Minunea mea Maya-Alexandra

Au trecut 3 luni deja de cand o avem pe comoara noastra Maya, si mi se pare o vesnicie... M-am hotarat in sfarsit sa scriu poveste anasterii, pentru ca imi dau seama ca amintirile acestui eveniment de estompeaza, ramane doar euforia clipei cand am tinut-o prima data in bratze.

Am avut DPN-ul pe 16 februarie. Cu o luna inainte gagalicea era tot cu capsorul in sus, nu avea nici cea mai mica intentie de rasucire. Eu tineam mortis ca vreau sa nasc natural (sunt anti-cezariana convinsa), asa ca dupa indelungi dezbateri si sfatuiri cu ginecoloaga, moasa (care deja imi facea de o luna acupunctura pt edeme - am retinut foarte multa apa in sarcina), am hotarat eu si sotul ca incercam sa intoarcem bebitza din exterior. O procedura cu riscurile ei, care se face numai in putine locuri. Asa ca am mers noi pentru evaluare, cei de la clinica au spus ca sunt sanse mari de reusita, asa ca am incercat. Si am reusit, bingo, gagalicea e acum cu capsorul in jos. Mai am 3 saptamani pana la DPN. Si ne punem pe asteptat, si trec saptamanile, si nici un semn... Faceam deja monitorizare tot la trei zile. Trece si DPN-ul, trecem si noi la monitorizare in fiecare zi la clinica unde urma sa nasc. Dupa 10 zile, ne hotaram ca vreau sa imi provoace nasterea in ziua a 13-a. Ah, colulul imi era moaaale demult, dar nus e deschidea, si contractii regulate ioc. Numai asa neregulate, cat sa ma tina in priza. Nu mai intru in detalii gen nedormit, burtoi imens etc.

Si vine si ziua de 27 februarie - luni, cand mergem noi linistiti la spital pentru monitorizare. Le spunem ca am decis sa imi provoace nasterea miercuri - in 1 martie. Fac CTG-ul, totul Ok, hai la controlul pe masa. Se nimereste seful sectiei acolo, ma verifica el. Hopa, pai problema e ca bebitza nu are capsorul coborat in bazin, de aia nu se intampla nimic. Hai sa incercam sa provocam contractii, vedem ce se intampla. Daca nimic dupa o tura de perfuzii, raman in spital si mai incercam maine, adica marti. Buuun, zis si facut.

Si iaca asa in 27 februarie la ora 12 incepe sa curga oxitocina in venele mele... Sotul aduce bagajele din masina (erau acolo de o luna deja), imi face hartiile de internare, eu ma uit disperata la hartia CTG-ul si constat ca contractiile se incapataneaza sa fie tot mic si tot neregulate... La ora 15 vine medicul de garda si ne spune ca ei sunt ingrijorati de ritmul inimii fetitzei (era 170-180, dar asa il avea de o luna - degeaba le-am spus...), si ca ei vor sa ii ia sange din capsor, sa se asigure ca nu e infectie. Hait! Suna infricosator... dar nah, merg pe mana lui... Asta inseamna ca imi rupe apa, si asta inseamna ca trec in sala de nasteri, si asta inseamna ca raman acolo pana Maya vine pe lume... Buuun... Intre timp ma apropiam de doza maxima la oxitocina, si contractii tot asa. Imi face doctorul operatiunea de rupere a aapei, si imi spune ca o sa ma doara putin, dar el trebuie sa ii suceasca capsorul. Huuuh??? Prin colul meu??? Na buun, asta e... Face doctorul manevra, nu doare chiar asa, si bingo, in urma manevrei capsorul e adus pe pozitie, adica unde trebuie, adica apasand pe colul moale, care se incapatana sa ramana deschis la 3 cm... Inimioara bate acum cu 150-160batai /minut, toata lumea e fericita...

Buuun... Se verifica sangele bebitzei, totul Ok, dar acum fiind rupta apa e pericol de infectii asa ca mi se verifica sangele din doua in doua ore. Se.reincepe perfuzia cu oxitocina, doza maxima, si ne punem pe asteptat.

Se face ora 5, contractiile incep sa fie dureroase. Incepem sa discutam cu moasa (o tipa super faina, care traia in rand cu noi evenimentul...) de posibilitati. Si hai sa incercam baia calda inainte de PDA. Surpiza: in ditamail spitalul faimos, nu era apa calda!!! Adica era calaie, dar nu cat sa te bagi in ea. Dupa ce isi revine din soc, se duce moasa si cheama anestezistul. Eram tot la 3 cm dilatatie...

Dupa vre-o ora, in care contractiile erau tot mai puternice, si pe mine ma lua deja cu rau de durere, vine si eliberararea. PDA-ul reuseste bine, imi amorteste doar zona bazinului. Stau totusi intinsa si incerc sa dorm. Doua ore de liniste.... pana trece efectul anesteziei. Dupa inca o ora saream pe pereti de dureri.. Vine moasa si ma controleaza - dilatatie 5... disperare mare... Chemam anestezistul din nou, care imi spune ca mai poate sa imi faca 2 doze - maxim 3, ca trebuie sa isi tina una maxima pt cazul in care ajung la cezariana. Si ca astea care mi le va face sunt putin mai mici. Bun, numa fa-o odata... Zis si facut, imi pune a doua doza, vine si eliberarea... hm.. partiala, simt contractiile, dar nu asa tare... Incerc sa dorm, nu reusesc. Sotul insa adoarme epuizat pe un fotoliu langa mine. Se scurg asa cele doua ore, impreuna cu oxitocina in venele mele, intre timp si cu penicilina, ca incepusera sa apara semne de infectie in sange... Gata, a trecut efectul anesteziei, incep durerile.. Contractiile incepusera sa fie regulate, bingo... Dupa inca o ora in care am sapat santz prin sala (numai umbland mai puteam rezista), vine moasa si ma controleaza: yuppy, dilatatie 5... Disperare maxima... Era ora 2... Vine doctorita de garda. Am uitat: ca un facut, in acea noapte a fost nebunie, au avut 4 nasteri toate cu probleme.

Deci la ora 2 vine doctoritza, disperata ca nu ma dilat si inimioara bebitzei e iar la 170-180 (oameni buni, nu pricepeti ca asa a fost de mutla vreme si ca nu e nici o problema?? Neeeh, ei sunt speriati de bombe), si ma intreaba daca mai sutn motivata sa continui. Dau din cap ca da, sotul spune ca da. Spun si eu: da, mai incerc o tura de anestezie si daca nu, atunci cezariana.

Buuun... primesc doza, cateterul alunecase intre timp si prinde anestezia doar pe dreapta. Dureri crunte deci pe stanga... Sotul face ture intre capul meu si picioare, cu masajul si ma incurahjeaza (ca de altfel tot timpul). Si im spune ca trebuie sa dorm orice ar fi. Si incredibil dar adorm si dorm doua ore... Si se face 5 dimineatza, si trece tot efectul anesteziei, si imi reiau turele prin sala, cu dureri crunte... Sunt verificata si yupppyyy, dilatatie 8!!! Pare ca reusim...

Vine intre timp moasa din tura noua - tot o tipa de treaba. Ma incurajeaza si ea. Incep pe la 7 contractiile de impingere - simt ca doare altfel, ca imi vine sa imping. Victorie! Moasa se lumineaza la fatza si imi spune sa imping cand imi vine, sa ajutam colul sa se dilate. Sotul intreab disperat: dar daca nu sunteti aici? Moasa zambeste si ii spune sa nu ii fie teama, altceva decta sa iasa capsorul nu se poate intampla...

Contractiile se intetzesc si indesesc, nu mai pot umbla, pot doar sa stau pe o parte pe pat. Sotul cu ochii pe monitor asteptand contractiile, eu simteam o durere continua si tot intrebam anticipand: vine? Sotul: da. Ulterior mi.a spus ca mereu eu intrebam inainte ca sa apara contractia pe monitor, dar lui ii era groaza sa spuna ca nu¡K.Intrebam ca nu mai eram sigura daca simt contractia, in acea durere generalizata. Vine si moasa intre timp, imi sprijina un picior de soldul ei, si incem sa imping cu toata forta de care mai eram in stare. De 4 ori pe contractie. Bingo, se vede capsorul... incepe sa iasa...Cheama medicul... Vine si el, si ma incurajeaza... Imping si imping.... Nu mai aveam insa putere sa imping suficient de eficient. Intre timp imi e facuta epiziotomia (nu am simtit nimic, am aflat dupa). Capsorul e aproape afara, dau eu nu imping suficient. Asa ca ma ajuta medicul: cu bratul imi impinge si el burta cand eu zic: "acum" (adica cand simt ca vine contractia si incep sa imping). Tot timpul ii strang mana sotului, dar nici el nu simte nici o durere... Dupa cateva ture de impins cu ajutorul doctorului, victorie!!! A iesit capsorul, moasa zice stop, odihnseste-te. Ma odihnesc pret de o contractie apoi mai imping odata tare si yuppyyyy!!!!!!! Aud tipatul acela unic! Maya s-a nascut!!!!! In data de 28 februarie, la ora 8 si 9 minute dimineatza, adica dupa 20 de ore de travaliu...

Tremur toata si ma relaxez, iar doctorul o ia asa plina de sange si vernix si mi-o pune la piept. Clipe unice... Mogaldeatza mica se linisteste si ma priveste cu ochi mari, uimiti... Primele mele cuvinte au fost: ce par cret are (era ud, de aia) ... O tin un pic apoi doctorul imi spune ca trebuie sa o ia pe mica domnisoara la masurat, verificat etc. Zis si facut, o duce pe locul special amenajat in spatele meu. Sotul face poze de zor, apoi medicul ma ajuta sa elimin placenta si incepe operatiunea de brodare. Pierd mult sange... Deh, Maya a avut la nastere 4050gr si 55 cm...

Dupa ce sunt gata, mi-o aduce moasa la san... Stangace, si eu si ea... Dar am reusit...

Si iaca asa ne-am inceput noi viatza in trei... A venit si depresia mea ca nu venea lapticul, a venit si lapticul cu varf si indesat de am dat in mastita, dar a trecut totul. Acum avem deja 3 luni, suntem o minune de fetita, adorata de toata lumea, dar in primul rand de mamica si taticul ei...

Daca vreti sa o vedeti pe minunea mea Maya, va invit aici:

Maya 1 Maya 2 Maya 3 Maya 4


Adriana - mamica de Maya mica

amik spune:

adriana, ai o fetite su-per-ba!!!!
sunteti toti trei frumosi,m-am uitat la toate pozele, iar din cele din primul album i-am trimis si sotului sa ii amintesc cum arata un bebelus de-abia nascut!sunt topita!

sa fiti fericiti!



Alexandra mare si Alexandra mica(10 iulie 2003)

sanziana72 spune:

Chiar ca e superba Maya! Si o razareata (asa repede a invatat?)!
A meritat efortul de 20 de ore.

Sa-ti traiasca si sa cresteti mari!

Sanziana & Marina (03/10/2004)
http://fr.pg.photos.yahoo.com/ph/sanziana72/my_photos

Be carefull of what you wish for, cause you might get it! / Ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa primesti!

marinar spune:

vai ce buburuza frumoasaaaaaaaaaa

sa va traiasca si sa se faca mare!!!

marina

pozici

mariana_1976 spune:

O poveste adevarata si atit de dragut povestita!
Sunteti o familie foarte frumoasa si va doresc sa va bucurati mereu de micuta voastra!

Mariana
mama de Monica(1998)Matei(2001) si Markus(17.02.2006)