s-a gandit cineva sa adopte copii din lumea aIII?

Manuelita spune:

Giuliano,
sa adopti un copil, alb, galben sau negru, sau rosu sau cum vrei, e la fel de minunat, greu, covarsitor, etc. TOTI copii fara parinti, indiferent de cetatenia sau culoarea lor, au nevoie de aceeasi iubire. Nu ma simt, sa spunem, vinovata cu nimic fata de copii romani abandonati, dupa cate poti vedea si pe acest forum, sunt foarte multe familii doritaore sa adopte, par chiar mai multe decat copii adoptabili.
Pe langa afinitatea mea deosebita pentru continentul african (care insa desigur nu o intrece pe cea pentru tara mea si locuitorii sai), e vorba si de alti factori. Cum ar fi faptul ca eu consider (ce-i drept din statutul meu de aspirant la adoptie si nu ca un deja-parinte) ca trebuie spus copilului ca este adoptat, ca parintii lui naturali l-au iubit, ca afost dorit, si altele...Cu un copil roman cred ca as fi supusa tentatiei instinctuale si comode de a-i ascunde adoptia, sau a ma preface ca nu exista,ceea ce ar fi o greseala grava. Fiind de o alta rasa, copilul are de-a face cu adoptia sa in mod continuu si natural, inca de la cea mai mica varsta. PE site-uri din afara scrie ca acei copii adoptati inter-rasial au mai putine probleme, provocari psihologice decat cei adoptati din "aceeasi rasa", tocmai din aceasta cauza, pentru ca invata treptat si continua sa "gestioneze" aceasta particularitate a lor.
Oricum, nu ne-am hotarat inca, studiem problema, si daca sumele implicate sunt foarte mari, atunci o sa renuntam, dar eu cred ca te costa in plus fata de Ro doar biletul de avion.
As putea discuta ore intregi despre acest subiect, lucrurile pe care le-ai scris tu au reprezentat de la inceputul acestei idei subiecte de gandire.
Si mai ales, doresc din tot sufletul sa fac bine unui copil (acesta fiind principalul motiv pentru care nu vreau unul biologic, sau nu chiar acum), eu si sotul meu nu suntem insa aici pentru a "salva lumea", ( cu toate ca pe un banner inspre Ploiesti, langa o institutie pentru copii abandonati scrie: " Cine salveaza o viata, salveaza lumea toata").


Not flesh of my flesh
Nor bone of my bone,
But still miraculously
My own.
Never forget
For a single minute:
You didn't grow under my heart
But in it.

mi-ha spune:

Iulian,pt Manuelita poate ar fi simplu sa CREASCA un copil din ro,dar nu la fel de simplu si sa-l obtina.Daca citesti legea,daca ai de-a face cu DPC vei intelege ce spun.
Uneori n-ai nervi si dispozitie sa te lasi calcat in picioare de niste incompetenti care nu vad interesul suprem al copilului [habar nu au ca pt asta sunt pusi acolo],ci numai interesul suprem al lor[de o natura sau alta,oricum foarte personal].

iulian1969g spune:

quote:

---

Originally posted by Manuelita

Giuliano,
sa adopti un copil, alb, galben sau negru, sau rosu sau cum vrei, e la fel de minunat, greu, covarsitor, etc. TOTI copii fara parinti, indiferent de cetatenia sau culoarea lor, au nevoie de aceeasi iubire. Nu ma simt, sa spunem, vinovata cu nimic fata de copii romani abandonati, dupa cate poti vedea si pe acest forum, sunt foarte multe familii doritaore sa adopte, par chiar mai multe decat copii adoptabili.
Pe langa afinitatea mea deosebita pentru continentul african (care insa desigur nu o intrece pe cea pentru tara mea si locuitorii sai), e vorba si de alti factori. Cum ar fi faptul ca eu consider (ce-i drept din statutul meu de aspirant la adoptie si nu ca un deja-parinte) ca trebuie spus copilului ca este adoptat, ca parintii lui naturali l-au iubit, ca afost dorit, si altele...Cu un copil roman cred ca as fi supusa tentatiei instinctuale si comode de a-i ascunde adoptia, sau a ma preface ca nu exista,ceea ce ar fi o greseala grava. Fiind de o alta rasa, copilul are de-a face cu adoptia sa in mod continuu si natural, inca de la cea mai mica varsta.

---

Buna,

Am inteles ce vrei sa spui. Fiecare din noi simte diferit. Eu cred ca n-ar fi o problema sa spui si unuia din RO de mic, intr-un mod delicat, ca are alti parinti naturali; pentru ca eu cred ca, pe buna dreptate, tu poti fi socotita o adevarata mamica daca iei in grija un copilas, dar parintii naturali sunt altii...

De ce mi se pare mie natural sa adopti unul din RO?

Sa-ti dau urmatorul exemplu:

Sa zicem ca tu, intr-un mod nefericit, esti pe strada si ti se face rau... Iar eu trec pe langa tine cu masina si te observ. Dar gandesc cam asa:

"De ce sa ajut pe o femeie din Ro, cand sunt atat de multe femei din Africa care au nevoie de ajutor? In plus, daca as ajuta pe una din RO, as avea mai multe sanse sa ma intalnesc cu ea dupa aceea si sa-mi fie recunoscatoare, si astfel as risca sa-mi pierd rasplata de la Dumnezeu. Pentru ca este scris: <<Cand faci un bine, sa nu stie stanga ce face dreapta.>>" Asa ca mai bine o las in drum pe aceasta femeie care are probleme; cand voi pleca intr-o delegatie, ma voi stradui sa ajut o femeie africana. Oricum aici in RO sunt mult mai multi oameni care ar putea sa ajute, decat cei care au nevoie de ajutor! In concluzie cel mai bine este sa o las in drum!..." Tu ai fi de acord cu un astfel de rationament?

Sa nu crezi ca te judec intr-un fel sau altul; pur si simplu ti-am sugerat o alternativa... - fara suparare.

Te-ai interesat la maternitati? Stiu ca acolo sunt cazuri de copii abandonati. Poate exista o posibilitate sa preiei un copil nou nascut, direct din spital. Asta daca esti de acord sa iei unul nou nascut...

Apoi mai exista posibilitatea sa ingrijesti un copil de la casa de copii... Am inteles ca in acest caz esti si platita.
Ma rog, tu hotarasti... eu doar mi-am dat cu parerea... sper ca nu te-ai suparat.

Cu privire la faptul ca formalitatile sunt greoaie si ca sunt unii care mai mult incurca decat sa ajute - desi rolul lor este sa ajute copilul sa se integreze intr-o familie - asta este... Acum noi ce sa facem? Sa nu mai incercam nimic? Eu cred ca merita sa incerci, ca doar tu vrei sa faci un lucru bun; de ce sa nu indraznim cand intentionam sa facem ceva bun?


Iti doresc sanatate si pace sufleteasca!


Giuliano

mi-ha spune:

Iulian,exemplul tau este deplasat.

Adopta un copil,creste-l,si apoi spune-i ca este adoptat[cu delicatete].Sa-mi spui si mie cum o scoti la capat pt ca ma intereseaza direct.

Daca nu esti in pielea altuia ,nu pretinde ca stii cum este in acea piele.Tu asta faci.

iulian1969g spune:

>Originally posted by mi-ha[/i]
Iulian,exemplul tau este deplasat.
Adopta un copil,creste-l,si apoi spune-i ca este adoptat[cu delicatete].Sa-mi spui si mie cum o scoti la capat pt ca ma intereseaza direct.

Uite cum vad eu lucrurile:

Eu cred ca cel care adopta un copilas face un lucru minunat; atat pentru copilas, cat si pentru sine - este o mare bucurie sa ai un copil, chiar daca mai apar si unele probleme.

Partea cu spusul [cu delicatete] ca este adoptat eu o vad pe locul 2 ca importanta. Locul 1 este ocupat de binele copilului.

Deci: cel mai importtant lucru nu este dificultatea momentului in care-i spui copilului ca este adoptat! (cumva am pune caruta inaintea boilor)

Cel mai important lucru este ca acel copil sa aiba parte de afectiune, de cineva care sa-l iubeasca sincer si sa-l ajute sa se dezvolte sufleteste! Asta este cu adevarat important!

Iar daca copilul s-a simtit iubit cu adevarat de parintii lui adoptivi, eu cred ca ii va aprecia cel putin la fel de mult si dupa ce va afla ca are alti parinti naturali! Parerea mea.


>Daca nu esti in pielea altuia ,nu pretinde ca stii cum este in acea piele.Tu asta faci.


Aici te inseli! N-am pretins nimic! Dar daca nu ne dam cu parerea - cum consider eu ca este bine, strict din punctul meu de vedere - inseamna ca nu mai putem avea vreodata un dialog.

Eu totusi zic ca este bine sa ne exprimam fiecare punctul de vedere - si credeam ca tu ai inteles ca nimeni nu se poate pune in locul altuia.

Fiecare isi da cu parerea potrivit experientei sale de viata, si nimic mai mult! Acum m-ai inteles mai bine?


Sper ca da! :-)


Va doresc sanatate si pace sufleteasca!




Giuliano

Manuelita spune:

Iulian,
iti inteleg puncul de vedere, dar nu sunt de acord. Desigur, e foarte ok sa discutam, chiar si in contradictoriu, cu atat mai mult cu cat tonul ramane unul politicos ca in cazul nostru.
Nu cred ca exemplul tau e bun, deoarece mie mi se pare ca tu reduci adoptia la un ajutor reciproc.
Nu sunt parinte adoptator (inca-dar sper cat mai curand, dar tot citind pe ici pe colo, cred ca am inceput sa inteleg cat de vasta este aceasta experienta, cu cate fatete, emotii si sentimente, complexa, cu suisuri si coborasuri, cu sperante si temeri.
Lucrurile pe care le descrii tu, par intra-devar a veni din mintea cuiva care nu se gandeste la acest subiect decat ca la ceva abstract, uni fatetat; nu pare a veni din mintea cuiva care si-a inchipuit in detaliu aceasta experienta sau care a trait-o, nu si-a inchipuit prima zi acasda cu copilul, ziua adevarului,si asa zbuciumatii ani ai adolescentei, etc.

Culoarea este o optiune a unui parinte adoptator, la fel cum este si pentru unii dilema de a avea un copil bio sau unul adoptat.
Ii acuzi pe parintii bio ca aleg sa nasca un copil in loc sa adopte unul care si asa nu are parinti?? Probabil ca nu...

Not flesh of my flesh
Nor bone of my bone,
But still miraculously
My own.
Never forget
For a single minute:
You didn't grow under my heart
But in it.

mi-ha spune:

Iulian,aia nu e profesie ci o scoala pe care o urmezi,m-as bucura sa o si termini,sau macar prima etapa[maturizarea].

Imi cer scuze pt ton,dar vorbesti de parca noi am fi tanti care vinde zarzavat in piata,iar tu profesorul de psihologie de la universitate.Iti spun cu certitudine ca delicate nu sunt numai vorbele ,ci si momentele.

Te-as ruga sa iei in calcul ca aici ai de-a face cu oameni maturi,care au luat o decizie, extrem de importanta pt ei si copil, nu intr-o clipa-ci dupa ce au despicat firul in patru si au analizat problema pe toate fetele[pe care atunci le banuiau doar -ca si tine acum].Practica,insa,va fi intotdeauna mult diferita de teorie.

Aici nu ai de-a face cu pustoaice care si-au pierdut capul intr-o buna zi si s-au trezit cu un copil in brate cu care nu stiu ce sa faca.Aici ai de-a face cu cupluri care si-au dorit ani de zile un copil si intr-o buna zi s-au gasit.Sa nu-ti imaginezi nici macar pt o fractiune de secunda ca vreunul din acesti parinti adoptivi urmaresc altceva decat "locul unu ocupat de binele copilului" sau ca vor sa faca altceva decat "sa-l ajute sa se dezvolte sufleteste" inconjurandu-l cu afectiune si iubire.[tehnicitatea rece si metalica a acestor cuvinte nu va fi niciodata regasita la un parinte adoptiv,care este extrem de atent la cuvintele pe care le foloseste].

De ce iti mai raspund ?Pt ca tu,care nu ai cultivat niciodata castraveti, vii sa-i explici gradinarului cum sunt castravetii, cum ,si cand se cultiva ei.Ori un proverb ramanesc,de mare bun-simt,spune altceva.Tu nu-ti dai cu parerea,asa cum ai afirmat in ultimul mesaj,ci vii si spui lucrurile cu o siguranta uimitoare de parca noi am fi picat din luna si nu stim ce e aia adoptie[in schimb tu stii-e echivalent cu a duce la spital pe cineva care a lesinat pe strada],noi nu stim ca sunt copii abandonati in RO[in schimb tu stii si legislatia de o trimiti pe Manuela sa-i ia de la maternitate,asa..de capul ei]...

Daca acesta este singurul subiect vizitat,te sfatuiesc sa mai citesti si altele si vei vedea ca nu ne-am ales copiii ca la piata, ci intr-un fel sau altul s-a intamplat sa ne gasim.Daca Manuela simte ca vrea sa adopte din Africa,sau de oriunde aiurea,inseamna ca un sufletel care se simte singur pe lume o asteapta pe EA,si nu pe alta.Iar daca acolo nu exista un sufletel care i-a fost harazit ei,te asigur eu ca-l va gasi aici.

Asa ca exemplele de ajutor reciproc ,asa cum a spus si Manuela,nu-si au locul aici pt ca adoptia este cu totul si cu totul altceva decat ce crezi/imaginezi tu[ia in calcul ca unii dintre noi,cei de aici ,STIM ce este adoptia].[mai citeste o data descrierea facuta de Manuela pt ca este decenta si cuprinzatoare].

iulian1969g spune:

mi-ha
>Iulian,aia nu e profesie ci o scoala pe care o urmezi,m-as bucura sa o si termini,sau macar prima etapa[maturizarea].

Care "aia"? Nu stiu la ce te referi. Fii mai clara, te rog!

>Imi cer scuze pt ton,dar vorbesti de parca noi am fi tanti care
vinde zarzavat in piata,iar tu profesorul de psihologie de la
universitate.


Aici nu sunt eu de vina ca tu te simti asa.
Eu am spus raspicat: este doar o parere; n-ai de ce sa te simti umilita.


(A, daca as fi spus ca vorbele mele sunt ale unui Dumnezeu,
ca sunt atotstiutor s.a.m.d. era cu totul altceva! Dar daca am
afirmat ca este doar o parere - buna, sau mai putin buna - , unde
este problema?)

Eu am parerea mea, tu pe a ta.

Nu te mai simti "atacata" de o parere diferita de a ta. Suntem diferiti, asa ca exista posibilitatea ca parerile sa difere...


>Te-as ruga sa iei in calcul ca aici ai de-a face cu oameni maturi...


Pai tocmai de aceea am si scris: pentru ca am fost convins ca am de-
a face cu oameni maturi, care accepta si existenta altor puncte de
vedere. Daca eu ma supar de viziunea ta, iar tu de a mea, atunci nu
mai este posibil dialogul. Ca oameni maturi trebuie sa acceptam
viziunea celuilalt - luam din ea cat ne foloseste - si sa nu-i facem
procese de intentie.



>Aici nu ai de-a face cu pustoaice care si-au pierdut capul intr-o
buna zi si s-au trezit cu un copil in brate cu care nu stiu ce sa
faca.


Asta n-ar fi o problema chiar asa de grava, in masura in care acele
pustoaice ar fi deschise catre alte pareri (deci ar avea bunavointa),
si ar gasi langa ele oameni dispusi sa le ajute, sa le incurajeze.


Si sa-ti mai spun ceva: nu intotdeauna intelepciunea este direct proportionala cu varsta oamenilor, in sensul ca am intalnit pustoaice mai intelepte decat unele femei aflate la pensie... Tu n-ai intalnit astfel de cazuri?


>Aici ai de-a face cu cupluri care si-au dorit ani de zile un copil
si intr-o buna zi s-au gasit.Sa nu-ti imaginezi nici macar pt o
fractiune de secunda ca vreunul din acesti parinti adoptivi urmaresc
altceva decat "locul unu ocupat de binele copilului" sau ca vor sa
faca altceva decat "sa-l ajute sa se dezvolte sufleteste"
inconjurandu-l cu afectiune si iubire.[tehnicitatea rece si metalica
a acestor cuvinte nu va fi niciodata regasita la un parinte
adoptiv,care este extrem de atent la cuvintele pe care le foloseste].


Eu am doi baietei si trei fetite; sunt parinte "natural", ce-i drept. Mi-am exprimat parerea ca daca nu ai copii, si te concentrezi
prea mult la momentul in care trebuie sa-i spui copilului ca are
alti parinti naturali, atunci exista posibilitatea sa fii coplesita
de un asemenea moment, sa simti ca nu-i poti face fata si sa renunti
la adoptie, sau sa cauti in asa fel incat diferenta dintre copil si
parinte sa fie asa de mare (adica el negru si tu alb, sau invers
s.a.m.d.) incat sa nu trebuiasca sa-i dai tu prea multe explicatii...


Dar daca gandesti asa, cred ca pierzi esentialul (si prin asta nu
condamn pe nimeni, este doar o observatie):


Posibilitatea de a-ti manifesta iubirea fata de un copil este blocata de frica momentului in care ii vei spune copilului ca a fost
adoptat.


Si nu mi se pare natural ca iubirea (parinteasca) sa fie blocata de
frica; este ca si cum am pune caruta inaintea boilor. Asta am vrut
sa spun.



>De ce iti mai raspund ?Pt ca tu,care nu ai cultivat niciodata
castraveti, vii sa-i explici gradinarului cum sunt castravetii,
cum ,si cand se cultiva ei.


Este adevarat ca nu am adoptat copii; am doar cinci copii naturali,
cel mare are 14 ani, cea mica are zece luni. Dar mi-am exprimat si
eu o parere. Buna, proasta, este o parere!... Ce consideri bun,
pastrezi, ce nu, nu pastrezi...fara suparare!


>Tu nu-ti dai cu parerea,asa cum ai afirmat in ultimul mesaj,ci vii
si spui lucrurile cu o siguranta uimitoare de parca noi am fi picat
din luna si nu stim ce e aia adoptie[in schimb tu stii-e echivalent
cu a duce la spital pe cineva care a lesinat pe strada],noi nu stim
ca sunt copii abandonati in RO[in schimb tu stii si legislatia de o
trimiti pe Manuela sa-i ia de la maternitate,asa..de capul ei]...



Aici este greseala ta: ca ai interpretat in mod negativ spusele
mele. Imi faci proces de intentie, si nu este corect din partea ta.



Eu nu am spus ca Manuela este asa si pe dincolo si trebuie sa faca
dupa cum ii dictez eu, ca doar eu am dreptate si cunosc lucrurile in
mod corect, spre deosebire de ea, care nu vede bine!
N-am spus asa ceva. De unde ai scos asta?


Eu am trait urmatoarea experienta: de fiecare data cand o luam de la
maternitate pe sotia mea existau cazuri de copii abandonati, iar
asistentele, din compasiune pentru bebelusi, isi doreau sa se
gaseasca cineva pentru a prelua bebelusii in ingrijire, dand de
inteles ca formalitatile pentru astfel de situatii n-ar fi asa de
complicate.. Eu am inteles de la ele c-ar fi mai simplu de preluat un copil direct din maternitate. S-ar putea sa nu fi inteles nici eu bine, dar am spus-o ca pe o posibilitate... Atata tot.



>Daca Manuela simte ca vrea sa adopte din Africa,sau de oriunde
aiurea,inseamna ca un sufletel care se simte singur pe lume o
asteapta pe EA,si nu pe alta.

Nimeni nu poate obliga pe nimeni! Eu n-o pot obliga pe Manuela
sa adopte un copil din Ro, daca ea vrea unul negru.



Era doar o parere, cumva voiam s-o incurajez sa ia unul din RO.


Poate ca nici eu nu am gasit cea mai buna exprimare. Nu sunt perfect.
Pe de alta parete, eu vad adoptia si ca un ajutor, in sensul ca: un
copil aparut in familie te AJUTA sa-ti exprimi iubirea (forma aceea
de iubire parinteasca), iar el este AJUTAT sa simta iubirea
parinteasca. Poti sa negi aceste lucruri?


>Asa ca exemplele de ajutor reciproc ,asa cum a spus si Manuela,nu-si au locul aici pt ca adoptia este cu totul si cu totul altceva...

Eu cred ca acum m-ai inteles ce-am vrut sa spun cu "ajutorul
reciproc", si ca esti de acord ca exista un astfel de ajutor in
ambele sensuri (de la parinte catre copil si invers) in cazul unei
adoptii (ca de altfel si in cazul unui copil natural).





Iti doresc sanatate si pace sufleteasca!



Giuliano

Alexa Ioana spune:

iulian, ma bag si eu in discutie.
nu contesta nimeni faptul ca intentiile tale sunt bune. dar din pacate realitatile cu care ne confruntam noi sunt cu totul altele.
sa nu ma intelegi gresit, idealismul nu este un lucru rau. doar ca noi, cei direct implicati in procesul de adoptie, am primit prea multe dushuri cu apa rece si prea multe shuturi in posterior ca sa ne mai putem permite sa fim idealisti.
cand ai timp si chef, da o tura pe la subiectul de legislatie, si apoi pe la "m'am hotarit, adoptie" sa vezi realitatea cu care ne confruntam noi zi de zi.
oricum, un lucru este minunat. faptul ca persoane care nu sunt parinti adoptatori sau viitori parinti adoptatori sunt interesate de subiectul asta. inseamna ca incep sa se schimbe mentalitatile, iar asta este fantastic !

si acu' off-topic. cum e sa cresti 5 copii ??? sincer, te admir ! sa'ti traiasca si sa te bucuri de ei !


alexa si mami

Pentru Barbye - una dintre noi! Trebuie sa ajuti!

iulian1969g spune:

>Originally posted by Alexa Ioana
>iulian, ma bag si eu in discutie.
nu contesta nimeni faptul ca intentiile tale sunt bune.

Multumesc pentru incurajare.

>dar din pacate realitatile cu care ne confruntam noi sunt cu totul altele.

Sunt perfect de acord. Inteleg ce vrei sa spui...

>sa nu ma intelegi gresit, idealismul nu este un lucru rau. doar ca noi, cei direct implicati in procesul de adoptie, am primit prea multe dushuri cu apa rece si prea multe shuturi in posterior ca sa ne mai putem permite sa fim idealisti.


Mda... Cum spunea cineva pe aici (cuvintele nu erau chiar acestea, dar cam asa voia sa spuna): "Cei pusi sa ajute mai degraba te incurca in a adopta un copil - multi dintre ei sunt incompetenti, ori rauintentionati, ori amandoua, la care se adauga si niste legi nu tocmai bune"

>cand ai timp si chef, da o tura pe la subiectul de legislatie, si apoi pe la "m'am hotarit, adoptie" sa vezi realitatea cu care ne confruntam noi zi de zi.

Da.

>oricum, un lucru este minunat. faptul ca persoane care nu sunt parinti adoptatori sau viitori parinti adoptatori sunt interesate de subiectul asta. inseamna ca incep sa se schimbe mentalitatile, iar asta este fantastic !




>si acu' off-topic. cum e sa cresti 5 copii ??? sincer, te admir ! sa'ti traiasca si sa te bucuri de ei !

Multumesc!

Nu pot spune ca este usor, dar am observat ceva: si cei cu mai multi copii, si cei cu mai putini, si cei fara copii - toti au probleme.
Diferenta dintre ei consta in TIPUL de probleme cu care se confrunta in viata!

Inteleg ca nu avem alta cale de a evolua sufleteste decat daca suntem "aruncati" in probleme de tot felul... Si acum depinde de noi ce tipuri de probleme permitem sa vina in viata noastra. Eu am hotarat sa primesc problemele care vin in mod natural - cele legate de copii...

Printre alte avantaje, cresterea mai multor copii te obliga sa te schimbi foarte rapid, sa-ti iesi din rigiditate. Si am sa spun cateva cuvinte, ca sa ma intelegi mai bine.

Cand te confrunti cu un adult ai tendinta de a da vina pe el intr-o mare masura; este o tentatie de a arunca vina asupra celuilalt.

In relatia cu un copil/copiii iti este imposibil sa faci asa ceva: nimeni nu-ti va da dreptate!

Nu poti da vina pe un bebelus, sau pe un copilas de cativa anisori... pur si simplu problema este la tine (parinte), tu trebuie sa te schimbi, sa gasesti solutia, sa faci primul pas si sa urmaresti ca lucrurile sa se rezolve.


Acest lucru are si un alt avantaj - in relatia cu adultii incepi sa-ti pui mai des intrebarea: "Nu cumva celalalt are dreptate? Nu cumva eu m-am inselat?" Vazand cat de usor poti gresi in relatia cu un copil (faptul ca nu te mentii intotdeauna la cel mai inalt nivel de iubire) te gandesti ca este foarte posibil sa gresesti, de asemenea, si in relatia cu un adult - ceea ce pe timpul cand nu erai parinte nu prea te gandeai (sau oricum te gandeai mult mai putin decat o faci acum)!

Apoi copilul are nevoie de indrumari. Cele mai bune indrumari le oferi unui copil prin exemplul personal - care iar presupune sa te schimbi in bine, si asta cat mai rapid. Nu poti sa-i vorbesti copilului "una", iar tu ca parinte sa-i dai ca exemplu "alta"! Ceea ce-i vorbesti, trebuie sa se regaseasca in comportamentul tau! Copilul sesizeaza imediat minciuna, prefacatoria...nu poti sa-l pacalesti (cel putin nu pentru mult timp)!

In privinta starii materiale ne-a ajutat Dumnezeu sa avem intotdeauna strictul necesar; in aceasta privinta si rudele ne ajuta cu ce pot. Una peste alta ne descurcam.

Apoi, sa-ti mai spun ceva: daca la inceput eram privit asa, ca o "curiozitate" (pentru ca am mai multi copii) si ma simteam cam stingherit din pricina asta, dupa cativa ani n-am mai avut deloc senzatia asta neplacuta, ci m-am straduit sa fiu mai dispus in a oferi amanunte cu privire la "cum e sa cresti 5 copii".

Cam asta mi-a venit in minte sa-ti spun, asa in cateva cuvinte. Multumesc pentru intrebare!


Giuliano