Mai sensibila dupa ce devii mamica

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Mai sensibila dupa ce devii mamica | Autor: danat

Dragelor, va scriu pentru ca m-am lovit de un fapt care ma framinta de ceva vreme. Sunt mamica unui baietel de 2 ani si 7 luni, vesel si dragutel si bun. De cand l-am nascut am observat ca sunt mai sensibila la duritatile vietii, la mirlanisme, la rautatile celor din jur....sau asa percep poate realitatea dupa ce am stat cu copilul cei doi ani aproape in intregime numai eu. Mi se pare foarte dura viata, nu ca ar fi fost inainte altfel, dar parca faceam fata mai bine incercarilor, nu clacam asa rapid. Acum insa, dupa cateva schimburi dure de replici sau intr-o situatie mai gri reactionez prost si nu imi place deloc, n usunt de acord cu mine, n uma recunosc. Eu sunt de felul meu o luptatoare, misc si muntii din loc, iar in privinta problemelor de zi cu zi, le-am infruntat si rezolvat mereu. Nici acum nu ma dau batuta, insa ma duc apoi in coltul meu si trag o portie de plins....As vrea sa stiu daca ati patit si voi, alte mamici, asa dupa nastere? Sau nu are nici o legatura si e legat de altceva??? M-oi fi "maturizat" prea mult si le iau pe toate prea in serios?
M-as bucura sa impartasim din experientele noastre poate gasim vreo solutie impreuna!

"Prietenii sunt aceia care te iubesc chiar si atunci cand te cunosc"

Dana mama lu'Radu Stefan (Fecioras de 2003)

Radu mamii (intre 0-2 ani) si Raduc de la 2 anisori :-)

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Pag. 2

vilma spune:

Eu simt, intr-un anume fel, ca dupa nastere m-am "facut" mai combativa fata de oamenii din jur, nu mai dau asa repede apa la soareci si nu ma mai agit pentru probleme care altadata imi framantau nervii indelung.
Dar, e adevarat ca o latura a sufletului s-a sensibilzat ingrozitor. De ex, Anca mi-a cerut aseara sa-i citesc povestea fetitei cu chibriturile. Vreau sa-ti spun ca nu mi-am putut stapani lacrimile la sfarsit, iar cand Anca m-a intrebat -Cum adica era moarta de foame? , crezand ca e doar o expresie, m-a busit plansul si i-am spus scurt ca a murit de foame. Si am fugit la baie.

Concluzia e ca suntem de groazaaa....si nu stiu daca ne mai trece!

Vilma, Anca (5 ani) si Tudor (2,4 ani)

Nicoleta spune:

Salut.
Am aceeasi problema...POate de la oboseala? Dau apa la soareci, una-doua. Stefan are 3 ani.
Insa simt ca pentru copilul meu m-as lua de gat cu toata lumea!
Nicoleta

mira_m spune:

Of, din pacate e perfect normal. Pacat ca doar alte mame ne pot intelege.
Si eu am trecut prin starea asta si din fericire sper ca am depasit-o macar partial!

Don't talk unless you can improve the silence!

Mami & minunea mea ( mai 2004)

danyboy spune:

of of of "numai mama sa nu fii..." ca bine a zis cine a zis...

Mirela72 spune:

Si eu la fel,am devenit mult mai sensibila chiar mai artagoasa cu cei din jur.
Iar cand este vorba de spre copil,nu ma recunosc. Sunt sfarsita daca nu mananca, daca stranuta sau daca-i curge nasul,daca plange si n-o pot opri din plans si nu detectez cauza, daca se loveste, etc. Imi dau seama ca uneori imi fac singura viata mizerabila, ca ar trebui sa fiu fericita ca am copil frumos si sanatos, ca acestea sunt probleme inerente prin care trece orice mama,ca alti bieti parinti cu copii bolnavi ce n-ar da sa aiba "problemele mele". Cu toate astea, sunt uneori profund nefericita si ma intreb de ce nu ma pot adapta la viata de mama sanatoasa la cap, de ce nu pot privi mai in usor "necazurile" copilului meu,ca doar n-a patt niciodata nimic rau, chiar de s-a mai lovit, chiar de a mai facut rosu in gat, febra...
Mai sunt oare mame nebune ca mine?

Mire-mama de fetita frumoasa
http://community.webshots.com/user/Papucica

aime spune:

Si eu cred ca devenim mai sensibile odata ce dam viata unui omulet, mai receptive la durere, la teama si cred ca e ceva normal. Mie mi se pare frumos sa poti sa fii sensibil, chiar si sa dai apa la soricei dupa ce citesti Fetita cu chibriturile , sunt laturi umane, pe care unii din noi le ascund...
Eu sunt o fire mai romantica, mai sensibila si de ce sa nu recunosc, plang usor....insa pe mine faptul ca am devenit mama m-a facut sa fiu si mai puternica, sunt mai luptatoare, mai indrazneata, mai tupeista, as putea spune...da' de plangacioasa tot plangacioasa am ramas...Pai, va mai zic ceva si plec...cand era puiul mic-mic, plangeam numai uitandu-ma la el, stiind ca e al nostru (l-am asteptat 7 ani)vazand cat era de frumos, de gingas si de minune in viata noastra...e drept ca lacrimile erau de fericire...si acum mai plang langa el, la primii pasi, la primul mama, la primul sarut al lui voluntar...
Va pe toate mamicile sensibile

aime

aime spune:

quote:
Originally posted by Mirela72
Mai sunt oare mame nebune ca mine?

... o sa reusim noi sa ne adaptam...grija si temerile fac parte din "meseria de mamica"

aime

tlaura spune:

Da, si eu percep altfel lucrurile de cand il am pe Andrei. Un exemplu concret e faptul ca mie niciodata, dar niciodata nu mi-a fost frica de cutremure. Ma gandeam ca daca era sa se intample ceva se va intampla si gata! Acum, de cand am baiatul, pur si simplu sunt terorizata de ele; nu imi dadeam seama de ce; iar aici am avut parte de cutremure din plin, si am realizat ca nu imi este frica pentru mine, ci pentru el. Si multe alte lucruri negative la care inainte nu le dadeam importanta, acum capata dimensiuni catastrofale in ochii mei, vis-a-vis de puiul meu.
Pupici!

www.imagestation.com/album/?id=4287441075&code=8712142&mode=invite" target="_blank">Poze

Ana_m spune:

Si eu ,si eu. Poate ca acum dupa ce o am pe puiuta mea parac nu mai plang asa usor din toate nimicurile care ma faceaua inainte , acum plang din alte cauze. Plang cand vad copi bolnavi , copii care mor de foame, care au ramas fara parinti si ma gandesc cum vor creste far adragostea de mama . Acum cand vad stiri despre coipp victime, inebunes turb de nervi de-a dreptul si sa nu dea Domnul sa vad vreodata pe strada unaul ca ii face ceva rau unui copil, mama Doamne nu stiu ce i-as face, cred ca m-or duce astia la balamuc .
Mie care nu imi era frica de mai nimic, acum cand sunt pe starda fac tot felul de scenarii , nu cumva sa ma loveasca o masina , ca ce i se va intampla puiutuli meu ? sau sa nu imi vina rau prin casa . Deci pitici pe creier o gramada, dara sta face parte din instinctul matern , se va mai ameliora in timp dar nu va trece niciodata

Ana si bb Clara Francesca
http://pg.photos.yahoo.com/ph/ana_m2005/my_photos