Clubul nurorilor (69)
Raspunsuri - Pagina 19
Raza de soare spune:
quote:
Originally posted by Alynutza
Da' ce-ai patit?
dat pm cu explicatii.
Nunta noastra - 3 Iunie 2006
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=83472" target="_blank">Barbye are nevoie de noi. Si tu poti sa ajuti!
bunicuta spune:
Alynuta numai noi doua mai suntem pe aici ?- ne tinem de urat una alteia
ah am uitat ... mai este si Marina dar necajita cu mesterii-sa nu te mai superi fata draga ca te bate Buni- se poate sa necajesti bb-lina-lasa ca vin mesterii- si o sa termini de aranjat -mai fetelor obisnui-ti-va ca sunteti in Romania -si nu va mai necajiti ca mesterii tot ce vor ei fac -respectul pentru client si respectarea termenelor sunt lucruri de care meseriasii nu au habar-
irinabobe spune:
bunic multumesc pt urari. ne spui si noua care este secretul unei casnicii rezistente? chiar ma gandeam ieri ca la subiectul asta suntem marea majoritate, daca nu chiar toate, sotii iubitoare care deabia isi asteapta sotii, etc. si ma intrebam de ce aceste casnicii (sper ca nu va fi cazul nostru al tuturor), in timp nu rezista , se destrama si nu mai exista nimic frumos in viata cuplului.
asa ca te rog ce zici ceva sfaturi?
larissa_79 spune:
buni, multi inainte si buni! Si ai mei parinti au 28 de ani de casatorie..si is tare fericiti impreuna!
..hehe dar mai baga soacra cate o stramba ( mama lui tati). Eu is prietena cu mama mea si soacra mea...vorbim asa ca intre fete... HeHe si eu economist cu diploma, dar am terminat Informatica Economica si lucrez ca analist IT.
aly, da' nerabdatoare mai esti dragut-o!
raza de soare, vrei si tu un bebe? Sorry...da' eu nu stiu povestea ta. Am incercat sa ma uit la pozele tale da' nu merge link-ul
Ma duc sa imi fac un capucino...am baut ieri unul si vad ca n-are nik fi'mea asa ca am prins curaj.
Poze cu Alexia
http://pg.photos.yahoo.com/ph/gabyzv23/my_photos
Larisa 
si Alexia 
(13 iulie 2006)
Alynutza spune:
Buni, 
ca-mi tzii de urat. Uite ca a aparut si Irina. Eu n-am decat doua luni de casnicie la activ, insa cred ca foarte importanta e comunicarea. Asta evident, dupa faptul ca te casatoresti pentru ca iubesti la nebunie, cu cineva cu care esti compatibil si inainte (nu cum tot mai citesc pe la anumite subiecte, ca ma batea, ma chinuia, dar eu tot m-am maritat, ca poate se schimba). Sa fii constient(a) ca sotzii sunt nucleul familiei, copiii sunt o implinire, dar cresc si-si fac viata lor si tot cu sotzul/sotzia ramai. Sa incerci sa nu intri in rutina, sa mai spui un "te iubesc", sa mai pregatesti o surpriza, sa creezi anumite "traditii" ale familiei... Cel putin eu asta vad la socrii mei, si ei sunt casatoriti de 27 de ani azi maine si pentru mine sunt un exemplu.
Cum ma descurc, Buni, am dreptate, au ba?
larissa_79 spune:
Eu sunt de parerea ca iubirea e un sentiment de care trebuie sa ai grija. E ca o floare..pe care daca nu o uzi..nu o hranesti..nu o ingrijesti se ofileste si moare. Cred ca multi fac greseala si considera ca nu trebuie sa ai grija de iubire...ca exista pur si simplu la infinit fara sa faci nimic pentru ea.
Poze cu Alexia
http://pg.photos.yahoo.com/ph/gabyzv23/my_photos
Larisa si Alexia (13 iulie 2006)
Alynutza spune:
Ai dreptate, Larisa, nu trebuie sa iei nimic [,] ca si cand ti s-ar cuveni de drept (americanii au o expresie super "take for granted"). Consider ca trebuie si sa continuam sa ne ingrijim, chiar daca ne-am casatorit. Undeva am auzit/citit/vazut, nu mai stiu, ca secretul este sa ne facem partenerul sa se re-indragosteasca in fiecare zi de noi.
Partea cu ingrijitul mi-a confirmat-o si sotzul, care mi-a zis ca asta l-a atras foarte mult la mine, ca am grija de mine (chiar daca nu-s o fitzoasa care sa umble toata ziua la coafor si multe chestii le fac singurica acasa - mani/pedi/vopsit/etc).
irinabobe spune:
fetelor de acord cu voi. dar uite acum toate suntem de acord ca e nevoie de comunicare, dragoste, etc. etc. , toate suntem indragostite , dar sunt convinsa ca si celelate cupluri la fel au gandit la inceput si totusi pe zi ce trece vad tot mai multe subiecte la "in unul sau in doi...". asta nu inteleg cum se poate ca un om pe care il iubesti acum din tot sufletul, te intelegi, ai copii cu el, peste cativa ani sa ajungi sa il urasti. oare ce duce la schimbarea asta majora?
si sincer spun ca de multe ori ma gandesc "Doamne daca ajungem si noi asa?"
larissa_79 spune:
aly, ai dreptate. Uite eu acum dupa nastere...am 6kg in plus...sotul nu zice nimic...ca doar e normal...insa eu nu ma simt bine in pielea mea si vreau sa slabesc..ptr mine, ptr el, ptr noi.
Sa stii ca la noi mai sunt uneori momente zile in care nu avem asa mare grija de sentiment...treaba multa la job, nervi, stres ( in special la mine) noroc ca imi dau seama repede si imi revin si reincep sa il alint sa ii vorbesc dulce...sa trimit n mesaje in care ii zic ca il iubesc. Nu stiu voi dar eu am un job foarte greu si solicitant si uneori imi ia toata energia. 
Am lucrat weekend-uri intregi si saracul sot a facut el mancare, curatenie de tot...si el are un job stresat insa stie sa punca punct cand trebuie. Eu aici mai am de invatat. 
Poze cu Alexia
http://pg.photos.yahoo.com/ph/gabyzv23/my_photos
Larisa si Alexia (13 iulie 2006)
Alynutza spune:
Irina, nu stiu, am mai citit si eu pe acolo, de multe ori mie asa mi s-a parut, ca neintelegerile erau acolo de la inceput, doar ca n-au vrut sa le vada, s-au mintit, si la un moment dat obosesti sa te minti. Sau poate au ignorat ceea ce am dezbatut noi pana acum, au lasat monotonia si rutina sa intervina, s-au indepartat, au luat casnicia si iubirea lor "for granted"...
Cu ex-ul meu de exemplu, asa am ajuns, era o relatie 100% toxica, si nu incetez sa-i multumesc la DD ca m-a ajutat sa ies din ea si mi l-a trimis in cale pe sotzul meu. Si acum, cu maturitatea pe care o am, recunosc faptul ca toate semnele erau acolo de la inceput, de la inceput m-a mintit, si multe alte chestii, doar ca eu le-am dat ignore, pentru ca ma declaram indragostita... cat eram de fapt, nici eu nu stiu, acum nici nu mi-as mai putea da seama, pentru ca nu mai pot sa-mi amintesc decat lucruri urate din relatia aia...
Edit: Larisa, dar esti constienta si faci ceva in privinta asta nu te "delasi", ca acuma ai sotz si copil, ce mai conteaza.
Eu cu jobul sunt mai altfel, nu-s workoholica, si cred ca trebuie sa ti se respecte si viata ca om, nu doar ca si angajat. Bine, eu am venit cu "idei" din America. De la jobul dinainte de aia am plecat, ca lucram pana la 7.30 seara si in timpul saptamanii eram doar "angajat" nu mai aveam timp efectiv sa fiu si om, iar eu tin mult la viata personala. Sotzul se mai intrece cu orele suplimentare, dar il mai aduc eu cu picioarele pe pamant, ca-i fac program de mers la cumparaturi dupa program si asa il mai smulg, ca altfel uita de el la job. Desi in ultimul timp s-a mai potolit si el. Ii place f. mult ce face.