Cum ne educam copiii

mamabuna spune:

un subiect ce imi vine ca o manusa. la gradinita la copilul meu (particulara de altel, deci cu pretentii), sunt copii care nu stiu sa spuna te rog sau multumesc. (am vazut cu ochii mei), sunt copii care nu inteleg notiunea expresiei nu e voie, cu parinti ce au pretentii de nemasurat de la educatoare. sunt pe de alta parte si copii care sunt extraordinari de bine educati si cu parinti ce inteleg ca fara suportul lor copiii nu pot progresa. dupa cum a spus cineva mai devreme copiii sunt crescuti de parintii pe care ii vedem zi de zi in jurul nostru, nici mai buni, dar nici mai rai.
parerea mea este, ca mamicile din bucuresti sunt excesiv de agresive si isterice, tin prea mult la "eticheta" si la parerea personala. daca nu ma credeti faceti o vizita in parcul moghiros, si o sa vedeti cit se tipa la copii si care este reactia la diversele lor nazbitii. de cite ori ati auzit: mi-a facut febra? sau azi nu mi-a mincat si exemplele pot continua la nesfirsit.
fara echilbru in toate directiile (cerinte fata de copil, cerinte fata de educatoare, implicare alaturi de gradinita in educatie), nu cred ca un copil isi poate forma o personalitate completa!

otiliarusu spune:

Ma bucur ca sunt si alti parinti care gandesc la fel! Si, intr-adevar noi il invatam sa spuna "Mutumesc!" sau "Ceau!"...si multe altele, la care nici nu m-am gandit cand am scris data trecuta. La gradi trebuie sa fie curatenie, grija pentru cei mici, interes si bunavointa, in intelegere din partea tuturor celor implicati: parinti, educatori, copil.
Va rog sa mai scrieti despre ce intelegeti prin aceasta educatie caci poate sunt aspecte la care nici eu nu m-am gandit.


Bogdan,minunea pentru care trebuie sa multumim cerului in fiecare clipa(1 noiembrie 2004)
http://pg.photos.yahoo.com/ph/drog78/my_photos

numeioana spune:

Fetelor, va aduc in discutie o problema cu care ma confrunt. Postam cu 3 luni in urma un subiect despre un copil-problema (pe atunci...intre timp s-a schimbat destul de mult), de 4 ani, adoptat de nici jumatate de an. Din intamplare sunt educatoarea lui, am reusit sa-l aduc cat de cat la acelasi nivel cu colegii lui, insa de cele mai multe ori cand e sa invatam ceva nu e deloc atent. Nu vrea sa repete, decat daca il rog de cel putin 2-3 ori, se intampla sa nu asculte sau chiar sa nu auda ce ii spun. Va dati seama ce lupta duc cu el. Chiar in conditiile astea a reusit sa invete 5-6 poezii, in romana dar si in engleza, cateva cantecele... Psihologic vorbind, copilul este marcat de perioada petrecuta la casa de copii, unde probabil a fost tratat nu foarte bine (povesteam in subiectul deschis mai demult cum s-a manifestat o perioada de la inscrierea la gradinita noastra) si cred eu ca in mintea lui exista ideea ca daca minte sau spune ceva ce eu nu vreau sa aud sau ma va soca atrage atentia noastra intr-o mai mare masura decat daca s-ar purta frumos.

Haideti sa va dau exemple:
Intr-o zi ma supara rau si le spun sa fie cuminti ca daca nu sunt stiu ei ce se intampla...(nu ies afara sau nu sunt lasati sa se joace, iar pentru lucruri urate sunt asezati pe scaunelul de pedeapsa). Ce credeti ca imi spune? Ca stie el ca eu sunt rea si ii bat. Eu, care nu i-am atins niciodata raman muta. In timp ce ceilalti copii imi luau apararea....el o tinea pe a lui.

Ce ma deranjeaza e ca, intr-o zi, le-a spus parintilor ca el nu a invatat nimic la gradinita, ca nu stie nici o poezie si nici un cantecel...si, incredibil, parintii l-au crezut. Eu inteleg ca este un copil iubit (si noi ne-am apropiat de el si il iubim), dar cum tu, ca parinte, iei de bun tot ce spune un copil pe care nu il cunosti perfect si spui ca el nu a invatat nimic la gradinita pentru ca nu spune nimic acasa?! Asa ca m-am trezit cu parintii la usa gradinitei, amenintandu-ma ca isi retrag copilul, pentru ca nu face progrese. Ganditi-va ca as intra in pamant de rusine sa vina si sa ma reclame ca il si bat, pentru ca asta au auzit din gura copilului!!!

Sunt fel si fel de parinti...eu incerc sa ma descurc cu fiecare si sa le explic ca gradinita noastra (particulara) este una serioasa...copiii fac progrese remarcabile (incredibil ca unii parinti nu le observa!!), suntem foarte atente cu ei si spun asta fara sa ma laud.

Ma doare enorm cand vad ca munca mea nu e apreciata (si sunt zile in care ma chinui sa ii fac sa fie atenti si sa repete o poezie, pentru ca pur si simplu nu au chef).

Astept sugestiile voastre. Cum fac sa ii fac pe parinti sa inteleaga ca puii lor nu spun intotdeauna adevarul sau ca povestesc acasa lucrurile nu intocmai cum s-au intamplat in realitate?! Cum sa procedez ca parintii, in loc sa vina sa acuze, sa vrea sa conlucram impreuna pentru binele copiilor lor? Imi doresc din tot sufletul ca parintii sa imi fie prieteni. Sa le pot spune ce trebuie lucrat la copiii lor fara sa imi fie teama ca se vor supara. Si viceversa.




Ioana

Pentru BARBYE - una dintre noi. Trebuie sa ajuti!

lala spune:

educatia nu inseamna trasarea unor limite, necesita rabdare. Nu conteaza cat timp petrecem cu copiii atat vreme cat acesta este de calitate.

Ramona J spune:

lala, nu e chiar asa. Asa am vrut si eu sa cred. Intre timp m-am lamurit ca nu e chiar asa. La copiii foarte mici chiar conteaza cit stai cu ei.

The best thing you can do for your children is to love your wife.

otiliarusu spune:

De ieri am inceput cresa. Prima zi a fost un succes! Eu imi doresc ca ceea ce mi s-a zis despre comportamentul copilului meu sa fie adevarat, doar atat. Chiar daca a facut prostii sau are anumite "lipsuri", dar sa stiu despre ce e vorba, nu sa aud aceeasi placa ca e cuminte, mananca etc. Sau poate asa si e...?!Eu am incredere in el(cea pe care o poti avea la aproape 2 ani), ea vine din modul in care l-am crescut pana acum.
Tineti-ne pumnii!

Bogdan,minunea pentru care trebuie sa multumim cerului in fiecare clipa(1 noiembrie 2004)
http://pg.photos.yahoo.com/ph/drog78/my_photos

otiliarusu spune:

Revin: de ce nu se pot instala camere video pentru a vedea efectiv cum se comporta copii la gradi-poate asta ar fi solutia pentru parintii care nu cunosc situatia exacta a dezvoltarii copilului lor....ori pentru noi toti, cei care avem emotii legate de modul in care sunt tratati copii nostri?!

Bogdan,minunea pentru care trebuie sa multumim cerului in fiecare clipa(1 noiembrie 2004)
http://pg.photos.yahoo.com/ph/drog78/my_photos

anaisanais spune:

numeioana, este foarte interesant ce-ai scris, referitor la faptul ca parintii ''vad'' sau ''nu vad'' progresele facute de copiii lor.Cred ca parintii care nu observa aceste lucruri vor fi cei care peste ani, cand copilul lor va excela in sens pozitiv sau negativ, vor exclama, fie incantati, fie oripilati: Vai, draga, cum a ajuns asa? Poate ar trebui sa ne gandim sa infiintam o scoala a parintilor( unde sa invete adultii nu numai sa schimbe pampers-i sau sa diversifice alimentatia sugarului, ci si cum sa- dezvolte bine pe copiii pe care i-au adus pe lume!), asa ca, la absolventa, sa putem fi apti din toate punctele de vedere sa ne crestem copiii. Cat despre reactia copilului adoptat, am o singura intrebare: ti s-a comunicat oficial, adica de catre parinti, ca este adoptat, sau s-a intamplat sa afli? In general, si acest fapt cred ca-l stii foarte bine, copiii lipsiti de afectivitate(indiferent de cat de ici sunt) au reactii de negare; poate inca nici nu s-a adaptat noii lui vieti, poate ar fi fost bine sa stea mai mult acasa, cu mama, decat sa vina la gradinita- este nevoie de crearea legaturii afective intre mama si copilul adoptat; poate chiar vine de la o asistenta maternala( din cate stiu, copiii atat de mici nu mai locuiesc in vestitele''camine'')care fie nu a avut rabdare sa se ocupe de el, fie nu a stiut ,psihologic, cum sa-l creasca astfel incat copilul sa nu resimta''sindromul abandonului'', poate asa crede el ca atrage atentia adultilor- probabil ca trece prin perioada de adaptare la noua viata sau este modul lui de a se apara de mediul, pe care il poate percepe in prima faza ca fiind un mediu agresiv; pana va capata incredere in oamenii adulti din viata lui si in copiii cu care se joaca, probabil ca va mai reactiona ''alaturi'' cu norma impusa de colectivitate.
Intr-o zi ma supara rau si le spun sa fie cuminti ca daca nu sunt stiu ei ce se intampla...(nu ies afara sau nu sunt lasati sa se joace, iar pentru lucruri urate sunt asezati pe scaunelul de pedeapsa). - te-am citat. Pentru un copil cu o grava trauma emotionala, afirmatia ta a creeat stare de panica, iar el a reactionat cum s-a priceput.
Problema atitudinii parintilor lui este cu totul o alta discutie, si, dupa parerea mea, aici ar trebui sa-ti exerciti pe deplin calitatile de pedagog, astfel incat acesti oameni sa inteleaga ca este nevoie de o mie de ori de mai multa abilitate si tact pentru parintii unor copii adoptati(si mai ales in faza''adaptarii'') decat pentru copiii genetic ai tai.
Numeioana,te rog sa nu crezi ca m-a apucat asa, o nebunie si mi-a venit sa dau lectii si nici nu mi-as dori sa te supar sau sa te jignesc in vreun fel; eu sunt si mama de copil''al meu'', si mama de copil al meu, asa ca deja cunosc reactiile copiilor in situatii pe care ei le considera(evident, inconstient) de stres.Imi cer scuze, daca, involuntar, am provocat suparare, nu-mi doresc nicio clipa asa ceva; am incercat doar sa gasesc o explicatie...
otiliarusu,, stii ce-am constientizat? ca atunci cand vorbim de educatie, noi nu vorbim si despre igiena, ca zona unde trebuie sa actionam, adica nu prea spunem ca din cei 7 ani de acasa face parte si: spalatul pe maini, cel putin de 3 ori pe zi si, in mod obligatoru, dupa folosirea toaletei( de ex.) sau ca lenjeria intima se schimba o data pe zi( un alt ex.). Probabil ca le consideram integrate in capul copiilor nostri; sau poate ne bazam ca ei vor observa cum facem noi, in fiecare zi, lucrurile astea...

filofteia spune:

quote:

---

atunci cand vorbim de educatie, noi nu vorbim si despre igiena, ca zona unde trebuie sa actionam, adica nu prea spunem ca din cei 7 ani de acasa face parte si: spalatul pe maini, cel putin de 3 ori pe zi si, in mod obligatoru, dupa folosirea toaletei( de ex.) sau ca lenjeria intima se schimba o data pe zi( un alt ex.). Probabil ca le consideram integrate in capul copiilor nostri; sau poate ne bazam ca ei vor observa cum facem noi, in fiecare zi, lucrurile astea...

madalina

---

Atunci cand noi schimbam in fiecare zi copilul de lenjerie, sau cand se spala pe maini inainte de fiecare masa si cand vine de afara etc... ii intra in reflex. Eu chiar cred ca lucrurile astea nu trebuie sa i le spun copilului meu, dar nu toti parintii procedeaza la fel si atunci poate ca totusi scoala ar trebui sa intervina...

Asa cum s-a mai spus, eu cred ca educatia se face prin colaborare intre parinti si educatori/invatatori/profesori.

Parintii trebuie sa invete sa-si cunoasca copilul si sa-l verifice atunci cand spune ceva.

anaisanais spune:

Filofteia, de acord cu tine, asta inseamna ca nu exista hepatite( orice tip) in Romania, sau alte boli provocate si de igiena precara sau inexistenta, ca toti copiii stiu ca trebuie sa-si spele dintii, deci medicii stomatologi au inceput sa cam someze sau s-au indreptat catre zona estetica a meseriei lor.
Fara suparare, educatia nu inseamna numai ca eu, ca parinte, fac niste lucruri, iar copilul trebuie sa invete prin imitatie, pe de-o parte; pe de alta parte, mediul social nu este uniform si atunci ar trebui ca regulile sa fie verbalizate, adica, ar trebui sa spunem copiilor de ce facem fiecare actiune; un principiu pedagogic spune ca invatarea constienta este cea mai trainica( aici nu vorbesc despre insisirea normei de limbaj, pe care o facem de multe ori ''inconstient'' cand invatam sa vorbim).
Cred ca, daca am explica pe intelesul copiilor actiunile noastre, am constata ca multe din dilemele pe care le traim, legate de educatie, si-ar gasi raspunsul, macar, daca nu si rezolvarea.