apreciata la serviciu, injosita acasa
Raspunsuri - Pagina 3
ale spune:
Intamplator am primit astazi pe mail acest mesaj:
"FAMILY
Are you aware that if we died tomorrow, the company that
we are working for could easily replace us in a matter of days. But the family we left behind will feel the loss for the rest of their lives. And come to think of it, we pour ourselves more into work than into our own family, an unwise investment indeed, don't you think? So what is behind the story?
Do you know what the word FAMILY means?
FAMILY = (F)ATHER A)ND (M)OTHER (I) (L)OVE (Y)OU "
Asta nu inseamna ca nu trebuie sa iti faci munca cu placere si bucurie. Pentru multe dintre noi "implinirea" in viata inseamna si implinirea profesionala. Asa suntem unele dintre noi, femeile, construite, sa avem nevoie si de asta. Barbatii de ce (in marea lor majoritate) nu pot fi fericiti doar cu rolul de tata si sot? Si daca ne dorim sa ne realizam profesional, nu cred ca asta ne face mai putin femei. Cum nu sunt mai putin barbati tatii care isi doresc sa ramana in concediu de paternitate.
Sa iti 'contruiesti' prioritati nu inseamana neaparat sa excluzi ceva de pe lista.
Trebuie doar sa constientizam unde e "comoara noastra" si sa ii acordam suficienta atentie.
Sper ca am fost coerenta
maria98 spune:
andrada, pe undeva ai intuit bine.
ale, si mesajul pe care l-ai primit imi da de gandit.
de obicei reactionezi intr-un anumit mod pentru ca te-ai fript reactionand altfel. cel putin asa e cazul meu. cat am stat acasa cu bebe m-am simtit ca ingrijitoarea casei mai mult decat ca sotie.
mancare, spalat, calcat, curat. fara sa aud o vorba buna. cand dansul venea de la serviciu tb pusa masa, stransa. apoi tb sa tin copilul in brate ca sa se poata odihni. doar, deh, el se ducea la serviciu si eu stateam toata ziua acasa. tare mi-as fi dorit o jumatate de ora a mea.
sa vorbesc macar cu cineva. erau doar peretii si bebe mic care dormea.
nu ma intelegeti gresit, imi iubesc copilul si sotul. poate are dreptate marius sunt o egoista.
sorana spune:
Maria - nu iti pot da un sfat, nu am trecut prin ce treci tu .... dar o sa-ti spun cum e la noi (m-am mai laudat cu sotul meu si alta data, nu asta e intentia mea, dar nu cred ca e cazul sa te simti vinovata):
Eu am un serviciu bun (post bun, salariu mare, fara barfe, etc), sotul meu are un serviciu asa-si asa (munceste 12 cu 24, inclusiv weekend, salariu mai mic decat al meu). Am stat acasa cu copilul 3 luni (asa am vrut eu), mi-a fost greu, obsnuita fiind cu alt stil de viata. Sotul meu: sta cu copilul ca sa pot eu dormi, atunci cand e acasa. Uneori, cand lipseste bona, o inlocuieste el ca eu am treaba la serviciu. Daca ii spui ce sa faca (curat, mancare, spalat, calcat, cumparaturi) - face. Cand stateam acasa si el se ducea la serviciu - venea de la serviciu si statea cateva ore cu copilul ca sa pot si eu dormi sau iesi in oras. In concluzie: sotul meu munceste mai mult decat mine si nu se plange. Ne iubim si ne intelegem. Treburile casnice se impart pe principiul: in general fac eu dar daca nu am chef sau sunt obosita si este ceva ce trebuie facut - face el. Ma simt implinita atat profesional cat si personal. Nu cred ca mai trebuie sa zic ca e lesinat dupa copil, face orice ca sa ii fie bine copilului. Ideea este ca se poate si asa. Nu m-am simtit niciodata vinovata ca, desi poate am muncit mai putin ca el in ziua respectiva, sunt obosita si nu am chef sa spal sau sa culc copilul si sotul meu se ocupa de asta. Mie mi se pare normal. Si el daca vine si zice ca e f. obosit - iau eu copilul ca sa poata el dormi!
Cred ca daca va iubiti si va intelegeti (exceptand momentele de suparare despre care vorbeai), restul lucrurilor s-ar putea rezolva cum zice parpalak - vorbind. Daca nu, este decizia ta si ar trebui sa faci ceea ce consideri tu ca este mai bine pentru copil in primul rand.
Cum mai spunea cineva - eu am fost destul de afectata de faptul ca parintii mei se certau incontinuu.
Numai bine - sa ai rabdare si intelepciune. Poate vei gasi raspunsul care iti trebuie.
bb Monica si Sorana
sorana spune:
Si inca un raspuns - pentru Damora - nu cred ca asa ar trebui tratat un divort. Daca cineva a facut o greseala si s-a casatori cu persoana nepotrivita - nu cred ca trebuie sa sufere restul vietii ea sau el si copii pentru asta - cred ca divortul este o solutie in cazul in care casnicia este oricum inexistenta, adica nu mai exista dragoste si intelegere intre soti. Dupa cum spuneam eu am suferit destul de mult din cauza neintelegerilor intre parintii mei si pe la 14-15 ani i-am si zis mamei ca mai bine divorta decat sa-mi petrec 10 ani intr-o casa in care era scandal in fiecare zi. Nu dati cu pietre - e doar parerea mea!
bb Monica si Sorana
issabbella spune:
Si eu sunt de aceasi parere cu Sorana. Si eu am avut o experienta neplacuta cu tatal meu dar din fericire mama mea si-a dat seama la timp cat rau ne poate face daca ramane cu el asa ca , cand eu aveam 7 ani a divortat de tatal meu iar in scurt timp el a si murit din cauza alcoolului..a facut o congestie cerebrala la 29 de ani si a plecat din lumea noastra.
Nu pot sa spun ca ma bucur ca a murit , mi-a lipsit enorm de mult si am simtit cat de mult inseamana un tata, dar ma bucur ca s-a intamplat asa si nu am avut si mai mult de suferit din cauza viciului sau.
Dar in schimb viitorul meu sot a avut mult de suferit din cauza certurilor din familie si va spun ca nu o sa mai fie ok nicicodata, se enerveaza foarte repede si nu e deloc rational cand e nervos.Asta nu inseaman ca mi-a facut ceva mie sau fetitei noastre vreodata dar e distrus...e cu nervii la pamant. E adevarat ca fac ce pot sa-l menajez cat mai mult si las cat de mult pot de la mine ca sa nu fie el nervos dar nu-l pot feri chiar de toate si cand nu o fac vad ce urme i-au lasat certurile zilnice din famile si imi pare rau pentru el fiindca e un om foarte valoros care nu stiu daca isi va reveni vreodata.
Din acest motiv si multe altele pe care nu are rost sa ti le mai enumar , parearea mea este ca ar trebui sa fugi cat vezi cu ochii fiindca LUPUL ISI SCHIMBA PARUL DAR NARAVUL BA.Si crede-ma , din pacate asa este...