Inceputul sfarsitului sau momentul adevarului...
Raspunsuri - Pagina 4
Leta spune:
Sotul tau merita sa i se arate usa. 
Categoric!
Dar in ceea ce-l priveste pe "EL"... Crezi ca e cazul sa ii strici casnicia? Spui ca e la fel de nefericit. In ce sens? Il abuzeaza sotia?
Barbatii insurati indruga verzi si uscate ca sa te faca sa le ajungi in pat - "sint insurat, dar nefericit, cu sotia mea nu mai am nici un fel de relatii, stau impreuna cu ea doar pentru ca e foarte bolnava etc.", cind de fapt ei sint bine-mersi si sotia habar n-are ca sotul ii pune cornite.
Ai grija sa nu cazi din lac in put!
Leta 
si un bebe
2005 - primul an de viata
bebe in 2006
want my life back
serenity1 spune:
Leta, mi-ai adresat o intrebare la care sunt obligata sa iti raspund. "El" are o relatie mult mai rece cu sotia lui decat am eu cu sotul meu. La ei fiecare e cu viata lui. Eu il sun la orice ora pe el si imi raspunde si imi vorbeste indiferent de unde este. Ma suna si vine la mine (la birou, luam pranzul impreuna). Sincer, nu mi se pare ca vrea sa ascunda ceva. Pur si simplu la ei s-a ajuns la un compromis tacit intre ei... probabil ca pasul decisiv se va lua (sau nu...) pentru ca pare iremediabila situatia.
M-ai pus pe ganduri pentru ca nu am simtit ca as strica eu o casnicie... Nu cred ca este asa...era deja stricata (mult mai rau decat a mea)... Nu stiu...cert este ca mi-ai dat de gandit :(
Leta spune:
Imi pare rau ca te-am intristat, dar chiar trebuie sa iti pui aceasta intrebare. De ce totusi n-au divortat daca sint asa de nepotriviti? Fiecare dintre ei chiar e liber sa faca ce vrea? Eventual sa isi si aduca partenerul/a in locuinta pe care banuiesc ca inca o impart? Ca doar e vorba de "fiecare cu viata lui", deci fiecare are dreptul, stabilit tacit, de a avea pe altcineva, nu?
Sorry, eu nu cred in asa ceva.
Stiu ca iti este foarte greu alaturi de sotul tau, pot sa imi imaginez cosmarul continuu pe care il traiesti, dar daca iei decizia (inteleapta, cred eu) de a scapa din acest infern, fa-o pentru tine si nu te gindi ca afara te asteapta un EL. Daca va fi sa fie, foarte bine pentru tine, dar nu-ti fauri sperante pe vorbele unui barbat pe care il cunosti de o luna si pe nefericirea unei sotii inselate.
Leta si un bebe
2005 - primul an de viata
bebe in 2006
want my life back
RaluD spune:
Serenity, chiar si simplul fapt ca stii sa scrii corect romaneste si sa te exprimi atat de coerent si... placut, daca se poate spune asa la acest subiect, dovedeste ca esti o persoana nu proasta, ci INTELIGENTA si CULTA.
Inteleg ca ai cam epuizat amabilitatile si rationamentele cu sotul tau.
Se pare ca el chiar te vede ca pe o fiinta inferioara lui, un fel de cos de gunoi in care Maria Sa isi arunca sperma - in cazul acesta, nu cred ca poti face mai mult decat ai facut deja.
Este un tata bun, nu un sot bun, nu le confunda. Si tata va continua sa fie si dupa ce scapi tu de el, dar mai de la distanta... In fine, si chestia cu tatal bun e discutabila, pentru ca un tata bun nu si-ar creste fiul intr-o asemenea atmosfera.
Lasa-l - si ma doare sa spun asta, dar am exemple printre cunoscuti care imi spun ca nu se va schimba.
Dar strange dovezi mai intai, ca sa ai material la tribunal. Inregistreaza-i invectivele fara sa stie el, pot constitui proba la proces. Din pacate, sunt convinsa ca vei avea ocazia.
Sa nu amintesti de "celalalt" - sotul tau nu va crede ca nu l-ai inselat. Te va ataca foarte urat.
Citeste printre randuri ceea ce spune Elise, atitudinea ei asta sugereaza - nu fi slaba, fii puternica si cunoaste-ti interesul, se pare ca tu trebuie sa ai grija de tine. Dar fii rationala, nu te aprinde.
Curaj si nu uita ca fiul tau trebuie sa semene cu TINE cand creste, nu cu el.
Raluca, Emi cea scumpica si bebelusa Ina
Ajutati-l pe Andrei sa traiasca!
http://83.103.236.3/Andrei/index.htm
Elise spune:
serenity,
Bineinteles ca "meriti" sa fii fericita - nu e un merit, e un drept cu care te nasti.
Dar fericirea asta e un puzzle cu mai multe piese: nu se bazeaza numai pe periutza celui de linga tine.
Mie mi se pare ca esti prea vulnerabila in momentul asta ca sa faci un triplu salt de genul ars puntile in spate, divortz si combinat cu un tip insurat. Esti indragostita si esti influentabila.
Poate ar fi bine intai sa incerci sa asezi lucrurile cap la cap, sa capeti echilibru singura. Sa te simti perfect stabila tu cu tine, fara injuriile - dar si fara aprecierea nimanui.
Sa transferi dependentza de la unul la celalalt n-ar fi o solutie.
Cred ca ai inteles ce vreau sa spun si n-are rost sa o iau de la capat....
daca postarea ta s-ar fi rezumat la "barbatu-meu e un mitocan si vreau sa imi iau copilul sa plec" ti-as fi spus felicitari.
Daca suna "am cunoscut pe cineva care m-a determinat sa scap de barbatu-meu care e un mitocan" sint alte valentze.
Daca tot vrei o noua viata, cladeste-o pe o baza solida - pe care sa n-o poata darima ce spune sau ce face altul. Mai ales altul cu nevasta acasa. Asa "formala" cum e ea, o pastreaza cu un motiv.
Imi pare rau daca suna prost ce iti spun, am incercat sa redau parerea mea sincera in sperantza ca o sa vezi lucrurile si din alta prisma, altfel ma multumeam sa trimit floricele si sa zic "sint alaturi de tine". 
Elise
serenity1 spune:
Iata ca nu m-am inselat, ajutorul vostru si sfaturile voastre sunt de nepretuit.
Este perfect adevarat, nu trebuie sa mai fiu dependenta de nimeni, trebuie sa fiu eu, pe picioarele mele (cat imi este de greu, chiar si numai sa ma gandesc ca ar sosi clipa in care n-as avea un suflet care sa ma sustina; cred ca am fost tare rau invatata).
Ma voi gandi la copilul meu si voi incerca sa hotarasc ce este mai bine pt noi, impreuna (nu doar pt el caci sunt convinsa ca nu i-ar fi nici lui bine daca eu as fi nefericita).
Tarziu am vazut ca cineva ma intreba daca depind financiar de el. Si da si nu... Am un salariu rezonabil dar si cheltuielile sunt pe masura. Avem trei credite (toate pe numele meu pt ca mie imi permitea salariul), gradinita copilului (am ales sa il dam la o particulara si nu as vrea sa ii refuz sansa unei educatii de calitate, indiferent de cat de greu imi va fi) plus multe alte cheltuieli. Daca as scade numai cheltuielile fixe lunare din salariu...nu prea as mai avea ce sa mananc, ba chiar as fi pe minus destul de mult.
Casa in care locuim este pe numele parintilor mei, deci n-ar fi o problema. Nu stiu....cred ca m-as descurca....fff greu, dar m-as descurca intr-un final.
Partea cea mai grea este cea a sufletului... aici simt eu ca mor doar cand ma gandesc ce se va intampla...
Si ca sa vedeti cat de "apreciata" sunt, de cand am avut discutia in care i-am spus ca nu mai fac compromisuri, nu mai vb decat strictul necesar, doarme separat (aseara mi-a spus ca doarme el cu copilul, eu sa fac bine sa dorm pe canapea...) si se comporta....total indiferent (si la saluturi abia raspunde; ca deh, tot eu trebuie sa salut...)
Of...
Adrianai spune:
Mi-e mi se pare un caz clasic de abuz psihic. I-a masuri radicale. Pleaca cu tot cu copil si spunei si de ce ai plecat. Poate se schimba, daca nu fii fericita alaturi de altcineva care te respecta.
WARNING: I have an attitude and I know how to use it!
cicina spune:
Parerea mea e alta, daca casa e pe numele parintilor tai, fa-i bagajele si schimba iala. Si fii sigura ca te vei descurca, chiar facand alte credite dar linistita fara stress. Fa-ti curaj, si nu te gandi ca e tatal copilului, il poate vedea si darui iubirea si in afara acoperisului conjugal. Au fost si alte cazuri mai disperate si au avut curajul sa mearga inainte.
cicina
serenity1 spune:
Tocmai am vorbit cu sotul meu la telefon. L-am rugat sa purtam o discutie ca doi oameni maturi, ca doi oameni care inca au multe de discutat. Primul lui raspuns a fost ca nu mai are ce sa discute cu mine. Eu sunt bolnava cu nervii, eu sunt dezordonata (adevarat), eu sunt cheltuitoare si din cauza mea noi nu avem nici un ban strans (fals; el nu stie sa plateasca decat doua trei facturi pe luna iar restul cheltuielilor casnice cad pe mine...sunteti femei si stiti prea bine ce inseamna). Deoarece ii spusesem eu ca sunt nefericita (la precedenta discutie) a gasit potrivit sa imi spuna detasat ca ma lasa sa-mi gasesc fericirea in alta parte. A ramas totusi stabilit sa vorbim diseara desi el nu considera ca am mai avea ceva de vorbit.
NU stiu ce sa cred si ce sa simt. M-a apucat o frica ce aproape ma paralizeaza. Simt ca parca este linistea aceea infioratoare dinaintea unei furtuni groaznice. Parca astept sa vina un val urias sa ma inghita cu totul. Sunt o mamaliga...
Si ma gandesc iar si iar....o fi bine sa merg pe drumul acesta al despartirii (va rog mult sa ma intelegeti...sunt gandurile mele si vreau sa va fac partase)....
nuschu spune:
Serenity, tu ai inceput cumva sa lupti impotriva a ceea ce traiesti, prin simplul fapt ca ai venit aici si ai cerut pareri si poate sprijin.
E foarte greu sa te simti nu numai singur intr-o relatie, dar chiar "dusman", sa-l simti pe cel de langa tine ostil fara motiv. Nu tu esti vinovata pentru ostilitatea lui si daca el nu vrea, nu se va schimba niciodata ! Faptul ca de 5-8 ani el se poarta asa cu tine, chiar si cand poate asista si copilul, cred ca inseamna ca nu-l intereseaza o eventuala schimbare. Eu cred ca merita sa te intrebi ce-l face sa reactioneze asa si ce-l poate schimba numai atata vreme cat simti si din partea lui ca vrea sa stie motivele reale, motivele ce tin de el care-l determina sa se comporte asa. Daca poti, poate ar fi bine sa incerci sa vorbesti cu el, sa-l intrebi daca ar fi dispus sa-si accepte greselile si sa le repare. DAR NUMAI DACA VREI SI DACA TE SIMTI IN STARE ! Daca ai o banuialaca el ar putea raspunde pozitiv la incercarea ta. Daca te temi ca raspunsul va fi acelasi de totdeauna, cred ca nu merita sa faci efortul.
Cred ca Natasa are dreptate: e cam tarziu sa incerci sa intelegi de unde vin aceste frustrari si suparari. Poate daca era inainte de aparitia copilului, inainte ca aceasta "eroziune" sa fi mers atat de departe, sansele erau altele.
Si... da, barbatul celalalt iti poate da masura diferentei de ce poate insemna o relatie, poate activa niste resurse ca tu sa iei atitudine ata de ce traiesti cu sotul tau, dar... fii, atat cat poti in situatia ta, atenta ! Fii atenta sa nu pleci dintr-o relatie deficitara si sa intri intr-o alta care la un moment dat te poate dezmagi. Nu spun nicio clipa ca s-ar putea intampla, spun numai ca trebuie sa ai grija de tine, emotional ! Apeleaza la prieteni (uite cat de usor ti-i faci aici pe forum si sunt convinsa ca daca ai avea nevoie si real de ajutorul nostru, nu ar ezita nimeni sa ti-l ofere), la parinti, cauta sprijin si bazeaza-te si pe altii, nu numai pe barbatul pe care l-ai cunoscut. Eventual, daca simti nevoia, chiar la un psiholog care sa te sprijine in a-ti intari increderea in tine si a fi, cum spuneai, pe picioarele tale.
Si, da, sufleteste e foarte greu, e cumplit, de-aceea trebuie sa ai oameni in jur care la nevoie te pot sprijini. Da-ti timp sa-ti faci curaj, sa suferi, sa incepi din nou, sa cazi si sa te ridici, sa mori si sa invii. Din pacate, e foarte greu, dar nu trebuie sa fii singura. Si sa nu "alergi", pentru ca, din pacate, nimic nu se schimba peste noapte.
Edit: in timp ce scriam, ai postat tu. Eu, cel putin, te inteleg Serenity, iti inteleg dezorientarea, teama, impresia ca te afli la capatul unui drum inchis. Si iti inteleg foarte bine nevoia de a spune, de a striga pe forum ceea ce simti si de a-ti dezvalui temerile. Incearca sa fii calma, sa ai rabdare si sa vezi ce poti discuta cu el. Insa tot timpul ai in vedere ceea ce simti. Ai incredere in tine !!!
Pisica, zambind 