis un salariu mult mai mare, spunea: "simt ca trag singur la caruta!".....Dintr-o data devenisem prea grea sa ma urce in caruta lui. De fapt nu-i cerusem niciodata asta, dar nu mai corespundeam probabil financiar, schiopatam cand trageam caruta si il incomodam...
Deci... discuta cu sotul tau, asculta-l in primul rand si trage concluzii obiective. Iti doresc numai fericire!
mariana_flo spune:
Am reusit sa gasesc un moment bun ptr a deschide subiectul. M-am lovit de acelasi zid. Mi-a spus ca e mai bine sa evitam aceasta discutie ptr ca nu vrea sa ma supere. Mi-a spus ca-i pare rau si ca pe viitor va incerca sa nu mai repete greseala. Dar povestea asta am mai auzit-o de n ori. Acum incearca sa ma faca sa uit acest necaz, prin tot felul de atentii si gesturi tandre. Ca ded obicei, am sa iert si am sa incerc sa uit, dar problema tot nerezolvata ramane. Oare cum va fi pana la urma deznodamantul? Oare n-ar fi bine sa -mi iau masuri de protectie? n-ar trebui sa fiu mai precauta de-acum in colo? oare mai pot sa am incredere oarba in el? Ma doare cumplit ca s-a ajuns aici. Il iubesc din tot sufletul si speram sa fim fericiti impreuna, nu unul intr-o parte si celalalt in alta. Ma gandesc iar,... daca nun pierdeam sarcina, ma lasa in tara gravida in 7 luni stiind ca nu ma pot baza nici pe ajutorul familiei? Parea sa-i pese de mine si de copil.Acum sunt sigura ca da. S-a inscris pe lista de plecare cand inca eram insarcinata. Oare ma iubeste? Ce fel de iubire este asta?