La France ( 58 )

Chuny spune:

Otilia spune:

Vad ca orice as zice tot aiurea sunt interpretata.
Asa ca o sa iau o pauza pe o perioada nedeterminata...

oLo spune:

Otilica stai asa....

Eu una nu cred ca Aurasu s-a suparat. Nu-i asa Pacurasu'? Ca doar voi doo va cunoastetzi de multa vreme, si intre prieteni adevaratzi, se spune adevaru'. Nu? Si vb aceea, orice sut in fund, e un pas inainte.

Sunt convinsa ca intentzia Otiliei nu era aceea de a o jigni pe Auras. A pus si ea o intrebare fireasca. Daca n-o punea Otilia, o puneam io! Bine ca Aurasu ne-a impartasit intentziile ei (concursul pe care-l are de pregatit) ca sa ne lamureasca cum stau lucrurile.

Acu, eu ma gandeam la salariul spus de Auras: e adevarat ca-i fix si vine la sf fiecarei luni, dar mie mi se pare extrem de mic. E normal sa fie doar atata? E SMIC pt numarul de ore lucrate? Ca totusi e foarte mult de munca. Adica am impresia ca cei de la restaurant muncesc mai mult decat mine, care, uneori ard gazul de pomana. Si cu toate astea, mi se pare ca sunt prost platita pt gazul ars...

Apropos de concursuri, are cineva idee in ce constau? Cam care e nivelul? Ca mie mi-e greu sa cred ca ar fi asa de greu un concurs. Si visez si io la un post de functzionarel trankil si caldutz, sa am sigurantza jobului si ceva mai mult timp liber sa ma ocup de fete.

kiss spune:

Michaela(Samsara7), ...adica mersi mult de tot pt raspunsul nocturn, si scuze ca ti-am rapit minute bune ca sa raspunzi la intrebarea mea ce pare atit de seaca pe linga "calatoriile" tale...oricum, iti doresc sa-ti implinesti destinul, si sa-ti gasesti rostul (asa cum ti-l vezi tu)... si ...ah, si sintem vecine, pe-aici? sau ma insel?


ca sa linistesc "furtuna din paharul de apa" (nu de alta, dar am fost si eu o sursa "nevinovata" a unei asemenea furtuni si neintelegeri! - Aileene ), MULTA BAFTA MIINE, LA NOUL SERVICI, Aurelia ...din pacate, multe dintre noi am vrea un servici, oricare, chiar supracalificate fiind...ca dupa ce-l ai incepi sa te nemultumesti, asta deja e alta poveste...


Sibylle, ma tot tin de-un timp sa-ti zic: nu te grabi cu puiu tau, desi stiu ca esti curioasa sa ti-l vezi si sa ti-l stringi in brate! insa incearca sa te odihnesti cit de mult poti si sa te bucuri de starea ta actuala minunata si "linistita"! nu de alta, dar dupa ce vei trai fericitu eveniment, nu-ti vei dori decit sa mai "furi" si tu cite-o ora de somn sau de liniste doar pt tine!...si crede-ma, vor fi ffff rare momentele...multa bafta si rabdare...si eu am un pui mic, si daca ai nevoie de ceva, iti raspund cu placere la momentul potrivit


ca sa nu uit, am aflat ca pe 27 august, ora 00:30, planeta Marte va fi f aproape de Terra, si se va vedea ceva de genul ca o a 2-a Luna...deci privind cerul in noaptea cu pricina, vom avea impresia ca avem doi sateliti...trebuie sa fie interesant...asta daca va intereseaza




la toate


mami de pui (23 sept 2004)

poze cu noi

Maria I spune:

Otilia, imi pare rau!
Sa stii ca nu esti singura care are probleme, dar asta nu scuza nici tonul, nici atitudinea ta. Da, Sibylle are dreptate, m-am exprimat mai dur. Sa zicem ca a fost o reactie in lant. Cum as putea sa ma exprim "frumos si elegant" dupa asa ceva: , si tie ti s-a facut de salar de 3000 pe luna? Si exemplele ar putea continua...
Eleganta aduce dupa sine eleganta, frumusetea la fel. Impresia pe care o lasi tu este ca-ti place sa ai intotdeauna dreptate, ca ai dreptul sa spui orice, oricui, pe orice ton. Atunci pregateste-te sa primesti raspunsuri in consecinta! Nu-ti spune ca esti interpretata aiurea si nu te mai autovictimiza, iti faci rau singura!

Le cer scuze celorlalte fete, poate ca ar fi trebuit sa-i trimit Otiliei un pm.
Asta este
Si poate ca n-ar fi tocmai rau sa cer adminilor inchiderea contului meu, atata vreme cat nu sunt dispusa sa accept rigle peste degete si nici

Chuny spune:

Stati asa ! Nu misca nimeni si nu pleaca nimeni!

Deci, in ordinea raspunsurilor :

Otilia, cand am pus fatza aia trista nu interpretam prost mesajul tau. Pur si simplu imi parea rau ca e moment de tensiune la subiectul nostru. Nu as vrea sa iei nici o pauza pt ca ne esti draga ( stii bine), dar daca uneori se intampla sa te ia valul nu e neaparat o tragedie. La toti ni se intampla. Daca eu am tras un semnal de alarma, nu am facut-o din rautate, ci doar pt a readuce lucrurile pe un drum mai frumos. Si imi doresc ca atunci cand gresesc fata de cineva sa ma trageti la fel de maneca.

Gabriela, sa stii ca nu ne leaga doar limba materna aici. Incet incet s-au cladit prietenii si tocmai de aceea e important ca atmosfera de pe La France sa fie la fel de buna ca pana acum.

Olo, daca si tu puneai problema in acelasi fel, eu recunosc ca as fi avut aceeasi reactie. De ce ? Pt ca prima intrebare a fost fireasca, asa e. Dar dupa raspunsul Aureliei totul parea ca o sare pe rana. Si zau ca nu e nevoie ! Si zau ca nimeni nu cere suturi in fund ca sa avanseze, se poate si altfel.

Nu vreau sa ajungem sa nu mai povestim nimic aici de frica de a nu lua suturi in fund, caci, deh, "orice sut in fund e un pas inainte".

Maria, nici gand sa-ti inchizi contul ! Te mananc !

Eu sunt sigura ca Aurelia nu s-a suparat. Dar opinia mea, de exemplu, nu are nici o legatura cu ce simte Aurelia, este pur si simplu o parere personala la cele citite aici.

Kiss, mersi de sfat. Incerc sa dorm cat mai mult acum, dar ma apuca deja angoasa nasterii. Mi-e frica sa nu i se intample ceva la bebe sau mie si sa nu ne mai intalnim. In acelasi timp imi traiesc totusi frumos sarcina, cu multa emotie, pregatesc camera si cumpar hainutze.

Si nu in ultimul rand, sa-i tinem pumnii Oanei pt dosar !

Eu repet ca nu trebuie sa plece nimeni, dimpotriva ! Sau e cazul sa facem o intalnire DC si anul asta si sa ne impacam, pupam in jurul unui vin bun ( pt cine poate).


Sibylle 30 +
Pozele mele Poze noi

Samsara7 spune:

Pun si bucatica ultima, renunt la alte adaosuri si completari. Puteti vedea fotografii daca veti la http://fr.pg.photos.yahoo.com/ph/aktinie2003/my_photos

Michaela

Samsara7 spune:

In timp ce se consemneaza la receptie cu constiinciozitate toate datele cerute (demne de KGB, caci e necesar sa inscriem pe fisele hoteliere pana si numarul de inmatriculare al masinii, chiar si inchiriata fiind, si asta oriunde ne deplasam) eu privesc in jur. Lilieci zboara cu nonsalanta printre arborii de un verde sombru. E noapte. In dosul zidului gros de caramida ce opreste privirea trecatorului din strada, se ascund alei facute din pietre rotunde incarnate in pamantul rosiatic. Aleile serpuitoare ca un labirint sunt inconjurate de plante tropicale cu frunze mari, lucioase, carnoase, cu flori exotice. Pasari ciudate par ca plescaie din cioc, ascunse printre foi. Un soi de cort deschis lasa sa se intrevada o masa alba inconjurata de fotolii odihnitoare cu pernute moi si cateva animale fantastice sculptate in piatra.
Camerele se insiruie de-a lungul aleilor si inlauntru se intrevad, in dosul draperiilor stufoase, panzele de tulle aranjate cu gratie deasupra paturilor din fier forjat si care servesc de protectie impotriva tantarilor. Fiecare camera e impodobita cu cate o sculptura, ceramica si alte decoratii tipic africane : iatagane enorme ce au forma unor personaje longilinii, palarii taranesti tuguiate si viu colorate, impodobite cu bucati de piele taiate geometric, cosuri de rachita. Un dus auster, o chiuveta si o toaleta si mai austera completeaza camera. Intotdeauna exista un al doilea patuc, mai mic.
Caldura e innabusitoare dar pretutindeni exista aparat de climatizare precum si un ventilator cu palete enorme atarnat in tavan.
Dupa ce bagajele sunt aduse de un alt Arthur (desi nu bag mana in foc niciodata, toti se aseamana intre ei) plecam in recunoastere. Iesind din labirintul fermecator ajungem langa un bar urias in aer liber unde misuna ospatari imbracati corect, tineri si zambitori. Alaturi o piscina mica in care probabil nimeni nu se imbaiaza, dotata cu mobilier de terasa din lemn inchis la culoare. Presarate pretutindeni masute de fier forjat, intime si imbietoare, precum si sculpturi in trunchiuri de copaci, uriase, reprezentand personaje umane sau animaliere specifice Africii. Oameni cu cap de pasari si cu ciocuri imense, femei purtand pe cap oale cu apa, barbati la vanatoare, pigmei. Alaturi de un rododendron gigant, din care au ramas bratele dezgolite de frunze e instalat zeul grec al gradinilor si fecunditatii, un Priap negru purtand anevoie un falus enorm .
In acest loc aproape paradisiac am revenit frecvent la fiecare intoarcere in capitala. M-am simtit ca intr-o gradina a Edenului, ferita de praf, de zgomot, protejata de privirile personalului .. In toata Africa am fost intampinati mereu cu aceeasi grija securizanta, ca un soi de ambasadori. Nu aveam decat sa ne lasam condusi la o masa iar in jurul nostru roiau servitori fideli si discreti care ne conduceau cu priviri luminoase si un zambet atunci cand era ora plecarii. Era un zambet respectuos nu ironic.
Si ca un cantec, ca o vraja, s-a insinuat un nume ce mi s-a dat, de cineva sau de toata lumea, cel de Printesa. Nu ma intrebati de ce, dar eram surprinsa sa ma descopar la un maquis pierdut in profunzimea Africii iar un localnic ma intreba curtenitor « Printesa, va este sete ? ».
Din cand in cand mi se atribuiau si puteri vrajitoresti in gluma. Oricum ar fi, o femeie alba trezeste un interes viu oriunde. Iar africanii sunt genul carora le place sa flirteze cu orice femeie, cu atat mai mult o alba, pastrand mereu insa un comportament respectuos.
Dimineata gradina era pregatit pentru micul dejun un soi de bufet unde imi faceam singura un platou de pe masa incarcata cu bunatati. Ne asezam pe scaunele moi , savuram cafeaua (singurul loc unde era posibil de a avea acest lux) si devoram ca un lup flamand bucati de papaya, lamai verzi, mango decupate intr-un chip absolut misterios. Ma adapam cu un suc facut din flori de hibiscus si apoi mancam cu pofta tartinele cu unt si dulceata de casa.. Era masa mea principala si abia seara mai ciuguleam cate ceva., exasperand de fiecare data pe ospatarul ce ridica farfuria aproape plina si care se ingrijora « de ce doamna nu a terminat ? Este bolnava sau poate nu ii place ? ».


La capatul celei de a doua zile am intrat in contact cu ghidul nostru, Achille ! Eram plini de ras la adresa tanarului, pitoresc dupa vorba. Ne amuzam incontinuu si teribil imitand accentul pe care il au toti africanii , ceva cantat si totodata ca un chitait, absolut incomprehensibil la inceput ! Se vorbeste intotdeauna tare, cu inflacarare si cu gesturi ce insotesc vorbele. Burkinabezii se intampina mereu cu voie buna, isi dau mana pe care o scutura cu vioiciune de parca ar vrea sa te trezeasca dintr-un eventual somn. Intre prieteni gestul de a da mana se termina ca o mangaiere apasata spre varful degetelor, ca si cum ar dori sa prelungeasca ori sa incetineasca salutarea, dupa care isi pocnesc varful degetelor cu foc. Alteori, in unele zone datul mainii se continua prin atingerea capului pe frunte, de cate 4 ori. E un gest de respect suprem.
Ne-am dat intalnire pe sambata cu « calcaiul african », dis de dimineata stiind cu pertinenta ca timpul nu are insemnatate in aceste locuri si ca trebuie sa suportam cu rabdare traditia, asteptand cateva ore. Ne-am trezit devreme, vioi si entuziasmati, apoi am asteptat pe terasa !
Intr-adevar Zabre Achille (nume care inseamna Razboinic, nu se putea mai nepotrivit pentru insotitorul nostru, dupa cum vom vedea mai tarziu) apare in jurul pranzului, transpirand intr-un costum culoarea ciocolatei, asortat de minune cu pielea sa . Un tip vanjos, inalt, parca cocosat un pic pe picioarele prea inalte. Dinti sanatosi, stralucitori de albi. Si accentul teribil african.
Explica cu ochi vicleni ca masina a avut un mic accident si a trebuit inlocuit unul din geamuri de urgenta, pricina intarzierii. Obiceiul este de a inchiria o masina la sosirea in tara, cu tot cu sofer. Ni se promisese un Mercedes, ne-am trezit langa un Opel Brek paraginit, cu un « ochi » de carton insurubat pe o parte, si care se vedea cat de colo ca este de multa vreme inlocuitorul geamului spart. Ne prefacem ca il credem, nu punem intrebari ; soferul a fost deja platit (de fapt patronul acestuia), facem plinul si plecam in tromba cale de o mie de km spre sudul indepartat al tarii, in orasul ultim, aproape de granita cu Coasta de Fildes.
Peisajul defileaza, e mereu acelasi chiar si la iesirea din capitala ; circulatia bicicletelor e mai mica iar motocicletele (lux suprem) sunt rare. Apar pe soseaua gudronata din ce in ce mai des camioane cu baloti de bumbac, cu lemne ori cu alte poveri care constituie un fel de munte in miniatura infasurat in funii. Un mic viraj si camionul isi gaseste obstescul sfarsit cu rotile pe o parte si cu incarcatura revarsata in praf.
Mai sunt si alte tipuri de camioane, cele purtatoare de « struguri negri » cum i-am supranumit ! Oamenii de culoare stau agatati ciorchine , claie peste gramada, pe usile deschise, pe bare, pe acoperis iar inlauntrul camionului cu pricina nu ma intreb ce fel de amalgam este, imposibil de inchipuit.
Facem fotografii, il tragem de limba pe Achile ca sa descoperim daca e intr-adevar medic ginecolog !
Nu se lasa, e ori cu adevarat medic ori un mincinos de rasa ! Raspunsurile sunt presarate cu termeni profesionali pe larg, dar lipseste ceva. Ne privim amuzati si ne promitem pe muteste sa facem pe detectivii in continuare, lansand mereu capcane. Pana la urma ne lasam pagubasi.
Abia peste cateva zile reusesc sa il fac pe Achille sa imi marturiseasca ca e ceea ce noi numim moasa comunala ; pretinde ca are studii, dar banuiesc ca in afara unei formatii profesionale de scurta durata totul se bazeaza pe practica. Totusi meseria lui exista in Africa, poarta un nume alambicat dar e greu pentru noi sa il situam intr-o ierarhie sanitara. Dupa ce victorioasa mi-am declarat iscusinta in a trage de limba, medicul imi marturiseste (gand la gand cu mine) ca are indoieli si asupra veridicitatii ochelarilor distinsi, cu rame aurite pe care le poarta dragul Achille. Imi iau slujba in serios si reusesc sa ii intind o capcana ; ori i-am atras simpatia dupa cateva zile, ori i-a slabit spiritul de prevedere, cert e ca mi-a soptit la ureche ca sunt impotriva prafului si nu pentru vedere. Dar observasem ca renumitii ochelari isi gaseau locul pe radacina nasului atunci cand Achille vroia sa impresioneze.
Meditez indelung in timpul liber la toate prenumele autohtonilor, intotdeauna distinse, deosebite, foarte europene, ba chiar clasice. Nume de romani, de greci, nume ce se vor departe de barbarisme, incarcate de cultura. Uneori ridicole, pompoase, asezate alaturi de numele africane mai ales. Mi se explica ca africanii de pretutindeni si-au dat la un moment dat prenumele dupa calendarele crestine europene unde sunt inscrise numele sfintilor. Esti nascut in ziua sfantului Agrippa sa zicem, copilul va purta acelasi nume. Numai ca exista zile in care nu sunt sfinti si unde cu litere de o schioapa e insemnat , prescurtat, « Fête Nat. » ceea ce inseamna « sarbatoare nationala », ultimul cuvant fiind prescutat in « nat. » pt a intra in chenar . Asa se face ca exista o sumedenie de africance care se numesc Fetenat.
Calendarul e litera de lege…

Nu l-am prezentat pe bietul sofer, Gregoire, ce isi poarta cu semetie prenumele. Un cap mic, disproportionat cu corpul prelung, slabanog si purtator al unei rochii largi nationale, a carei culoare se schimba zi de zi. Imi place in special un model verde strugure in care Gregoire, pierdut printre copaci imi pare un sarpe de jungla, inofensiv si adaptat frunzisului.
Obrajii sunt scofalciti, gura aproape fara dinti, oasele pometilor strapung pielea.
E tacut si mandru de sine, increzator in respectul pe care il degaja de la inaltimea celor cinzeci si ceva de ani. Singurul african a carei varsta mi se pare in dezacord cu fizicul, de obicei par mult mai tineri.
Vederea lui provoaca hilaritate si ne abtinem sa il privim pentru a nu pufnii de ras .Murim de nerabdare dar si de timiditatea de a-i face o fotografie. Gregoire e posac mai tot timpul, ne deschide portierele de fiecare data ce coboram sa ne racorim la un maquis de pe marginea drumului , caz in care se retrage ca o umbra intr-un coltisor ! Nu mananca nicioada cu noi, isi soarbe ness-ul adorat intr-o clipita intr-un ungher nestiut iar seara se descurca cu dormitul, asa cum este obiceiul pentru soferii inchiriati. Si oricateori are un ragaz scoate din buzunar o tesatura jerpelita si ciuruita de gauri , de culoarea catranului cu care sterge cu degetele sale osoase fiece coltisor al masinii, interior ori exterior.
Spre sfarsitul calatoriei am reusit sa trezim simpatia si respectul lui Gregoire care adora sa pozeze alaturi de mine in posturi monumentale, de statuie greaca. Banuiesc ca de va intra in posesia unei singure fotografii, va impanzi –dupa obicei- Oagadougou cu zvonul ca sunt « primul birou ». La africani exista o anume discretie, asa se face ca o amanta oficiala e numita « primul birou » ; exista desigur si « al doilea birou », uneori si « al treilea »
Ultimile zile accepta sa manance uneori alaturi de noi –care il imbiem neincetat spre nefericirea lui Achille ce se silea la inceputuri sa isi impuna autoritatea de sef absolut si sa nu il lase pe sofer sa isi ia nasul la purtare ! S-a dovedit ca Achille avea dreptate. In ciuda darurilor facute lui Gregoire si a unui bacsis considerabil, acesta devine un pic mai arogant ba chiar pretentios si ne lasa balta in ultima noastra zi, dedicata plimbarii prin capitala.
Oricum ar fi fost, Gregoire si Achille au dat sare si piper calatoriei noastre . Am facut sute de km, prin praf si caldura, eu pe bancheta din spate , cu vantul in fata intrand prin geamurile larg deschise, inghitind trombelele de praf ridicate de celelalte vehicule atunci cand rulam pe pista caramizie cale de cate 200 km. Mica rabla pe patru roti da semne de oboseala dupa doar doua zile, intai geamul din spate care incepe sa alunece in pantecele portierei spre disperarea noastra care incercam sa il ridicam, sa il inghesuim cu servetele, sa il mentinem cu mainile ori picioarele. In ce priveste portiera opusa, tot in spate –unde tronam noi, albii – ne asfixiaza metodic lasand sa intre nori pufosi de praf printr-un ungher ce a ramas secret pana la capat. Asa se face ca la sfarsitul unei zile de lucru avem aerul unor zombii, ba chiar speriem intr-o seara personalul unicului hotel al oraselului, unde inchiriasem prin telefon. Personalul insotitor(Achille si soferul) purtau pecetea prafului doar prin parul mitos ce lasa sa se intrevada pielea capului inrosita. In schimb noi ceilalti suntem distilati in culoarea rosiatica. Hainele par ruginite ca si casele burkinabeze, parul e tepos si de o culoare dubioasa, fata si toate partile corpului ramase neacoperite de vesminte dau impresia ca suntem indieni veritabili pana in albul ochiului care, si el, a virat spre culoarea cireselor coapte. Ne miscam ca teleghidati cu o singura dorinta, de a ne lasa zdrobiti de curgerea apei peste noi.
Dar ce speranta desarta caci descoperim cu oroare ca dusul lacrimeaza indurerat ! Inca o data parca ni se face in ciuda si ni se spune ca timpul nu exista aici, asadar trebuie sa ne spalam metodic si cu lentoare. Cand ajungem in sala de masa (iute, iute, bucatarul inchide la ora 21.00) receptionerul, ospatarul si insusi bucatarul, toti tuciurii si cu fete impasibile, se aliniaza in fata noastra privindu-ne cu o licarire de curiozitate. Ne privesc asa, in tacere, cu mila, pe noi, asa zisii albi, caci Achille si Gregoire nu se stie unde au disparut .
Dupa un rastimp in care noi ne aruncam ocheade intrebatoare, unul din cei trei isi ia mana de la gura si alene spune « Hm, da, da, ei da, parca acum arata diferit ! Mmmm, da, da, da, sunt cu totul alte persoane ».
Si cu totii dau din cap cu intelepciune, luminati de intelegere. Noi izbucnim in ras, nerabdatori sa mancam si sa shimbam pana a doua zi gustul salciu din gura cu cel al unor bucate calde. Picam lati de oboseala , si ne taram la culcare zdrobiti, cu pasi de zombii de asta data prezentabili. Achile recupereaza in aceeasi seara un sac de haine urat mirositoare pe care ni le aduce albe si proaspete a doua zi ! In sat a gasit o femeie care nu se stie cum le-a spalat, aproape pe intuneric. Cert e ca odata ajunsa in Franta eu nu am reusit sa scot petele rosietice ramase pe prosoape, cu orisice detergent incercat.



Michaela

Chuny spune:

Michaela, m-am uitat la pozele voastre. Sunteti tare frumoase amandoua !


Sibylle 30 +
Pozele mele Poze noi

Mirunda spune:

Tare s-a schimbat tonul aici...PACAT!
Fetelor, Maria, Otilia, va rog frumos, deschideti albumul Michaelei, mai ales "Africa", lasati pozele sa va treaca prin suflet, si haideti sa ne reamintim de cat de putin are nevoie omul, de fapt...Priviti poza numita "Resemnare", nu este nevoie de nici un cuvant in plus...

Michaela, eu o sa imi imprim calatoria ta, si o voi citi cand voi gasi timp sa ma GANDESC la ceeace ai trait tu acolo...Stii, eu nu sunt invidioasa de felul meu...dar de data asta chiar am fost! Ai facut ceeace imi doresc eu DE MULT DE TOT, un voiaj umanitar, dar de grija Marei (care de cate ori aude de planurile mele incepe aproape sa planga "mami, dar daca te imbolnavesti si nu te mai intorci?") tot am amanat ...probabil ca atunci cand va fi mai mare, va vedea alftel lucrurile, si voi putea sa plec...
dar nu asta am vrut sa iti zic...ci ca, gandindu-ma la tine, mi-ai reamintit ceva tare frumos, ce eu revad atunci cand am nevoie de ...putere...Poate o cunosti, poate nu, oricum, ea a fost scrisa si pentru tine ...dar tu ai avut curajul sa ii dai viata, sa o umpli de continut, si pentru asta, din suflet, te felicit...
http://lunettesrouges.blog.lemonde.fr/lunettesrouges/files/Neruda.ppt

Mirunda