Plec in vacanta, dar unde?
Raspunsuri - Pagina 2
Asterix spune:
Asadar ai revenit si ai reusit te fixezi pe cele doua tari tari, Scarmanus! Iti urez de pe acum sa ai o vacanta minunata si sa descoperi locuri pline de farmec, asa cum iti doresti.
Noi nu am prea stat pe la pensiuni, tocmai ca sunt mai greu de gasit si rezervat pe internet si nu ma simteam prea bine sa merg si cu copilul la intamplare, doar, doar voi gasi la fata locului ceva. In Elvetia si parte din Austria am facut excursii de cate o zi, locuind aproape de locurile vizitate sau altele le-am vizitat in trecere spre Romania, spre Italia, etc.
Totusi, in unele zone am stat si mai multe zile si atunci ne-am cazat pe la hoteluri mai mici, cum a fost in Interlaken, la un hotel care mi-a ramas si acum in cap, suna simpatic, "Suzi und Fritz" sau (Lotschberg Hotel, asa l-am gasit acum pe net ca m-am uitat sa vad daca mai exista), dupa numele proprietarilor, bineinteles. I-am gasit la punctul de informatii din gara, am sunat si am avut noroc, aveau camere libere - pe atunci eram fara copil si mai spontani - si am beneficiat de avantajul ca acel Fritz vorbea o multime de limbi, inchiria si biciclete si mai dadea si lectii de parapanta, super cool, pacat ca am stat numai o noapte acolo. La Innsbruck am stat tot intr-un hotelus in satucul Igls din vecinatate, in creierii muntilor, la Salzburg si Viena in hoteluri din grupul Accor si de acolo faceam excursii in zona, cum a fost in Salzkammergut, de exemplu, avand cartierul general in orasul muzicii.
M-am intins deja mult, sa revin acum cu o idee de traseu: venind dinspre Viena (stiu ca vrei sa eviti orasele mari, dar o cafea in fata intrarii de la Hofburg si o plimbare prin Graben, pe langa Sf. Stefan tot merita o abatere), apoi, evitand autostrada spre Linz, se poate merge pe valea Dunarii, prin regiunea Wachau, printre dealurile cu vita-de-vie, apoi o pauza in cel putin un orasel din drum (iti sugerez Duernstein, cu minunata biserica baroca cu turnul albastru si cu ruinele cetatii unde se zice ca a fost inchis Richard-Inima-de-Leu), apoi mai departe spre manastirea Melk, si ea o superba opera baroca, apoi spre Salzburg si regiunea de la sud, Salzkammregut, cu lacurile din malurile carora cresc direct culmile muntoase si cate un orasel plin de flori printre ele, apoi poti sa intri putin in Germania, spre Fuessen (aici sunt castelele familie ragale a Bavariei, celebrul Neuschwanstein, ca din povestile lui Disney, unul din cele 3 construite de regele "nebun" Ludwig al II-lea, castel pe care unii il considera chicios, dar este asezat intr-un cadru natural ce iti taie respiratia, sus pe o stanca, unde a stat si Wagner o vreme, ca protejat al regelui d ecare ziceam mai inainte si acum se tine un festival anual de muzica clasica. De aici se poate merge spre Innsbruck, merita o oprire sa vezi macar Acoperisul de Aur si palatul de aici, cu o pauza de cafea pe pietonalele din jur, pe langa alte frumuseti ale orasului inconjurat pe toate laturile de munti, apoi poti sa treci in Elvetia, strabatand Tirolul, spre Graubunden, regiunea retoromanei, apoi spre Appenzellerland, o regiuen 100% rustica (este de fapt un land despartit in doua, unul catolic si celalat protestant pana si capitalele sunt niste satuce) unde s-a dezvoltat pictura naiva, taraneasca, sa admiri ferestrele pictate, decorul e minunat, zona e dominata de inaltimea Saentis-ului. De aici spre muntii inalti din centrul tarii, Berner Oberland, la Interlaken, oraselul construit intre doua lacuri, cum ii spune si numele, intre lacurile Brienz si Thun (si zona lacului Thun este foarte frumoasa). Din Interlake se urca pana la 3500 m cu un trenulet cu cremaliera prin regiunea pasunilor pana in zona zapezilor vesnice, (la observatorul de acolo si la ghetarul din varf, prin care te poti plimba prin galeriile de gheata), pe care schiaza extremistii. Deci cam asta ar fi un treseu imaginat de mine acum, ar mai fi de vazut multe locuri frumose in Elvetia, in zona Luzern (Lucerna, cum am invatat-o noi la geografie) sau parte italiana, in cantonul Ticino, cu regiunea cateleler, Bellinzona si lacurile din sud, Lugano si Maggiore unde intelnesti palmieri, din cauza climei mai blande de aici, apoi in partea estica, in Wallis, pe valea Ronului, poate cel mai celebru varf al Alpilor, muntele in forma de piramida, Matterhorn. Eu sunt asa de incantata sa imi amintesc de locurile despre care am povestit ca nu m-as mai opri din scris, dar trebuie sa o fac pentru ca ma solicita fiul meu sa ma alatur lui la somnic, dar mai revin cu informatii daca mai ai nevoie. Din lipsa de timp nu am putut sa si accentuez cu poze fiecare exemplificare de obiectiv turistic, ar fi fost mult mai frumos, poate ac o sa editez odata si adaug si legaturi la fotografii
daniella4 spune:
Elvetia este intr-adevar o tara cu totul si cu totul speciala, in care se simte la fiecare pas linistea istirica de mai bine de 500 de ani.
Noi am fost o saptamana la Disentis, o statiune de langa granita cu Italia, pe valea Rinului si vrem sa repetam experienta cat mai curand. Din motive de zapaceala nu am ajuns din prima in statiunea de mai sus..asa ca pe la 10.oo pm cautam cazare orbeste in alt orasel, in Chur. Nici o problema, au un sistem informational cu care n-ai cum sa dai gres, oricat ai fi de aiurit..asa ca am gasit cazare rapid langa gara, intr-un pensiune super-draguta si cu un aer exagerat elvetian. Si asta in august in plin sezon turistic.
Si tot asa...
Daniella, mama lu' Alexis
copiloi spune:
Asterix, sper ca ai sa mai citesti topicul asta, ca sa-mi dai niste sugestii...
Nu pot trimite PM, de aceea te abordez aici.
In august, eu si sotzul meu am vrea sa mergem o saptamana la Bodensee. Intamplator, imi poti recomanda un hotel, o pensiune, un Unterkunft ceva? Ma gandesc ca poate ai auzit de niste variante sau ai fost pusa in situatia sa recomanzi si altora.
Eu cunosc zona, am locuit acolo 7 luni, dar numai pe timp de toamna-iarna si am vrea sa vizitam locurile alea si pe timp de vara!
Am niste prieteni, care locuiesc acolo, dar care "refuza" sa ne livreze vreo informatie, pentru ca vor sa stam la ei, dar noi ne-am gandit sa nu "incurcam" oamenii.
Asadar, orice informatie mi-ar fi de ajutor!
Merci!
Alina
In der Ruhe liegt die Kraft! - In calm sta puterea!
Asterix spune:
Scarmanus, cum stai cu planurile de vacanta? Sau ai si plecat?! Sper sa aveti o vacanta interesanta si relaxanta.
Mi-am amintit de subiectul tau si m-am uitat pe el sa vad daca are vreun feedback.
Ti-ai dat frau liber spiritului de aventura, le ce locuri te-ai hotarat pentru vacanta austro-elvetiana?
Asteptam impresii din calatorie.