a doua oara

Iata-ma facand si asta ...
Am intrat intamplator pe acest site, cautand cum sa ii spun fetitei mele despre faptul ca mami si tati se despart. De fapt situatia e atat de trista incat incep sa cred ca vina este undeva la mine.
Acum zece ani am ramas insarcinata, m-am bucurat nespus. M-am bucurat atat de tare incat nici nu am observat ca sotul meu nu e la fel de entuziast ca mine. A incercat el sa mimeze un zambet, dar nu i-a reusit prea bine, asa ca in timp ce eu abia imi mai duceam burtica, el s-a indragostit pana peste urechi de altcineva.. Desi la inceput nici nu mi-a venit sa cred, sfarsitul a fost ca la o luna jumatate dupa ce s-a nascut fetita, am divortat.
Dupa un timp am cunoscut pe cineva, care parea a fi ok, de casa, si care se purta cu fetita ca si cum ar fi fost a lui. Chiar o iubea (sau cel putin asa mi se parea mie). Cand fetita avea aproape 3 ani, ne-am casatorit. Pentru ca tatal natural a cautat-o abia peste cativa ani (cand avea ea 5 ani), Fetita mea i-a spus tata celui de al doilea sot al meu si asa il si considera, si il iubeste foarte mult. Urmatorii sapte ani au decurs bine, intr-o atmosfera linistita si placuta de familie pana acum doi ani, cand socrii mei s-au mutat cu noi in oras.De atunci lucrurile au fost parca mai putin frumoase, pana acum, cand intr-o zi, sotul meu mi-a spus ca s-a terminat totul intre noi, ca se muta la parinti, ca nu mai e nimic de facut etc. Cand l-am intrebat ce s-a intamplat de fapt, mi-a raspuns ca ... asa a hotarat el, ca e mai bine asa, si alte diverse (de genul: "poate am chef sa ies la o bere cu baietii la 11 seara si nu pot" sau "mai bine acum, mai putem sa ne refacem viata" etc). Nici acum nu stiu ce s-a intamplat, dar mai ales nu stiu cum sa-i spun fetitei, care il iubeste atat de mult (si care stie ca el temporar sta la socrii mei, pentru ca ei isi repara ceva prin casa ). Ea isi cunoaste situatia: un tata natural, cu care nu mai stam impreuna si un "al doilea tata", care pleaca si el. Cum sa-i explic eu asta ??? Ca eu sunt mare, pana la urma voi depasi momentul. Dar ea?
Scuze daca am fos prea "lunga".

gabibarta spune:

e greu sa-i spui mai ales ca daca am inteles eu bine, relatiile dintre ei sunt bune. Dar spune-i simplu, ca mami si "tati" vor divorta, pt. ca nu se mai iubesc. Explica-i ca aici nu exista vinovat si nu exista personaj negativ, ci dinpotriva, asta-i o decizie care pe moment doare dar e mai bine asa pt. toti. Nimeni nu poate iubi fortat, si daca nu exista sentimente sincere, mai bine sa nu fie nici casnicie.
Oricum, copiii de 9-10 ani stiu ce inseamna divort, au si ei prieteni cu parinti divortati:( Deci curaj, si spune-i repede, important e sa afle de la tine prima data, si nu de la altcineva.

isabela spune:

Cel mai greu nu este sa-i spui ca mami si tati divorteaza ci sa faci in asa fel incat ea sa nu sufere.
Sunt in aceeasi situatie si evit sa fac acest pas tocmai pentru ca nu stiu cum va reactiona dupa despartirea noastra.
Inainte de a avea un copil spuneam tot timpul ca este o prostie sa stai cu cineva pentru copil. Uite ca acum, pusa in aceasta situatie nu mai gandesc la fel, desi peste cativa ani s-ar putea ca ea sa fie cea care sa-mi reproseze ca am ramas alaturi de tatal ei( si la noi este al doilea). Ma gandesc ca fac asta pentru copil, doar o fi chiar 100% adevarat? Nu cumva imi este teama sa iau aceasta decizie, pentru ca nu vreau sa fiu singura,pentru ca nu stiu daca as putea sa o iau de la capat alaturi de alt barbat,pentru ca nu stiu daca voi mai avea incredere in alt barbat, pentru ca...? Si mai exista cativa "pentru ca".

aquarella spune:

Da, chiar imi trebuie curaj... Pentru ca stiu ca va suferi. Relatia dintre ei era extraordinara. Poate de aceea el nici nu vrea sa-i spunem impreuna ce se intampla. Iar eu tot nu stiu cum sa abordez subiectul, ca sa o ranesc cat mai putin ...
Multumesc oricum pentru sfat. Stiu ca e bun. Dar, din pacate, e atat de greu sa-l aplic ...

aquarella spune:

Draga mea Izabela, parca ai fi vorbit despre mine.
Nici eu nu stiu daca voi mai putea sa o iau de la capat si mai am inca o gramada de intrebari la care nu am raspuns. Dar, din pacate, eu trebuie sa-i spun fetei, pentru ca "taticul" nostru a plecat deja de acasa, iar eu nu ma pot hotari sa-i spun copilului adevarul.
Asta ca sa nu mai vorbesc de sentimentul de vinovatie, de esec, de pustiu si gol din sufletul meu...

isabela spune:

Si eu simt la fel. Ma intreb daca eu nu vinovata, ma gandesc ca nu am facut totul pentru a nu se anunge aici, ca poate ar fi trebuit sa vad partea plina a paharului, sa vad bucuria din ochii copilului meu atunci cand isi priveste tatal, cand se joaca cu ea. Poate ca banii ar trebui sa conteze mai putin. Pentru copil nu conteaza ca el nu are bani sa-i aduca ceva oricat de mic. Conteaza ca o face fericita ca se simte iubita.
Dar cum ramane cu mine, cu ce-mi doresc eu, cu ce simt eu? Trebuie sa nu ma mai gandesc la mine, la sufletul meu, la linistea si fericirea mea? Ultimii 9 ani au fost tare grei, si cand credeam ca-mi gasisem linistea si sufletul pereche, am descoperit ca nu este asa.
Ce sa faci, asta-i viata.

She spune:

Dar tatal, el, de-al doi-lea, este atasat de fata?simte la fel?caci atunci este grija mai mica, si poate si pt fetita va fi cumva mai usor decit daca el ar dispare definitiv.Ceea ce nu cred ca ar face daca au asa o relatie buna.Citi ani are fata?

aquarella spune:

Dragele mele,

Fetita mea, care in noiembrie implineste 10 ani, are (sau mai bine zis-avea)o relatie foarte buna cu tatal ei ..al doilea, pentru ca a crescut-o de foarte mica. Si el a indragit-o foarte mult, pot sa spun ca o iubeste ca si cum ar fi copilul lui, s-a ocupat foarte mult de ea, ieseau impreuna cu rolele, cand nu aveam timp sa merg si eu cu ei, glumeau tot timpul, radeau... Dealtfel, nici relatia mea cu el nu era alta. Mie chiar mi s-a parut ca suntem o familie ok. Pana intr-o zi cand ...
Poate de asta ma simt atat de vinovata: ca n-am observat nimic, nu mi s-a parut ca s-a instrainat, nimic nu mi s-a parut deosebit.
Fetita a plecat azi intr-o tabara, mai am un mic ragaz pana sa-i spun, dar tot ma tem de momentul cand vine acasa. Ea, saracuta, tot mai spera si intreaba si-l asteapta.

Marox spune:

Cred ca inainte de a-i spune fetei trebuie sa stii tu exact ce s-a intimplat. De ce el a vrut sa plece? Fetita ta o sa te intrebe si-o sa vrea sa inteleaga. Daca explicatiile nu vor fi destul de convingatoare cel mai groaznic ar fi sa dea vina pe tine "Tata a plecat din cauza mamei". Bat in lemn sa nu cobesc!

Luna1 spune:

Salutare! Imi pare rau de ceea ce ti se intampla aquarella.Eu sunt casatorita cu un barbat care imi iubeste fiul enorm, nefiind tata bilogic si chiar imi spune ca ce il sperie cel mai mult este ca daca ni se intampla noua ceva el ar putea sa nu mai fie considerat tatal lui deoarece nu au legaturi de sange. Intrebarea e, daca tu nu te-ai lamurit ce s-a intamplat de l-a facut pe sotul tau sa plece de ce nu-i dai acum un telefon cat este fata in tabara si incearca sa discuti cu el, afla ce s-a intamplat, apoi spune-i ca nu stii cum sa-i explici fetei VOASTRE (astfel il faci sa inteleaga ca doar impachetand si plecand nu inseamna ca a sters 7 ani cu buretele din viata fetei), spune-i ca daca a considerat ca ati fost vreodata o familie trebuie sa treceti prin asta impreuna. Succes, s-ar putea sa functioneze.

Mami de Cosmin

Ramona J spune:

Luna1, sotul tau il poate adopta pe copil. In felul asta daca ti se intimpla ceva (Doamne fereste!), copilul i-ar ramine in grija.

The best thing you can do for your children is to love your wife.