Ortodoxie din Postul Mare in Postul Mare(22)

cataghe spune:

quote:

---

Originally posted by adriana

quote:

---

Originally posted by cataghe

Neah, nici vorba de asa ceva, draga Adriana. Serios, esti pe o pista total gresita in ceea ce ma priveste. Eu nu ma grabesc catusi de putin cand ma duc la biserica (daca ma grabesc mai bine nu ma duc).

---

Nu am pornit de la ideea ca te grabesti sa ajungi la biserica, ci de la fraza asta: (io nu simt nevoia sa stau la coada, a propos) care mie imi da impresia unui om care merge la biserica ca intr-un loc unde toate se desfasoara riguros, conform unui plan, fiecare trebuie sa stea max 1 min in fata icoanei si la ora 11 fix totul e terminat.

---

Nu, nu simt nevoia sa stau la coada pt ca pupatul de icoane/Evanghelie/alte obiecte de cult nu mi se pare esential pt credinta mea. Nu mi se pare esential pt slujba de duminica. Nu mi se pare esential pt felul in care percep slujba asta. Deci, avand in vedere lucrul asta, coroborat cu faptul ca mie "practica" asta, in conditiile e care le-am descris, mi se pare lipsa de respect fata de ceilalti (si ma abtin sa judec la ce procent dintre enoriasi o fi si pura fatarnicie), prefer sa stau pe margine.

quote:

---

Vorbeam de lipsa de rabdare de a suporta evenimente neprevazute (cum ar fi cele 100 de matanii ale respectivului om) sau de a suporta toate babele care dau sfaturi si te corecteaza la tot pasul.
In America, bisericile sunt aproape goale, si nu se intampla niciodata un astfel de eveniment, ai locuri berechet sa stai si nu te deranjeaza nimeni de la slujba. Este mult mai usor sa mergi acolo la biserica. Si de fapt, am senzatia ca fara sa vrei compari linistea si regulile de acolo(majoritatea biserici catolice, protestante unde inchiriaza cu ora si preotii ortodocsi) cu imbulzeala si lipsa de organizare de pe la noi.

---

Io nu prea inteleg ce tot ii dai tu acolo cu America. Nu trebuie sa te duci in America pt a vedea cat de cat ordine intr-o biserica, e suficient sa intri intr-o biserica catolica aici in Romania. Pe de alta parte, iti jur ca la biserica ortodoxa romaneasca la care am fost eu in America (si care era exclusiv biserica ortodoxa romaneasca, nu era inchiriata de la nimeni) era exaaaact... ca la noi. La drept vorbind, era mult mai rau din punctul de vedere al disciplinei decat la catedrala unde merg eu acum aici acasa.

quote:

---

Daca s-ar fi intamplat chestia asta de nu stiu cate ori, as fi zis ca intr-adevar are omul o problema cu mandria si ca nu e deloc cuviincios ce face, dar poate in ziua aceea il prinsese si pe el un dor mai mare si asa a simtit ca trrebuie sa faca.
Eu zic ca trebuie sa te feresti de astfel de cazuri, pur si simplu iti faci alta treaba si nu te manii, nu judeci, si-ti vezi de pacea mintii, daca o ai.

---

Exact asta ma straduiesc sa fac, ca n-am incotro, insa eu nu vorbeam de o persoana anume, vorbeam de un fenomen - adica sunt zeci care fac chestia asta si asa li se pare lor normal. Dar probabil ca sunt eu exagerata si ma preocup de prea multe lucruri. Poate ca e bine asa cum e si eu nu inteleg, nu sunt croita pe un tipar indeajuns de... rasaritean, ca sa nu zic mai mult, ca sa inteleg de ce e bine asa cum e.

_
"The reports on my death are greatly exaggerated." (Mark Twain)

casandra spune:

Eu n-am vazut pe nimeni care sa faca matanii cu nemiluita in fata icoanei, cand altii asteapta la rand. Am vazut oameni facand matanii, cand erau singuri in fata icoanei.
Dar am vazut oameni nerabdatori, mai ales cu copii. E suficient sa se foiasca un pic copilul, ca imediat iti aruca careva o uitatura sa n-o poti uita.
Si am mai vazut oameni care comenteaza cum sunt imbracati altii. Intr-o zi calduroasa, o doamna ii reproseza unui tanar ca a venit fara sacou, ci in camasa cu maneca scurta.
Astia-s oamenii, cu astia defilam.

DARAEL spune:

quote:

---

Originally posted by cataghe
Am pile maaaari.... ei, acuma constat ca ai dreptate, (cel putin) de vreo 3 zile scriu in draci si sunt tot la 2709 postari. Normal, din moment ce-s restrictionata, nu?

---

Asa cum s-a spus, pana la Dumnezeu te papa sfintii !

Adrian
http://www.geocities.com/dara2el/
6 tehnici in asteptarea lui BB mic

„Doua lucruri sunt infinite: universul si prostia omeneasca, si inca nu sunt sigur de primul.” Albert Einstein

gandacelu spune:

Ne vorbeste părintele Iulian de la Prodromu

Părinte, din discutiile pe care le-ati avut cu mirenii care v-au
cercetat aici, la mănăstire, care credeti că sunt principalele
probleme cu care se confruntă familia crestină în ziua de azi? Si
care ar fi mijloacele de a face fată acestor probleme?


Prea multe nu prea stiu. Sunt aici multi care-s veniti din tară, din
România, muncitori care muncesc pe aici. Unii găsesc de lucru, unii
găsesc chiar cu un pret mai putin... Si din câte am auzit de la
dânsii, problemele care sunt în tară sunt sărăcia, betia, or mai
fi si altele, poate, dar asta stiu eu.

Si cum s-ar putea face fată acestor probleme, cum ar putea fi
depăsite?


Ei, păi... betia... prin a nu bea.... Ar fi cel mai bine. Eu nu pot,
sau nu stiu cum... Ar fi mai multe de vorbit. Sărăcia... zic si mă
gândesc că la sărăcie trebuie oarecum muncă... Si la betie,
trebuie să vorbească cu preotul. Să se ducă la mărturisit, să se
mărturisească, să primească un canon si după asta, încet-încet,
se poate lăsa si de betie.

În unele sate se duceau la preot si îi cereau să-i lege, sau puneau
jurământ că un an nu beau, sau asa ceva. E bine?

Nu-i bine. Păi, el dacă are de băut, bea... Tocmai, îsi pune
jurământ, si apoi îl calcă si... Totusi, totusi, să se abtină
el. Să ia hotărâre. Să se gândească că îsi cheltuieste si
banii, că, pentru a bea, îi trebuie bani, si îsi nenoroceste si
familia. Câte s-au auzit si câte s-au întâmplat: îsi bate femeia
acasă, copiii fug si sunt speriati, si, din betie, câte nu s-au
întâmplat... Asa că, trebuie să se gândească si el că e om, are
minte, poate judeca.

Un părinte mi-a spus că Sfântul Ioan Gură de Aur ar zice undeva
că multi oameni s-au înecat pe mare, dar si mai multi într-un biet
pahar.

Vă spun că nu-i vinovat vinul, că e pentru întărire. Iei un
pahar, e pentru întărire, pentru un bătrân sau pentru oricine e
obosit, un pahar, două, acolo. Dar e rea betia, necumpătarea, asta e
rea.

Si cu sărăcia? Cu sărăcia se confruntă din ce în ce mai multi
oameni. Cum trebuie purtată crucea sărăciei?

Hm... asta ar fi o cruce?! Bine spus, e o cruce, si asa este: trebuie
să ducem o cruce a sărăciei. Dar mă gândesc: în vremurile din
urmă, în comunism - spunea cineva - i-au învătat pe oameni să fie
lenesi si să fure. Asta i-au învătat comunistii si timpurile. Asta
i-au învătat. N-a mai avut el, omul, gospodăria lui, să muncească
si noaptea pentru copii sau ce-i trebuia. Gata, au trecut ca la
normă, toate... când se întorceau de la lucru, mai furau de pe ici,
de pe colo, s-au învătat... Asa a fost cu asta. Acum, nu mai stiu
cum e.

Pentru că e sărăcie, lumea spune: "N-avem bani!", si ajung la altă
problemă a familiei, ori la divort, ori avorturi.

Adică, ajung să nu aibă copii, spunând că nu-i pot creste?

Da, asa. Multi români zic: "cum să-l fac, când n-am cu ce să-l
cresc, că acum n-o duc bine, că nu sunt pregătit", că una, că
alta...

Ei, nu-i creste el, îi creste Dumnezeu... Dacă doi tineri s-au luat
în căsătorie, urmează o familie, să fie cu adevărat familie
crestină. Atunci nu trebuie să facă avorturi, nu trebuie să mai
recurgă la nimic. Nu te teme, că-i tine Dumnezeu!

Si totusi, se tem. Cineva avea un copil, îi venea si al doilea, si
tot muritor de foame era. Si duhovnicul îi zicea: "Nu-i nimic, fă-l
si pe al treilea, dacă vine!". Si a trebuit el să se apuce mai mult
de treabă, că totusi, nu pică nimic din cer... Dumnezeu nu aleargă
după tine dacă tu nu te ostenesti cât de cât.

Ce ti-am spus eu? Ca să iesi din sărăcie, trebuie muncă. Pentru
că - uite, înainte, când eram la scoală, era cartea de Citire în
care scria cum să gonesti sărăcia. Era un om sărac. Si cumpără
el, acolo, niste lână, si zice: "Dă-te, sărăcie, mai la o parte,
ca să pun asta aici!". Si pe urmă a mai adus ceva, si iar: "Dă-te,
sărăcie, mai la o parte, ca să pun asta acolo!". Si a tot pus, de
colo, de colo, până ce a gonit sărăcia din casă. Sărăcia prin
muncă o gonesti, prin muncă cinstită.

Unii n-au locuri de muncă sau spun că e prost plătită munca. Sunt
munci pentru care trebuie să te pregătesti mult înainte - de
exemplu, să fii profesor - si esti foarte prost plătit, mai ales ca
începător. De abia poti cu banii putini de la salariu să-ti
întretii casa, să-ti plătesti chiria.

M-am gândit, de asta atâta lume a venit pe aici, prin Sfântul
Munte, prin Grecia, atâtia români: n-au cu ce trăi acasă. Fac aici
o paranteză. Am găsit pe unii care munceau, asa cum munceau, si mai
fumau. Si spune: "Părinte, mai fumez, nu mă pot lăsa!". Măi,
gândeste-te, ai trei copii acasă, esti om sărac, ai femeia bolnavă
acasă. Tu trebuie să bagi bani acolo. Ce bucurie au când primesc un
ban de aici. Si tu-i dai pe foc? Periclitezi si sănătatea ta. Îti
spun: "De-acuma, nu mai fuma! Să strângi banii si să-i dai la
copii, acasă". Si pe urmă, cu chiu, cu vai, n-a mai fumat. Dar mai
sunt unii care, oricum ar fi, mai fumează.

Aici, în Grecia, e foarte răspândit fumatul.

Da, dar ei au de unde. Pe aici e numai piatră. Ce să ne gândim, că
tara noastră toată e plină si cu păduri, si cu de toate. Aici e
piatră, e sterp, sute de kilometri nu folosesti nimic.

Si totusi o duc mai bine ca noi.

Da, dar acuma, să ne gândim asa - m-au întrebat si altii: cum de e
atâta sărăcie la noi, când avem o tară atât de bogată. Si am
mai spus: totusi e ceva pentru care Dumnezeu ne pedepseste. Am fost o
tară crestină, si totusi s-au făcut multe omoruri, adică avorturi
care s-au făcut, că s-a auzit că la noi, în România, s-au făcut
cele mai multe avorturi. Ei, uciderile acestea strigă la Dumnezeu,
pruncii strigă.

Se miră lumea că nu plouă. Sau, când plouă, că plouă prea mult...

Da... si de asta ne bate Dumnezeu. Eu, bineînteles, sunt aici, dar
acolo, în tară, ne bate Dumnezeu.

gandacelu spune:

Unii spun că viata de familie este o viată lipsită de trăire
duhovnicească. Adică, având familie, griji, copii, sotie, nu poti
să înaintezi duhovniceste, te risipesti. Iar cei care vor să-I
slujească lui Dumnezeu, trebuie să se călugărească. Sunteti de
acord cu această idee?

Nu sunt de acord! Păi cum? Un crestin bun poate să-si tină
familia. Începutul unui crestin bun este: când se duce la preot să
se spovedească, se spovedeste, în cele patru posturi de peste an să
se împărtăsească. Măcar în cele patru posturi să se
împărtăsească cu Sfintele Taine… Miercuri si vineri să tină
post - afară de bolnavi, cei bolnavi greu, care au un regim - dar cei
sănătosi trebuie să tină post, să se ducă la preot, si atunci
este un crestin bun. Asta una. Al doilea: rugându-se, îi ajută
Dumnezeu. Îi ajută Dumnezeu să se descurce, chiar si în familie.
Că dacă n-ar fi ajutorul lui Dumnezeu, n-am face nimic, cum a spus
Mântuitorul: "Fără Mine nu puteti face nimic". Asa si aici: trebuie
să se roage, că mila lui Dumnezeu... Si tocmai, m-am gândit că nu
vrea Dumnezeu să aibă prea mult, că atunci nu se mai gândesc la
Dumnezeu.

Un pelerin din Cipru spunea că, acolo, Comunitatea Europeană si
altii bagă o grămadă de bani, si lumea a început să se lipească
cu inima de ei, si se gândeste numai la bogătie, la case...

Da, da, da... si nu se mai gândeste la Dumnezeu. Totusi, sărăcia
îl apropie pe om de Dumnezeu.

Deci nu credeti că viata de familie este o viată lipsită de trăire
duhovnicească. Se poate trăi duhovniceste si în familie.

Se poate, se poate! Păi, pentru ce sunt preoti acolo? Ce rost are
preotul? Omul să-l întrebe pe preot despre ce are nevoie, să se
ducă să se spovedească, să se sfătuiască, să întrebe ce să
facă; se duce la biserică, dă un pomelnic si preotul se roagă.

Si preotii ar putea să ajute, să se ocupe si de asistentă socială...

Bineînteles că preotul are misiunile lui, preotul e un misionar
acolo unde e.

Unii oameni, ca să câstige mai multi bani, au două si chiar trei
servicii. Lucrează foarte mult, 10-12 ore pe zi. Sau, ca să fie la o
firmă care plăteste bine, chiar vreo câteva sute de dolari, iarăsi
trebuie să lucreze vreo zece ore pe zi. Si când vin seara acasă,
frânti, zic că nu mai sunt în stare de rugăciune, mai mănâncă
ceva si se culcă, si a doua zi o iau de la capăt.

Nu mai poate să mai facă nimic, da, asa-i... Unii vor să aibă prea
mult, si dacă ar găsi ceva, ar lucra si noaptea, n-ar mai dormi...
Si asta nu-i bun, asta e o lipire prea mare de bogătie.

Mirenii, spre deosebire de călugări, nu depun votul ascultării. În
ce măsură mirenii trebuie să facă ascultare de duhovnicii lor?

Mai întâi trebuie să aibă "votul ascultării" de poruncile
Domnului. Si spune acolo: "Să iubesti pe Domnul Dumnezeul tău din
toată inima ta si din tot sufletul tău si din tot cugetul tău", si
a doua, "pe aproapele tău ca pe tine însuti să-l iubesti". Asta e
prima poruncă, si de asta atârnă toată Legea si Proorocii. Să ne
gândim la poruncile Domnului, la ce ne-a poruncit Dumnezeu să facem.
Pe urmă, oricare crestin, orice-ar fi, chiar dacă munceste, cum am
spus, munceste din greu, si n-are timp să se roage, totusi, când
vine acasă, să zică măcar "Tatăl nostru", acolo, si, ce să faci,
măcar cu asta...

Multi, fiind obositi, când vin acasă se uită la televizor fără
să se gândească la faptul că ar putea face si altceva.

Ei, asta-i mai rău...

Că sunt obositi si zic: "hai să mă-ntind, ia să deschid acum si
televizorul". Si văd un jurnal sau ceva care pare de folos. Dar după
aia, ia să se mai uite si la cine stie ce...

Uite ce-i, că-i vorba de televizor... La televizor or fi si bune...

Dar în general sunt filme sau emisiuni impregnate de patimi si de
idei păgâne...

Da, da... or fi si bune într-însele, dar să stii un lucru: că
diavolul nu poate să câstige pe om decât, printre cele bune,
băgând rele; sau, prin cele rele, trebuie să le bage si pe cele
bune. Cu asta poate să câstige. Si fiind lumea atrasă mai mult spre
rău, asa e... El vine obosit, si parcă îi trec toate când vede
acolo la televizor...

Îl deconectează...

Da... Dar dacă ar lua o carte de rugăciuni, să citească un
paraclis, acolo, n-ar putea deloc. I-ar veni somnul. El, acuma, cât
de obosit ar fi, curiozitatea asta îl aduce si nu doarme, cât de
obosit ar fi. Ei, ăsta e un lucru rău, pe care diavolul l-a
amestecat cu bine. Prin asta poate să-l câstige pe om.

Si cum se poate contracara influenta televizorului?

Trebuie evitată, bineînteles... Sunt obosit, sunt obosit, păi
"televizorul" meu este să fac o rugăciune si să mă culc. Dar când
mă gândesc: duminica, sărbătoarea, cât timp liber are? Nu se
roagă atunci! Dacă n-are o carte de rugăciuni în casă, trebuie
să-si procure, bineînteles! Trebuie să aibă fiecare o carte de
rugăciuni, să citească sărbătoarea. Decât să se ducă pe la
altele, să-si piardă ziua cine stie pe unde, să citească, acolo, o
rugăciune, să citească o carte, Vietile sfintilor, sau altele.
Înainte, bătrânii, pensionari chiar, la oras, îsi luau o carte,
seara, până târziu, luau Vietile sfintilor, erau cele mai frumoase
Vietile sfintilor, si citeau toată noaptea. Acuma nu mai este asta.
Oamenii, chiar bătrâni fiind, pensionari sau ce-s, pun televizorul
si asta e!

Dar unii zic că dacă nu esti informat pierzi, pierzi totul. Dacă nu
esti informat la timp poti să pierzi bani... este această nebunie,
această obsesie a informatiei în zilele noastre. Si dacă nu te uiti
la televizorul care te informează cel mai mult…

Asta e o nebunie.

Cum recomandati să se informeze oamenii? Mai mult de la radio? Parcă
radioul nu creează asa o dependentă. Sau din ziare.

Mda... de la radio, si din ziare... Da, informatii. Dar omul trebuie
să-si caute plăcerea mai mult în rugăciune. Plăcerea rugăciunii,
mai mult decât lucrurile. Dar uite. Îl atrage mai mult. Că a pus
diavolul, el a stiut, a pus amestecat binele cu răul. Că el a stiut
că pe om îl atrage răul. Asa că, ce să facem?

Si atunci, e mai bine să nu se uite deloc?

Dacă are ceva bun... Mai pun ei câte o casetă cu o predică, sau
ceva bun, sau văd ceva...

Mai poti să vezi si lucruri bune.

Da, poti să vezi, dar să eviti ce e rău. Să eviti ce e rău. Dar
tocmai asta atrage.

Despre votul ascultării ati spus că pentru mireni e înteles mai
ales ca ascultare de Dumnezeu. Duhovnicul are dreptul să impună, ca
în mănăstire, când spune: "faci asa!" si tu trebuie să faci? În
lume e la fel, poate să impună, sau e mai degrabă un sfătuitor?

Duhovnicul trebuie să tină cont de toate, că el stie ce familie are
omul, numeroasă, câti copii are, ce fel de om este, trebuie să stie
tot, să stie ce rugăciune să-i dea fiecărui om, să stie cu ce se
ocupă, ca să poată chivernisi pe fiecare cum e mai bine, pe unul
într-un fel, pe altul într-altfel, asa-i duhovnicul.

În mănăstire e asa: "Părinte, binecuvântează să fac asta, sau
asta", dar în lume nu poti să fii tot timpul cu duhovnicul.

Nu, nu poti fi tot timpul. Dar trebuie să te duci la preotul de acolo
de unde esti si să-l întrebi de orice. Că el trebuie să te
primească. Ai un necaz, trebuie să te primească, că asta e
misiunea lui. Trebuie să-ti spună, să te învete.

Unii încearcă în lume un soi de ascultare călugărească. Adică
stau tot timpul în jurul duhovnicului si fac ce le cere acesta, cât
mai amănuntit. E un lucru bun sau nu? Sau exagerează?

Asta în lume?

Da, în lume. Un mirean, căsătorit sau nu, încearcă să aibă o
astfel de legătură, aproape călugărească, cu duhovnicul său.

Crezi că preotul de acolo are timp să stea asa? El îi spune: "vii
la ora cutare si te spovedesti", îti spui necazurile si ai plecat,
nu? Acolo în familie trebuie lucrul ăsta. Va să zică, copiii
trebuie să asculte de părinti, bărbatul cu femeia să se
înteleagă amândoi să facă ceva, dacă fac ceva bun, să se
înteleagă în privinta asta...

Ascultarea unuia fată de altul.

Da, da.

gandacelu spune:

Cum se poate duce o viată de sfintenie în lume, unde sunt ispite la
tot pasul?

De sfintenie... Tot asa, să fie cât mai aproape de spovedanie, de
preot, să se spovedească si să se împărtăsească, si atunci se
apropie de Dumnezeu, se apropie de sfintenie. Să crească copiii în
frica lui Dumnezeu, să-i oprească să facă lucruri rele.

Dar Dumnezeu ne-a dat porunca: "Fiti sfinti, precum si Tatăl vostru
din ceruri sfânt este". Când un mirean se gândeste la viata de
mănăstire, îsi dă seama că acolo sunt toate conditiile prielnice
ca să devină sfânt. Dar pentru ca un om din lume, cu familie, să
devină sfânt, ce fel de viată ar trebui să ducă?

Să aibă viată curată. Să ai o viată aproape de Dumnezeu. Că,
având o viată aproape de Dumnezeu, trebuie să cauti, oricând, mai
întâi să faci fapte bune. Orice ti-ar face cineva, trebuie să mai
înghiti, adică să mai rabzi. Dacă ti-ar face ceva, mai închizi
ochii si mai lasi. Chiar dacă e o nedreptate, îti face cineva o
nedreptate, lasă că Dumnezeu o să-ti dea, mai rabdă. Asta e o
faptă bună pe care trebuie s-o facă cineva. Asta e ca să ajuti pe
cineva. Si pe urmă, rugându-te. Rugându-te cum poti. Nu poti să
citesti atâta, dar zi: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieste-mă pe mine, păcătosul", o rugăciune scurtă. Sau, dacă
stii, "Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu", este o rugăciune a
Maicii Domnului, foarte frumoasă, ca asta care se cântă la
privegheri: "Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce
esti plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată esti
tu între femei si binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai
născut pe Mântuitorul sufletelor noastre." Ei, asta poate o fi mai
lungă, dar asta, o parte dintr-însa, s-a mai înmultit,
bineînteles, la biserică, dar e adusă din cer, de înger. Îngerul
Gavriil i-a adus-o Născătoarei de Dumnezeu: "Bucură-te, ceea ce
esti plină de har, Marie, Domnul este cu tine." Asa i-a spus.

Unii duhovnici dau canon ucenicilor lor din lume să învete
rugăciuni pe de rost: paraclisul Maicii Domnului, acatiste, psalmi,
rugăciuni de seară, de dimineată... Chiar pe drum, cât merg până
la servici, să zică din ele cât pot.

Da, asta e bun. Să zică cât pot. Dar o rugăciune lungă nu pot să
zică, decât una mai scurtă, să se lipească de inimă, de minte.
Măcar să zică: "Doamne, ajută-mă! Doamne, fereste-mă de rău!
Ajută-mă, Doamne, astăzi, si fereste-mă să fac păcate, să nu
gresesc înaintea Ta..." Tot rugăciune e si aceea. Si măcar asta să
zică.

Există tot felul de ispite, mai ales prin orase sunt foarte multe
imagini care îndeamnă la păcat, si care îti pătrund prin ochi în
inimă, în minte. Cum să te feresti? Să stai cu ochii în jos tot
timpul?

L-a trimis staretul pe ucenicul lui la Alexandria. Si i-a spus: "Du-
te până la Arhiepiscop si să-mi aduci asta", sau "Dă-i plicul
ăsta". Si el, când a venit înapoi, l-a întrebat: "Ce-ai văzut
acolo?" "N-am văzut pe nimeni decât pe Arhiepiscop." "Cum, n-ai
văzut nici un om, nici o vietate?" "N-am văzut nimic." Ei, acum nu
zicem asa, dar, oricum ar fi, măcar să-ti păzesti ochii, să ai
rugăciunea în minte: "Doamne, păzeste-mă!" si, cu rugăciunea, te
păzeste Dumnezeu.

În ziua de astăzi au crescut neîntelegerile dintre tineri si
vârstnici, s-a amplificat această ceartă între generatii. Înainte
vârstnicii spuneau: "Nu mai sunteti ca pe vremuri, nu mai aveti
credintă..." Acum s-a ajuns la situatia paradoxală ca unii tineri
să fie mai apropiati de Biserică decât părintii lor care au
trăit în vremea comunistilor. Pe de altă parte, libertatea în
mediile tineresti este înteleasă ca o revoltă fată de tot ceea ce
înseamnă educatie - adică să te dădăcească acolo, să-ti zică:
"fă asa, asa e bine, astea-s valorile societătii". Tinerilor nu le
place să le bagi în fată fel de fel de valori ale societătii, ei
vor să fie liberi. Revoltă, asta înteleg ei prin libertate.

Libertate! Bineînteles că libertatea, cum vrea să o înteleagă
lumea, o spune aici, la I Petru 2, 16. Asta-i libertatea. Dar acum
tinerii, copiii, zic că e dreptul omului, adică sunt liberi ca să
nu mai fie dojeniti de tată când fac ceva rău, să nu-i mai tragă
cu varga, cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, va să zică să nu-l
mai certe, să-l lase în voia lui să facă toate păcatele. Asa, ca
părinte, trebuie să-l tii din scurt, să nu-i dai voie să facă
orice. Si atunci el se răzbună si zice: "nu, eu sunt liber!".

Dar cum pot evita părintii tensiunile dintre ei si copii? În Apus
deja se pune problema că un părinte n-are voie să-si lovească
copilul, că poate să piardă dreptul de a-i mai fi părinte. Se
consideră că este vremea dialogului, că ar trebui ca părintele mai
mult să îl sfătuiască pe copil, nu să îl oblige sau să îl
forteze.

Părintele trebuie să aibă o întelepciune mare ca să-si poată
apropia copilul. Dacă vede că nu si nu, atunci să întrebuinteze o
cale mai aspră. Dar cu putină dragoste îl poate atrage, că
părintele îsi vede copilul, îl vede cu toate lipsurile lui. El stie
cum să-l atragă, ce să-i spună. Dacă vede că nu merge cu
dragoste, atunci cu asprime.

Cam până la ce vârstă pot să fie "altoiti", loviti, copiii mai
mici? Sau poate că e mai bine să nu-l lovesti?

Trebuie învătat de mic, să vadă de la părinti ceva. Dacă
părintii au ceva neajunsuri, copilul îndată vede lucrul ăsta. De
mic trebuie învătat: "asta se poate, asta nu se poate". Asa să
crească el, în mediul ăsta, asa, ca să fie drept, să nu fure, să
nu se-atingă de ce nu-i al lui. Si când e nevoie trebuie să-l
pedepsească dacă nu ascultă. Si încă una: trebuie să se mai
roage lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să le poată îndrepta pasii copiilor
lor.

Un părinte din Grecia, părintele Epifanie de la Atena, zicea într-o
carte: "să vorbesti mai mult lui Dumnezeu despre copiii tăi, decât
copiilor tăi despre Dumnezeu". Adică îi îndemna pe părinti să
stăruie în rugăciune.

Da, ca să te rogi lui Dumnezeu să le poată îndrepta pasii
copiilor, bineînteles, ca să fie copiii cuminti, asa e.

Dar uneori, pedepsindu-si sau bătându-si copiii, ti se poate stârni
patima mâniei. Dă în el, si poate dă prea tare.

Trebuie dreapta socoteală. Că tu simti, că e copilul tău, si-i
simti toate manifestările lui. Asa trebuie să te porti. Când e
vorba de mustrare, mustrare; când nu, să-l mângâi. Asa trebuie să-
i cresti, cu mare întelepciune. Că se poate să bagi în copil o
frică, si frica asta e o boală. Îi bagi o frică de mic - s-a
întâmplat de multe ori asta. Trebuie cu mare întelepciune să
cresti copiii.

Da, era un caz în care copilul, când îl vedea pe tatăl său,
aproape făcea pe el de frică, dacă nu chiar făcea.

Da, au fost cazuri, unii s-au spânzurat, au sărit de la etaj, si au
murit copiii... din cauza tatălui, că era prea aspru.

Ce sfaturi dati părintilor ai căror copii au luat-o pe drumuri
gresite? Sunt multi părinti, mai apropiati sau nu de Biserică, care
toti suferă de faptul că nu-i ascultă copii care sunt deschisi
fată de curentele astea de acum, de la discotecă până la cine stie
ce păcate grozave, a apărut acum în România această plagă din
Apus, a drogurilor, care-i duce până la moarte pe unii dintre ei,
mai ales pe adolescenti.

Mai întâi trebuie să se gândească părintii la cum i-au crescut
ei însisi. Cum i-au crescut pe copii. Nu cumva au făcut numai voia
lor, sau i-au lăsat să crească si nu i-au mustrat când au văzut
că fac vreun lucru rău. Să se gândească mai întâi că poate nu
i-au crescut în frica lui Dumnezeu. Al doilea, trebuie să se
gândească să se roage mai mult pentru dânsii. Tot asa, trebuie
toate, toate, toate aduse la Dumnezeu. Numai El poate. Că spune asa:
"ce nu e cu putintă la oameni, e cu putintă la Dumnezeu". Asa
spune. În trei locuri găsesti în Scriptură: la Matei, Marcu si
Luca. "Ce nu e cu putintă la oameni, e cu putintă la Dumnezeu".
Adică ce nu se poate, când omul nu poate să facă nimic, la
Dumnezeu, se poate.

Cum a fost cazul Fericitului Augustin. Mama lui a plâns ani de zile
după el, că trăia si în desfrâu si în păgânism. Si totusi,
până la urmă a avut o schimbare radicală.

Dacă e o mamă bună, poate să aibă un fiu bun.

gandacelu spune:

Se poate observa că acei copiii care au ajuns să aibă probleme le
au mai ales din două motive care tin de relatia lor cu părintii.
Una: copiii de bani gata, cu bani prea multi dati copiilor care nu au
fost învătati cu modestia, cu sărăcia, să-si câstige singuri,
cât se poate, sau să se întindă cât le este plapuma, si-n tot
cazul, să nu ducă o viată de asta... Având multi bani, uită de
Dumnezeu, duc o viată opulentă, îsi permit orice.

De bani gata!

Si a doua problemă, copiii care simt că nu sunt iubiti de părinti,
care iarăsi încep să ducă o viată teribilă, pentru că în
familia lor nu îsi găsesc linistea. Si atunci încearcă să si-o
găsească în afară.

De asta părintii trebuie să fie foarte întelepti cu copiii, cum să-
i crească. Cum îi cresc, asa îi vor avea, si când vor muri ei, i-
or pomeni după ce-or muri, se vor bucura de dânsii. Cum îi vor
creste.

De multe ori părintii transmit propriile lor patimi copiilor.

Asta e cel mai rău.

Acum, altă problemă. Nu rareori, copii proveniti din familii
necredincioase se apropie de Dumnezeu. Pe lângă problema copiilor
necredinciosi, există si problema inversă: copii care s-au
convertit, unii chiar vor să meargă în mănăstire, si au probleme
cu părintii care nu prea cred în Dumnezeu, si asa mai departe. Si
părintii nu-i înteleg, îi mustră pentru faptul că duc o viată
cuviincioasă. S-a ajuns până acolo încât există părinti care
îi duc pe copii la case de tolerantă, le fac cadou femei, că au
împlinit o anumită vârstă. Sau se tin de capul lor: "De ce vrei la
mănăstire? Însoară-te, că-ti dau eu nu stiu ce..." Sau îi
întreabă: "De ce mergi la biserică si nu la discotecă?". Sunt
părinti de felul ăsta.

Ei, păi la asta... Când vede că e greu să facă un lucru bun, nu
mai trebuie să mai asculte, bineînteles, de părinti. Că dacă
părintii îi duc pe copii în prăpastie, atunci copiii nu trebuie
să mai asculte. El trebuie să ia o cale de acuma, o cale ori de
mănăstire, ori de familie.

Se potriveste aici cuvântul acela al Scripturii: "e mai bine a
asculta de Dumnezeu decât de oameni" (Faptele Ap. 5, 29).

Cum spunea Sfântul Apostol: ce e mai bine, să ascultăm de voi sau
de Dumnezeu? Că spuneau fariseii, iudeii: "Să nu mai spuneti
cuvântul Nazarineanului, să nu mai vorbiti despre dânsul..." Si
atunci, cum e bine: să asculti de oameni sau de Dumnezeu?

Dar tinerii, cum pot să îsi apropie părintii de Biserică?

Păi, cum... Mai găsesc bătrâni, dacă au bunici. Că bunicii
întotdeauna au fost mai credinciosi. Prin bunici, să vorbească
părintilor. Direct nu pot să discute, gură la gură, că pe copil
nu-l ascultă. Dar prin bătrâni...

Părintele când îl vede pe copil spune: "ce, vii să-mi dai mie
sfaturi?".

Da, trebuie să apeleze la bătrâni, ca să-l ajute. "Că uite, măi,
copilul tău, uite asa, asa, nu esti bucuros?". Si ascultă de un
bătrân. Si numai asta poate să facă.

Dar numai atâta?! Si o rugăciune, si toate celelalte pe care le-ati
spus că trebuie să le facă părintii pentru copiii lor ar putea să
le facă si copiii cu părintii lor care sunt departe de Dumnezeu. Si
cu sfaturi. Să le spună: "uite de ce cred asa, de ce fac asa, nu te
supăra, tată, nu te supăra, mamă..."

"Nu te supăra, tată, asa mi-a spus preotul!"

Da, dar părintele poate zice: "A, popa ăla care te învată si-ti
face!". Câte cazuri de acest fel nu există... Îl sunau pe preot
acasă: "Ce-ai făcut, dom'le, mi-ai distrus copilul! Nu ti-e rusine,
ticălosule! Te dau la patriarh!". Odată erau niste copii care, în
loc să se joace pe maidan, veneau la biserică. Si a venit tatăl, cu
o falcă-n cer si una-n pământ, si l-a certat pe preot: "Ce faci
aici?Las' că stiu eu, îti bati joc de copiii mei! O să te reclam la
patriarh!".

De asta am spus: bătrânii! Că de un bătrân ascultă. Un bătrân,
oricare ar fi: "măi, uite ce e, faceti si voi, ..." Si stie un
bătrân ce trebuie, ca să-i poată aduce pe ei.

Unii părinti, când văd că copiii lor se apropie de Dumnezeu, mai
rău se supără. Zic: "Ce fel de Dumnezeu esti, că m-ai lăsat si
fără copil?". Dacă pleacă la mănăstire, si mai e si singurul
copil, părintele e disperat, zice: "Ia uite, mi-a luat lumina ochilor".

Dacă părintii sunt necredinciosi, nu se duc la biserică, nu se duc
la preot, tare-i greu. De-acum e nevoie ca altii să se roage pentru
dânsii.

Asa... Oamenii au parte de multe necazuri în viată. Si-n loc ca prin
ele să se apropie de Dumnezeu, mai mult se îndepărtează, ajungând
chiar să Îl hulească. În ce fel ar trebui să primească oamenii
necazurile?

Tare-i greu cu asta. De mare întelepciune este nevoie la lucrul acesta.

Vorbiti-ne un pic despre teologia necazurilor, despre necazuri,
despre cum ar trebui să se raporteze oamenii la necazuri. Pentru ce
sunt date necazurile de Dumnezeu? Spre îndreptare? Uneori oamenilor
li se pare că Dumnezeu e rău, că vrea să îi chinuiască.

Când vin necazurile, omul trebuie să se gândească: oare eu cum am
fost în fata lui Dumnezeu? N-am gresit deloc? Sunt curat în fata lui
Dumnezeu? Că fiecare, în fata lui Dumnezeu, stie câte păcate a
făcut, si câte i-a răbdat Dumnezeu... Va să zică, mi-a dat
Dumnezeu necazurile astea pentru păcatele mele. David a fost
împărat, si era împăratul lui Israel, cel mai mare împărat - că
credinta cea mai mare era a poporului Israel, restul erau păgâni -
si o împărătie atât de mare, a lui David! Când l-a izgonit
Abesalom de acasă, si i-a luat tiitoarele, si a făcut atâtea
blestemătii, si l-a fugărit din casă, el s-a dus cu suita lui, cu
un grup care mai era pe lângă dânsul, a fugit de-acasă, că l-a
urmărit Abesalom, să-l omoare. Si când se urca sus, la Ierusalim,
de jos, de la Ghetsimani, este un drum care apucă sus, pe Muntele
Măslinilor, si pe-acolo trecea David cu suita lui. Si Simei, un
nemernic, a azvârlit cu pietre într-însul, tipând: "De-acuma nu
mai esti rege, de-acuma te fugăresc toti..." Si-atunci, unul din
suita lui David a zis: "Împărate, dă-mi voie să-i iau capul,
fiindcă te ocărăste!". Si David a răspuns: "Să nu-i faceti nimic,
pentru că Dumnezeu i-a poruncit asa, pentru păcatele mele". A avut
si el, cum se spune, păcatele lui. "Pentru păcatele mele sunt
izgonit. Lăsati-l în pace, nu-i faceti nimic. I-a poruncit
Dumnezeu..."

Dumnezeu a vorbit prin gura lui Simei.

Asa trebuie să gândim si noi: pentru păcatele mele mi-a venit
necazul ăsta si trebuie să-l rabd. Si Dumnezeu m-o ierta.

Da, dar oamenii care nu prea merg nici pe la biserică spun: "Dumnezeu
nu stiu ce are cu mine, că eu n-am făcut nici un păcat, n-am
omorât pe nimeni". Cineva tinea odată o teorie cum că n-a omorât
pe nimeni, că n-a stricat nici o fecioară, si atâta!

Păi numai astea-s păcate?

Poate că dacă tot se agăta atâta de ele, probabil sunt singurele
două pe care nu le-a făcut!

Trebuie să se gândească omul, în viata lui, câte n-a gresit.
Dacă noi si numai cu gândul ne-am gândit ceva rău în fata lui
Dumnezeu, am gândit c-am să-i fac ceva rău cuiva, sau m-am gândit
să-i fur ceva, ei, asta e un păcat, un păcat mare! Cum spune:
"orice nedreptate este păcat". Asta la Epistola 1 Ioan, 5 cu 17.

Din ce în ce tot mai multe familii se destramă. Si în lumea
întreagă, si-a venit din lumea întreagă si la noi această plagă
a divorturilor. Motivele sunt foarte variate. Care credeti că ar fi
totusi motivele divorturilor? Si ce s-ar putea face?

Eu cred că... de prima dată... să-ncepem de prima dată. Până la
cununie, nu s-au dus la preot să se spovedească, să se-
mpărtăsească. Când a vorbit cu fata, când au vorbit doi
tineri, ... astea-s păcate pe care le-au făcut până la cununie.
După cununia legitimă, el s-a format, de-acum are familia lui, are
femeia lui, gata, nu mai e păcat. Dar atunci e păcat. Sunt păcate,
si-i cunună preotul asa, nemărturisiti, neîmpărtăsiti - ar trebui
să se-mpărtăsească cu Sfintele Taine, că asa trebuie să spună
preotul, dar... asa era înainte, acum... mai greu.

S-a pierdut lucrul acesta. Prin unele părti din Ardeal se mai tine,
dar în alte zone ale tării s-a pierdut obiceiul de a spovedi si de
a împărtăsi cei doi viitori miri. În vechime, Sfânta Cununie se
făcea chiar în cadrul Liturghiei.

Da, da... Si se împărtăseau, si de-atunci formau o familie
adevărat crestină. Dar acum? Au făcut păcate peste păcate
înainte de cununie. Cum să mai fie familia aceea? Divortează, se
destramă...

Probabil că tine si de relatia dintre cei doi, ceva nu merge...
Uneori mai sunt si părintii unuia dintre soti care "ajută" să aibă
loc divortul.

Mai este si un lucru: că înainte de a se căsători doi tineri,
trebuie să se roage si unul si altul, să se roage lui Dumnezeu; el -
să-i dea o sotie bună si ea să-i dea un sot bun, să nu bea, să n-
o bată. El - să nu fie destrăbălată. Trebuie să se roage
amândoi. Trebuie să se ducă la preot, să-i învete el, dar trebuie
să se tină si de biserică, să se spovedească înainte si el si
ea. Si să se roage la Dumnezeu mai înainte de a se cununa.

Multi tineri nu stiu ce implică si cum este căsătoria, cum să se
comporte cu celălalt, cum să facă să fie de-un gând împreună.
Că vin încet-încet ispitele, sărăcia, si necazurile, si ajung să
se despartă. Mai e problema părintilor, părintii zic uneori că e
mai bine ca tinerii să se despartă... Sunt multe probleme de genul
acesta.

Dar ei nu stiu pentru ce s-au luat amândoi, pentru ce s-au
căsătorit? S-au luat pentru a munci împreună, a face copii, să
fie o familie de crestini buni, si pentru copii.

Ar trebui să se căsătorească gândindu-se că familia le va fi
calea mântuirii.

Bineînteles că dacă e o familie crestină se mântuiesc amândoi...
Dar vreau să spun: pentru nastere de copii, pentru asta! Nu-i că:
"Mă iubeste si-l iubesc!" si atât, pentru pofte! Pentru asta se fac
toate avorturile. Si cuvântul pe care l-a lăsat Mântuitorul:
"Cresteti si vă înmultiti!"...

De multe ori, certurile pornesc de la cresterea copiilor, că zic că
sunt prea multi, si nu au bani să îi crească si cad în
deznădejde. Si mai e si o altă problemă: unii părinti nu au copii
si suferă mult din această pricină. Ce pot face?

Unii-i omoară si unii nu-i au... Să înfieze copii de la cei care n-
au nevoie de dânsii. Să-i cumpere. Cum cumpără străinii de la noi
din tară si-i duc în altă parte, asa să cumpere si ei.

Dar multe femei se simt neîmplinite dacă nu au copii, ar vrea să
aibă propriul lor copil.

Ca să ajungă să aibă copii să se roage la Dumnezeu. Începând de
la Avraam: Sara n-a avut copii. Si s-a rugat lui Dumnezeu. Si a venit
Sfânta Treime, când a venit la stejarul lui Mamvri. Si i-a zis: "La
anul, pe vremea asta, vei avea copil". Si Sara încă a râs, că
zice: "Sunt de nouăzeci de ani, să am copil la vârsta asta?". Si
Dumnezeu, Sfânta Treime - că au venit trei îngeri acolo - a
întrebat: "De ce ai râs?". "N-am râs!". "Ba ai râs. Nu crezi
cuvântul lui Dumnezeu?". Si i-a dat Dumnezeu copii, la vârsta aceea.
Pe urmă, Iacov cu Rahila n-au avut copii, si le-a dat Dumnezeu copii.
Isaac, iarăsi.

Toti copiii acestia născuti cu multă rugăciune din partea
părintilor au si aduc si mari bucurii. Si în zilele noastre cei
care îsi doresc cu dinadinsul copii si fac multă rugăciune, până
la urmă Dumnezeu le dăruieste si au, tot asa, multe bucurii de la
copiii aceia. Copiii sunt evlaviosi, luminati, sunt oameni de toată
isprava.

De-aia, că-i pe rugăciune!

Ei devin rod nu numai al unirii trupesti, ci si al rugăciunii.

Al rugăciunii, da... Ca Ioachim si Ana, care au născut pe Maica
Domnului...

... si Zaharia si Elisabeta...

Si mama proorocului Samuil, si câti încă... Da, asa a fost.

Cred că acesta e un cuvânt de încurajare pentru mamele care îsi
doresc mult copii, pentru că acesta e lucru binecuvântat de Dumnezeu
si până la urmă Dumnezeu le poate da pe măsura credintei si a
dorintei lor bune.

Da, să se roage, să se roage ca să aibă copii.

Viata de familie este o viată plină de probleme, timpul sotilor
fiind de obicei rezervat treburilor casnice. Că te duci la muncă,
dar când te întorci, trebuie să le faci si pe cele din casă, să-
ti cresti copilul, să mai stai să te joci un pic cu ei, când sunt
mici, să stai de vorbă cu el, cu lectiile, cu povestile, cu
gătitul, cu cumpărăturile. Si asa, nu prea rămâne timp pentru
rugăciune. Ce este de făcut, să se renunte la rugăciune sau să se
renunte la treburile casei?

Rugăciunea? Bineînteles, n-ai să stai ore întregi la rugăciune.
Când ai timp - de sărbătoare - poti să citesti paraclise, sau
asa... Să nu pierzi timpul cu lucruri desarte, cu televizor si cu
altele. Poti să faci rugăciunea. Dar o rugăciune scurtă o poti
face si când te duci la lucru: "Doamne, ajută-mă, Doamne..." sau:
"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine,
păcătosul!". Dacă te-ai obisnuit să-ti faci rugăciunea o dată cu
răsuflarea, te rogi oricând. O rugăciune scurtă, si te rogi! Chiar
lucrând ceva, ocupatia pe care o ai, sau când gătesti. Mai stai pe
un scaun, si zici "Doamne, Iisuse..." acolo...

Dar nu toti oamenii simt atâta folos,rugându-se pe apucate. Mai ales
la începătorii, cum spune undeva Sfântul Grigorie Palama, că
începătorul este foarte conditionat de timp si loc. Adică el
trebuie să stea cumva să se roage, să se retragă undeva, iar când
ajunge mai desăvârsit, se face întregul pământ biserică.

Asta e pentru a începe să se altoiască în inimă rugăciunea asta
- "Doamne, Iisuse...". Că dacă se altoieste aici, atunci, vorbind cu
cineva, rugăciunea merge. Dacă faci un bine, sau te gândesti să
faci un bine; dacă vorbesti ceva de folos - e o rugăciune. Să nu
crezi că nu e rugăciune acolo. "Unde sunt doi sau trei adunati în
numele Meu, acolo sunt si Eu", spune Mântuitorul. Asa că, dacă sunt
doi, vorbind duhovniceste, ceva din Scriptură sau asa, e si Dumnezeu
acolo, în mijlocul lor. Si e rugăciune. Aceea nu-i rugăciune? După
ce ai plecat de-acolo, de-acuma fă-ti o rugăciune: "Doamne,
Iisuse..." sau altceva, si e rugăciune asta. Să nu crezi că nu-i
rugăciune. Si spune chiar în Pateric: "nu-i rugăciune numai când
se roagă, rugăciunea este când te rogi permanent". Si spune
Sfântul Apostol Pavel, la Tesaloniceni 5 cu 17, spune asa: "Rugati-
vă neîncetat". Asa spune el. Toată lumea se roagă, nu spune numai
pentru călugări, ci pentru oricine: "Rugati-vă neîncetat". Si
acuma, gândeste-te: cum să mă rog neîncetat? O rugăciune cât de
scurtă: "Doamne, ajută-mă, Doamne", sau, dacă ai un necaz, a venit
necazul peste tine: "Ajută-mă, Doamne, fă cum faci..." , si roagă-
te. Si atunci te gândesti. E scris acolo: "Bate si ti se va deschide".

Dar rugăciunea nu e si o stare de suflet? Că zice: "Bucurati-vă
pururea, rugati-vă neîncetat..." Trebuie să fie si o stare
duhovnicească... Poate nu poti să spui totdeauna o rugăciune. Poate
că atunci când ai ceva mult prea complicat de făcut si nu poate să-
ti fie mintea la rugăciune, e bine să ai măcar o stare de bucurie
în Dumnezeu. Bucuria asta de a fi cu El.

Uite ce e, îti spun un lucru: Dacă te-ai ruga când plângi, ori
când ai avea necazuri, eu cred că mai mult îti primeste Dumnezeu
rugăciunea aceasta, în genunchi stând si plângând, cu lacrimi,
spunând: "Doamne, nu mai pot, nu mai pot, ajută-mă, stiu că Tu
poti, că esti Dumnezeu, poti!". Ce crezi că n-ar veni ajutorul? Ar
veni. Sfânta Maria Egipteanca, când era în pustia Iordanului si
veneau necazurile si ispitele peste dânsa, cădea la rugăciune în
genunchi si nu se scula de acolo până ce nu venea harul lui
Dumnezeu. Că poti să stai acolo si-o noapte, si-o zi, sau două
zile, acolo jos, la rugăciune. Si-n necaz, si-n bucurie. Dar eu cred
că cel mai mult s-a rugat în necaz, plângând. Ce mare este
rugăciunea cu lacrimi! Cea mai mare rugăciune este rugăciunea cu
lacrimi, din inimă.

Despre nevointă, Sfântul Ioan Scărarul spunea că îti zdrobeste
trupul care, fiind zdrobit - cum sunt strugurii când îi zdrobesti si
curge mustul cel dulce din ei - fiind zdrobit, curg lacrimile
dătătoare de bucurie.

Până ce nu plângi din inimă, nu plâng nici ochii. Inima trebuie
să plângă mai întâi. Din inimă ies toate - ori bucurii, ori
necazuri, ori rugăciunea pe care i-o spui lui Dumnezeu, din inimă
ies. Si dacă e atinsă inima, plâng si ochii.

Într-o cateheză care vorbeste despre dobândirea lacrimilor,
Sfântul Simeon Noul Teolog spunea: "când te pui seara la rugăciune,
mai întâi te bucuri, Îi multumesti lui Dumnezeu pentru toate câte
ti-a dat, si după aceea, la sfârsit, să începi să te gândesti:
cât ai înselat tu dragostea lui Dumnezeu, în ziua aia, cât?". Asta
e o rugăciune care cred că nu-ti ia mult timp, dar e foarte
pătrunzătoare la inimă.

Toate-s bune, toate, toate, să aduci lacrimile. Mi-aduc aminte, eram
cu un bătrân, după război. Eram la o vie a mănăstirii. Eram cu
un bătrân si el nu prea auzea. Eram acolo, la vie, era o casă acolo
si stăteam acolo si mai păzeam, mai lucram la vie, acolo. El nu prea
auzea, era cam surd si vedea, când ne culcam seara, noaptea, si când
credea el că am adormit, se scula încet, încet, ca să nu-l simt
eu, si stătea într-un colt, acolo, si începea să se chinuiască
să plângă; că nu-i veneau lacrimi, dar se chinuia să plângă. Si
stătea câte o oră acolo... si Dumnezeu poate îi primea... Am
găsit undeva că chiar dacă nu ai lacrimi, dacă te chinuiesti să
plângi, Dumnezeu îti primeste si aceea, ca lacrimi. Darul lacrimilor
- că e un dar, vine de la Dumnezeu... Si bătrânul ăsta plângea
acolo, câte un ceas, pe urmă se ridica de acolo si se ducea să se
culce. După aceea, îmi făceam si eu canonul de metanii, asa, pe
întuneric. Asta am vrut să spun: se chinuia cineva asa, un bătrân,
ca să plângă.

La o mănăstire a venit un om care era mester. Avea ceva de lucru pe
la mănăstire. Si făcea foarte multe metanii. Era om la vreo 50 de
ani, avea o droaie de copii, vreo zece. Si spunea: "Sotia mea deja e
obisnuită. Seara, dacă nu-mi vine somnul, mă dau jos din pat si
încep să fac metanii si zic rugăciunea lui Iisus". Si povestea, si
era asa cam simplu, povestea cu simplitate de niste stări
duhovnicesti foarte înalte. Zicea: "Eu am auzit de rugăciunea lui
Iisus", si spunea cum face, si cum simtea el în inimă niste lucruri.
El vorbea din experientă exact despre cele de care scrie în Filocalie.

Iaca, la oameni din acestia simpli, tocmai aici vine harul lui
Dumnezeu. Si, fără să stie mare filosofie, mare teologie, lui,
îndată, din simplitatea lui, îndată îi vin si lacrimi, si
rugăciunea care vine... Era undeva, într-o carte. O femeie, zice, a
învătat rugăciunea în opt luni, "Doamne, Iisuse...", a învătat
rugăciunea inimii.

Aici era problema asta, la ce să renunte: la rugăciune sau la
treburile casei? Trebuie să renunte la vreuna dintre ele? Că dacă
renuntă la treburile casei, se povârneste casa...

Nu, nu, să nu renunte nici la rugăciune, nici la treburile casei.
Să zică rugăciunea asa cum poate. Că poate să zică rugăciunea:
"Doamne, nu mă lăsa! Doamne, ajută-mă!". Si asta e rugăciune.

Si să încerce să-si facă seara sau dimineata un program de
rugăciune sotul cu sotia, cu copiii? Să se roage cu voce tare sau
fiecare în parte, că poate se foloseste mai mult, că zice că se
linisteste mai mult dacă se roagă singur?

Bine este să se roage împreună. Dar mai bine singur. Mai bine singur.

Nu e mai bine să fie combinate? Poate e frumos să vadă copiii că
mama, tata se roagă...

Si asa, si asa-i bine... Poate mai bine ar fi asa, dar... unii îsi
fac aparte... Poate la ăstia bătrânii. Tata, mi-aduc aminte, stia
de Crez ceva, stia ceva. Noi, ce stiam, eram copii, mici. Mama tot
zicea ceva, dar n-am întrebat-o, n-am îndrăznit s-o întreb... Dar
pe urmă m-am gândit: este ceva, rugăciunea asta: "Bucură-te, ceea
ce esti plină de dar, Dumnezeu este cu tine..." Ce rugăciune era
asta, nu stiam.

gandacelu spune:

Ce folos au mirenii din pelerinajele la locurile sfinte?

Ce folos au? Depinde cum au venit si cum le e inima, ce au înăuntru.
Unii... se-nchină la sfintele moaste si se folosesc. Dar unii pleacă
cum au venit.

Vin ca turisti mai mult, nu ca pelerini.

Da, ca turisti. Totul este cum are cineva lucrarea lăuntrică.
Lucrarea de rugăciune.

Românii au evlavie mare să meargă pe la mănăstiri.

Îi bun.

Multi dintre ei au duhovnicii la mănăstiri, si ajung rar acolo, la
ei. Credeti că este bun acest lucru, sau că e mai bine să-i aibă
la ei acasă?

Uite ce e, tot crestinul, oriunde ar fi, în sat, are preotul din
sat... Iar când se duce în pelerinaj, se duce mai mult de
învătătură. "Cum să fac, părinte, asta, asta..." - găseste un
duhovnic bun acolo, aude...

Pentru sfat.

Sfat, da. "Cum să fac asta, asta, cutare, cum să fac cu copiii..."
Preotul nu are timp. Si e bine ca omul să ia învătătură.

Si poate rugăciune, nu? Dar ziceti că preotii nu au timp. E bine că
au ajuns călugării să se ocupe de treburile preotilor? La Sfântul
Munte părintii sunt foarte retrasi fată de mireni, nu vor să facă
misiune, ei spun: "treaba monahului nu e misiunea…", si asa mai
departe. La noi în tară mănăstirea e văzută aproape ca un loc de
misiune.

Da, e bine, care vine în mănăstire si are un cuvânt, dacă-l
întreabă cineva, îi spune, îi spune... "Să faci asa", ... după
priceperea lui. Unul mai mult, unul mai putin, cum i-a dat Dumnezeu
darul. Unuia i-a dat Dumnezeu zece talanti, altuia cinci, altuia doi...

La cine vă referiti, la părintii din mănăstire?

Da.

Dacă unul este mai duhovnicesc, lumea trage la el. Dar nu trebuie să
considere toti monahii că, acuma gata, au cuvânt de spus.

Nu... Păi care se duce, spune: "mă duc la părintele cutare, la
părintele Cleopa…". Când era părintele Paisie, când erau
bătrânii, se ducea la dânsii. Si iau cuvânt de folos.

Cu ce impresie rămân mirenii care vin la Sfântul Munte Athos?

Ce impresie... depinde cum văd lucrurile. Unii văd într-un fel,
unii altfel. Unii se folosesc, bineînteles, pe aici, de sfintele
moaste...

Altii se smintesc?

E bine ca toti să se gândească că poate să le aducă vrăjmasul,
diavolul, satana, să le aducă ceva nepotrivit, cum a spus cel din
Pateric: "să-i facă să bănuiască niste lucruri care poate nu-s
adevărate". Si trebuie să se păzească de lucrurile astea. În
Patericul egiptean era cineva care bănuia, era bănuitor, si judeca,
avea patima asta. Si îi aducea vrăjmasul, chiar dacă nu era. Si
mergând odată pe drum, vede două persoane, un bărbat si o femeie,
mai încolo, mai într-o parte. Si lui i-a făcut impresia că aceia
fac păcate acolo. Si merge până acolo si dă cu piciorul. "Ajunge!"
Atâta a spus. Ce vede? Doi snopi de grâu. Doi snopi de grâu, i-a
pus cineva acolo. Si el credea că sunt doi care păcătuiesc. Asta a
fost referitor la lucrul ăsta: chiar dacă ar vedea cu ochii lui, să
nu creadă. El de-acuma s-a încredintat că toate astea le aduce
satana. Să le facă mai mari de cum sunt, încă. Bineînteles, că
suntem oameni, nu suntem îngeri, totusi, chiar dacă îl vezi pe om
acum că a păcătuit, totusi nu stii când s-a pocăit si l-a primit
Dumnezeu, si tu rămâi cu judecata. Nu e bine să fii asa.

Dar e putin probabil să vină cineva în Sfântul Munte si să spună
că aici e loc de păcate...

Bineînteles, dar vreau să spun că si dacă se întâmplă si vede
ceva care e nepotrivit, tot să nu judece.

Femeile nu au voie să intre în Sfântul Munte, grădina Maicii
Domnului. Spuneti câteva cuvinte către mamele care nu pot veni la
sfintia voastră ca să ceară sfat, rugăciune, spovedanie, dar au
nevoie de un cuvânt de folos.

Un cuvânt de folos... Spune Mântuitorul lui Toma, care n-a crezut:
"Fericit este cel care n-a văzut si a crezut"... Mai fericit decât
cel ce a văzut. Va să zică să rămână cu fericirea că n-au
văzut, că nu pot intra în Sfântul Munte, să rămână cu
fericirea că se roagă pentru toată lumea călugării de aici, si se
roagă si pentru dânsele. Să rămână cu asta. Sunt mai fericiti
cei ce n-au văzut si au crezut.

Care sunt lucrurile cele mai importante pentru viata unui crestin?
Care sunt lucrurile de bază?

Prima dată trebuie să fie crestin ortodox, cu spovedanie,
împărtăsanie, să vină la biserică, si bine ar fi fost să vină
în fiecare duminică si în fiecare sărbătoare.

În privinta spovedaniei, sunt unii care după ce s-au spovedit de
câteva ori, tot au păcătuit, si au renuntat să se mai
spovedească, pe motiv că spovedania nu i-a ajutat.

Spovedania trebuie făcută cât mai des. Chiar dacă nu stim dacă se
poate sau nu împărtăsi…

Deci recomandati spovedanie cât mai deasă.

Da, îi ajută să se îndrepte. Spovedania deasă e aducere-aminte de
păcate, aducere-aminte cu frică de Dumnezeu. Cel care se spovedeste
des îsi acumulează frică de Dumnezeu. Asta e mare lucru.

Spuneti câteva cuvinte despre rugăciunea mirenilor. Majoritatea se
roagă automat, fără să înteleagă, fără să trăiască, dar se
multumesc că si-au împlinit canonul.

Rugăciunea asta e: să treacă tot cuvântul la simtire. Tot
cuvântul, de când ai început rugăciunea. Si nu trebuie să te
gândesti că citesc o carte, sau pravila… Nu trebuie să fie o
rutină, ci tot cuvântul la simtire. Si din simtirea asta el
câstigă, el are un rod. Dacă ar merge mai departe fără să aibă
simtirea asta la rugăciune, nu face nimic. Si e o rugăciune care nu
are rod.

Din ce în ce mai multi oameni spun că nu contează ce credintă ai,
cărei religii îi apartii, ci contează mai ales să fii bun,
blând, împăciuitor... Si prea putini mai păstrează dreapta-
credintă. Ce părere aveti despre asta?

Ei, asta nu Dumnezeu a spus, ci sectele, sau crestinii care au numai
numele de crestini au putut spune lucrul ăsta. Dar crestinul
adevărat trebuie să fie crestin adevărat, să urmeze Biserica, să
se spovedească, să se împărtăsească, si să păstreze toate
predaniile.

Unii zic că aceste predanii ale Bisericii nu mai sunt valabile
astăzi, că ar trebui schimbate.

Dar Hristos, ieri si azi, este Acelasi.

Deci asa cum Hristos nu Se schimbă, nici predaniile nu se pot schimba.

Nu se pot schimba.

Dar ce părere aveti despre cei care încearcă totusi să le schimbe?

Cei care încearcă să le schimbe, s-au schimbat si ei cu credinta.
Asa că nu-i nevoie de schimbare. Nimic. Ce a spus Mântuitorul a spus
ca Dumnezeu. Omul poate să facă toate poruncile de acolo, începând
cu "Iubiti-i pe vrăjmasii vostri, faceti bine celor ce vă urăsc si
vă rugati pentru cei ce vă vatămă". A spus pentru tot crestinul,
si a spus că poate să le tină. Sau: "Ceea ce vrei să îti facă
tie altii, să faci tu lor". Si asa mai departe.

Uneori iubirea de vrăjmasi este înteleasă si ca iubire a celor
rătăciti, iubire care consideră că rătăcirea lor trebuie
acceptată ca ceva firesc.

Se iveste vrăjmasul… Dar, chiar dacă-i eretic, trebuie să-l
iubesti, ca să-l poti atrage, să-l poti aduce la credinta ortodoxă,
la credinta adevărată.

Dar asta include si a fi de acord cu rătăcirile lui, cu greselile
lui? Sfântul Apostol Pavel spune că trebuie să fim tuturor toate…

Nu trebuie înteles asa, nu trebuie să fii de acord. Dar trebuie să-
l iubesti oarecum. Să îl iubesti până va vedea că îl iubesti.
Numai cu dragoste se fac toate lucrurile astea, cu nimic altceva. Si
dacă trebuie să-i dai ceva de la tine, bani sau dacă vezi că are o
lipsă, să-l ajuti, si cu asta poti să îl întorci încet-încet.
Revărsând dragostea ta, îl aduci încet-încet la credintă.

Se spune astăzi că Sfintii Părinti au gresit atunci când i-au
anatemizat pe eretici, că ar fi trebuit să le arate mai multă
dragoste, si nu să îi condamne.

Sfintii Părinti au dat anateme, dar nu le-au dat cum au vrut ei, a
fost si Duhul lui Dumnezeu într-însii. Ei au văzut că acest om nu
se mai îndrepta, sau că rătăcea si pe altii. Si au dat anatema si
pentru ca să se înfricoseze ceilalti, să nu cadă si ei.

Mai sunt valabile anatemele date de Sfintii Părinti?

Bineînteles că da. Biserica le recunoaste. Ereticii, cum sunt Arie
si cei care s-au băgat în dogmele Bisericii si le-au stricat… Or
mai scoate de acuma multe unii, dar ce au pus Sfintii Părinti, e bun
pus. Cum spune la Faptele Apostolilor: "Părutu-s-a Duhului Sfânt si
nouă…". Si asa au făcut: prin Duhul Sfânt au lucrat ei, Sfintii
Părinti. Ce ne mai trebuie acuma, să îi răsturnăm pe Sfintii
Părinti, să îi dăm la o parte, si să facem noi ceva? Hristos e
acelasi, ieri si azi. Tot ce au făcut, au făcut bine: "Părutu-s-a
Duhului Sfânt si nouă". Noi trebuie să tinem predaniile Sfintilor
Părinti.

Si dacă cineva ar avea de suferit dacă mărturiseste dreapta
credintă?

Cu atât mai mult: de vei pătimi pentru Hristos, vei fi mucenic. Si
atunci să te bucuri. Să nu se teamă de cei ce ucid trupul, cum zice
Mântuitorul. Stiti de cine să se teamă? De acela care îl ucide si
îl dă si în gheenă. Încolo… te-a ucis, esti mucenic. De
Dumnezeu să vă temeti mai mult, nu de oameni.

În prigoana comunistă au existat multi mărturisitori care nu s-au
temut să se jertfească pentru adevărul de credintă. Dar acum
parcă a dispărut dorinta de a ne apăra credinta cu pretul vietii.
Oamenii sunt mai speriati, mai temători…

Mai lasi. După cum aud, în zilele noastre este un duh de lasitate,
un duh de frică unde nu-i frică, cum spune Proorocul David: "Acolo s-
au temut de frică, unde nu era frică". Parcă au în spate o frică
de ceva. Nu-i bine. Omul trebuie să fie liber, să fie doar cu frica
lui Dumnezeu.

Cum dobândeste omul această libertate?

Spune Sfântul Apostol Petru asa, la I 2,16: "Trăiti ca oameni
liberi, dar nu ca si cum ati avea libertatea drept acoperământ al
răutătii, ci ca robi ai lui Dumnezeu".

Folositi des citate din Sfânta Scriptură.

Da. Pentru că toate câte sunt, toate îndreptarele, si Sfintii
Părinti, tot de-aici au luat, din Scriptură… Pentru că Scriptura
e opera Duhului Sfânt. Cât despre libertate, acum e libertatea
omului la păcat…

Ce părere aveti despre Drepturile Omului?

Tocmai am citat: "Să nu fie libertatea acoperământ al
răutătii…". Uite Drepturile Omului… Mai cităm o dată: "Trăiti
ca oameni liberi, dar nu ca si cum ati avea libertatea drept
acoperământ al răutătii, ci ca robi ai lui Dumnezeu".

Deci considerati Drepturile Omului acoperământ al libertătii
păcătoase?

Asa cum scrie în multe locuri… "Nimeni dintre voi să nu sufere ca
un ucigas, sau ca un fur, sau ca un făcător de rele, sau ca un
râvnitor de lucruri străine, iar dacă suferă ca un crestin
ortodox, să nu se rusineze, ci să-L preamărească pe Dumnezeu
pentru numele acesta". Ce mai? Trebuie să dăm botezul sângelui…

În vremurile în care trăim e din ce în ce mai mult desfrâu, si
vremurile sunt din ce în ce mai grele.

Da, sunt grele, dar în greutatea asta trebuie, care-i întelept să
se strecoare printre ceilalti, ca să îi poată aduce, dacă poate.
Dacă vede că nu poate… Dar, cum spune Sfântul Apostol Pavel: "m-
am făcut tuturor toate, ca să-i dobândesc", ca să-i pot câstiga.
Dar, dacă vezi că nu se poate, si te atrage el, te atrage la
credinta lui, atunci, gata. Ori mori pentru Hristos…

Credeti că mai sunt în vremurile noastre părinti gata să se
jertfească pentru dreapta credintă?

Sunt. Dumnezeu are.

Unii se sperie. Spun că nu mai există râvnitori, că nu mai sunt
crestini gata să apere Ortodoxia cu pretul vietii.

Dumnezeu Îsi are alesii Lui. Până la urmă, Dumnezeu are oamenii
Lui. Si Ilie Proorocul spunea că "numai eu singur sunt". Si atunci o
auzit glasul lui Dumnezeu: "încă mai sunt sapte mii care nu s-au
închinat lui Baal". Dumnezeu are oamenii Lui. Si, atunci, la timpul
potrivit, îi întăreste ca să poată lupta.

Spuneti-ne ceva despre modul în care un crestin trebuie să se
gândească la sfârsitul lumii…

Sfârsitul lumii e sfârsitul nostru. Spune Mântuitorul: "Fiti gata,
că nu stiti ziua, nici ceasul când va veni…" Cu toate astea, noi
trebuie să ne gândim la sfârsitul lumii. Să ne pregătim fiind
spovediti si împărtăsiti cu Sfintele Taine, să fim împăcati cu
toti, să luptăm în dreapta-credintă, după lege, cum zice Sfântul
Apostol Pavel, că cel ce se luptă după lege, acela ia cununa. Se
luptă si altii, dar nu după lege. Si să ne gândim că, odată si
odată, trebuie să murim. Sfârsitul lumii când o veni, Dumnezeu
stie, dar sfârsitul nostru îl stim, că o să murim odată. Altii
mor, o să murim si noi.

gandacelu spune:

Din ce în ce mai multi oameni se tem de farmece, zic că li s-au
făcut vrăji, aleargă la vrăjitoare ca să scape de farmece, si tot
asa.

Ăsta-i Satana. Îi mai mult Satana în ziua de azi, îi plasat peste
toată lumea, ca să contracareze credinta ortodoxă, credinta
noastră, a crestinilor ortodocsi. Si vezi că a fost la vrăjitoare,
că mari vrăjitoare sunt…

Au în casă cruci, icoane, agheasmă, mir…

Cruci, da, că diavolul nu îi poate câstiga pe oameni prin altceva,
decât, de-acuma, prin credintă: "Si eu cred…" Va să zică face o
rugăciune, face vrăjitoarea o rugăciune, zice "Tatăl nostru"
acolo… Dar si diavolii cred, dar nu fac pocăintă. Asa si ăstia…
Ca să poată câstiga, ei lucrează cu satana. Asta-i lucrarea
satanei. Si atunci spune: "Mi-a multumit cutare, cutare…"

Unii le aduc multumiri vrăjitoarelor, că le-a fost bine după ce le-
a cerut ajutorul.

Si apoi vine si spune: "Uite, preotul vostru n-a putut să facă
cutare si cutare…" Va să zică îl arată cu degetul pe preot, că
n-a putut să facă. Ei, toate lucrurile astea-s de la Satana. Satana
a venit mai mult ca altădată… Se zice că iadul s-a deschis de
două ori mai mult, ca să aducă lumea în el. Uite asa e în zilele
noastre.

Părinte, mai spuneti un scurt cuvânt despre necazuri, că foarte
multi oameni stau departe de Biserică, fiind deznădăjduiti, duc o
viată foarte grea, si spun: "Dacă Dumnezeu nu ne ajută, nici noi nu
vrem să Îl ascultăm…" Duc o viată de compromis.

Asta-i tare greu. Foarte greu este a zice că, până la urmă,
Dumnezeu nu mai ajută. Diavolul spune prin gura omului că Dumnezeu
nu mai ajută. Dacă te-ai gândi că în El suntem, ne miscăm si
viem în Dumnezeu, sau că Dumnezeu tine în palmă, vorbind după
mintea noastră, tot universul. "Lege a pus si nu va trece…"

Cum zice în Psaltire.

Toate planetele astea, si pământul, nu se ciocnesc una de alta. Cum
ar fi dacă nu ne-ar conduce Dumnezeu? De asta spun că trebuie mare
credintă în Dumnezeu. A spune că "nu mă ajută Dumnezeu" e cel mai
mare păcat. De aici încep toate. Diavolul stie asta…

Deznădejdea s-a cam generalizat.

Din pricina deznădejdii nu se mai duc la biserică, nici nu se mai
spovedesc, nici nu se mai roagă, că dacă zic că nu-i mai ajută
Dumnezeu…

Ce sfaturi le dati oamenilor deznădăjduiti?

Cei care încă pot să-i mai aducă la biserică pe oamenii ăstia le
fac un mare bine: "Hai, hai…". Că până la preot trebuie să fie
oamenii. Preotul trebuie să aibă în jurul lui oameni, ajutoare, ca
să-l ajute. Si atunci hai că se duce la spovedit. Prima dată asta
e: să se spovedească. Si atunci, după spovedanie, vine si harul lui
Dumnezeu în viata lui. Că Dumnezeu a dat harul prin preoti ca să
ajute oamenii. Când vrei să ajuti pe cineva, mare lucru este ăsta,
când îl poti aduce la preot să se spovedească. Trebuie să spună
păcatele, că ăsta-i harul care-i dat preotilor… În Scriptură la
Ioan 20, 22: "Si zicând acestea, a suflat asupra lor, si a zis
Mântuitorul: Luati Duh Sfânt. Cărora veti ierta păcatele, se vor
ierta, si dacă le veti tine, tinute vor fi". Asta-i mărturisirea…
Si atunci harul lui Dumnezeu s-a pogorât atunci peste Sfintii
Apostoli, si apoi a trecut peste Timotei, si peste altii si altii, si
în zilele noastre, si în mâna mea păcătoasă e harul lui Dumnezeu
si al Sfântului Duh… Harul lui Dumnezeu. Si ce-i legat, îi legat,
si ce-i dezlegat, se dezleagă.

Harul lui Dumnezeu care S-a pogorât peste Sfintii Apostoli s-a
pogorât si peste toti preotii. Asa că dacă poti să-l aduci pe om
la spovedanie, mare plată ai.

Spuneti-ne ceva despre părintii îmbunătătiti care au trăit în
Sfântul Munte.

Părinti îmbunătătiti au mai fost: si români, si greci. Ceea ce
stiu, m-a întrebat cineva dacă sunt aicea cei sapte pustnici…

Pustnicii nevăzuti, care se roagă pentru toată lumea…

Si am spus: "Se poate să fie. Da' cine-i vede? Nu-i vede nimeni.
Treci pe lângă dânsii si nu-i vezi." Uite, nu demult, acum câtiva
ani, la o chilie, era un părinte cu o armă… că el acolo la chilie
are armă, ca să se păzească. Că vin hotii si dau foc la chilie…
Va să zică, are si el o armă, ca să păzească chilia lui. Că
veneau hoti pe acolo, pe la mare. El avea niste muncitori acolo, care
îi lucrau. Si spune părintele: "Mă duc să le duc ceva de
mâncare". Că ei vroiau să mănânce carne. El într-o noapte s-a
suit într-un copac, si pândea să vină vreun porc sălbatic. Si ce
să vezi? A fost de la Dumnezeu lucrul ăsta. A auzit fosnind pe
întuneric, venind pe cărare, ceva. Când pune arma la ochi, vede un
pustnic, un om gol, cu păr mare, un pustnic, vine în fata lui,
zâmbeste, face o plecăciune, si pleacă. Fără să se sfiască de
ceva. Atunci el a dat arma jos, si i-o intrat ca un fulger în inimă:
"Ce-am făcut, măi, ce-am făcut…". Pustnicul acela de mult era
acolo. Si a zis: "Nu îmi mai trebuie de-acum să mă duc la vânat.
Îi trimit pe oameni, să se ducă ei să vâneze…"

De asta spun: "Uite, că s-a întâmplat în zilele noastre". De
câtiva ani s-a întâmplat lucrul ăsta. De asta spun că, uite, sunt
si pustnici. De ei numai Dumnezeu stie, nu-i vede nimeni. Foarte
mare, foarte mare minune. Asta a fost o minune, adevărată minune…
Dumnezeu va face minuni până la sfârsitul lumii... Despre sfârsit,
sfârsitul lumii e sfârsitul nostru. Mai întâi trebuie să ne
gândim la noi, să ne curătim de păcate, să fim spovediti,
împărtăsiti, aproape de Dumnezeu. Asta e cel mai bine, ca să fim
aproape de Dumnezeu. Pentru asta trebuie să ne rugăm, continuu să
ne rugăm. Să ne rugăm "Doamne, Iisuse…", un psalm…

Cum trebuie practicată rugăciunea lui Iisus?

Ei, rugăciunea asta si fazele rugăciunii… Despre rugăciunea asta
e în Sbornic. Uite ce am găsit acolo, două vorbe: să ai prezenta
lui Dumnezeu si frica Lui. Dacă ai prezenta lui Dumnezeu ai si
rugăciunea. Atunci e rugăciunea. Si frica lui Dumnezeu, frica care
e în veacul veacului, cu frică ne vom duce dincolo. Si îngerii,
serafimii si heruvimii îsi acoperă fetele când văd lumina
dumnezeiască.

Despre "Doamne, Iisuse…" am învătat de la cineva rugăciunea prin
răsuflare. Asta e foarte usoară: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul".

Cum adică prin răsuflare?

Eu răsuflu, dar nu stie nimeni ce zic eu. Stau acolo, stau undeva,
astept o masină, stau în sala de asteptare, dar nimeni nu stie ce
fac. "Să nu stie stânga ce face dreapta". Si eu mă rog…

Si cum se zice rugăciunea?

Răsuflarea însăsi e un punct de reper ca să tină rugăciunea.
Dacă n-as răsufla deloc parcă îmi pierd rugăciunea. Dar când
răsuflu, prin răsuflarea asta parcă îmi tine rugăciunea. E un
punct de reper după care trebuie să mă ghidez, după răsuflarea
asta. Si rugăciunea asta e foarte scurtă si foarte usoară. "Doamne
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu…" când trag aerul. La început
trebuie să te mai opresti putin. După ce te înveti cu rugăciunea
asta, o legi cu răsuflarea obisnuită. Dar la început, până prinde
putere rugăciunea, trebuie să răsufli mai rar putin ca să poti
câstiga puterea rugăciunii. Si după ce a venit rugăciunea, spun
Sfintii Părinti că orice a vorbit sau a făcut, e rugăciune la
dânsul. O faptă bună, dacă el se gândeste să facă o faptă
bună, e rugăciune. Să rabzi de la cineva e rugăciune. Că
Mântuitorul spune: "să iubiti pe vrăjmasii vostri", si aceasta e o
rugăciune. Unit cu asta, rugăciunea însăsi cu fazele ei prin care
trebuie să treacă… Pelerinul rus are cel mai bun mijloc de a spune
rugăciunea.

Cartea Pelerinul rus? Care e mijlocul?

Mai întâi e rugăciunea cu gura. I-a zis să spună de 3000 de ori,
după aia de 6000 de ori, apoi de 12000 de ori, apoi "de-acum să zici
continuu". După ce a spus cu buzele, apoi a spus cu mintea. El a
trecut la faza a doua. Faza întâi e a purificării, a curătirii. Si
asta durează mai mult sau mai putin, depinde. Dar a trecut si la faza
a doua, faza iluminării. De-acum a început să vadă altfel
lucrurile. Ai văzut că spune: "vorbeam cu copacii, cu florile, cu
natura". Vedea puterea lui Dumnezeu în natură, în toate lucrurile
astea. Si acum un om dacă ar fi venit lângă dânsul l-ar fi
incomodat. El de acum era numai cu Dumnezeu. El vedea pe Dumnezeu în
toată natura. Si cu asta el vrea să ajungă la rugăciunea inimii.

Ce este rugăciunea inimii?

Unirea mintii cu inima. După luptă, a venit si rodul, rodul
rugăciunii. Atunci e rodul adevărat.

Durează mult până se ajunge la această măsură?

Asta depinde de silinta omului. Cum zice: "silitorii vor câstiga
împărătia cerului".

Spuneti-ne un cuvânt despre dragostea de Dumnezeu. Ce e dragostea de
Dumnezeu?

Dumnezeu e dragoste, Dumnezeu e iubire, cum zice Sfântul Apostol
Ioan. Si mare dragoste a lui Dumnezeu a fost că pe Fiul Său cel Unul
Născut L-a dat să moară pentru a ridica lumea din păcat. Asta-i
cea mai mare dragoste, pe care nu ne-o putem închipui.

Cum pot învăta oamenii să Îl iubească pe Dumnezeu?

Iubind pe aproapele… Aceste două porunci: "Să iubesti pe Dumnezeu
din toată inima ta, din tot cugetul tău si pe aproapele tău ca pe
tine însuti". În aceste două porunci sunt toată Legea si
proorocii. Dacă nu iubesti pe fratele tău, degeaba iubesti pe
Dumnezeu…, cum spune Sfântul Ioan. Asa că trebuie să îl iubesti
pe fratele tău. Bineînteles că trebuie să Îl iubesti pe Dumnezeu
mai întâi, dar în acelasi timp trebuie să îl iubesti pe fratele
tău. Degeaba spui că Îl iubesti pe Dumnezeu dacă nu Îl iubesti pe
fratele tău.

Ce este bucuria duhovnicească?

Bucuria duhovnicească este când a venit peste om harul Sfântului
Duh… Este bunăvointa lui Dumnezeu când a venit peste om harul,
acela-i harul, atunci e bucurie duhovnicească. Dar la asta trebuie
să intrăm prin durere si să ne îndepărtăm de plăcere. Că omul
e mai mult întins spre plăcere, decât spre durere…

Si nu se mai teme de moarte. Ce învată Sfintii Părinti despre
cugetarea la moarte?

Sfântul Vasile cel Mare spune: "Cea mai mare filosofie e cugetarea la
moarte".

Oamenii nu vor să mai creadă că va fi învierea mortilor, nu cred
în minuni, si spun că ceea ce scrie în Vietile Sfintilor este
minciună…

Nu mai cred oamenii… este un duh satanic prin lume si de asta e si
frică: frică de sărăcie, frică de toate greutătile astea… Nu
trebuie să ne fie frică. Libertatea omului este când Îl are pe
Dumnezeu în inima lui. Atunci când are Duhul Sfânt în inima lui,
atunci e liber. Atunci el nu se mai uită la nimic, decât să Îl
propovăduiască pe Dumnezeu, să Îl mărturisească, si atât.
Hristos, dreapta credintă…

Părinte, spuneti un ultim cuvânt pentru credinciosii din România si
mai ales pentru crestinii doritori de viată sfântă în mijlocul
lumii..

În mijlocul lumii... În mijlocul lumii, doritori de viată de
sfintenie... Primul lucru, lucrul ăsta care-am mai spus: orice
nedreptate este păcat. Asta la prima epistolă a Sfântului Ioan, 5
cu 17. "Orice nedreptate este păcat". Să se păzească de asta. Să
se gândească bine la lucrul ăsta: orice nedreptate este păcat. Mai
bine să te lasi de păcat... Asta vreau să spun: orice nedreptate
este un păcat; cât de mică nedreptate. Dacă omul e drept,
Dumnezeu îi aduce. Dacă nu, pierde. Credinciosii din România
trebuie să se roage mult fiecare si Dumnezeu, prin rugăciunea asta,
îi va asculta. Cum spune Mântuitorul: "Fără de Mine nu puteti face
nimic". Este nevoie de rugăciune mai întâi. Si atunci, pe cei care
spun că nu pot să-i îndemne să se roage. Rugăciunile care se fac
pentru lume, si în pustie si pe aici, sau ecteniile care se spun
pentru toată lumea, si astea sunt bune, dar trebuie să se miste si
omul, să facă ceva. Să vadă Dumnezeu că miscă si el, că se
roagă si el. Si Dumnezeu va aduce si timpuri bune, ca să zic asa.
Să nu ne gândim numai la rău. Va aduce si timpuri bune peste noi.

(Extras din : Ne vorbesc parinti athoniti -- de Danion Vasile si
Marian Maricaru)

DARAEL spune:

gandacelule drag , se vede ca ai revenit !

Adrian
http://www.geocities.com/dara2el/
6 tehnici in asteptarea lui BB mic

„Doua lucruri sunt infinite: universul si prostia omeneasca, si inca nu sunt sigur de primul.” Albert Einstein