cum ii spui ca nu l-ai nascut tu?
Raspunsuri - Pagina 9
iuliana67 spune:
Buna ziua tuturor mamicilor .sunt nou logata aici si mi-a facut deosebita placere cand am descoperit acest forum.Si eu am un baietel de 9 ani si 3 luni si este viate mea. Avea 8 luni atunci cand l-am vazut prima data si de atunci este langa noi. Nici nu ma mai gandesc ca nu eu l-am nascut,simt ca este rupt din mine.nu stiu cum va fi acea zi cand va trebui sa afle ca este adoptat dar simt ca nu va reactiona urat.Acum eu cred ca este prea mic sa realizeze.D E MIC AM INCERCAT SA IL PREGATESC SI ACUM CAND ESTE MARISOR ESTE DE ACORD CA MAMA ESTE CEA CARE TE CRESTE DAR EL VORBESTE DIN PUNCTUL DE VEDERE AL ACELOR COPII.
cons spune:
Fetelor, voi sunteti mamele care aveti mau mult timp petrecut cu copilul adoptat. Mai dati-ne si noua informati despre comportamentele copilului la gradinita, scoala, despre comportamentul copilului in societate, etc... Care dintre voi are copilul care constientizeaza ce inseamna adoptia?
ioanaalice spune:
nu e diferit de ceilalti.
ioana, mama lui Mihai
simali spune:
Noi - tatal tau si cu mine - cautam un copil. Dar nu orice copil, ci unul care sa simtim ca este al nostru; exista pe lume, pentru fiecare familie, copii sortiti sa fie ai acelei familii. Sti cand un copil iti este sortit pentru ca atunci cand il intalnesti se produce un miracol: sufletul tau se deschide brusc si esti brusc inconjurat numai de iubire. Iar noi am cautat, si am cautat, peste mari si tari. Si am intalnit multi copii, si ne intrebam "sa fie oare acesta copilul nostru?" si aflam ca "nu, nu este copilul care ne-a fost sortit". Si intalneam alt copil. Si iar aflam cu tristete ca nu este cel sortit. Pana cand, intr-o zi care parea sa semene cu toate celelalte, te-am intalnit pe tine. Si dintre toti copiii din Univers am stiut ca tu esti copilul care ne-a fost sortit noua. Eu cred ca familia noastra este speciala: pentru ca noi nu am aparut asa, pur si simplu; ci ne-am cautat reciproc si constient pana cand ne-am gasit. Iar apoi am luptat sa fim impreuna. Vezi? E magic.
alice
terry spune:
Cons, eu iti pot raspunde la intrebare. Fetita noastra stie ce inseamna adoptia. Ea cunoaste adevarul despre ea de pe la 4 ani. Stie ca nu am nascut-o eu. E foarte fericita ca am luat-o de la Casa de copii si impreuna formam o familie. Anul acesta incepem scoala. Ea e un copil extrem de sociabil si spune tot din casa, dar ma surprinde faptul ca acest amanunt din viata ei nu l-a povestit la gradinita. Si acum imi pune tot felul de intrebari, dar nu despre cea care i-a dat viata ci despre cum a fost viata ei la leagan.
Mai multe nu stiu ce te-ar putea interesa.
La orice intrebare iti pot raspunde pentru ca de 6 ani suntem si noi parinti ai unei fetite care cu siguranta trebuia sa fie a noastra. Nu de multe ori am spus eu si sotul meu ca noi, nu am fi conceput un asfel de copil. E minunata din toate punctele de vedere. E lumina ochilor nostri.edit: acum am recitit paginile anterioare si pe la pagina 4 se afla si povestea despre cum i-am spus noi fetitei adevarul.Eu nu i-am spus niciodata despre cea care a nascut-o ca i-ar fi mama. I-am spus ca este o femeie. Am incercat sa o fac sa inteleaga ca parinti sunt cei care au grija de copii. M-a intrebat de ce a fost lasata in spital dar i-am spus ca sunt multe motive pentru care ar fi putut s-o faca, dar noi cum nu o cunoastem pe acea femeie, nu putem stii de ce a procedat asa.
Eu nu sunt de acord sa o ridic in slavi dar nici sa o vorbesc de rau. Pur si simplu raspund cu nu stiu cand vine vorba despre acea femeie. Pentru ce sa o tratez cu prea mult respect? Nici macar in fata copilului. Sa isi formeze o parere gresita despre cele care abandoneaza. Acum, la varsta asta nu incercam sa ii dezvaluim adevarata noastra parere despre astfel de "mame". O lasam pe ea sa isi faca o idee avand toate datele despre ce a trait pana sa ajunga acasa. Noi nu avem dreptul sa judecam pe nimeni, la urma urmei.
Rozi spune:
Terry, exact asa gandesc si eu! Tot asa i-am spus lui Victor ca a crescut in burta unei femei. Inca e mic, are 4 ani, nu a ajuns acolo incat sa intrebe de ce l-a parasit cea care l-a nascut, dar cand va intreba ii voi spune si eu adevarul, ca nu stiu de ce a facut-o, dar ca, in niciun caz, nu este din vina lui (si voi insista e asta). Poate ati citit despre "cazul" din Anglia, sa ma scuze cea care a dat linkul ca nu i-am retinut numele, dar fata adoptata zice clar ca si-a dat seama ca abandonarea ei de catre cea care a nascut-o NU este din cauza ei, a copilului, ci este strict problema adultului care a luat aceasta decizie. De unde mi se confirma ca, atunci cand un copil constientizeaza ca a fost parasit/abandonat, el este convins ca a facut el ceva rau si se invinovateste pentru aceasta greseala inchipuita tot timpul, amarandu-si viata. De aceea am hotarat sa insist ca el n-are nicio vina, n-o sa spun nici ca "n-a avut posibilitatea sa te creasca" pentru ca-i va fi mila de ea, nici ca "nu te-a vrut", afirmatie care poate avea, tot din punct de vedere psihologic, urmari dureroase si nemeritate de bietul sufletel, si asa chinuit sa descopere ce-i cu el, cu existenta lui pe lume.
terry spune:
Perfect de acord cu tine, Rozi.
Este foarte important ca in astfel de cazuri, ca si in divorturi, copiii sa fie constienti ca adultii poarta intreaga responsabilitate a situatie create.
Singurul fapt declarat de fetita noastra care o deranjeaza este acela ca nu a crescut in burtica mea.I-am spus foarte clar ca asa trebuia sa se intample. Noi ne-am dorit un copil exact asa cum este ea.Exista totusi o latura ascunsa a existentei ei pe care nu avem inca curajul sa i-o dezvaluim. Este vorba de fratii ei.
Noi stim cate ceva despre cea care a nascut-o din dosarul intocmit in urma anchetei sociale de la domiciliul respectivei.
Nu cred ca vom putea vreodata sa ii spunem ca mai are frati dintre care unul e autist si o alta sora abandonata si ea.Si ce nu voi face iarasi vreodata: nu voi aminti denumirile de mama naturala si mama biologica. Mi se par expresii "nesanatoase". Dupa parerea mea, mama e una singura si nu e obligatoriu sa fie cea care a dat nastere copilului.
incognito spune:
V-am citit pe sarite ce e drept,dar asta nu ma opreste sa va spun din tot sufletul ca meritati tot respectul din lume!
Sinteti niste femei absolut deosebite!
Toata admiratia mea,
Incognito
mami de Ioan si Ioana-06.01.2003
cons spune:
Terry, mai exista un subiect asemanator, uite ce scriam acolo:
---------------------------------------------------------
In ultima vreme, i-am spus de mai multe ori povestea cu burtica bolnavioara si ca el a venit pe lume intr-o alta burtica a unei alte femei, ca l-am luat de la spital. Vreau sa spun ca i-am spus acest lucru mai calm cu mai multe cuvinte (practic ca o povestioara). Va spun ca nu i-a placut ideea si atunci cand isi aduce aminte imi zice:
,, Ma mamiiiiiiii, tu nu intelegi, eu n-am fost la spital, ma! N-am fost ma in burtica altei femei, eu am fost in burtica ta! Tu nu, intelegi! Ce daca, daca a fost bolnava. Fac eu o magie sa-ti treaca si apoi o pup eu.N-am fost eu."O zice pe un tot atat de calm si atat de sensibil ca nu-l pot contrazice, ba mai mult mi-e teama sa nu-i faca rau acest adevar chiar daca el este mic, pentru tot repeta fraza de care v-am spus. Initial am crezut ca a uitat, dar in ultima vreme mi-o zice si cand suntem la plimbare.-------------------------------------------------
Ce vreau eu sa subliniez este faptul ca lui nu-i place acest adevar (chiar daca este mic) si imi este teama ca daca insist sa i-l spun in continuare il va afecta.
Au fost momente cand am insistat si ii spuneam ca asa s-a intamplat si a inceput sa planga.
terry spune:
Cons, din cate inteleg eu, e posibil ca pe baietel sa il supere faptul ca tu ai burtica "stricata". Probabil ca e foarte atasat de tine si nu concepe ca tu sa ai vreo problema. Ma gandesc ca acel cuvant, "stricat" l-a pus pe ganduri.
Eu, in locul tau i-as spune ca nu e stricata cum e o masinuta de a lui si ca nu esti bolnava, doar ca asa trebuia sa fie ca el sa se nasca in alta burtica. Trebuia ca voi sa il cautati si sa-l aduceti acasa.
As lua cumva in ras, fara sa devina ceva fff serios si tragic.
Se poate ca baietelul tau sa fie mai sensibil. E foarte adevarat ca nu exista o explicatie universal valabila pentru toti copiii si ce mi se intampla mie e posibil sa nu ti se potriveasca pentru ca fiecare copil e unic in felul lui.
Ar trebui aleasa o poveste si in functie de temperamentul copilului.Sa nu intelegi ca ai gresit. Acum daca stii cum a reactionat sa incerci sa il faci sa inteleaga ce vrei tu dar spus sub alta forma.Zic si eu, nu ma dau psihologul de serviciu, e doar parerea mea.