Clubul optimistelor zăbăuce rrrăăău! (22)!
Raspunsuri - Pagina 8
daniela_daneza spune:
Gata .Am facut su putin 
, pe hol, baie , bucatarie ,am spalat gresia ca se mai si racoreste si am pus si o masina de rufe la spalat 
, ca o sa le scoata nepotul , cand vine de la facultate ...peste 2 h....ha-ha ..de asta am eu liber acuma la calculator...
Dany
'Daca dragoste nu e, nimic nu e!"
malla spune:
Ma, da ceai nu da nimeni? Ca eu nu beu cafea? :)
Adinella
"Cand Dumnezeu este cu tine, nimeni nu poate sta imptriva ta"!
Andrei si Adriana
Miha68 spune:
Buna dimineata la optimiste!!!
Buna Iri... uite ca v-am gasit, mercic pt idee!
Nu m-a lasat optimismul sa nu va salut si sa va rog sa ma primiti si pe mine... nu de alta da' macar s-aveti pe cine sa invidiati cand va mai supara sotii (ca eu n-am
) si sa am si eu pe cine sa invidiez cand ma ia amocul... nu azi ca azi e prea frumos si ma simt mult prea bine!!!
Sa ma prezint ca asa m-a invatat mama, nu? Ma numesc Mihaela,veche si proaspata mamica singurica (veche pt ca am o fetita de 14 ani si proaspata pt ca mai am una de aproape 5 luni ),nu am serviciu da' prestez studentie la distanta, socio-psiho...Iri stie!
Hai ca-mi fac fuguta o cafeluta fara cofeina(ca eu alaptez) si vin s-o "discutam"... asta daca ma primiti, evident! 
Miha
daniela_daneza spune:
ADRIANA, iti face mama imediat ! De capsuni e bine ? Sau vrei ceai verde?
Dany
'Daca dragoste nu e, nimic nu e!"
fannna2003 spune:
neata optimiste zabauce!!!...se pare ca nu aveti somn...sper ca nu m-ati dat nemotivat..am avut ff multa treaba si nu am putut intra...imi motivati absentele sau trebuie scutire??
Elena 
daniela_daneza spune:
Fanna , scutire ...nu tine ....sau aduci niste plocoane ...
Dany
'Daca dragoste nu e, nimic nu e!"
fannna2003 spune:
gata bei s-a facut...danezo nu te uita la mine nu vezi ca am mainile ocupate...fa loc pe masa....hopa....luati fetele...bufet suedez
sa dam drumul si la muzica 
va place???
Elena
daniela_daneza spune:
ok
la muzica am dat deja drumul....am pus ceva adecvat de petrecere ...chair daca e dimineata....
Dany
'Daca dragoste nu e, nimic nu e!"
fannna2003 spune:
Blidul de lemn (dupa o povestire de Tolstoi)
Un batranel impovarat de ani s-a dus sa locuiasca impreuna cu fiul si cu nora lui, care aveau un baietel de 4 ani. Mainile batranului tremurau tot timpul, ochii ii erau incetosati, iar pasii impleticiti.
Intreaga familie manca impreuna la masa, insa mainile nesigure ale batranului si vederea lui tot mai slabita il puneau mereu in incurcatura - boabele de mazare i se rostogoleau din lingura pe covor, cand intindea mana dupa cana cu lapte, jumatate din lapte se varsa pe fata de masa. Fiul si nora se simteau tot mai iritati de neajutorarea lui. Pana-ntr-o zi cand...
"Trebuie sa facem ceva cu bunicu', a spus fiul. M-am saturat sa tot vad lapte varsat pe masa, sa tot calc pe boabe de mazare si sa tot aud cum plescaie si troscaie in farfurie!" Asa ca sotul si sotia au pus o masuta in coltul camerei, dupa usa. Acolo bunicu' manca singur, in timp ce intreaga familie se bucura in jurul mesei. Si pentru ca bunicu' reusise sa sparga vreo 2-3 farfurii, i-au cumparat un blid de lemn.
Uneori, cand se uitau in directia bunicului, familia putea sa vada o lacrima stinghera in ochii lui slabiti si tristi - singur, dupa usa, bunicu' isi manca bucatica de paine muiata in lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul si nora le aveau pentru el erau de mustrare cand ii cadea furculita pe covor sau cind se mai varsa din lapte pe masa. Baietelul se uita cand la bunicu', cand la mamica si la taticu' lui, fara sa spuna un singur cuvant...
Apoi, intr-o seara, chiar inainte de cina, tatal a observat ca baietelul mestereste ceva pe covor. S-a apropiat si a vazut ca incearca sa ciopleasca o bucata de lemn. "Ce faci tu acolo", l-a intrebat tatal duios.
Baietelul si-a ridicat ochii mari spre taticul lui si i-a raspuns la fel de duios: "O, am treaba, vreau sa fac un blid de lemn din care sa mananci tu si mami cind cresc eu mare..." A zambit si s-a intors la "treaba" lui.
De data aceasta a fost randul parintilor sa ramana fara cuvinte. O liniste apasatoare s-a asternut in camera. Si lacrimi mari si curate au inceput sa le tremure in ochi, sa li se rostogoleasca peste obrajii care de-acum luasera culoarea singelui varsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvant, deplina tacere, dar amandoi stiau prea bine ce au de facut.
In seara aceea, sotul l-a luat pe bunic de mana si l-a condus cu grija la masa mare din centrul camerei. Bunicu' urma sa manance la masa impreuna cu intreaga familie - in seara aceea si in fiecare seara de-atunci inainte, pana la sfarsitul zilelor lui. Si, dintr-un motiv sau altul, nici fiul si nici nora nu mai pareau sa fie deranjati daca se varsa din lapte pe fata de masa sau daca mai cadea cate-o furculita pe covor.
Copiii sunt ca niste radare extrem de sensibile. Ochii lor nu lasa nimic neobservat, urechile lor sunt intotdeauna pe receptie, iar mintea lor prelucreaza neobosita mesajele pe care le receptioneaza.
TU ce mesaje le-ai transmis astazi copiilor tai?
Elena
fannna2003 spune:
Povestea a doua blocuri de gheata
Au fost odata două blocuri de gheata. Se formasera în timpul îndelungatei ierni, într-o grota aflata sub niste trunchiuri de copaci, stânci si maracini, chiar în inima unei paduri de pe coasta unui munte.
Priveau unul la celalalt cu aceeasi încapatânata nepasare. S-ar fi putut spune ca relatia lor era una rece. Îsi dadeau cel mult binete din când în când. Dar nimic altceva. Cum s-ar zice, nu izbuteau "sa sparga gheata".
"S-ar putea rasturna peste mine", îsi zicea fiecare despre celalalt. Dar blocurile de gheata nu pot sa se deplaseze singure.
Cum însa nu se petrecea nimic, blocurile de gheata s-au închis tot mai tare în sine.
În grota traia si un bursuc. Într-o buna zi, acesta izbucni:
- Pacat ca trebuie sa sedeti aici. Este o zi minunata, plina de soare!
Cele doua blocuri de gheata scrâsnira cu durere. De mici învatasera ca soarele era pentru ele o mare amenintare.
Si totusi, în chip uimitor, de aceasta data unul dintre cele doua blocuri de gheata întreba:
- Cum este soarele?
- Este minunat... Este însasi viata, raspunse încurcat bursucul.
- Ai putea sa faci o gaura în partea de sus a salasului nostru... As vrea sa vad soarele... zise celalalt.
Bursucul nu astepta sa fie rugat de doua ori. Facu o taietura în hatisul de radacini si lumina calda si blânda a soarelui patrunse înauntru printr-o raza aurita.
Dupa câteva luni, într-o zi pe la amiaza, când soarele încalzea blând aerul, unul dintre blocuri îsi dadu seama ca putea sa se dezghete nitel si sa se topeasca transformându-se într-un pârâias limpede. Simtea ca parca era altul, ca nu mai era blocul de gheata de odinioara. Celalalt descoperi si el aceeasi minunatie. Zi dupa zi, din blocurile de gheata izvorau doua firisoare de apa care curgeau spre gura grotei si, ceva mai departe, se contopeau, dând nastere unui lac cu apa cristalina care reflecta culoarea cerului.
Cele doua blocuri de gheata mai simteau înca raceala unuia fata de celalalt, dar si slabiciunea si singuratatea fiecaruia, grija si nesiguranta care le framântau deopotriva. Descoperira ca erau alcatuite în acelasi fel si ca, de fapt, aveau nevoie unul de altul.
Se apropiara doi sticleti si o ciocârlie pentru a bea apa. Insectele venira sa roiasca în jurul lacului. O veverita cu coada lunga si moale se îmbaie în apa sa.
Si în toata bucuria aceasta se oglindeau cele doua blocuri de gheata care de acum dobândisera o inimă.
Uneori ajunge o simpla raza de soare. O vorba buna. Un salut. O mângâiere.
Un surâs. Este nevoie de un lucru atât de marunt pentru a-i face fericiti pe cei de lânga noi. Si atunci de ce nu facem acest lucru?
Elena