copii suuuper miorlaiti.....

nu stiu ce sa ma mai fac cu plozii astia ai mei. Asta micu , 2,4 ani, de o vreme plange din nimic, e suficient sa-i spui sa astepte ca vii imediat sau ca nu poate sa faca ceva in momentul resp., ca e Andra la rand sau mai stiu eu din ce motiv, si gata: incepe sa planga si nu se mai opreste indiferent ce-as face. Nu pot sa-l iau de fiecare data in brate sa-l linistesc ca as sta numai cu el. Incerc sa-i explic motivul pt care a primit rasp. negativ: degeaba. Pana la urma il trimit la el in camera sa stea pana termina de urlat de pomana.
Intr-o seara a inceput sa planga pt ca nu i-am dat acadeaua andrei, desi stia clar ca nu e a lui. Noua ne sunt nervii intinsi la maxim, oricunde am iesi, orice am vrea sa facem, in casa sau in afara ei, pt el se termina la fel: cu urlete. In magazin se pune pe burta sau in fund si nu mai vine dupa noi, daca mergem la plimbare face la fel... Da, stiu, tb sa-l ignor dar cat ca am si eu o limita, as vrea si eu sa intreb cine ar rezista la ore intregi de miorlaiala, zi de zi.
Ne-am gandit ca l-o fi durand gingiile ca-i ies acuma niste masele, dar i-am dat de proba un supoz. cu paracetamol si nu s-a schimbat nimic, chiar am fost la aeroport sa le aratam avioane si alte chestii si pt el "distractia" a fost ca de obicei: s-a pus in fund si a plans. 90% din timpul cat am stat acolo. Cred ca la un moment dat nici nu mai stie de ce plange. Si daca nu are motiv de "start", inventeaza, resp. repeta la infinit vreau... ceva ce stie sigur ca nu poate avea: bicicleta ca a Andrei (e prea mare pt el si l-am si pus pe ea sa vada ca nu ajunge cu picioarele jos, dar el are bicicleta mica fara pedale si tricileta).
Sunt si momente cand e linistit, se joaca singur si atata vreme cat nu-i spui nici da-te mai incolo e totul ok.

Si pt ca am pus titlul la plural sa vad zic ca si andra e la fel, dar cu ea macar ma mai pot intelege, a mai crescut si se opreste mai repede. Intrebarea mea e: asa sunt toti? sau unde gresesc/gresim??? Cum sa reactionam la miorlaiala asta continua ca avem si noi 4 ani de "parinteala" si ne cam ajunge. este de fapt singurul lucru care a a inceput sa ne calce serios pe nervi. Sotul chiar a zis la un moment dat ca parca le dam nervi sa manance

Cristina
-----------------------------------------------
Explica-mi, si am sa uit
Arata-mi, si am sa-mi aduc aminte
Lasa-ma sa fac singur, si am sa inteleg.
Confucius

adriana spune:

Tinatache, la noi e cam la fel diferenta intre copii, baiatul de 4 si fata de 2,4. Au avut si ei o astfel de criza prin ianuarie, termina unul, incepea altul. Pentru mine a fost chiar foaarte rau, imi faceam probleme de genul ca nu sunt o mama buna, ca n-am rabdare, etc.
In mare adevarul era pe la mijloc, noi parintii am fost putin stresati si am fost si plecati vreo 3 saptamani. Ei au schimbat locul si de aici crizele. Dar ce am remarcat la ei, a fost faptul ca sunt extremi de sensibili la starile noastre emotive, daca eu sunt nervoasa cateva zile la rand, ei preiau cumva starea mea si atunci nu ne mai intelegem om cu om in casa
Trebuie muuulta rabdare si luati pe rand, intai cel mic, cu care nu prea ne intelegem si apoi cel mare, care totusi intelege sa stea cuminte sau ce ii explicam noi. A venit si un preot (care la randul lui are copil mic si care stia de aceste crize, el le trata cu rugaciune si rabdare) si ne-a facut sfestanie in casa, asa ne-am mai linistit.
Pe noi ne termina faptul ca fetita e cam hiperactiva.. Nu poate tine nimeni pasul cu ea.. cu atat mai mult cu cat baiatul e mai linistit si mai molcom. Dar o luam ca pe ceva deosebit de fratele ei si cred eu ca reteta care se impune e multa iubire si multa rabdare.
Dupa venirea preotului ne-am linistit cu totii.. nu au mai fost crize de isterie, de "nu vreau" la orice.. Eu cred ca este o etapa, cum am mai zis, si ca se va termina... numai sa va tina bine rabdarea

tinatache spune:

adriana, oare numai noi sa fi trecut prin asta??? cred ca ai dreptate, trecem printr-o perioada mai dificila, adaptarea la noul program prelungit de gradi si cresa, la noul meu serviciu... totul se aduna si suntem si noi ca adulti mai stresati si mai fugariti.
Ma gandeam ca totusi facem noi ceva gresit de sunt amandoi asa miorlaiti... si ma intreb cand o sa trecem si de asta... sau dupa ce trecem ce mai vine?? In mod normal cand suntem intr-o criza in asta de nervi din toate partile mergem undeva la aer, ne relaxam, dar acuma nici nu-mi vine sa ma gandesc ca ma duc undeva si iar incepe miorlaiala vesela... mama ei de treaba...

Cristina
-----------------------------------------------
Explica-mi, si am sa uit
Arata-mi, si am sa-mi aduc aminte
Lasa-ma sa fac singur, si am sa inteleg.
Confucius

Tango spune:

Draga Tinatache, poate este doar un fel al lor de a se descarca de tensiunile de peste zi, de frustrarile pe care inevitabil le au acasa sau la gradi. Si fetita mea plange din cauzele astea...eu o las si o incurajez sa foloseasca lacrimile ca modalitate de relaxare...daca-i bine sau rau cum fac asta nu mai stiu, dar dupa o sedinta buna de plans e iarasi vesela si cooperanta.
Cu drag

daniela_b spune:

copiii astia "suuuuper miorlaiti" se comporta asa pentru ca asa au invatat sa ceara ce le trebuie, unii parinti sint mai afectuosi si raspund mai repede (prompt) la nevoile copiiilor si desigur fara sa vrea creaza un automatism, un "patent", dupa care reactioneaza odata ce le-a fost indus.
Pe scurt, ei stiu: ma miorlai, obtin ce doresc. Iar daca urlu...deja mi se fac toate voile...
Schimbati acest "pattern", pe sistemul "Nu, nu vei obtine jucaria/mincarea/acadeaua/leaganul cu miorlaiala, nu, nu ma voi lasa impresionata de plinsul tau, acum tu esti copilul meu si cind va fi invers (adica, niciodata), schimbam regula, deocamdata trebuie sa arati ce vrei intr-un limbaj clar, corect, indiferent ca ai o luna sau 3 ani, trebuie sa inveti sa faci diferenta intre bine si rau, plecind de la simplu la complex"

Pastreaza-ti inima calma in timpul actiunii

tinatache spune:

nooo, ca nu primesc ceea ce vor datorita miorlaitului, de fapt am si scris mai sus ca avem reguli care se aplica in cazurile astea.
Tango, ai un copil, sa-ti traiasca, dar asta inseamna ca (mai) ai si rabdare. Si fata, care e mai mare, a fost si este o plangacioasa si am tot rezistat, numaic a acum sunt 2 si uneori o dau pe 2 voci... sincera sa fiu nu prea as incuraja descarcarea prin lacrimi, ci mai degraba prin comunicare si tocmai aici ne iese parul prin caciula, ca il intreb ce are, de ce plange si el nu zice nica. Si tocmai asta incerc sa aflu eu aici: de ce plange???
probabil sunt obositi... poate ne mai revenim de Paste ca avem 4 zile libere...

Cristina
-----------------------------------------------
Explica-mi, si am sa uit
Arata-mi, si am sa-mi aduc aminte
Lasa-ma sa fac singur, si am sa inteleg.
Confucius

Cristina_C spune:

daniela_b, unii copii "miorlaie" cu reguli cu tot si nici superalintati nu sunt. Dar o tin pe-a lor, insista si repeta la infinit "vreau sau nu vreau una sau alta" tocmai pentru ca nu accepta usor sa se conformeze regulilor. Cei mai temperamentali fac si circul de rigoare (trantit pe jos, aruncat cu lucruri, etc). Noi am scapat intre timp de astfel de "show"-ri, cand apar conflicte copilul meu protesteaza doar sau plange Dar de resemnat se resemneaza foarte greu.. Unii copii inteleg regula, dar nu le convine. Desi li s-a spus clar ca nu pot obtine ce vor, desi s-au convins cu alte ocazii ca nu rezolva nimic cu insistentele. Odata si odata tot or sa inteleaga ca plang si protesteaza degeaba ca parintii tot nu le intra in voie. Doar cresc intre timp si se pot controla mai bine. In afara de asta, cand sunt irascibili si plang din nimic e posibil sa fie sa fie obositi, sa-i doara ceva sau sa fie frustrati - cum a zis Tango. Trebuie sa avem multa rabdare cu ei, aste este.

Cristina,
mama lui
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Cristina_C" target="_blank"> Bobita, zis si Robert, 14 decembrie 2002

Tango spune:

Tiantache, zau nu te critic si nici nu-ti dau lectii. Mi-e mie greu cu unul dar cu doi...uneori insa stii si noi, adultii, ne trezim cu popoul in sus, fara motiv, si ne-am certa cu toata lumea si desi dispunem de o experienta mult mai bogata de comunicare nu stim sa spunem de ce ne este asa...la mici e mai greu sa spuna ce au si atunci cauta motive de plans ca sa poata sa se elibereze...poate daca ai disponibilitate odata il/o rogi sa vina sa planga la tine in brate si atat. Poate s-a creat si un mecanism de a cere atentia in mod negativ: sigur se uita la mine si ma baga inseama daca urlu. Chiar daca ma cearta e mai mult decat sa fiu lasat in legea mea.
Nu va judec, doamne fereste, incerc numai sa povestesc cate cava din experienta mea
Sa aveti sarbatori linistite

victoria si minunea mea Daria

Tango spune:

Tinatache, fetita mea m-a plans doua luni cand am dus-o de acasa la gradi si apoi la bona. Dar mi-a marait numai in brate, la orice suparare fara motive intemeiate, din punctul meu de vedere. Mereu i-am spus ca o inteleg si o cred ca e necajita ca s-a schimbat ceva in viata ei si nu stie cum sa se adapteze mai bine...acum e tare bine dar nu inseamna ca nu ne maraie cand e obosita...si chiar ea spune" sunt obosita, de asta plang"
Sunt sigura ca o sa treceti si peste asta. Cand sunt si eu la capatul puterilor ma gandesc cum peste ani supararile astea or sa fie prilej de amuzament la masa de familie si parca imi mai trece.
Oricum, nu-i usoara nici viata peste mari si tari...
Va pup

victoria si minunea mea Daria

tinatache spune:

, ai pus punctul pe i
Tango, nu am luat-o ca pe o critica, si chiar daca era, de aia am scris aici, ca sa aud si bune si rele. Iti multumesc din suflet pt raspuns, uite chiar cand am citit mi-am adus aminte ca o data dupa ce l-am trimis la el in camera i-am inchis si usa (cred ca fara sa-mi dau seama, ca de obicei o las deschisa sa nu aiba impresia ca "l-am inchis" undeva) si s-a oprit mult mai repede decat de obicei. Probabil s-a gandit ca daca tot nu-l vede nimeni ce rost are ....
uofffff....

Cristina
-----------------------------------------------
Explica-mi, si am sa uit
Arata-mi, si am sa-mi aduc aminte
Lasa-ma sa fac singur, si am sa inteleg.
Confucius

CataD spune:

Mai trebuie sa tinem cont si ca baietelul e la varsta pe care specialistii o numesc "teribilii 2 ani",in care perioada copii sunt mai dificili, incearca sa-si modeleze personalitatea si ne pun nervii nostrii la incercare. Si Laura mea e tot in perioada asta, o mai apuca si pe ea plansul din orice, in special cand vrea sa obtina ceva (incepe cu da-mi aia, da-mi aia si daca vede ca noi tot zicem nu incepe sa planga). Ii spun clar : " nu te aud ce zici cand plangi, nu inteleg nimic!". Daca nu se potoleste o duc in camera ei si ii spun: "Uite, stai si potolestete si cand ti-au trecut nervii iesi sa dicutam". De obicei ii trec intr-un minut de cand o las singura, daca nu are spectatori nu mai e asa interesant sa planga.
Totul e sa fii constanta in asta.
Alta forma de potolire e sa-i distragem atentia cu altceva, mai "interesant" si sa uite. Functioneaza si asta dar nu mereu.
Mai rau e cand o apuca in "deplasare", de obicei o lasam sa se manifeste si nu o bagam in seama, dar e tare greu, se uita lumea la noi ca nu linistim copilul!
Si sa stii ca si eu am observat ca Laura raspunde negativ de cate ori am eu nervi, cu cat vede ca ma enervez cu atat face si ea mai rau!

Catalina si Laura (12 ian 2004)
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=58588" target="_blank">Ajutati-l pe George!