Povesti in limba romana!

ana_maria222 spune:

SCUFITA ROSIE


Intr-un sat locuia cea mai frumusica tarancuta din lume. Mama si bunica o iubeau foarte mult. Bunica ii facuse o scufita rosie, care ii venea de minune, si de atunci pretutindeni i se spunea Scufita Rosie. Intr-o buna zi, mama facu placinte si ii spuse fiicei sale:

- Du-te de vezi cum se simte bunicuta, stii ca e bolnava. Ia o placinta si ulcica asta cu unt pentru ea. Sufita Rosie pleca de indata la bunicuta ei care locuia in alt sat.

In padure il intalni pe Lup care vru sa o inghita, dar nu indrazni, pentru ca in apropiere erau cativa taietori de lemne.

Lupul o intreba unde se duce. Si biata copila, care nu stia ca e primejdios sa asculti vorba unui lup, ii spuse:

- Ma duc s-o vad pe bunica. Ii duc o placinta si o ulcica cu unt trimise de mama.

- Locuieste departe? o intreba Lupul.

- Vai, da! spuse Scufita Rosie. Locuieste acolo, hat departe, dincolo de moara, in prima casa din sat.

- Ei bine! spuse Lupul, as vrea sa merg si eu sa o vad. Eu o s-o iau pe aici, tu pe-acolo si vom vedea care ajunge primul.

Lupul o lua la fuga cat il tineau picioarele, pe drumul cel mai scurt, si fetita pleca pe calea cea mai lunga.

Sufita Rosie se veselea, alerga dupa fluturi, facea buchete din florile intalnite in cale.

Lupul sosi la casa bunicii primul, si batu la usa: cioc, cioc!

- Cine-i acolo? intreaba batranica.

- Eu sunt, copila ta, Scufita Rosie, spuse Lupul indulcindu-si glasul. Iti aduc o placinta si o ulcica plina cu unt, pe care ti le-a trimis mama!

Bunica cea buna, care era in pat, ii striga:

- Trage zavorul, manerul va ceda!

Lupul trase ivarul si usa se deschise.

El se arunca asupra bietei femei si o inghiti cat ai clipi din ochi, pentru ca nu mai mancase de trei zile. Apoi inchise usa si se culca in patul bunicii. O astepta pe micuta Sufita Rosie, care dupa catva timp batu la usa: cioc, cioc!

- Cine-i acolo?

Scufita Rosie auzind vocea groasa a Lupului, se sperie mai intai, apoi se gandi ca bunica e bolnava si ii raspunse:

- Eu sunt, nepotica ta, Sufita Rosie. Ti-am adus o placinta si o ulcica cu unt pe care ti le-a trimis mama.

Lupul ii striga:

- Trage zavorul, manerul va ceda!

Scufita Rosie trase ivarul si usa se deschise.

Lupul o vazu intrand si, ascunzandu-se in pat sub patura,ii spuse:

- Pune placinta si untul pe masa si vino sa dormi langa mine.

Scufita Rosie se dezbraca si se culca in pat, spunand:

- Vai, bunico, da’ de ce ai bratele asa de mari?

- Ca sa te imbratisez mai, bine fata mea!

- Vai, bunico, da’ de ce ai picioarele asa de lungi?

- Ca sa alerg mai bine, copila mea!

- Vai, bunico, da’ de ce ai urechile asa de lungi?

- Ca sa te aud mai bine, copila mea!

- Vai, bunico, da’ de ce ai ochii asa de mari?

- Ca sa te vad mai bine, copila mea!

- Vai, bunico, da’ de ce ai dintii asa de mari?

- Ca sa te inghit!

Si zicand acestea, Lupul cel rau se repezi la Scufita Rosie si o inghiti. Dupa ce-si potoli foamea, se culca din nou in pat si adormi.

Se intampla ca tocmai atunci un vanator sa traca prin fata casei. Auzind sforaitul Lupului isi spuse in sinea lui: "vreau sa vad daca bunica nu-i cumva bolnava".

Intra in casa si deodata il vazu pe Lup.

A, a! Iata-te, talhar batran! De cand te caut!

Vanatorul vru sa traga cu pusca, dar ii trecu prin minte ca Lupul a mancat-o pe bunica. Trebuia sa o salveze. El lua o foarfeca, sa spintece burdihanul domnului Lup. Taie cu foarfeca si dadu de Scufita Rosie, si, cand mai facu vreo doua taieturi, fetita sari afara strigand:

- Vai, ce spaima am tras! Ce intuneric era in burta Lupului!

Bunica iesi la randul ei, dar abia mai rasufla. Scufita Rosie se duse sa caute niste pietroaie si le puse in burta Lupului. Cand acesta se trezi si vazu oameni, vru sa sara din pat, dar se prabusi la pamant si dadu ortu' popii.

Cei trei prieteni nu-si incapeau in piele de bucurie: vanatorul lua blana Lupului si se indrepta spre casa; bunicuta, careia ii era foame, manca placinta si untul din ulcica; iar Scufita Rosie se gandi in sinea ei: "De-acum inainte n-o sa ma mai abat din drum in padure, am sa fiu cuminte si am sa ascult povetele mamei".


Pozeeee

Mancarica

ana_maria222 spune:

URSUL PACALIT DE VULPE

Era odata o vulpe vicleana, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte intreaga dupa hrana si nu gasise nicairi. Facandu-se ziua alba, vulpea iese la marginea drumului si se culca sub o tufa, gandindu-se ce sa mai faca, ca sa poata gasi ceva de mancare.
Sazand vulpea cu botul intins pe labele de dinainte, ii vine miros de peste. Atunci ea ridica putin capul si, uitandu-se la vale, in lungul drumului, zareste venind un car tras de boi.
- Bun! gandi vulpea. Iaca hrana ce-o asteptam eu. Si indata iese de sub tufa si se lungeste in mijlocul drumului, ca si cum ar fi fost moarta.
Carul apropiindu-se de vulpe, taranul ce mana boii o vede si, crezand ca-i moarta cu adevarat, striga la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Taranul vine spre vulpe, se uita la ea de aproape si, vazand ca nici nu sufla, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasa cataveica am sa fac nevestei mele din blana acestui vulpoi! Zicand asa, apuca vulpea de dupa cap si, tarand-o pana la car, se opinteste s-o arunca deasupra pestelui. Apoi striga la boi: "Hais! Joian, cea! Bourean". Boii pornesc.
Taranul mergea pe langa boi si-i tot indemna sa mearga mai iute, ca s-ajunga degraba acasa si sa ieie pielea vulpii.
Insa, cum au pornit boii, vulpea a si inceput cu picioarele a impinge pestele din car jos. Taranul mana, carul scartaia, si pestele din car cadea.
Dupa ce hoata de vulpe a aruncat o multime de peste pe drum, binisor sare si ea din car si, cu mare graba, incepe a strange pestele de pe drum. Dupa ce l-a strans gramada, il ia, il duce la vizuina sa si incepe a manca, ca tare-i mai era foame!
Tocmai cand incepuse a manca, iaca vine la dansa ursul.
- Buna masa, cumatra! Ti!!! da' ce mai de peste ai! Da-mi si mie, ca tare! mi-i pofta!
- Ia mai pune-ti pofta-n cui, cumatre, ca doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Daca ti-i asa de pofta, du-te si-ti moaie coada-n balta, ca mine, si-i avea peste sa mananci.
- Invata-ma, te rog, cumatra, ca eu nu stiu cum se prinde pestele.
Atunci vulpea ranji dintii si zise: Alei, cumatre! da' nu stii ca nevoia te duce pe unde nu-ti e voia si te-nvata ce nici gandesti? Asculta, cumatre: vrei sa mananci peste? Du-te desara la baltoaga din marginea padurei, vara-ti coada-n apa si stai pe loc, fara sa te misti, pana despre ziua; atunci smunceste vartos spre mal si ai sa scoti o multime de peste, poate indoit si-ntreit de cat am scos eu.
Ursul, nemaizicand nici o vorba, alearga-n fuga mare la baltoaga din marginea padurei si-si vara-n apa toata coada!...
In acea noapte incepuse a bate un vant race, de ingheta limba-n gura si chiar cenusa de sub foc. Ingheata zdravan si apa din baltoaga, si prinde coada ursului ca intr-un cleste. De la o vreme, ursul, nemaiputand de durerea cozei si de frig, smunceste o data din toata puterea. Si, sarmanul urs, in loc sa scoata peste, ramane far' de coada!
Incepe el acum a mornai cumplit s-a sari in sus de durere; si-nciudat pe vulpe ca l-a amagit, se duce s-o ucida in bataie. Dar sireata vulpe stie cum sa se fereasca de mania ursului. Ea iesise din vizuina si se varase in scorbura unui copac din apropiere; si cand vazu pe urs ca vine fara de coada, incepu a striga:
- Hei cumatre! Dar ti-au mancat pestii coada, ori ai fost prea lacom s-ai vrut sa nu mai ramaie pesti in balta?
Ursul, auzind ca inca-l mai in si in ras, se inciudeaza si mai tare si se rapede iute spre copac; dar gura scorburei fiind stramta, ursul nu putea sa incapa inlauntru. Atunci el cauta o creanga cu carlig si incepe a cotrobai prin scorbura, ca sa scoata vulpea afara, si sa-i deie de cheltuiala... Dar cand apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: "Trage, nataraule! mie nu-mi pasa, ca tragi de copac..." Iar cand anina carligul de copac, ea striga: "Valeu, cumatre! nu trage, ca-mi rupi piciorul!"
In zadar s-a nacajit ursul, de-i curgeau sudorile, ca tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.
Si iaca asa a ramas ursul pacalit de vulpe!

Pozeeee

Mancarica

ana_maria222 spune:

Fetita cu parul de aur





A fost odata o fetita care avea un par auriu si asa de frumos incat toata lumea ii spunea Fetita cu Parul de Aur. Fetita traia cu mama ei intr-o casuta, la marginea padurii.

Intr-o zi, ii spuse mamei sale:

-Mamico, pot sa ma duc in padure sa-ti culeg un buchet frumos de flori?

-Ce dragut din partea ta, fetita mea! Dar ai grija, padurea este adanca si sa-r putea sa te ratacesti, ii atrase atentia mama.

O familie de ursi care traia in padure a plecat la plimbare cu fiul lor, Ursuletul, care se juca prinzand fluturi cu plasa. In timp ce ursuletul se juca admiran fluturii care zburau prin aerul proaspat al diminetii, Ursul si Ursoaica se uitau cu multa dragoste la jocul fiului lor, pe fata lor aparand un zambet de incantare.

-Vai ce bine e sa fii copil! - rosti Ursoaica.

-Si mie mi-ar place sa fiu copil! Rosti Ursul tata. Apoi isi continua drumul prin padure, aplecandu-se asupra florilor minunate cu miros imbatator.

Fetita, cum ajunse in padure, incepu sa culeaga flori pentru mama ei: margarete minunate, albastrele si maci rosii ca focul. Cum era atat de preocupate de ceea ce facea, nu-si dadu seama ca inaintase prea mult in mijlocul padurii si ca vremea trecuse. In curand I se facu foame si sete si se simti foarte obosita. Spre norocul ei, zari printre copacii din padure o casuta. Era casuta ursilor! Se apropie tiptil de casa, si se uita prin gaura cheii si cum nu vazu pe nimeni, deschise usa si intra. Inauntru zari o masa mare, intinsa, cu trei farfurii pline cu orez si miere. Vai, ce miros imbietor aveau!

Farfuriile de pe masa erau de marime diferita: una mare, una mijlocie si o farfurie mica. In jurul mesei erau asezate trei scaune care pareau foarte comode. Mai era acolo un fotoliu mare, unul mijlociu si unul mic. Pentru ca ii era tare foame se hotara sa guste din mancarea de pe masa. Manca o lingura de orez din prima farfurie, dar acesta era fierbinte si isi arse limba; apoi gusta din farfuria mijlocie, dar orezul era prea des si in cele din urma, gusta si din ultima farfurie. Si ce sa vezi? Mancarea din farfuria cea mai mica era asa de buna incat manca tot orezul, pana la ultimul bob.

Fetita se aseza intai in fotoliul cel mare, dar pentru ca era prea mare, nu-I placu si se ridica din el; apoi se aseza pe scaunul mijlociu, dar nici acesta nu-I placu:avea perina prea moale. Asa ca se hotara sa se aseze pe cel mai mic dintre scaune, dar in momentul in care se puse pe el, acesta era asa de subred incat se prabusi sub greutatea ei si fata cazu pe podea! Cum era foarte obosita se hotara sa traga un pui de somn. A urcat la etaj, a intrat in dormitor, unde a zarit trei paturi: unul mare, unul mijlociu si unul mic. Intai se culca in cel mare, dar era prea tare si incomod. Se culca apoi in patul mijlociu, dar nici acesta nu I-a fost pe plac pentru ca patura era aspra si o intepa. La urma, il incerca pe al treilea si acesta era atat de comod si cald incat adormi pe loc. Pe vremea aceasta, familia de ursi care locuia in casuta se intorcea de la plimbare. Can ursii au deschis usa de la intrare au simtit pe data ca cineva a umbalt in casa si au inceput sa miroasa toate lucrurile pe rand:

-Cineva, s-a asezat pe scaunul meu! a strigat Ursul-Tata pe o voce groasa.

-Cineva s-a atins de perina mea! striga Ursoaica cu o voce mai blanda.

-Cineva mi-a rupt scaunelul! striga Ursuletul cu o voce plangareata. Apoi, intreaga familie s-a apropiat de masa:

-Cineva mi-a folosit lingura! mormai Ursul-Tata cuvocea lui groasa.

-Cineva a mancat din farfuria mea, spuse Ursoaica cu voce ei blanda.

-Uitati-va, cineva mi-a mancat mancarea! N-a mai ramas nici o faramitura! a strigat Ursuletul si lacrimi mari incepura sa se rostogoleasca pe obrajorii sai. Apoi ursii au urcat la etaj.

Ursul-Tata a inceput sa adulmece prin camera si a spus apoi cu vocea sa morocanoasa:

-Cineva s-a culcat pe perina mea!

-Cineva mi-a dat la o parte patura, sopti Ursoica.

-Priviti! O fetita doarme in patul meu! striga ursuletul cu o voce surprinsa.

Fetita cu Parul de Aur se trezi brusc la auzul vocilor. Tare s-a mai speriat cand I-a zarit pe cei trei ursi aplecati asupra ei! Se scula repede din pat, o zbughi spre fereastra si se avanta spre padure. Incepu sa alerge spre casa cat o tineau picioarele, repede-repede, fara sa arunce macar o privire inapoi. Si de-atunci incolo, ursii din casuta din padure n-au mai vazut-o niciodata pe Fetita cu Parul de Aur.





Pozeeee

Mancarica

ana_maria222 spune:

Molly Whipple




au trait candva doi oameni intr-o casuta, cu fiii si fiicele lor. Aveau atatia copii, ca nu mai stiau pe unde sa scoata camasa, sa-i hraneasca si sa-i imbrace. Zi de zi aveau parca nevoie de si mai multi bani si barbatul nu mai prididea trudind sa castige. Cat despre sotia sa, toata ziulica gatea si cosea, spala si cirpea. In cele din urma nu le mai ramase decat un singur lucru de facut. Se adancira in padure cu cei trei copii mai mici si ii parasira acolo. Inimile parintilor erau indurerate, caci ei nu ar fi vrut sa se desparta de cele trei fetite, dar se temeau ca, daca nu o fac, ceilalti copii ar pieri de foame.

Fetele mersera cat mersera, cautand hrana si adapost, si, in cele din urma, ajunsera la o casa, in miezul padurii. Intunericul incepea sa se lase; vazura o lumina la o fereastra. Batura la usa si o femeie deschise.

-Ne puteti da ceva de mancare ? intreba ele. Ne-am ratacit si ne e foame.

-Nu pot, dragele mele, spuse femeia. Sunt maritata cu un urias si, daca vine acasa si da de voi, o sa va omoare si va mananca la cina.

-Va rog, spuse cu vocea stinsa cea mai mare dintre fete, noua nu ne e frica. Nu credeti ca ne-ati putea da macar nitica mancare ? Suntem atat de obosite si de infometate... Si izbucni in lacrimi.

Atunci sotia uriasului socoti ca n-ar fi rau sa opreasca pe cele trei fete peste noapte, poate ca sotul sau ar fi multumit sa mai schimbe bucatele, nu tot carne de oaie, de vita si de porc. Asa ca le imbie:

-Bine, intrati, dragele mele, si o sa va dau ceva lapte si putina paine si o sa stati langa foc, sa va incalziti.

Asadar, ii multumira si intrara, desi nici uneia nu-i suradea sa cineze cu nevasta uriasului. Dar ea nu le facu nici un rau si dupa ce au mancat se simtira mai bine si tocmai se gandeau sa plece, sa gaseasca un loc unde sa doarma, cand auzira niste bocanituri puternice de cizme: se intorsese uriasul. Fetele erau atat de infricosate, incat tremurau in pantofi, dar nevasta uriasului le linisti.

-Veniti, le chema ea, ascundeti-va in dulapul acesta, pana cineaza. Poate n-o sa va gaseasca.

Si le impinse pe toate trei intr-un dulap mare si intunecos.

Uriasul navali in odaie, isi azvarli pe jos maciuca si adulmeca.

-Simt miros de oameni, spuse el.

-Asi! spuse sotia sa. Intotdeauna te tii de adulmecat prin casa. Sezi ca un baiat cuminte ce esti si cineaza; pe urma o sa vezi ce surpriza ti-am pregatit. Dupa cina ea deschise larg usile dulapului si scoase la iveala pe cele trei fete.

-Iata trei fete dragute, zambi ea. Le-am dat sa cineze si vor ramane la noi peste noapte. Pot dormi in pat cu fetele noastre. O sa fie putin inghesuiala, dar or sa se descurce ele.

Deci cele trei fetite se dusera sa se culce cu cele trei fete ale uriasului; cum mai sforaiau acestea si cum mai horcaiau!

Ei, si cea mai mica dintre cele trei fetite, care se numea Molly Whipple, era tare isteata si desteapta. Ea bagase de seama ca inainte de a lua lumanarea si de a spune noapte buna fiicelor lui, uriasul le pusese trei coliere de aur la gat. Dar lui Molly si celor doua surori ale sale le pusese niste snururi de sfoara. Asa ca Molly, oricat de obosita era, se stradui sa vegheze pana ce toata lumea adormi adanc si fiicele uriasului incepura sa sforaie din rasputeri. Atunci scoase in graba snururile de la gatul sau si al surorilor sale si le petrecu in jurul gaturilor celorlalte fete, in locul colierelor de aur. Pe acestea si le puse ei si surorilor ei.

In toiul noptii, uriasul patrunse in camera tinandu-si maciuca in mana. Pipai pe orbecaite gaturile fetelor cu snururi de sfoara, le smulse din pat si le batu mar cu maciuca. Apoi rase cumplit si iesi. Cele doua surori ale lui Molly Whipple se trezira tipand, dar Molly le sopti sa taca din gura si sa se scoale, deoarece trebuie sa plece din casa inainte ca uriasul si sotia sa sa se trezeasca. Asa ca foarte devreme, cand abia mijea de ziua, se strecurara afara si plecara cat putura de repede.

Cand se facu zi, ajunsera la palatul regelui. Molly le conduse cu indrazneala pe surorile sale la poarta si ceru sa vorbeasca cu regele.

-Cine sunteti ?intreba Inaltimea Sa vazandu-le.

-Suntem trei fete sarmane, spuse Molly, si de-abia am scapat de un urias marsav. Daca mi-e ingaduit, Inaltimea Ta, n-ar trebui sa dai voie unei astfel de fiinte cumplite sa vietuiasca in regatul tau.

-Usor de spus, raspunse regele. Poate o sa ma-nveti cum sa scap de el?

-Apoi, spuse Molly Whipple, mai intai trebuie sa-i iei spada.

-N-ai vrea s-o iei mata pentru mine, fetito ? intreaba regele.

-Pot incerca, Inaltimea Ta, spuse Molly. Si ce ai face pentru mine daca dobandesc spada uriasului?

-Il voi logodi pe fiul meu cel mai varstnic cu sora ta mai mare, fagadui regele.

-Ma invoiesc, Inaltimea Ta, se lumina Molly; si fura ospatate la palatul regal.

Molly se intoarse in aceeasi seara, de una singura, la casa uriasului, si, cand se intuneca, se strecura inauntru fara a fi vazuta si se ascunse sub patul uriasului. Curand el veni de la cina, adulmeca putin, dar era prea ostenit pentru a privi sub pat si nu peste mult incepu sa sforaie, incat se cutremura intreaga camera si trosnetele patului aproape ca o asurzira pe Molly. Atunci, ea iesi taras si insfaca spada ce atarna deasupra capului uriasului. Pe cand se furisa spre usa, de grea ce era, o lasa sa zdrangane pe podea, si zgomotul il trezi pe urias care, pe data, tasni din pat si fara a mai intarzia sa-si ia maciuca, tipa zdravan si o urma pe Molly afara. Merse cu pasi uriesesti, dar Molly era sprintena si foarte curand ajunsera la Podul-dintr-un-fir-de-par, astfel denumit deoarece era cel mai stramt si mai firav pod din lume. Molly il strabatu, dar uriasul nu putu; ea se opri de cealalta parte, gafaind, pe cand el o ameninta cu pumnul si striga:

,,Pleaca, Molly Whipple, pleaca!

daca iarasi te mai vad,

vei simti al meu prapad!#148;

Dar Molly ii arata spada mare si striga:

,,De-alte doua dati, batrane,

o sa mai auzi de mine !#148;

Apoi rase vesel si fugi spre palatul regal. Ajungand acolo, regele fu incantat sa primeasca spada vrasmasului sau, uriasul ticalos si logodi cu draga inima pe sora cea mai mare a lui Molly cu fiul sau mai varstnic. Si petrecura de pomina, cu mare bucurie.

-Ei, ii spuse regele lui Molly, daca ai putea pune mana pe punga uriasului, care e ascunsa sub perna lui, 1-as logodi pe al doilea fiu al meu cu cealalta sora a ta.

-Foarte bine, Inaltimea Ta, spuse Molly facand o plecaciune. Voi face aceasta de-mi va sta in putere. Asadar, Molly se indrepta spre casa uriasului din nou si cand se intuneca, se strecura inauntru si se ascunse sub pat. Nu peste mult uriasul veni de la cina, se azvarli in pat si incepu sa sforaie ca o locomotiva. Lui Molly nu-i fu catusi de putin greu sa-si strecoare mana sub perna si sa scoata punga. Dar, pe cand isi cauta drumul spre usa, se impiedica de o oala mare de piatra si o darama, iar zgomotul caderii ei il trezi pe urias, care sari ca ars si se repezi spre usa prin care Molly tocmai disparea. Apoi, vezi, uriasul era un alergator de forta, dar Molly era sprintena, si curnd ajunse la Podul-dintr-un-fir-de-par, pe care uriasul nu-1 putea trece.

Molly statea de o parte si uriasul de cealalta a podului lui si el iar striga:

#147;Pleaca, Molly Whipple, pleaca !

daca iarasi te mai vad,

vei simti al meu prapad!#148;

Si o ameninta cu pumnul sau paros; dar Molly rase si ii arata punga, strigandu-i:

,,Inca o data, zau, batrane,

c-o sa mai auzi de mine!#148;

Si dupa aceasta fugi si pieri cat ai zice peste. Cand se inapoie la palatul regelui, ii dadu acestui punga si regele nu mai putu de bucurie. Facu toate cele cuvenite pentru logodna fiului de-al doilea cu mezina si au petrecut de pomina.

-Ei, si-acum, cuvanta regele, cand se ispravi petrecerea, ar mai fi un singur lucru pe care as vrea sa mi-1 aduci. Nu va fi lesne; si daca-1, dobandesti, te voi insoti cu fiul-meu cel mai mic, de indata ce vei fi destul de mare.

-Ce trebuie sa-ti aduc? intreaba Molly.

-Trebuie sa iei inelul de aur din degetul uriasului, rosti regele.

Deh, Molly si-1 inchipui pe uriasul cel rau apoi isi indrepta gandul spre, tanarul si frumosul print si cugeta ca ar vrea tare mult sa fie si ea printesa ca surorile sale, asa ca fagadui sa incerce. Pleca chiar in acea noapte si cand se facu destul de intuneric, se strecura in camera uriasului si se ascunse sub pat. Peste putin, uriasul se sui in pat si sforaitul lui era ca bubuitul a douasprezece cutremure de pamant. Luna se strecura prin fereastra si, la lumina ei, Molly putu vedea ca mana uriasului atarna din pat si zari inelul de aur ce sclipea si sticlea. Se intinse, apuca inelul si il trase nitel. Dar inelul era strans lipit de degetul uriasului si tot patul se scutura de sforait, cat despre Molly, ea dardaia de spaima, asa ca de-abia putu misca inelul, o farama. Dar de miscat din loc, tot il misca si tocmai cand il scoase, uriasul striga infricosetor, o apuca pe Molly de mana stringand ingrozitor si sari din pat. Ochii sai fiorosi luceau in lumina lunii si vocea lui rasuna furioasa.

-Aha, Molly Whipple! spuse el. Tot te-am prins pana la urma, nu-i asa ? Spunea-i ca mai vii pe la mine!

-Da domnule, spuse Molly cu glasul pierdut.

-Si eu ti-am spus ca o sa simti prapadul meu, nu-i asa ?

-Da domnule, spuse Molly cu glasul si mai pierdut.

-Atunci, spune-mi, glasui el foarte linistit si hotarat, spune-mi, Molly, deoarece esti atat de isteata, daca tu m-ai fi prins pe mine, ce mi-ai fi facut, ei?

-Ce ti-as fi facut? intreba Molly.

-Da, mormai uriasul. Asta sa-mi spui si grabeste-te.

-O sa-ti spun ce ti-as fi facut, raspunse Molly. Vezi sacul acela mare pe care-l tii acolo, de-ti aduci mancarea acasa in el? Ei, bine, te-as fi legat inauntru, impreuna cu o pisica, un caine, un ac cu ata si o pereche de foarfece.

-Da, spuse uriasul. Si apoi?

-Apoi, spuse Molly, as fi mers in padure si mi-as fi taiat cel mai mare bat cu putinta si te-as fi batut cu el pana ti-ai fi pierdut firea.

-Asadar, asta mi-ai fi facut, nu-i asa, daca ti-ar fi stat in putere, Molly Whipple? Atunci, chiar asta voi face si eu cu tine. In sac! Si, de indata ce se crapa de ziua, ma duc in padure sa tai un bat, sa te bat cu el.

Deci o ridica pe Molly si o lega intr-un sac, impreuna cu o pisica, un caine, un ac cu ata si o pereche de foarfece mari. Apoi innoda bine gura sacului, il agata intr-un cui in perete si se duse inapoi la culcare. Molly, in sac, facu cunostinta cu pisica si cu cainele, se intinse cat putu mai bine si astepta pana dimineata.

De indata ce se lumina, uriasul porni spre codru, lasand-o pe Molly legata zdravan in sac.

In curand intra in camera nevasta uriasului.

-Simt miros de oameni, spuse ea, adulmecand.

-Doamna urias, doamna urias ! o striga Molly din sac. Dumneavoastra sunteti ?

-Ce cauti in sac? o intreba sotia uriasului.

-Oh, daca ati putea vedea ce vad eu! surase Molly.

-Si ce vezi acolo inauntru ? intreba nevasta uriasului.

-Lucruri de necrezut, raspunse Molly. Daca le-afi putea vedea si dumneavoastra!...

-Lasa-ma si pe mine inauntru, o ruga sotia uriasului, ca sa pot si eu sa vad ce vezi tu.

Asa ca Molly isi facu repede drum cu foarfecile. Lua acul si ata cu ea si sari pe podea. Apoi o ajuta pe nevasta uriasului sa se catere in sac si cusu taietura cat de strans putu. Tocmai ispravise sa coasa, cand il auzi pe urias intorcandu-se. Care va sa zica, se ascunse in spatele usii si astepta. Uriasul intra cu pasi mari in camera, scuturand un copac intreg in mana, cu care se intorsese din padure.

-Acum, striga el, unde e fata aceea obraznica? Ii arat eu indata! Auzi, voia sa ma lege intr-un sac si sa ma bata cu un bat!

Ridica trunchiul pe care il carase din codru si incepu sa loveasca sacul cu el cat de tare putea.

-Eu sunt, nu e fata ! striga din sac nevasta uriasului. Da-mi drumul, n-auzi!? Da-mi drumul!

Insa uriasul nu o putea auzi, deoarece pisica si cainele pornira o atare harmalaie de miorlaituri si de latraturi, ca vocea ei fu inabusita de-a binelea. Cat despre Molly, ea se ghemuise in spatele usii si pandea; nu-i parea rau catus de putin pentru nevasta uriasului, amintindu-si cum se facuse ca-i e mila de ea si surorile ei si deschisese apoi dulapul lasandu-le prada sotului sau. Totusi, dupa un timp, isi incerca norocul si se strecura afara din casa. Dupa aceasta alerga inapoi la palatul regelui si-i dadu inelul uriasului.

Regele nu mai putu de bucurie vazand-o, deoarece se temuse ca de aceasta data s-ar fi putut intampla ca uriasul sa fie mai iscusit ca ea: pe deasupra, era o fata atat de frumoasa si de isteata, incat stia ca ar fi fost o sotie minunata pentru praslea.

Asadar, iata ca Molly fu logodita cu cel mai mic dintre baieti; si dupa cativa ani, cand mai crescura, se facu nunta mare, de i se duse vestea, sa se bucure toata lumea. Asta, pentru ca printul era iubit de intreg norodul si pentru ca Molly prin iscusinta ei si prin invingerea uriasului s-a facut si ea iubita de toti.

In ceea ce-l priveste pe urias, dupa ce i-au fost luate spada vrajita, punga si inelul, si-a pierdut puterea de a mai face rau prin tara; a inceput sa lancezeasca, se intrista si curand nu se mai auzi nimic despre el. Toti parintii de prin imprejurimi, pana hat-departe, aveau pricina sa-i fie recunoscatori lui Molly pentru a fi scapat tara de marsavul urias care amenintase vietile copiilor lor.



Pozeeee

Mancarica

maria2mami spune:

.... ....mai vrem...mai vrem povesti

Just..... Maria

ana_maria222 spune:

Zmeul




A FOST ODATA, intr-o vreme, un imparat si o imparateasa si aveau o fata foarte frumoasa. Si voiau sa-si marite fata, ca sa lase ginerelui tronul, caci nu aveau nici un baiat. Dar in imparatia aceea se gasea si un zmeu; si zmeul acela nu lasa pe nici un fecior de imparat sa vina sa ia pe fata imparatului. Si s-au pornit din toate imparatiile, pe unde s-a auzit de frumusetea ei, sa vina sa o ia, dar zmeul le iesea inainte si pe unul il manca, pe altul il fugarea, si asa nimeni nu putea sa ia de nevasta pe fata imparatului. Zmeul se purta cu gandul sa fure pe fata imparatului si dupa moartea acestuia sa puna mana pe imparatie. Si-i facea mari pagube imparatului. Ii parjolea viile, inainte de culesul lor; ii pustiia ogoarele inainte de seceris si, in sfarsit, s-a apucat sa dea foc pana si palatului. Si atunci imparatul a trimis veste ca cine are sa poata ucide zmeul, ii da fata de nevasta si-1 face chiar din clipa aceea imparat. Atunci toti feciorii de imparat s-au bucurat de vestea aceea, dar le era frica de zmeu, caci pe multi ii mancase.

Dar departe, intr-o imparatie era un fecior de imparat foarte frumos si viteaz. Acesta si-a zis in sinea lui: ,,Eu m-am hotarat sa ma duc! Se poate sa las un zmeu sa ne ia toate imparatiile si sa ne faca atatea pagube si un rau atat de mare!? E rusine de capul nostru! S-a pornit deci sa mearga si a dat de veste imparatului, ca Florea, feciorul cutarui imparat, are sa vina sa ucida zmeul si sa ia pe fata imparatului de nevasta. Dar iata ca si zmeul a prins de veste si s-a facut luntre si punte sa nu lase pe Florea sa intre in hotarul imparatiei.

A venit Florea, dar, de cum a vazut ca zmeul sta de paza pe acolo, n-a putut trece mai departe. Atunci s-a dus la un cioban, ii da bani multi si-si cumpara un rand de straie ciobanesti. Le imbraca, ia si o bata ciobaneasca si un vas cu lapte acru intr-o caruta. Si asa, a trecut prin fata zmeului si merge la imparatul. Cum a intrat inauntru si a zari pe imparatul, arunca hainele ciobanesti, ramane in straiele lui frumoase si-i spune:

- Inaltate imparate, eu sunt fecior de imparat si am venit sa-mi dai fata de nevasta!

Dar imparatul i-a spus:

- Bine, fatul meu; vreau insa mai intai sa te duci sa-mi aduci ochelarii zmeului. Caci ochelarii aceia, cine ii avea, vedea dintr-un capat de imparatie pana in celalalt, daca se intampla sa fie razboi. Si Florea a fagaduit ca ii va aduce. A plecat si, de unde pana unde, a aflat ca zmeul este treaz sase luni intregi si ca apoi alte sase luni doarme. Dar nimeni nu poate sa-l cunoasca, daca doarme ori este treaz, pentru ca ochii, tot timpul, ii tine deschisi. Feciorul de imparat isi zice in sinea lui: ,,Am sa merg si, de-l gasesc dormind, bine, iar daca nu, am sa ma lupt cu el, chiar de ar fi sa si mor! Ori asa, ori asa, m-am hotarat!

Intr-o vreme insa, zmeul rapise o fata de imparat si a prefacut-o intr-o potarniche. Si aceasta ii pazea casa: cum intra cineva in casa zmeului, potarnichea incepea a vorbi. Florea a deschis poarta si a intrat in ograda. Norocul lui. Zmeul dormea. Potarnichea insa incepe a striga:

- Tatucule, poarta s-a deschis!

- Spune, spune, potarnichea mea, grai zmeul prin somn.

- Tatucule, vine asupra-ti!

- Spune, spune, potarnichea mea!

- Tatucule, ti-a luat ochelarii!

- Spune, spune, potarnichea mea!

- Tatucule, i-a luat si fuge! Spune, spune, potarnichea mea!

Si Florea a adus imparatului ochelarii. Dar imparatul ii spune:

- Sa mergi si sa-mi aduci si calul zmeului! Caci avea zmeul un cal care fugea ca sageata. Si Florea s-a dus iarasi. A intrat in curtea zmeului. Cum s-a deschis poarta, potarnichea a inceput iarasi:

- Tatucule, a intrat in curte un strain!

- Spune, spune, potarnichea mea! grai zmeul prin somn.

- Tatucule, a intrat in grajd!

- Spune, spune, potarnichea mea!

- Tatucule, a luat calul si fuge!

- Spune, spune, potarnichea mea!

Si a luat calul si 1-a dus la imparatul.

- Inaltate imparate, ii spune, ti-am adus si calul!

- Ei, acuma, ii spune, sa mergi sa-mi aduci si potarnichea! A mers deci Florea iarasi; si deschide

poarta. Potarnichea incepe iara:

- Ta... tu... cu... le, s-a... des... chis... poar... ta...!

- Spune, spune, potarnichea mea, grai iarasi zmeul in somn.

- Tatucule, a intrat un strain.

- Spune, spune, potarnichea mea!

- Tatucule, vine asupra mea!

- Spune, spune, potarnichea mea!

- Tatucule, m-a luat si pleaca!

- Spune, spune, potarnichea mea!

Si a luat-o deci Florea si a dus-o la imparatul si i-a spus:

- Sa traiesti multi ani, imparate, ti-am adus si potarnichea!

- Ei, fatul meu, ca sa avem pace intru imparatia noastra, sa-mi prinzi si pe zmeu si sa mi-i aduci aci in palat!

Atunci, Florea s-a gandit ce sa faca. La urma urmei, s-a chibzuit intr-un fel sa-l vare intr-un poloboc.

In timpul acesta ii veni zmeului vremea sa se trezeasca. Cand s-a trezit, ce sa vada?! Casa goala!

Cauta sa-si gaseasca ochelarii, sa vada ce se mai intampla in lume. Dar ia-i de unde nu-s! Coboara in grajd sa-si vada calul, sa-l incalece sa plece. Dar nici calul nicaieri! Atunci abia a priceput ca sunt ispravile lui Florea; si zice in sinea lui! ,,Ah, Florica, Floreo, mi-ai luat ochelarii - ochii mei; calul - picioarele mele; potarnichea - limba mea!. Ah, Florica, Floreo, de mi-ai pica in mana! Si a iesit zmeul in ograda si s-a dus incolo si incoace, pana sus in munti, ca sa-i mai treaca de necaz si sa-i vina in cap cum sa se razbune pe Florea.

Florea insa s-a hotarit sa se prefaca intr-un mosneag; si si-a pus barba alba si par alb, o cocoasa si

haine vechi; si-a mai luat inca doage si cercuri, un ferastrau si o bardita si s-a dus la munte, unde era zmeul. Acolo a inceput sa faca un poloboc. Incepe deci sa bocaneasca, boc! boc! si sa stranga doagele polobocului. Zmeul vede de departe un om lucrand si a venit aproape sa vada ce este. Vede un mosneag facand un poloboc.

- Noroc bun, spune zmeul mosneagului.

- Noroc, fatul meu, raspunde Florea zmeului.

- Dar ce faci acolo?

- Ce sa fac? un poloboc, ca sa pun putin must de struguri, sa-mi fac vin.

- Ce vin, mosule, vrei sa pui in butoiul asta? Incap eu prin gaurile ce le are si tu vrei ca mustul sa ti-l tii in el ?

- Dar unde ti-s gaurile?

- Iata-le! Pune mana si vezi-le!

- Ah, vai! Pai sa iau niste lemn sa le astup!

- Iata si o gaura mare acolo pe fundul polobocului!

- Dar unde e? Eu nu o vad, graieste Florea.

- Uite, colo jos, raspunde Zmeul. Da-mi mana sa ti-o arat! Dar Florea se face ca nu ajunge.

- Nici nu o vad, nici nu o ajung. Nu mi-ai face un bine, sa intri inauntru sa mi-o astupi insuti tu? Si i-a mai spus si multe altele, pana ce l-a facut sa intre in poloboc. O data ce a intrat in poloboc, i-a dat o pana de lemn si tot ce a cerut, ca sa astupe gaura. Dar cum a intrat zmeul inauntru, Florea nu pierde vremea, ci poc! poc! inchide polobocul bine. Si cum bocanea, zmeul striga:

- Ei, ce faci? Deschide! Doara-s inauntru! Deschide, sa ies!

- Am ajuns sa te vad in poloboc si acuma sa te las sa iesi?! Si atunci si-a dat jos parul si barba si straiele cele vechi; si a ramas Florea in straiele lui aurite. Si a inceput a da polobocul de-a dura si a spune:

- Dura, dura, polobocule, sa mergem la curtea imparatului, sa-i iau fata de nevasta!

Abia atuncea zmeul a inteles ca acela este Florea.

- Ah, Florica, Floreo, spune zmeul, mi-ai luat ochelarii - ochii mei; calul - picioarele mele; potarnichea - glasul meu; si acum si pe mine in poloboc! Ah, ai sa-mi pici o data in mana!

Dar Florea de afara:

- Dura, dura, polobocule, sa mergem la curtea imparatului sa-i iau fata de nevasta!

Si l-a dus la imparatul si atunci imparatul a spus zmeului:

- Mi-ai dat foc la ale mele, dar acu' am sa te ard si eu pe tine!

A pus de au aprins un foc mare si 1-au ars. Si asa au scapat de zmeu. Iar pe Florea l-a urcat pe tron si l-a facut imparat, dupa cum i-a fagaduit. Si a fost muzica si bucurie mare si i-a dat fata de nevasta. Si in loc sa ia zmeul bogatiile imparatului, imparatul a luat averea zmeului. Iar Florea a trait cu nevasta in bine si fericire.





Pozeeee

Mancarica

ana_maria222 spune:

Trei flacai calatori

Trei tineri flacai: un tesator, un croitor si un cizmar, au hotarat sa faca o calatorie peste mari si tari, in imparatia nimanui, sa vada locuri noi si sa mai vorbeasca si cu alti oameni.
-Bine, bine - zise tesatorul - dar cum vom vorbi cu oamenii din imparatia nimanui, ca noi nu vorbim limba lor?
- Ascultati la mine - zise cizmarul - unul dintre noi va invata prima propozitie pe care o aude, al doilea va invata a doua propozitie auzita, iar ultimul a treia propozitie. Asa vom invata de trei ori mai repede limba acelor oameni, nu-i asa prietenii mei?
Bineanteles ca ceilalti doi au fost incantati de ideea cizmarului, asa ca au luat-o la drum.
In primul oras din imparatia nimanui, era mare targ, cand flacaii nostri au ajuns acolo. Toata lumea se uita curioasa la cei trei prieteni.
- Trei feciori straini - striga o batranica.
Tesatorul auzi ce spuse batrana, si imediat memora propozitia.
Mersera mai departe prietenii nostri, pana cand vazura un taran. Aceasta vindea gaini si striga cat il tinea gura:
- Pentru douazeci de galbeni! Pentru douazeci de galbeni!
Croitorul repeta aceasta propozitie, pana cand o invata.
Putin mai incolo se intalnira cu un cersetor. O femeie chiar atunci ii dadea de pomana ceva, iar cersetorul multumi:
-Bogdaproste! Dumnezeu sa te rasplateasca!
Bineinteles ca cizmarul memora repede ce auzi.
Mergand putin mai departe, flacaii nostri ajunsera la marginea orasului. Obositi de atata mers, se asezara la marginea drumului, la umbra unei tufe. La umbra aceleiasi tufe, dar pe cealalta parte, se odihneau doi batrani. Unul dintre ei tocmai se plangea celuilalt:
- Inchipuie-ti ce-am patit! Am pornit sa merg in oras, dar mi-au furat punguta cu bani! Aveam asa putini bani, doar douazeci de galbeni. Oare cine mi-o fi furat-o?
- Trei feciori straini, trei feciori straini! striga repede tesatorul, mandru de el.
Celalalt batran dadu din cap, zicand:
- Dar de ce or fi furat-o, daca erau asa putini galbeni in punguta?
- Pentru douazeci de galbeni, pentru douazeci de galbeni! zise repede croitorul, sa vada prietenii ce stie.
Cei doi batrani s-au ridicat repede, au chemat politia si i-au dus pe cei trei prieteni la inchisoare. Pe drum, cizmarul repeta intruna:
- Bogdaproste! Dumnezeu sa te rasplateasca!
Multimea radea, crezand ca cei trei flacai sunt intr-o ureche.
La judecata, judecatorul descoperi una doua adevarul, eliberand cei trei prieteni trasniti.


Pozeeee

Mancarica

ana_maria222 spune:

Tup tup

Traia odata, intr-un mic sat francez, un tanar morar modest. In acelasi sat, traia un comerciant bogat, care avea o frumusete de fata, pe nume Jacquline. Tanarul morar pandea momentul cand Jacquline mergea la fantana dupa apa, ca sa-si scalde privirea in frumusetea acesteia.
Nici lui Jacquline nu-i era indiferent tanarul morar, dar era tare amarata, fiindca stia ca parintii au promis-o de sotie unui comerciant bogat.
Intr-o zi, morarul se plimba pe malul raului, amarat nevoie mare, cand se intalni cu un pastor.
- De ce esti asa de amarat, fratioare? il intreba acesta pe morar.
- Cum sa nu fiu amarat - zise morarul - daca ma usuc de dorul lui Jacquline. Dar stiu ca parintii ei nici nu vor sa auda de mine.
- Nu mai fi asa amarat, te ajut eu sa le cuceresti inima parintilor.Tine aceasta cutie, dar ai grija de pulberea verde din ea. Daca ajungi in casa lui Jacquline, da fuga la soba, arunca praful in foc, si ai sa vezi ce se intampla.
Intr-o zi , cand parintii lui Jacquline nu erau acasa, morarul nostru, o ajuta pe fata sa duca apa de la fantana. Fata il chema in casa, sa-l serveasca cu placinte. Odata ajuns in casa, morarul astepta ca fata sa -i intoarca spatele si se grabi sa arunce praful in foc, dupa care se dadu la o parte.
Cand parintii fetei ajunsera acasa, fata se grabi sa serveasca cina:
- Ia de aici tup, tata tuptup cina, tuptuptup.
Tatal ramase inmarmurit, dupa care asa grai:
- Cum vorbesti fata mea?
- Cum tup, vorbesc tuptuptup? Asa vorbesc tuptuptup, dupa care iesi repede din camera, parca nu se intampla nimic.
Mama fetei se grabi dupa ea si o intreba:
- Ce-i tup, cu tine tuptup, fata mamei tuptuptup? ca intre timp si mama intra in bucatarie si praful isi facu efectul si asupra ei.
Urmatorul vas cu mancare mama il duse la masa, si asa grai:
- Vai barbate tup, nu stiu ce-i cu mine tuptup, dar si eu asa vorbesc tuptup, ca si fata tuptuptup.
- Voi va bateti joc de mine? zise omul, dupa care incepu sa le alerge prin casa, in jurul mesei.Sotia fugi in bucatarie, omul dupa ea.
- Ce-i cu voi tup, de tot ziceti aiureli ca asta tuptuptup.Ca intre timp praful isi facu efectul si asupra lui.
Cumplite zile urmara pentru toata familia comerciantului. Oamenii din sat crezura ca si-au pierdut mintile, asa incat dupa un timp nu mai veni nimeni sa cumpere de la ei.
Intr-o zi, se intalni din nou morarul cu pastorul cel cu inima buna. Acesta ii da o cutiuta cu praf rosu, zicand:
- Cel care primeste din acest praf, nu va mai spune niciodata tuptup.
Bucuros nevoie mare, morarul merse la casa comerciantului, le dadu la toti din praful rosu, si, ca prin minune, nici unul nu mai spuse tuptup.
Parintii, foarte bucurosi ca s-au vindecat, au hotarat ca fata lor sa fie sotia morarului cel modest.
Si poate ca si azi traiesc fericiti, daca nu crapat de atatea placinte mancate.


Pozeeee

Mancarica

fannna2003 spune:

quote:

---

Originally posted by Fiquelle

Nu vreau sa ma considerati carcotasa, dar am doua lucruri de spus: 1. obiectie: sunt cateva texte pe aici care in mod cert nu sunt "povesti romanesti", sunt din Andersen...
Si 2. vedeti ca sunt site-uri intregi de texte, de unde dati copy/paste si aveti tot ce va doriti in materie de povesti, povestiri etc, scriitori romani si straini.

_
IUBESC VIATA!

---

nu vreau sa par nici eu carcotasa dar:
1.aici era vorba de povesti in limba romana nicidecum povesti romanesti...
2. nu mai pierd vremea sa caut dau copy paste
multumim ana

Un prieten adevarat te prinde de mana si iti atinge inima.
Gabriel José García Márquez

akella spune:

Fata babei si fata mosneagului

Era odata un mosneag s-o baba; si mosneagul avea o fata, si baba iar o fata. Fata babei era sluta, lenesa, tifnoasa si rea la inima; dar, pentru ca era fata mamei, se alinta cum s-alinta cioara-n lat, lasind tot greul pe fata mosneagului. Fata mosneagului insa era frumoasa, harnica, ascultatoare si buna la inima. Dumnezeu o impodobise cu toate darurile cele bune si frumoase. Dar aceasta fata buna era horopsita si de sora cea de scoarta, si de mama cea vitrega; noroc de la Dumnezeu ca era o fata robace si rabdatoare; caci altfel ar fi fost vai s-amar de pielea ei.
Fata mosneagului la deal, fata mosneagului la vale; ea dupa gateje prin padure, ea cu tabuietul in spate la moara, ea, in sfirsit, in toate partile dupa treaba. Cit era ziulica de mare, nu-si mai stringea picioarele; dintr-o parte venea si-n alta se ducea. S-apoi baba si cu odorul de fiica-sa tot cirtitoare si nemultamitoare erau. Pentru baba, fata mosneagului era peatra de moara in casa; iar fata ei, busuioc de pus la icoane.
Cind se duceau amindoua fetele in sat la sezatoare sara, fata mosneagului nu se incurca, ci torcea cite-un ciur plin de fuse; iar fata babei indruga si ea cu mare ce cite-un fus; s-apoi, cind veneau amindoua fetele acasa noaptea tirziu, fata babei sarea iute peste pirleaz si zicea fetei mosneagului sa-i deie ciurul cu fusele, ca sa-l tie pana va sari si ea. Atunci fata babei, vicleana cum era, lua ciurul si fuga in casa la baba si la mosneag, spuind ca ea a tors acele fuse. In zadar fata mosneagului spunea in urma ca acela este lucrul minelor sale; caci indata o apucau de obraz baba si cu fiica-sa si trebuia numaidecit sa ramiie pe-a lor. Cind venea duminica si sarbatorile, fata babei era inpopotonata si netezita pe cap, de parc-o linsese viteii. Nu era joc, nu era claca in sat la care sa nu se duca fata babei, iar fata mosneagului era oprita cu asprime de la toate aceste. S-apoi, cind venea mosneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umbla melita: ca fata lui nu asculta, ca-i usernica, ca-i lenesa, ca-i soiu rau, ca-i laie, ca-i balaie; si ca s-o alunge de la casa; s-o trimita la slujba, unde stie, ca nu-i de chip s-o mai tie; pentru ca poate sa innaraveasca si pe fata ei.
Mosneagul, fiind un gura-casca, sau cum iti vre sa-i ziceti, se uita in coarnele ei, si ce-i spunea ea sfint era. De inima, bietul mosneag poate c-ar mai fi zis cite ceva; dar acum apucase a cinta gaina la casa lui, si cucosul nu mai avea nici o trecere; s-apoi, ia sa-l fi pus pacatul sa se intreaca cu didiochiul; caci baba si cu fiica-sa il umpleau de bogdaprosti.
Intr-una din zile, mosneagul, fiind foarte amarit de cite-i spunea baba, cheama fata si-i zise:
- Draga tatei, iaca ce-mi tot spune ma-ta de tine: ca n-o asculti, ca esti rea de gura si innaravita si ca nu este de chip sa mai stai la casa mea; de-aceea du-te si tu incotro te-a indrepta Dumnezeu, ca sa nu se mai faca atita gilceava la casa asa din pricina ta. Dar te sfatuiesc, ca un tata ce-ti sunt ca, orisiunde te-i duce, sa fii supusa, blajina si harnica; caci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o; c-a mai fost si mila parinteasca la mijloc! dar prin straini, Dumnezeu stie peste ce soiu de saminta de oameni ii da; si nu ti-or putè rabda cite ti-am rabdat noi.
Atunci biata fata, vazind ca baba si cu fiica-sa voiesc cu orice chip s-o alunge, saruta mina tata-sau si, cu lacrimi in ochi, porneste in toata lumea, departindu-se de clasa parinteasca fara nici o nadejde de intoarcere!
Si merse ea cit merse pe-un drum, pana ce, din intimplare, ii iesi inainte o catelusa, bolnava ca vai de capul ei si slaba de-i numarai coastele; si cum o vazu pe fata, ii zise:
- Fata frumoasa si harnica, fie-ti mila de mine si ma grijeste, ca ti-oiu prinde si eu bine vrodata!
Atunci fetei i se facu mila si, luind catelusa, o spala si-o griji foarte bine. Apoi o lasa acolo si-si cauta de drum, multamita fiind in suflet ca a putut savirsi o fapta buna.
Nu merse ea tocmai mult, si numai iaca ce vede un par frumos si inflorit, dar plin de omizi in toate partile. Parul, cum vede pe fata, zice:
- Fata frumoasa si harnica, grijeste-ma si curata-ma de omizi, ca ti-oiu prinde si eu bine vrodata!
Fata, harnica cum era, curati parul de uscaturi si de omizi cu mare ingrijire si apoi se tot duce inainte sa-si caute stapin. Si, mergind ea mai departe, numai iaca ce vede o fintina milita si parasita. Fintina atunci zise:
- Fata frumoasa si harnica, ingrijeste-ma, ca ti-oiu prinde si eu bine vrodata!
Fata rineste fintina si-o grijeste foarte bine; apoi o lasa si-si cauta de drum. Si, tot mergind mai departe, numai iaca ce da de-un cuptior nelipit si mai-mai sa se risipeasca. Cuptiorul, cum vede pe fata, zice:
- Fata frumoasa si harnica, lipeste-ma si grijeste-ma, ca poate ti-oiu prinde si eu bine vrodata!
Fata, care stia ca de facut treaba nu cade coada nimanui, isi sufleca minicile, calca lut si lipi cuptiorul, il humuli si-l griji, de-ti era mai mare dragul sa-l privesti! Apoi isi spala frumusel minile de lut si porni iarasi la drum.
Si mergind ea acum si zi si noapte, nu stiu ce facu, ca se rataci; cu toate aceste, nu-si pierdu nadejdea in Dumnezeu, ci merse tot inainte pana ce, intr-una din zile, des-dimineata, trecind printr-un codru intunecos, da de-o poiana foarte frumoasa, si in poiana vede o casuta umbrita de niste lozii pletoase; si cind s-apropie de acea casa, numai iaca o baba intimpina fata cu blindete si-i zice:
- Da' ce cauti prin aceste locuri, copila, si cine esti?
- Cine sa fiu, matusa? Ia, o fata saraca, fara mama si fara tata, pot zice; si numai Cel-de-sus stie cite-am tras de cind mama care m-a facut a pus minile pe piept! Stapin caut si, necunoscind pe nime si umblind din loc in loc, m-am ratacit. Dumnezeu insa m-a povatuit de-am nimerit la casa d-tale si te rog sa-mi dai salasluire.
- Sarmana fata! zise batrina. Cu adevarat numai Dumnezeu te-a indreptat la mine si te-a scapat de primejdii. Eu sint sfinta Duminica. Slujeste la mine astazi si fii incredintata ca mine n-ai sa iesi in miinile goale de la casa mea.
- Bine, maicuta, dar nu stiu ce trebi am sa fac.
- Ia, sa-mi lai copilasii, care dorm acum, si sa-i hranesti; apoi sa-mi faci bucate; si, cind m-oiu intoarce eu de la biserica, sa le gasesc nici reci, nici fierbinti, ci cum is mai bune de mincat.
Si, cum zice, batrina porneste la biserica, iara fata suflica minicile si s-apuca de treaba. Intai si-ntai face lautoare, apoi iese afara si incepe a striga:
- Copii, copii, copii! Veniti la mama sa va leie!
Si, cind se uita fata, ce sa vada? Ograda se umpluse si padurea fojgaia de-o multime de balauri si de tot soiul de jivine mici si mari! Insa, tare in credinta si cu nadejdea la Dumnezeu, fata nu se sparie; ci le ia pe cite una si le la si le ingrijeste cit nu se poate mai bine. Apoi s-apuca de facut bucate, si cind a venit sfinta Duminica de la biserica si a vazut copiii lauti frumos si toate trebile bine facute, s-a umplut de bucurie; si dupa ce-a sezut la masa, a zis fetei sa se suie in pod si sa-si aleaga de-acolo o lada, care a vrè ea, si sa si-o ieie ca simbrie; dar sa n-o deschida pan-acasa, la tata-sau. Fata se suie in pod si vede acolo o multime de lazi: unele mai vechi si mai urite, altele mai noua si mai frumoase. Ea insa, nefiind lacoma, s-alege pe cea mai veche si mai urita dintre toate. Si cind se da cu dinsa jos, sfinta Duminica cam increteste din sprincene, dar n-are incotro. Ci binecuvinteaza pe fata, care isi iè lada si se intoarna spre casa parinteasca cu bucurie, tot pe drumul de unde venise.
Cind, pe drum, iaca cuptiorul grijit de dinsa era plin de placinte crescute si rumenite. Si maninca fata la placinte, si maninca, hat bine; apoi isi mai iè citeva la drum si porneste.
Cind, mai incolo, numai iaca fintina grijita de dinsa era plina pana-n gura cu apa limpede cum ii lacrima, dulce si rece cum ii gheata. Si pe colacul fintinei erau doua pahare de argint, cu care a baut la apa pana s-a racorit. Apoi a luat paharele cu sine si a pornit inainte.
Si mergind mai departe, iaca parul grijit de dinsa era incarcat de pere, galbene ca ceara, de coapte ce erau, si dulci ca mierea. Parul, vazind pe fata, si-a plecat crengile-n jos; si ea a mincat la pere si s-a luat la drum cite i-a trebuit.
De-acolo mergind mai departe, iaca, se intilneste si cu catelusa, care acum era voinica si frumoasa, iara la git purta o salba de galbeni pe care a dat-o fetei, ca multamita pentru ca a cautat-o la boala. Si de aci, fata, tot mergind inainte, a ajuns la tata-sau. Mosneagul, cind a vazut-o, i s-a umplut ochii de lacrimi si inima de bucurie. Fata atunci scoate salba si paharele cele de argint si le da tatine-sau; apoi deschizind lada impreuna, nenumarate herghelii de cai, cirezi de vite si turme de oi iese din ea, incit mosneagul pe loc a intinerit, vazind atitea bogatii! Iara baba a ramas oparita si nu stia ce sa faca de ciuda. Fata babei si-a luat inima-n dinti si a zis:
- Las', mama, ca nu-i pradata lumea de bogatii; ma duc sa-ti aduc eu si mai multe.
Si cum zice, porneste cu ciuda, trasnind si plesnind. Merge si ea cit merge, tot pe acest drum, pe unde fusese fata mosneagului; se intilneste si ea cu catelusa cea slaba si bolnava; da si ea de parul cel ticsit de omide, de fintina cea milita si seaca si parasita, de cuptiorul cel nelipit si aproape sa se risipeasca; dar cind o roaga si catelusa, si parul, si fintina, si cuptiorul sa se ingrijeasca de dinsele, ea le raspundea cu ciuda si cu bataie de joc:
- Da' cum nu!? ca nu mi-oiu festeli cu minutele tatucutei si a mamucutei! Multe slugi ati avut ca mine?
Atunci, cu toatele, stiind ca mai usor ar putè capata cineva lapte de la o vaca stearpa decit sa te indatoreasca o fata alintata si lenesa, au lasat-o sa-si urmeze drumul in pace si n-au mai cerut de la dinsa nici un ajutor. Si mergind ea tot inainte, au ajuns apoi si ea la sfinta Duminica; dar si aici s-a purtat tot hursuz, cu obraznicie si prosteste. In loc sa faca bucatele bune si potrivite si sa leie copiii sfintei Duminici cum i-a lauat fata mosneagului de bine, ea i-a oparit pe toti, de tipau si fugeau nebuni de usturime si durere. Apoi bucatele le-au facut afumate, arse si sleite, de nu mai era de chip sa le poata lua cineva in gura; si cind a venit sfinta Duminica de la biserica, si-a pus minile-n cap de ceea ce-a gasit acasa. Dar sfinta Duminica, blinda si ingaduitoare, n-a vrut sa-si puie mintea c-o sturlubateca si c-o lenesa de fata ca aceasta; ci i-a spus sa se suie in pod, sa-si aleaga de-acolo o lada, care i-o placea, si sa se duca in plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit si s-a ales lada cea mai noua si mai frumoasa; caci ii placea sa ieie cit de mult si ce-i mai bun si mai frumos, dar sa faca slujba buna nu-i placea. Apoi, cum se da jos din pod cu lada, nu se mai duce sa-si ieie ziua buna si binecuvintare de la sfinta Duminica, ci porneste ca de la o casa pustie si se tot duce inainte; si mergea de-i piriiau calciiele, de frica sa nu se razgindeasca sfinta Duminica sa porneasca dupa, dinsa, s-o ajunga si sa ieie lada.
Si cind ajunge la cuptior, frumoase placinte erau intr-insul! Dar cind s-apropie sa ieie dintr-insele si sa-si prinda pofta, focul o arde si nu poate lua. La fintina, asisderea: paharutele de argint, nu-i vorba, erau, si fintina plina cu apa pana-n gura; dar cind a vrut fata sa puie mina pe pahar si sa ieie apa, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fintina intr-o clipa a secat, si fata de sete s-a uscat! Cind prin dreptul parului, nu-i vorba, ca parca era batut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeti c-a avut parte fata sa guste vro una? Nu, caci parul s-a facut de-o mie de ori mai nalt de cum era, de-i ajunsese crengile la nouri! S-atunci scobeste-te, fata babei, in dinti! Mergind mai inainte, cu catelusa inca s-a intilnit; salba de galbeni avea si acum la git; dar cind a vrut fata sa i-o ieie, catelusa a muscat-o de i-a rupt degetele si n-a lasat-o sa puie mina pe dinsa. Isi musca fata acum degetele mamucutei si ale tatucutei de ciuda si de rusine, dar n-avea ce face. In sfirsit, cu mare ce a ajuns ea si acasa, la ma-sa, dar si aici nu le-au ticnit bogatia. Caci, deschizind lada, o multime de balauri au iesit dintr-insa si pe loc au mincat pe baba, cu fata cu tot, de parca n-au mai fost pe lumea asta, si apoi s-au facut balaurii nevazuti cu lada cu tot.
Iar mosneagul a ramas linistit din partea babei si avea nenumarate bogatii; el a maritat-o pe fiica-sa dupa un om bun si harnic. Cucosii cintau acum pe stilpii portilor, in prag si in toate partile; iar gainile nu mai cintau cucoseste la casa mosneagului, sa mai faca a rau; c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau. Numai atit, ca mosneagul a ramas plesuv si spetit de mult ce-l netezise baba pe cap si de cercat in spatele lui cociorva, daca-i copt malaiul.