Boala vitezei!

Totul a început acum vreo 5 ani cu un accident. Stupid început, nu?
Ma întorceam singura de la cumparaturi si la doar vreo 400 de metrii de iesirea de pe autostrada, am suferit un accident. Era o zi de vara (lucram pe atunci dupa-amiaza (de seara de fapt)) cam pe la ora 1 si ceva, colindasem o serie de magazine si eram ostenita, însa în acelasi timp multumita de ce luasem. De la complexul comercial pâna acasa aveam vreo 8 km, si aia cea mai mare parte, adica peste 90 la suta, rulati pe un drum de serviciu al autostrazii, care era foarte libera la acea ora. Poate de aceea am si omis sa-mi leg centura la plecare . . . prost obicei!
Imediat dupa ce am parasit drumul de serviciu care se "scursese" de-a lungul autostrazii pe câtiva km si am intrat pe autostrada propriu-zisa, mi-a cazut o butelie de plastic cu apa pe jos, si instinctiv m-am aplecat s-o ridic: am facut gestul, n-am reusit însa si când m-am ridicat am auzit o bubuitura puternica dupa care n-am mai vazut nimic. Nu, nu pentru ca mi-as fi pierdut cunostinta, ci pentru ca sarisera ambele airbag-uri . . . N-am stiut niciodata ce s-a întâmplat de fapt, adica cum a evoluat exact masina, cert e ca din gardul metalic profilat de pe partea dreapta pe care îl lovisem frontal cu zona dinspre dreapta a botului masinii, aceasta a fost proiectata peste 4 benzi distanta (3 de rulaj si una de stationare) si l-a lovit pe cel din stânga, fapt ce a facut ca desi pâna atunci scapasem de lovituri serioase (gratie airbagului), sa fiu aruncata cu toracele de bord, in dreptul scaunului din dreapta soferului; "pe drum" am smuls cu fruntea oglinda retrovizoare (am si acum semn) si am rupt schimbatorul cu piciorul drept, iar socul final a fost de natura sa-mi taie respiratia. Chiar si asa, gândeam eu în acele momente, sunt norocoasa, caci marea spaima pe care am trait-o în intervalul de timp dintre primul impact si urmatorul, a fost ca nevazând nimic afara din cauza airbagurilor, si simtind cum masina se învârte ca titirezul, era sa nu fiu lovita din spate de o alta masina, eventual pe lateralul masinii mele, sau mai rau, sa nu "sar" naibii gardul si apoi santul, si sa intru pe sensul invers al autostrazii. Atunci când masina s-a oprit, eram deja socata . . . iar ce a urmat n-a fost deloc de natura sa-mi îmbunatateasca starea: prima impresie de care îmi aduc aminte a fost ca motorul arde (de fapt era lichidul de racire din radioatorul spart care fierbinte fiind se evapora de pe carosabil) si ca înauntru ma sufoc, caci este mult, prea mult fum. Si nu ma înselam, era într-adevar fum gros si miros intens de ars . . . am încercat sa deschid usa din dreapta, acolo unde ma aflam dupa ce fusesem proiectata de la locul meu, însa n-am reusit (când am avut ocazia sa vad masina de afara, am constatat ca usa nu se putea deschide caci masina era lipita cu partea dreapta de balustrada de protectie de pe partea din stânga cum mergi pe sosea); asta m-a panicat enorm: am sarit gâfâind si cu parca o mai acuta senzatie de sufocare din nou pe scaunul soferului, de unde am încercat sa deschid usa soferului; am esuat, si am decis sa deschid geamul pentru a iesi de acolo prin el; cum l-am deschis însa, parca ca supt de aspirator, tot fumul din habitaclu a iesit afara, dându-mi ocazia sa constat brusc ca masina nu ardea si ca am panicat degeaba . . . mintea mea de inginera a fost capabila totusi sa înteleaga finalmente ca fumul era datorat mini-exploziei cu care s-au umflat airbag-urile (bine de stiut pentru nefericitii care ajung sa aiba un accident: daca tot ati scapat cu viata, nu panicati c-ati fi luat foc, caci e doar fumul de la airbagurile care se desumfla încetisor dupa soc . . .). Am abandonat atunci ideea de a sari pe geam, si am fortat usa, care de data asta s-a deschis, mai ales ca dramul de calm si luciditate nou-dobândite m-au facut sa observ ca butonul de închidere era lasat, si pentru a iesi se cerea ridicat. Am iesit si primul gând a fost sa vad starea masinii: m-am dus în fata ei si am ramas stupefiata de cum arata: practic "cazuse": roata din dreapta lipsea, cu ea tot sistemul de directie pe acea parte, iar botul masinii era si el partial lipsa si biata satea "pe burta". In acel moment a aparut o masina care s-a oprit în dreptul meu si individul de la volan m-a întrebat daca e totul ok. N-am fost în stare decât sa gem si sa ma vait onomatopiec, pipaindu-ma peste tot si descoperind sângele care îmi inundase parul de pe o tâmpla, însa daca îmi mai aduc aminte, gemeam nu atât de durere, ci de cât de socata eram . . . Când mi-am mutat privirea de la el, am constatat ca o ambulanta se oprise în spatele meu fara sa scoata nici un zgomot (o sansa sa faci accident având în spate o ambulanta! Omul mi-a povestit ca a vazut o parte din accident), iar ambulantierul, singur, a coborât o placa mare, îndreptându-se spre mine. Primul lucru care m-a întrebat a fost ce s-a întâmplat, la care eu i-am raspuns ca nu stiu (declaratie pe care atunci când a venit politia, am repetat-o), si la acel moment, spuneam asta cât se poate de sincer . . . M-a pus sa ma las jos pe placa lui, si bine-înteles ca m-am pus exact invers, adica cum nu trebuia, iar omul a trebuit sa traga cu greu o patura cu tot cu mine, pentru a ma aduce la directia corecta . . . atunci am început sa fac oarece conexiuni între ideea de accident, faptul ca acasa ma astepta copilul cel mare, iar sotul era la servici. Pe masura ce omul manevra în stânga si dreapta, mi-am dat seama ca celularul este lasat în masina, cu tot cu acte . . . am cerut sa-mi aduca actele, însa a refuzat, spunând ca acum trebuie sa urmeze "procedura"; peste înca un moment mi-am dat seama ca de fapt ceularul nu este în acte, ci fusese lasat într-un spatiu de aranjat usor accesibil al bordului, caci doar vorbisem cu o jumatate de ora înainte cu sotul meu. Aceasta constatare m-a plonjat într-o stare de disperare, caci între timp lucrurile "evoluasera", în sensul ca "piticul" mic si blond tocmai îmi "montase" o chestie în jurul capului, ma strânsese cu ea de nu mai puteam nici gura s-o deschid bine, iar acum "lucra" vârtos la restu corpului. Intr-un gest de disperare mi-am cautat cu mâini tremurânde si naclaite de sânge buzunarele de la bluza, în timp ce acelea de la pantalon tocmai îmi deveneau inaccesibile, caci "patura" pe care ma lungise omuletzul la început, nu stiu nici azi cum si prin ce metoda, s-a transformat într-o "cochilie" de "plastic" care îmi limita orice miscare; mâinile îmi erau înauntrul cochiliei, doar ca erau flexate de la cot, adunate spre gura, iar pledul care se afla între trupul meu si "plastic" îmi permitea oarece miscari de care am profitat din plin, si înca cu folos, caci spre surpriza mea am gasit celularul acolo unde nu trebuia sa fie (dupa mintea mea confuza de proaspata scotzatoare de oglinzi cu teasta), adica într-unul dintre buzunarele bluzei mele; cu degete chircite si miscari sfortate, am reusit sa-l scot si sa-l pun în zona urechii; am apasat "1" (numarul sotului), însa mai urmau înca 4 cifre, anume codul de deblocare (de ce draku’ am pus cod, gândeam eu în acel moment . . . ), pe care l-am format cu mare dificultate, cu atât mai mult cu cât omuletzul striga repetat la mine <<Lâche le cellulaire! Lâche le cellulaire!>> Il încurcam pesemne la "împachetare" . . . noroc ca a mai aparut o ambulanta (omul între timp îmi spusese ca el e singur si ca a chemat o alta ambulanta cu echipa, ca sa ma duca la un spital), din care au coborât înca doi flacai în uniforma, a caror prima grija a fost sa caute prin epava, din proprie initiativa, poseta mea cu acte. Se auzeau ca prin vis strigate de genul: <<Hostie! Les deux coussins sont partis!>> (adica ceva de genul Baga-mi-as, au "sarit" ambele airbaguri!) La un moment dat, unul a strigat victorios: <<Elle est allergique!>> (acum e clar ca gasisera actele, am concluzionat eu stând rastignita pe "shell" . . .) In fine, ca sa n-o lungesc mai mult decât am facut-o deja, zic ca m-au cocotzat cu tot cu cochilie pe-o targa, m-au bagat în masina, dupa care a început marea "tocmeala", anume contactatul diverselor spitale si decisul la care ma vor "bascula" . . . a durat si asta vreo zece minute, timp în care eu disperam de claustrofobie în cochilia mea (nu suport sa nu fiu libera sa ma misc), iar unul tocmai ma "branshase" la o perfuzie în al carui sac tot "tumba"-n nestire chestii peste chestii c-o seringa (n-am sa stiu exact probabil niciodata ce . . .) . Intre timp, ambitioasa de mine reusisem sa vorbesc cu sotul, caruia i-am transmis "pretiosul" detaliu ca am avut accident pe autostrada, însa desi m-a întrebat repetat pe care si la ce nivel, n-am fost în stare (zice el, si-l cred!) decât sa repet ca papagalul ca "am avut accident pe autostrada" . . . La spital au urmat alte si alte patzanii, caci au venit radiografii peste radiografii, vreo 8, plus un "remake", ca cica sunt lunga si am plamânii prea lungi si apar "taiati" pe film, dupa care gâdilatul pe toate partile cu palpatorul aparatului de ultrasunete (ecograful), plus tocmeala jalnica si repetatul de o mie de ori ca nu ma doare gâtul, nu ma doare capul, nu ma doare coloana, ca pot sa-i prind degetul, pot sa mi-l pun chiar si pe nas, pot sa tin mâinile ridicate 2 minute, etc. etc. etc. . . . pâna când am vomat, chestie care se pare ca i-a îngrijorat enorm caci se agitau ca potârnichile, si s-au gândit ei atunci ca poate e timpul sa-mi traga un "scan", numa’ ca deja aparuse si sotiorul meu "prin zona", fapt care m-a linistit instantaneu si pe mine, dar si pe ei (nu spun de ce, caci nu vreau sa dau senzatia ca scriu aici scenarii potrivite pentru telenovele spaniole).
A urmat o refacere care a durat cam 2 saptamâni, interval în care durerile de coaste "rupte" si vânatai s-au atenuat, caci de disparut, au disparut ele în muuulte luni de zile . . . Masinutza mea salvatoare a aterizat la scrap (saru’mâna japonezule mic si negricios care ai montat bine airbagurile!), iar în schimb, pâna la achitarea cecului de catre compania de asigurari, acestia mi-au închiritat o masina. Eh, si aici ajung la subiect: mi-au dat un Pontiac Firebird coupé. Pâna la acea ora condusesem doar masini micute: Dacia lui tata, Lada mea 1200, un VW golf vechi (prima noastra masina dupa emigrare), si Toyota Echo pe care tocmai o facusem praf (<<perte totale>> cum îi spun situatiei asta cei de la asigurari). Dupa accident a fost ca dupa accident, câteva momente poate am avut retineri sa conduc, apoi am avut poate strângeri de inima la intrarea pe autostrada, însa când am intrat cu coupé-ul, am simtit diferenta. Diferenta de tinuta era uluitoare între o "subcompacta" ca aceea pe care o posedasem, si aceasta masina, care desi nu mult mai mare (era "compacta"), era "sport",: pentru prima data în viata mea, realizasem ca îi judecasem gresit pe acei care baga bani într-o masina cu 2 usi, când cu mai putini pot sa-si cumpere una cu 4; am înteles ca 140km/h pe o astfel de masina nu e o limita a senzatiei de siguranta, asa cum simteam ca este pe micuta mea Toyota; am aflat, cu mare surprindere, ca si masinile cu cutie automata pot pleca cu scârtâit de roti de pe loc (chestie care în lumina experientei mele cu Toyotzica, nici nu putea fi imaginata, caci doar încercasem nu mi s-a întâmplat niciodata . . .). Pe scurt, am aflat ca si condusul poate fi o placere, caci pâna atunci fusese doar o necesitate. De atunci si pâna azi, la noi în familie în "bolizi" se suie femeia, iar în "masina familiala" barbatul.
E aberant oare? Nu stiu . . . Un lucru stiu totusi: daca nu era acel accident, poate niciodata nu paraseam mentalitatea de "economie de carburant" si "respect pentru mediu", pe care le împartaseam cu atâta convingere.

Elise spune:

ce pot sa-ti spun?
Felicitari ca ai depasit cu brio episodul accidentului - nu e chiar asa simplu sa te mai urci la volan dupa.

Eu am condus intotdeauna sportiv si de placere - chiar si cind am avut un harb de Dacie.
Desi cind vad pe viu asa ceva ma cam ia cu fiori.

Elise

Lia spune:

eu am scapat de boale dintr-acestea,fug doar daca n-am alta "rima",sunt in intarziere si e trist tare daca n-ajung la timp...atunci fug cu 160km/h si mai mult indiferent ca sunt intr-o masina puternica sau in propria mea masina,care-i un "mighty" New Beetle...altfel sunt blanda ca "melu'"...

daniella4 spune:

Of, bine ca ai scapat Héloďse! Ai avut o aventura !!!
Eu sunt pasionata de masinutele mici, dar nu si de viteza. Poate si fiindca le simt fragile, usor instabile si cam nesigure. Dar imi plac.

Daniella, mama lu' Alexis

ancamironiuc spune:

Jumatate din povestea ta imi suna tare cunoscuta...Am avut 2 accidente urate, unul asemanator cu al tau (noi am intrat in zid la 140/h dar nu aveam airbag-uri si nu am avut nimic) si unul mai usor dar la care m-am speriat mult mai rau pentru ca eram cu copilul in masina.

Nu conduceam eu pentru ca am luat carnetul acum 10luni. Am fost ingrozita de masini si acum mi-e frica..daca nu conduc eu.

Am o masinuta sport, a fost alegerea sotului meu pentru mine, fricoasa! Imi povestea cum zboara la semafor si eu ma gandeam ca pot sa o vand si sa imi iau un matiz mai potolit...

Am pastrat-o bineinteles si m-am indragostit de ea. Acum inteleg ce insemna 1.8 la o masinuta relativ mica. Nu merg cu 140 nici daca sunt deja in super intarziere. De fapt mi-e frica de drumurile din afara localitatii. Daca ma pui sa merg in oras am un mers isteric-nevrotic-sport. Daca ma pui sa merg afara zic ca sunt mai mult decat incepatoare, ma poti gasi si la 60 km/h cu frica de cei care merg cu 140!

Bravo tie ca ai depasit frica (in plus tu erai la volan si este si mai greu)! Eu pastrez oarece sechele

Cat despre masinile sport, le ador cu toate ca am fost innebunita dupa jeep-uri!!! Acum nici nu concep un tractor d ala!

ANCA si EMA EMANUEL

daniella4 spune:

quote:

---

Originally posted by ancamironiuc

Acum inteleg ce insemna 1.8 la o masinuta relativ mica.
Cat despre masinile sport, le ador cu toate ca am fost innebunita dupa jeep-uri!!! Acum nici nu concep un tractor d ala!

ANCA si EMA EMANUEL

---

Ce inseamna 1.8 ? E vorba cumva de litri de benzina la 100km?

Daniella, mama lu' Alexis

ancamironiuc spune:

quote:

---

Originally posted by daniella4

quote:

---

Originally posted by ancamironiuc

Acum inteleg ce insemna 1.8 la o masinuta relativ mica.
Cat despre masinile sport, le ador cu toate ca am fost innebunita dupa jeep-uri!!! Acum nici nu concep un tractor d ala!

ANCA si EMA EMANUEL

---

Ce inseamna 1.8 ? E vorba cumva de litri de benzina la 100km?

Daniella, mama lu' Alexis

---

Nu, de puterea motorului sau mai bine zis de cat de repede te poti salva la semafor daca te-ai incadrat aiurea sau cat de repede poti face o depasire (oricum astea sunt rare si daca nu vad umbra de masina pe contrasensaltfel tot cred ca n-am timp!).

ANCA si EMA EMANUEL

Héloďse spune:

Da, mi-am depasit frica, insa banuiesc c-am facut asta doar pentru ca am realizat stupizenia accidentului si probabilitatea mare sa nu se mai repete totusi . . .
Conduc din 1986, si ca si tatal meu am avut principiul asta: in oras fa-ti de cap (un fel de-a zice, evident), insa pe sosea in afara localitatii casca ochii si mai ales nu apasa tare acceleratorul. Consider ca m-a pazit acest mod de a gandi. Insa el era adaptat masinilor acelui timp: cu Fiatul 850 al tatalui meu din anii '70, la 80 km/h ziceai ca decolezi, cu Dacia 1300 la 120 acelasi lucru, cu Toyota mea micutza, cam tot asa, insa cu-n Pontiac Pursuit la 140 inca ma simt bine.
In primii ani de emigrare, am condus doar in oras, pe distante extrem de scurte, insa schimbarea locuintei si serviciului a facut in final ca circulatia pe autostrada sa fie inevitabila (fac 18 km pana la munca, ceea ce nu e foarte mult, dar pe bulevard (am norocul sa fie unul carel ma leaga de job) imi ia 25 de minute daca nu si mai mult, iar pe autostrada imi ia 9 minute); dupa ce-am avut ocazia sa folosesc o masina puternica pentru acest job, vechia masina mi s-a parut un risc: pe autostrada daca nu mergi peste suta, încurci; tot pe autostrada, in provincia in care locuiesc, carosabilul este prost si pe alocuri riscant de prost; si tot in provincia in care locuiesc, iarna si timpul urât se zice ca tine 8 luni . . . Daca as avea bani, mi-as lua un jeep (SUV), ca astea sunt cele mai sigure, insa n-am bani pentru atata benzina, mai ales cu scumpirile astea recente . . . Dar pot sa-mi permit macar o masina cu-n motor > 1,8L dar totusi mai mica de 2,2L, si merita sa profit, ca nu se stie cat ajunge barilul la anu’. Acum vreo cativa ani, iarna, am fost sa-mi cumpar un teanc de foi de hartie de la un magazin specializat. Am intrat in parcare, dar intre timp au trecut cu dezapezirea, si au facut peste iesire un munte de zapada de vreun metru inaltime si cam tot atat latime. M-am oprit la 15 m in fata lui descumpanita si mi-am zis ca aici am ramas . . . M-a depasit insa un "jeep" adevarat, asa cum aratau jeep-urile acum cativa ani, la volan fiind un tip cu tichie de evreu. A trecut prin "munte" ca prin brânza, iar eu pe urmele lui, adica pe santurile lasate de cauciucurile lui "de autobuz", si am avut probleme chiar si asa, caci masina era foarte joasa si freca cu burta de zapada, frânând. O fi buna ecologia, insa la tropice . . .

Elise spune:

Eu am facut un triplu salt cu o Dacie - din care n-a mai ramas nimic.... nimic in afara de shofer.

A pornit de la cineva care s-a blocat pe mijlocul soselei ... l-am vazut prea tirziu... aveam peste 100km/h si citeva secunde de reactie.

Mi-am facut mashina praf, am scapat ca in basme fara nici o zgirietura, dar mi-a fost foarte greu sa revin la volan.
Tocmai pentru ca nu intelegeam ce s-a petrecut in acele citeva secunde de zbor.
Cum am iesit, pe unde - de ce nu-mi amintesc detaliile... parea ireal si irealul ma speria.
Pina atunci aveam impresia ca eu controlez tot ce se intimpla. Accidentul nu l-am controlat.

Am avut noroc cu taica-meu, care aproape m-a obligat sa conduc din nou - daca n-o faceam atunci, cu amintirile proaspete, probabil nu mai reuseam.
Mult timp oricum inchideam ochii, involuntar, o fractiune de secunda, cind venea ceva din partea dreapta spre mine.
Din reflex.

Mi-a ramas in minte mormanul ala de fiare din care se mai invirtea o roata.... pe asfalt curgea ceva ce parea singe, nu, era ulei de motor - ma simteam groaznic de vinovata.

Tin minte figura panicata a politistilor sositi la locul accidentului, faptul ca nu stiam ce sa le spun.
Ar fi trebuit sa imi amintesc, nu puteam.
Le-am spus ca era un alt autovehicul in mijlocul drumului. Si am frinat. Si.... atit.
Apoi urma o sevcentza filmata invers, cu linia orizontului intoarsa, si pagina alba.
Gol.

Au trecut 5 ani - cinci ani de sofat zi de zi. N-am mai avut incidente de atunci, nici macar minore, desi mi-am testat intentionat limitele - ale mele, ale mashinii - de foarte multe ori.

Elise

ancamironiuc spune:

quote:

---

Originally posted by Héloďse

Da, mi-am depasit frica, insa banuiesc c-am facut asta doar pentru ca am realizat stupizenia accidentului si probabilitatea mare sa nu se mai repete totusi . . .
Conduc din 1986, si ca si tatal meu am avut principiul asta: in oras fa-ti de cap (un fel de-a zice, evident), insa pe sosea in afara localitatii casca ochii si mai ales nu apasa tare acceleratorul. Consider ca m-a pazit acest mod de a gandi. Insa el era adaptat masinilor acelui timp: cu Fiatul 850 al tatalui meu din anii '70, la 80 km/h ziceai ca decolezi, cu Dacia 1300 la 120 acelasi lucru, cu Toyota mea micutza, cam tot asa, insa cu-n Pontiac Pursuit la 140 inca ma simt bine.
In primii ani de emigrare, am condus doar in oras, pe distante extrem de scurte, insa schimbarea locuintei si serviciului a facut in final ca circulatia pe autostrada sa fie inevitabila (fac 18 km pana la munca, ceea ce nu e foarte mult, dar pe bulevard (am norocul sa fie unul carel ma leaga de job) imi ia 25 de minute daca nu si mai mult, iar pe autostrada imi ia 9 minute); dupa ce-am avut ocazia sa folosesc o masina puternica pentru acest job, vechia masina mi s-a parut un risc: pe autostrada daca nu mergi peste suta, încurci; tot pe autostrada, in provincia in care locuiesc, carosabilul este prost si pe alocuri riscant de prost; si tot in provincia in care locuiesc, iarna si timpul urât se zice ca tine 8 luni . . . Daca as avea bani, mi-as lua un jeep (SUV), ca astea sunt cele mai sigure, insa n-am bani pentru atata benzina, mai ales cu scumpirile astea recente . . . Dar pot sa-mi permit macar o masina cu-n motor > 1,8L dar totusi mai mica de 2,2L, si merita sa profit, ca nu se stie cat ajunge barilul la anu’. Acum vreo cativa ani, iarna, am fost sa-mi cumpar un teanc de foi de hartie de la un magazin specializat. Am intrat in parcare, dar intre timp au trecut cu dezapezirea, si au facut peste iesire un munte de zapada de vreun metru inaltime si cam tot atat latime. M-am oprit la 15 m in fata lui descumpanita si mi-am zis ca aici am ramas . . . M-a depasit insa un "jeep" adevarat, asa cum aratau jeep-urile acum cativa ani, la volan fiind un tip cu tichie de evreu. A trecut prin "munte" ca prin brânza, iar eu pe urmele lui, adica pe santurile lasate de cauciucurile lui "de autobuz", si am avut probleme chiar si asa, caci masina era foarte joasa si freca cu burta de zapada, frânând. O fi buna ecologia, insa la tropice . . .

---

Subscriu la siguranta SUV-ului. Sotul meu a facut praf in al doile-a accident un SUV de 1 luna! Pot sa zic ca la impactul cu o dacie s-a facut praf in fata, s-a rupt si axul ala de la roti. Insa noi nu am avut nimic. Sunt super sigure dar mai lenese. Acum depinde si de cat dai pe el. Noi am luat o varianta super ieftina dar careia ii sunt recunoscatoare ca mai am picioare. Acum tot SUV are si este ok, chiar imi place sa merg cu ea insa nu in oras ca imi ia o ora sa o parchez si nu pot sa ma manifest suficient pe la semafor (niciodata nu ma incadrez calumea) si pe stradute

ANCA si EMA EMANUEL