Cum arata Dumnezeul tau?

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 11

fdoina spune:

quote:
Originally posted by Jocelyn

quote:
Originally posted by fdoina
Dar Parintii nu au fost interesati de cunoasterea lumii create.

Si eu care credeam ca Dumnezeu e incantat sa fim interesati si sa descoperim lumea creata de El

Nu stiu ce asteapta Dumnezeu de la tine, ma indoiesc ca stiu chiar si ce asteapta de la mine...Dar mie mi se pare ca niciuna dintre noi nu e interesata nici de cunoasterea lumii, nici de cunoasterea Lui, mai curand cred ca singurul lucru care ne preocupa e sa ne "dam replica" pe forum

.

Si da, asa se pare, ca Adam nu prea avea imaginatie, era naiv , asemeni unui copil, de aceea s-a si lasat asa usor dus de nas

Acu, depinde ce intelegi prin imaginatie, dar se pare ca nu ne este de prea mult folos...sa nu-mi spui ca nu ti s-a intamplat niciodata in biserica sa vrei sa participi la rugaciuni, si mintea ta sa plece la plimbare

, ah stiam ca tie nu ti se intampla asta, doar eu patesc asa

Jocelyn spune:

Te inseli, nu am la ce sa-ti dau replica in sensul spus de tine si nici nu urmaresc acest lucru pe forum. Indiferent de persoana care ar fi scris cele postate de tine as fi spus acelasi lucru. Deci nu trebuie sa te simti victima

To solve the human equation, we need to add love, substract hate, multiply good, and divide between truth and error.

fdoina spune:

pai cine-a zis ca ma simt victima?
daca te uiti la calculator, din aceeasi pozitie ca si mine, vezi ca io's ala din dreapta

fdoina spune:

xenocid, PS

aia care rad de Sfintii analfabeti (fara ghilimele), rad fiindca desi stiu multe, nu stiu suficient de multe ca sa stie ca inca nu stiu nimic

Adrianai spune:

Tudor Arghezi

Psalm VI

Te draia o pauzasc in zgomot si-n tacere
Si te pandesc in timp, ca pe vanat,
Sa vad:esti soimul meu cel cautat?
Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere.

Pentru credinta sau pentru tagada,
Te caut darz si fara de folos.
Esti visul meu, din toate, cel frumos
Si nu-ndraznesc sa te dobor din cer gramada.

Ca-n oglindirea unui drum de apa,
Pari cand a fi, pari cand ca nu mai esti;
Te-ntrezarii in stele, printre pesti,
Ca taurul salbatec cand se adapa.

Singuri, acum in marea ta poveste,
Raman cu tine sa ma mai masor,
Fara sa vreau sa ies biruitor.
Vreau sa te pipai si sa urlu: "Este!"

WARNING: I have an attitude and I know how to use it!

Héloïse spune:

Hm! Teribila intrebare . . .
Dumnezeu meu, atunci cand arata (rar), arata asa cum mi l-a creat imaginarul nostru colectiv crestin: un batran cu barba, aflat undeva in spatiul infinit, atotputernic, atotstiutor, si de aceea intelept. Imi produce o teama confuza insa ma si atrage enorm spre el, prin legatura asta tainica creata de faptul ca pana la urma sunt, si eu, indirect, o creatie a sa, deci el imi este intr-un fel "tatic".
Cam asa arata Dumnezeu pentru mine, o persoana destul de sceptica in ceea ce priveste religia. Asta nu inseamna ca nu-i simt lipsa, ca n-as vrea sa fie o prezenta certa si o realitate evidenta. Ca n-as dori sa descopar in lumea asta randuita de o natura absurda si lipsita de inteligenta morala si mila, o forta suprema care sa conduca totusi lucrurile toate spre un tel cu noima.
As vrea, doar ca nu tot ceea ce vrem si putem . . .
E usor sa-l decretezi pe Dumnezeu! E gratis si fara nici un efort, oricine poate:

"E creatorul universului."
"Dumnezeu e al meu, ma iarta, ma ajuta, e tare, e mare, si ma ia la el. "
"Imi vorbeste si-mi explica tot ce-l intreb. "

Etc., etc., etc. . . .

Eu una, nu reusesc sa ma mint astfel, pretinzând ca dorintele mele fara suport, sunt fapte reale si adevaruri certe. Asta nu ma impiedica totusi sa-mi doresc ca toate aceste deziderate comune ale umanitatii pana la urma, sa devina, candva, de sperat in timpul vietii mele, evidente solide. Sa explica de ce zic asta: Oamenii se nasc intr-o religie si cel mai adesea mor fideli ei; ea e religia parintilor, poporului in care s-au nascut; putini sunt convertitii . . . ei nu sunt numeric reprezentativi. Chestia asta pe mine ma pune in dilema, caci am fost toata viata mea o fiinta cam complexata, niciodata n-am crezut cu usurinta in mine si-n norocul meu. Ma pune in dilema zic, caci mintea mea nu poate accepta fara nici o dovada ca s-a intamplat asa, aiurea-n tramvai, ca eu, "norocoasa pamantului", sa ma nasc in adevarata religie, in timp ce toti ceilalti, miliarde de oameni se intampla sa se fi nascut din parinti adoratori inepti ai unor falsi dumnezei . . . Ei bine, aceasta presupunere pe mine ma depaseste . . . Mi se pare ca a adopta-o este pur si simplu trufie!
Evident, sunt la tot locul oameni care sa-ti dea citate sforaitoare din Biblie, care zic ca Dumnezeul meu exista, ca el e mare, tare si-a facut si a dres, i-a "distrus" pe ceilalti dumnezei fie direct, fie apeland la "intermediari", ca poporul lui ales. Doar ca asta nu e deloc convingator cat timp Biblia ramane un document scris de oameni deja castigati ca "aderenti" ai religiei acestui Dumnezeu al nostru, si cat timp ea contine in acelasi timp si multe propozitii care te fac sa-ti pui serioase intrebari . . .
Concluzia este ca atunci cand zic: "Dumnezeul meu este asa si pe dincolo", eu una realizez ca asta este un exercitiu de imaginatie, si nu o descriere a unei entitati reale. E ce-as vrea sa fie, nu ce este. Este esenta gandului meu cel mai intim si navalnic, nu un fapt extern constintei mele.
Acum ca lamuri sincer si lucid natura descrierii, sa-i adaug tusa finala: Eu am nevoie de Dumnezeu, asa cum il descriu (deloc original, dupa cum ati vazut), pentru ca uneori simt ca viata isi pierde sensul in lipsa notiunii acesteia. E ca si cum as avea nevoie de axioma sau postulatul care ma lasa sa-mi construiesc "teorema vietii"; este sprijinul care-mi da linistea ca lumea e patrunsa de un sens moral, iar spectacolul trist si absurd din jurul meu este doar o impresie superficiala.
In ACEST sens, cred ca pot spune ca de Dumnezeu, are nevoie toata lumea, credincios sau mai putin.
Cine poate sa-i fie surogat!?
Nimeni!
Nici macar fericirea; nici bogatia; nici pozitia de putere in societate; nici norocul orb. Eh, iata ca tot cugetand la lista mea de "surogate ale lui Dumnezeu", am gasit unul: prostia. Da, cred ca prostia il poate inlocui foarte bine pe Dumnezeu, caci un prost considera ca e tocmai bine cum arata lumea si cum se desfasoara lucrurile cu viata noastra efemera, cu suferintele umane, cu nedreptatea, cu nesansa, cu asuprirea si ura, cu napastele care ne pandesc la fiece pas in natura, pe scurt cu tot acest spectacol lugubru care este lumea.
Brrrrr!
Suna cam prea pesimist nu?

danyella spune:

--------------------------------------------------------------------------------

E simplu, pt mine Dumnezeu iubeste si iarta. Nu-l vad ca pe un judecator care pesdepseste ci simt acea dragoste de mama care iubeste neconditionat si iarta cu toata inima asteptinnd-ne la El.

PT VIKINGA

daca il vezi pe Dumnezeu ca o mama ( ma rog, sau ca un tata) atunci cred ca ar trebui sa vezi si partea cu pedeapsa
pt ca orice parinte care isi iubeste cu adevarat copilul, il si pedepseste....si asta tocmai pt ca il iubeste si i vrea numai binele.

adevarul e ca adevaratul Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei si al indurarii dar sa nu uitam, si al judecatii!

iren spune:

adevarul e ca adevaratul Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei si al indurarii dar sa nu uitam, si al judecatii!

Daniela, de ce judecata, ca nu respectam ceea ce scrie in Biblie, care biblie a fost scrisa tot de oameni? Cum poate cineva care se presupune ca ne-a creat shi ca sintem copiii Lui sa-shi amenintze propriile progenituri cu focul iadului shi kin veshnic?

Io shi plozii turbulentzi

In caz de greturi si alergii la anumite persoane, se recomanda retragerea intr-un loc izolat si racoros si consumarea, in liniste, a patru- cinci lamii pe ora.

Héloïse spune:

gandacel:

quote:
un link interesant: http://saraca.1plan.net/biblioteca/ultima_rebeliune_adevarata.htm
cateva fragmente pentru a va deschide apetitul:
„Ateismul”, scria in anii de mai apoi parintele Serafim, „adevaratul ateism „existential” arzand de ura impotriva unui Dumnezeu aparent nedrept sau nemilostiv, este o stare spirituala; este o incercare reala de lupta cu adevaratul Dumnezeu, ale Carui cai sunt atat de inexplicabile chiar si pentru cei foarte credinciosi, si se cunoaste ca nu doar o data s-a sfarsit intr-o viziune orbitoare a Lui, Cel pe care adevaratul ateu il cauta in realitate. Hristos este Cel ce lucreaza in sufletele acestea. Antihristul nu este de gasit in marii contestatari, ci in micii sustinatori, al caror Hristos se afla doar pe buze. Nietzsche, numindu-se pe sine Antihrist, si-a dovedit astfel nutrirea intensa pentru Hristos...” In jurnalul sau, parintele Serafim scria: „Noi, cei ce ne zicem crestini, nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti. Caci a fi crestin inseamna a te rastigni, in aceste vremuri si in oricare alte vremuri, de cand Hristos a venit intaia data. Viata Sa este model – si avertisment – pentru noi toti. Trebuie sa fim rastigniti individual, mistic, caci rastignirea deplina este singura cale catre inviere. Daca vom invia cu Hristos, trebuie mai intai sa ne smerim impreuna cu El – chiar pana la umilinta cea din urma, cea de a fi inghititi si scuipati afara de lumea cea neintelegatoare.”„Si trebuie sa fim rastigniti la vedere, in ochii lumii, caci Imparatia lui Hristos nu este din aceasta lume, si lumea nu o poate primi, nici macar un singur reprezentant al ei, nici pentru o singura clipa. Lumea il poate accepta doar pe Antihrist, acum sau in orice alta vreme.”
„Nu-i de mirare, atunci, ca este dificil sa fii crestin – nu este dificil, este imposibil. Nimeni nu poate accepta cu buna-stiinta un mod de viata care, cu cat este trait mai autentic, cu atat mai mult duce spre auto-distrugere. Si din aceasta cauza ne razvratim mereu, incercam sa ne usuram viata, incercam sa fim crestini pe jumatate, incercam sa dobandim ce-i mai bun din ambele lumi. Trebuie pana la urma sa alegem – fericirea noastra zace intr-una din cele doua lumi, nu in ambele.”

Interesante si adânci gânduri! De mult n-am mai gasit asa scrieri religioase pe care sa le si consider interesante . . .
Pasajul asta de mai jos, denota o inteligenta vie extraordinara:

Inca din 1960, parintele Serafim a ajuns la multe dintre concluziile la care au ajuns si punk-istii de astazi. El spunea ca umanitatea, atunci cand se desparte de Dumnezeu, devine in mod firesc o SUBUMANITATE, si umanismul devine subumanism. Acei artisti si muzicieni care il infatiseaza pe omul modern, lipsit de Dumnezeu, individualist ca fiind desert, deznadajduit, inrait si dezumanizat, se apropie mai mult de adevar decat umanistii naivi si fericiti care incearca sa priveasca la situatia contemporana cu optimism.
Cativa ani mai tarziu, in 1962, parintele Serafim a scris un eseu in care indica directia pe care o ia nihilismul, dirijat de Cel Rau. Cuvintele sale s-au dovedit profetice in deceniile ce au urmat.
Primul stadiu al nihilismului, spunea el, este „liberalismul”, intelegand prin aceasta incercarea de a realiza un compromis intre Vechea Ordine („civilizatia crestina”) si Noua Ordine a omenirii, fara de Dumnezeu. Al doilea stadiu este realismul, in care credinta in lumea cealalta si in Adevarul transcendent este abandonata si toata grija este acordata asupra lumii materiale, bunastarii trupesti, progresului tehnic etc. Realismul, totusi, refuza nevoile neplanuite, irationale ale omului, si prin urmare trebuie sa determine o reactie impotriva, care este al treilea stagiu: „vitalismul”. In perioada vitalista, criteriul Adevarului este subtituit de un standard nou: „datatorul de viata”, „vitalul”. Acesta poate lua forma unor experiente pseudo-duhovnicesti, invocarea unor „puteri” si „prezente”, sau unei alte forme a „cultului naturii” cu elementele sale fundamentale, pamantul, trupul si sexul. Vitalismul, spunea parintele Serafim, este „un simptom inconfundabil al oboselii lumii. Este rodul, nu al „prospetimii”, al „vietii” si al „imediatului” pe care discipolii sai le cauta cu atata disperare (tocmai din din cauza ca le lipsesc), ci al stricaciunii si necredintei, ce sunt ultima faza a civilizatiei muribunde pe care ei o urasc.”

Sunt de acord cu ce se spune aici, insa in contrast cu parintele Serafim care vede o degradare continua a umanitatii, eu vad o anumita ciclicitate a istoriei, nu una simplista a repetarii identice, ci una a repetari si reluarii pe alte coordonate, mai înalte, a trecutului si temelor sale. Dânsul spune despre stadialitatea asta: credinta, realism si deceptie¸ exact asa cum si istoricii descriu realitatea, in contrast cu sociologia pozitivista clasica, care prevedea sfarsitul religiei sau o lume fericita fara ea . . . Iata cum prezinta lucrurile un mare istoric, american si el ca si parintele Serafim:

«O anumita tensiune între religie si societate marcheaza fazele elevate ale fiecarei civilizatii.
Religia începe oferind ajutorul magiei celui haituit si consternat; culmineaza prin a da unui popor aceasta unitate a moralei si a credintei, care par atât de favorabile meseriei guvernarii ca si artei; sfârseste luptânddu-se sinucigas pentru cauzele pierdute ale trecutului.
Caci pe masura ce cunoasterea si stiinta cresc si se schimba continuu, ele se ciocnesc cu mitologia si teologia, care se schimba cu o lene "geologica".
Controlul preotesc al artelor si culturii, este apoi perceput ca niste catuse incomode sau o bariera detestabila, iar istoria intelectuala ia forma unui conflict între stiinta si religie. Institutiile care initial erau în mâna clerului, ca justitia si represiunea, educatia si morala, casatoria si divortul, tind sa scape de sub controlul elceziastic si sa devina seculare, poate profane. Clasele intelectuale abandoneaza vechea teologie si - dupa ceva ezitari - codul moral aliat acesteia. Literatura si filozofia devin anticlericale.
Miscarea de eliberare creste într-o exuberanta veneratie a ratiunii si pica într-o deceptie paralizanta la fiece dogma si fiece idee. Comportamentul lipsit de sprijinul sau religios, se deterioreaza într-un haos epicurian; si viata însasi, amputata fiiind de curajul dat de credinta, devine o povara pentru toti, saraciei lucide ca si bogatiei obosite.
La sfârsit, o societate si religia ei tind sa se prabuseasca împreuna ca un trup si suflet, într-o armonioasa moarte.
Printre oprimati un alt mit se naste, ce va da o noua forma sperantei omenesti, va da fapturii umane un nou curaj de a trai si dupa secole de haos, aceasta naste o alta civilzatie.» - Will Durant (1885 - 1981), celebru istoric american, "Istoria civilizatiei".

Si tot el spunea:

«Din punct de vedere istoric, credinta în ceruri si credinta în utopie, sunt ca 2 talere ale aceleiasi balantze: când unul coboara, celalalt urca: Când religiile clasice au decazut în Atena (430 î.e.n), au aparut agitatiile "comuniste", iar când acestea au decazut si la Roma (133 î.e.n.), acolo a început "revolutia"; când aceste miscari au esuat însa, a urmat aparitia "religiilor reînvierii", culminând cu Crestinismul; când însa în secolul al XVIII-lea în Europa, credinta crestina a început sa paleasca, ideile comuniste au reaparut. Din aceasta perspectiva, viitorul religiei este garantat.»

Si o ultima observatie, de data asta critica: autorul paginii ne da o imagine cam fanatica, încrâncenata, atunci când spune "Precum zicea profetul nebun Friedrich Nietzsche", nu de alta, însa asta e incorect, caci Nietzsche a fost nebun doar la finalul vietii sale, când, pare-se, boala l-a doborât; aceeasi boala care i-a luat mintile la finalul vietii sale si marelui nostru poet national, anume Mihai Eminescu.
E nedrept deci sa vorbesti despre marele filozof si scriitor Nietzche, de genul cum vorbeste monahul care a scris pagina asta, tot cum e nedrept sa spui ca Eminescu era nebun . . .

xenocid:

quote:
Oh...monumentele de ignoranta cunoscute astazi sub numele de Sfinti Parinti. Ca masura a performantelor intelectuale ale inainte-mergatorilor de mai sus iata una din dilemele lor: Daca oamenii care cred ca Pamantul este rotund se vor mantui. Desi convinsi ca aceasta credinta este o grava erezie, ignoranta lui Vasile cel Mare si Ambrozie este totusi dublata de bun simt si dupa ce ii afurisesc sistematic pe cei care cred ca Pamantul are poli, hotarasc ca ramane totusi ca Dumnezeu sa hotarasca soarta lor.
Pe o pozitie radicala se plaseaza insa Augustin care spune nu numai ca cei ce cred ca Pamantul este rotund vor putrezi in iad ci si ca trebuie cautati si ucisi pentru a'i trimite cat mai repede acolo.
Ce s'a intamplat in urmatorul mileniu cu cei care credeau ca Pamantul este rotund stim deja. Mai putin cunocuta insa este faptul ca inainte cu 600 de ani de Augustin , Eratostene stabilise indubital ca Pamantul este rotund, si masurase cu o precizie remarcabila, circumferinta acestuia, inclinarea pe orbita si distantele pina la Luna si Soare. Alin

Da, e adevarat Alin (sau xenocid) ce spui aici. Si pe mine m-a socat faptul ca acei care se pretinde de catre crestinism ca au fost "inspirati de Duhul Sfânt", au fost totusi atat de obtuzi si ignoranti; asta m-a facut sa-i cobor de pe piedestalul pretentios ridicat de biserica, si cert, mi-a redus credinta. Sfântul Augustin refuza sa creada ca pot trai oameni la antipozi, pe motivul ca Biblia nu zice asta, si ca ei ar sta cu piciorele în sus . . . Trist, însa asta nu e totul, caci Sfântul Clement-Romanul mergea mai departe cu ignoranta, sustinând ca o dovada ca Isus Cristos a înviat e faptul ca si pasarea Fenix învie si ea din propria cenusa o data la 500 de ani, Dumnezeu lasandu-ne exemplul ei exact cu scopul de a ne sugera ca si Isus, si noi, vom reînvia . . .
Sfântul Irineu, parintele Canonului Biblic, credea si el, ca si Eusebiu, ca si Clement ca si Lactantiu, ca si Teofil, ca pamântul e plat iar cerul o bolta tare (firmament) ce sta sprijinita pe patru stâlpi, asa cum le sugera lor Biblia . . . Marele sriitor crestin, de fapt cel mai mare în termeni de dimensiune a operei, anume Origen, credea ca astrii sunt pusi în miscare de îngeri, fiece astru c-un înger responsabil . . . iar Sfantul Vasile cel Mare accepta pozitia sustinuta în vremea lui, anume ca pamântul e centrul universului, toate planetele si astrii rotindu-se cuminti în jurul lui . . .
Totusi se pune întrebarea: Au fost Sfintii Parinti mult mai ignoranti decat erau masele în acea vreme? Raspunsul onest e ca nu, n-au fost. Ei sunt imaginea unei epoci a superstitiei si a lipsei de cunoastere, o realitatea trista inevitabila odata ce paradigma antistiintifica a prevalat în lumea europeana începând cu Platon (sau poate un pic înainte), si cre a continuat cu multi dintre urmasii lui ca si mai apoi cu crestinismul . . .

quote:
Poti, te rog, sa precizezi unde spun Sfintii Vasile cel Mare, Ambrozie si Augustin, ceea ce sustii ca au spus?

Citeste Hexameronul lui Vasile cel Mare. Citeste orice istorie a filozofiei care cuprinde un capitol despre filozofia crestina, unde poti sa gasesti informatii despre Augustin, Lactantiu, Eusebiu, Clement, Origen. Citeste scrierile lui Irineu (care se afla accesibile cred ca si pe internet). E adevarat, n-o sa ai niciodata toate datele cuprinse într-o singura carte, însa citind mai multe carti de istorie sau filozofie, te lovesti inevitabil de informatiile astea.

fdoina:

quote:
Pe de o parte, Parintii respectivi nu erau deloc mai ignoranti decat majoritatea contemporanilor lor, asa ca nu stiu ce relevanta are sa pomenim de performante intelectuale...daca-i pe-asa, bunica-mea e monument de ignoranta pe langa fi-miu de 10 ani, desi are mult mai multa scoala decat el.

Da, iata ca cineva spune ce spuneam si eu mai sus: Parintii nu erau mai ignoranti decât masele vremii lor. Totusi, ce poate fi criticat la ei, este acea atitudine antiscientista si antiempirica, care a adus atât rau prin întârzierea ridicarii stiintei, dar care le-a fost si lor într-un fel fatala, caci iata, ce au dispretuit si de aceea ignorat, azi se întoarce împotriva lor, caci desi majoritatile traitoare atunci erau tot atât de ignorante ca si ei, au existat permanent, de la începuturile filozofiei grecesti si pâna la aparitia stiintei moderne, oameni luminati care au stiut micile si marile adevaruri, pe care totusi Parintii cei inspirati, au ratat sa le cunoasca.

quote:
Pe de alta parte, performantele intelectuale nu au nici o legatura cu acel tip de cunoastere de care vorbim aici. Parintii n-au fost oameni de stiinta. Si nu au dispus decat de datele stiintifice corespunzatoare epocii lor.

Daca doreau si erau deschisi spre întelegerea datelor stiintifice ale epocii lor¸ tot era bine! Insa n-au fost, întrucât au dispretuit chiar cunoasterea epocii în care au trait. Acest fapt are 2 cauze: una interna, care tine de faptul ca religia iudaica din sânul careia crestinismul s-a nascut îsi avea originea într-o populatie deloc evoluata când e s-o compari cu grecii sau romanii, de ex., iar o alta cauza, externa, este faptul ca crestinismul si-a întemeiat filozofia ca reactie la filozofia greaca târzie, care ea însasi era antiscientista, sau în orice caz, anti-empirista.

quote:
De aceea perspectiva lor asupra unor lucruri care ieseau din sfera cunoasterii de tip mistic, a fost deformata, conform cu parerile general acceptate in epoca.

Nu e întotdeauna cazul asta, fdoina! Ia-l pe Clement-romanul, care era luat în rîs de elitele pagâne ale vremii când pretindea ca o dovada a învierii lui Isus Cristos este pasarea fenix . . . aceste elite stiau ca e vorba despre o legenda, un mit, pe când sfântul nostru rata sa stie si el . . . Lactantiu si el, pretindea ca pamântul e plat, desi învatati din vremea lui sau de pe lânga, crestini inclusive, acceptau faptul asta. In plin secol XVII, biserica crestina se mai lupta sa omoare demonii stiintei, bagând în puscarii sau arzând pe rug pe cei care considerau ca pamântul se învârte în jurul soarelui . . . Si exemplele pot continua din pacate . . .

quote:
Dar eu prefer un Parinte analfabet, care nu stie sa calculeze in cat timp ajungi la Luna mergand cu viteza luminii, dar stie pasii pe care-i faci ca sa ajungi la Dumnezeu.

Corect, asta e si valoare preotului (istet) si a duhovnicului . . . a ne ajuta sa "umplem" acest gol imens care ramâne daca ne bazam doar pe cunoastere.

quote:
Stiinta nu va depasi niciodata ca si cunoastere lumea creata. Dar Parintii nu au fost interesati de cunoasterea lumii create.

Asta e o afirmatie cu doua taisuri: cänd spui "lume creata", asta sugereaza ca tu, sau altii, stiu si pot dovedi ca ea a fost creata de un dumnezeu, de Dumnezeu(l crestin) eventual.
Insa din pacate acest lucru tine doar de credinta, si nu poate fi dovedit nicicum. Nu exista nici o dovada obiectiva ca Dumnezeu a creat lumea, cum nu exista nici o dovada obiectiva ca Dumnezeu exista . . .

Andrada:

quote:
Pe cind teoria lui Darwin tine de subtilitati adinc motivate stiintific cum ar fi ca omul a fost creat intr-o supa de aminoacizi trasnita in iarna eterna de un fulger primordial.

Nu, teoria evolutiei (aia e a lui Darwin!) nu vorbeste despre "subtilitati cum ca omul a fost creat într-o supa de aminoacizi traznita de un fulger", ci de modul prin care viata odata aparuta, se diversifica prin anumite mecanisme. La ce te referi tu, este teoria (a)biogenezei (Alexandr Ivanovici Oparin), care n-are de-a face cu bietul Darwin . . .

quote:
Si cum noi toti sinteti facuti numa din aminoacizi, QED.

E adevarat ca noi continem multi aminoacizi, insa nu suntem facuti numai din aminoacizi: acizii grasi, acizii nucleici, glucide, sunt numai cativa compusi esentiali pentru structura noastra.

quote:
"Out of Africa" si numai din Africa pornit, omul acesta ar sarit din ghetar in ghetar ca se imparateasca lumea din Hokkaido pina in Tara de Foc. Si toata rodarea astea in incercari repetate pe parcursul mileniilor ca sa se ajunga de la melancolica procariota la fericitul Xeno. No amu cine se crede umbellico del mondo?? A
PS pe sosetele tale acu, dar nici Darwin nu are mai putina imaginatie

Daca descrierile stiintei ar fi tot atat de simpliste ca expunerea ta, probabil ca nimeni n-ar mai lua-o in seama, si oamenii si-ar trimite copii la seminarii, nu la scoli, asa cum fac anumiti musulmani care-si trimit copii la îvatat Coranul pe de rost . . . Numai ca stiinta nu este tot atat de simplista pe cat vrei tu s-o prezinti (fie din rea-credinta, fie din necunoastere), stimate moderator!

Fdoina:

quote:
Dar cred ca stii ca exista, si vor exista si in "posteritatea" aia pe care o invoci, "analfabeti" cu doctorate in stiinte exacte, care cred toate aberatiile alea pe care le enumerai mai sus...cum spuneam, cunoasterea mistica nu are legatura cu performantele intelectuale...nici intr-un sens, nici in celalalt.

Corect, aprox. jumatate din oamenii cu educatie superioara din tarile dezvoltate, cred dogmele religiei lor (crestine), si asta nu e nici o problema: religia e credinta, iar cunoasterea lor e stiinta. Trebuie totusi remarcat ca daca ei cred dogmele religiei lor, tot ei nu le pot demonstra, în ciuda tuturor doctoratelor lor . . . Si asta pentru ca afirmatiile credintei nu pot fi, din pacate, demonstrate obiectiv. Nota bene! Acest simplu fapt a fost observat si intronat in Occident odata cu orientarea filozofiei spre curentul anti-scolastic, nominalist, iar in orientul ortodox a fost observat si stiut dintotdeauna (vezi apofatismul specific al acestei biserici).

irina.c. spune:

quote:
Originally posted by iren

adevarul e ca adevaratul Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei si al indurarii dar sa nu uitam, si al judecatii!Daniela, de ce judecata, ca nu respectam ceea ce scrie in Biblie, care biblie a fost scrisa tot de oameni? Cum poate cineva care se presupune ca ne-a creat shi ca sintem copiii Lui sa-shi amenintze propriile progenituri cu focul iadului shi kin veshnic?Io shi plozii turbulentziIn caz de greturi si alergii la anumite persoane, se recomanda retragerea intr-un loc izolat si racoros si consumarea, in liniste, a patru- cinci lamii pe ora.

Ne-a creat ca sa fim copiii Lui daca vrem ,dar avem libertatea de a alege.Irina si