Adoptia este un act divin
Raspunsuri - Pagina 3
nico_ro spune:
Dredis, nu suntem club exclusivist pentru mamici, si taticii sunt bineveniti, chiar ne-am dori sa aflam mai mult despre perspectiva lor asupra adoptiei, fiindca multe dintre noi ne-am confruntat cu refuzuri initiale privind adoptia si am avut ceva munca de lamurire... Evident acum domnii nici n-ar mai recunoaste ca la un moment dat ne-au dat batai de cap.
Tu esti un exemplu din tabara optimistilor din start si va dorim succes.
Cat despre faptul ca piticii ne "gasesc" pe noi, nu invers, iti dau dreptate 100%. Trebuie doar sa avem rabdarea de a-l astepta pe AL NOSTRU.
Pupici!
http://www.onetruemedia.com/shared?p=4ebedd6199c5caedfca458&skin_id=601&utm_source=otm&utm_medium=email
dredis spune:
Multumesc pentru raspuns
Sunt optimist? poate......!De fapt sunt mai batrin ...........am 42 ani si poate de aceea. Nu optimist dar increzator.........stiu ce inseamna un sufletel mic pentru o familie si mai stiu durerea si deziluzia unei femei care nu are copilasi......
O viata nu e implinita fara un copil al tau sau pe care il cresti tu....dragostea pe care o oferi nu se poate masura cu nimic si nici compara. Cu atit mai mult cu cit "nu e din singele tau"..........o prostie spusa de oameni marginiti, egoisti, care de fapt nu stiu ce e dragostea oferita neconditionat.
La noi in familie eu am venit cu propunerea, suntem impreuna de 2 ani si nu a aparut sufletelul..............si asa ne am hotarit.
Avem emotii pentru ca pentru sulfetel e mai greu sa inteleaga de ce este cu noi si nu cu parintii lui..........sper sa nu simta ca nu noi l-am creat. Este mult mai greu sa fii parinte adoptiv si daca nu poti da DRAGOSTEA de care are nevoie sufletelul mai bine NU.
Barbati sunt mai fricosi de ceea se implica mai greu dar le trece si participa, cred eu..........Fricosi in sensul, CE SPUNE LUMEA? NU E AL MEU, NU SEAMANA CU MINE, CUM ARE SA FIE CIND E MARE? DACA NU MA IUBESTE?
Aceleasi intrebari le poate pune si mama dar e mama si trece peste toate pentru fericirea sufletelului...........
Am citit destule lucruri interesante si uimitoare pe forum, aici poti gasi si intelege minunatia unei mame...........tot respectul...mai ales pentru mamele adoptive.
Nu indraznesc sa spun .....Pupici.........
Mmmaria spune:
Dredis,
daca te-ar auzi sotul meu cum te vaitzi ca "esti batran" cred ca ti-ar zice vreo doua... Si noi avem patruzecideani si da, poate ca oasele dor un pic mai tare, dar zau ca nu ne dam batutzi. Pregateste-te sa dai replica in parc la : "vai ce nepot/nepotica frumos/frumoasa aveti", cum am facut-o noi de atatea ori, si gata. 
... Iti urez succes, tie si tuturor celorlalte fete noi de pe aici.
Cat despre intrebarea de la subiectul celalalt, nu exista fundatii care sa se ocupe de adoptia copiilor insa presupun ca exista tot felul de fundatii care se ocupa de copii abandonati, care nu au situatia clarificata. Cred ca daca iei de pe net lista fundatiilor si cauti un pic, e posibil sa gasesti cate ceva. Dupa cum s-a tot mia spus pe aici, copii adoptabili nu se prea gasesc pentru simplul motiv ca DPC-urile nu depun eforturi prea mari sa-i faca adoptabili. Dupa ce i-au plasat pe la vreo maternala (in timpul prevazut de lege, ca sa fie curati) nu se mai omoara cu grija pentru ei (a se citi lene)
Daca apare in viata acelor copii cineva care sa impinga lucrurile, bine. Daca nu, Dumnezeu cu mila.
Alexa Ioana spune:
bun venit, taticule ! va tin pumnii sa va intalniti copilasul cat mai repede !!! mult succes !!!
catty spune:
Minunat subiect,
Bine ai venit printre noi taticule! Sa dea DD sa aveti cat mai repede sufletelul acasa. Imi aduc aminte fffffffffff bine ziua in care mi-am vazut printesa. Cand s-a deschis usa, in pragul usii de la sufragerie a aparut o gagalice care se uita cu niste ochi curiosi la noi si statea cu manutele la spate, parca analizand situatia. Cand m-am apropiat de ea sa ii dau jucaria pe care i-o cumparasem, m-a luat de mana si m-a dus in dormitor, de parca stia ca patutul ei este deja pregatit in camera la mami si la tati si o asteapta. Apoi cand a luat-o sotul meu in brate s-a cuibarit si l-a luat de gat, ceea ce nu mai facuse niciodata pana atunci. Si de atunci am simtit ca viata fara ea nu mai exista. In saptamana urmatoare am devenit "mam", lucru care l-a spus uitandu-se in ochii mei si fara ca nimeni sa o invete ce sa spuna, ca de abia implinise un anisor. Zilele trecute m-a intrebat cineva daca nu vreau totusi sa am si un copil biologic al meu. M-am atacat putin si i-am spus ca Alexandra este a mea din ziua in care s-a nascut, numai ca mami si tati au fost nevoiti sa treaca din multe pt a ajunge la ea. Si sunt convinsa ca piticii ne aleg pe noi si asteapta rabdatori ca noi sa gasim calea si sa ii aducem acasa
catalina
"Uneori ai suferit prea mult ca sa ai dreptul sa nu spui niciodata SUNT PREA FERICIT"
Hazul spune:
Catty, eu sunt o mamica cu doi pui
: unul adoptat si unul biologic. Suntem o familie extrem de fericita, si nu simtim nici o diferenta. Din pacate cea mai mare jignire pe care au putut unii sa mi-o adreseze (asa zisi prieteni) a fost anul trecut de ziua mamei, cand mi-au trimis o felicitare care spunea:
"Acum ca esti si tu mamica....bla bla bla"
Si de 8 ani ce sunt, "ingrijitoare"???
Numai pentru Mathea (care este biologica) sunt "mamica"???
Nu am raspuns acestor jigniri pentru ca as fi fost nesimtita in ce-as fi spus si nu e genul meu. Am decis sa-mi iubesc puii asa cum stiu eu, si sa-mi umplu fiecare clipa cu dragostea lor. Nimic nu este mai presus decat ceea ce avem impreuna si fiecare zi alaturi de ei
neliaCris spune:
aveti dreptate cu treaba cu adoptatul pentru ca este una foarte lunga privind birocratia.dureaza prea mult timp pentru o mama care vrea sa isi stranga copilul la piept.e un act divin intr-adevar.mama mea este asistent social.are salariul de aproape 5 mil.si are in crestere si in educatie 2 copii.de 7 ani are acest "serviciu"sa ii spunem asa.ceea ce face ea mi se pare de asemenea un act divin pentru ca sa te atasezi de un copil timp de 7 ani e ceva...sa ii dai crestere educatie si apoi sa vina cineva si sa iti spuna ca dupa atata timp copilul va ajunge la femeia care l-a refuzat, care ia refuzat mangaierile,si care mai are 7 copii traiesc intr-o camera toti far baie,fara bucatarie,fara centrala fara calculator doar pentru ca s-a gandit ea asa pe mai tarziu ca isi vrea copilul pt care nu a semnat pt adoptie si pt care statul iti da alocatia si inca ceva banuti in plus pe care ea poate sa ii bea cand vine postasul.asta credeti ca mai este act divin?ma gandesc ca poate e mai bine langa mama ei inapoi,o mama pe care nu o cunoaste si care nu ii mai face baie in vanuta ei cu spuma de baie cu capsuni si cu jucariile ei preferate care au tinut si in loc de tata si de mama.
misha71 spune:
Nelia ai perfecta dreptate sa fii suparata, insa eu cred ca nu parintii naturali sint de vina, ci legea, care la noi nu specifica cit timp au voie parintii naturali care-si abandoneaza copilul, sa isi bata joc de un suflet nevinovat, nesemnind pentru adoptie. In alte tari am citit ca sint termene destul de scurte: daca in 3, 6, sau maxim 12 luni de la abandon nu isi iau copiii inapoi, acei copii sint declarati adoptabili. Punct. Eu nu inteleg de ce lor le dau copiii inapoi, chiar daca nu au dupa ce bea apa (in cazul in care stiu ca mai exista si acest lichid pe lume), iar noi, cei care vrem sa adoptam ne cer sa avem un venit, sa fim sanatosi si fizic si psihic si alte minuni d-astea. De ce nu se protejeaza copilul de cei ca ei? De ce protejeaza doar de cei ca noi, care vrem cu adevarat sa ii oferim acelui puiut o casa si o familie adevarata?. Asta nu stiu si nu cred ca voi afla vreodata.
Cu riscul de a primi un avertisment, ma bucur ca am putut si eu sa ma descarc.
Toti vor sa traiasca in virful muntelui...Dar toata fericirea si cresterea au loc in timpul urcusului.
sabineta spune:
misha71 si neliaCris
mare dreptate aveti
misha71 spune:
Crede-ma Sabineta ca nu-mi doresc deloc sa am dreptate. As vrea din tot sufletul ca toti acesti ingerasi sa fie fericiti de cind deschid ochisorii in lumea asta, sa nu simta nici o secunda ca nu au fost doriti la un moment dat. Insa ca acest lucru sa fie posibil, tot oamenii "mari", care si ei au cel putin un copil acasa, sa se gindeasca la fiecare sufletel abandonat ca si cum ar fi copilul lui. Numai asa TOTI copiii vor fi fericiti.
Toti vor sa traiasca in virful muntelui...Dar toata fericirea si cresterea au loc in timpul urcusului.