Atacuri de panica??

Mi se intampla de ceva timp.Am mers chiar si la psihiatru.
In urma cu vreo 2 ani am observat ca am un nodul la san.Fiind la postliceala la sanitar si facand stagiul in spital tot coboram pe la ecografie sa aflu parerea medicilor despre acel nodul.Dupa dese palpari si ecografii, toti spuneau ca nu e cine stie ce si sa fac nu stiu ce tratamente ca in timp o sa dispara.Am bagat milioane in geluri si nu stiu ce picaturi si in loc sa dea inapoi, a crescut.La un moment dat, m-am hotarat sa ma operez, gandindu-ma ca, cu sanii nu e de joaca si tot ce e in plus pe acolo nu aduce nimic bun.Asa ca mui-am facut bocceluta si am plecat la spital(copilul era la mama iar sotul dormea).Cand am ajuns la spital, dr m-a palpat putin si mi-a zis :Hai sa te operez acum ca nu am nici o alta operatie programata azi.Si asa m-am vazut dusa jos la laborator, mi s-a luat sange, mi s-au facut analizele la urgenta si in 20 de minute eram pe masa de operatie.Inainte de asta nu am apucat decat sa-mi sun sotul si sa-i spun sa vina la spital.Si acum imi amintesc cu groaza cat de singura m-am simtit cand m-am pus pe masa aceea rece, ce dor imi era de fetita mea si cat de frica mi-a fost ca n-am s-o mai vad.
Toate bune si frumoase, operatia a decurs normal, m-am trezit cu sotul meu langa mine iar chirurgul m-a asigurat ca dupa parerea lui nu pare a fi nimic periculos.Seara am plecat acasa asteptand sa treaca cele 21 de zile, timpul in care fragmente din nodul stau la parfina in laborator.Eram fericita ca scapasem de acel nodul care imi statea pe suflet dar bucuria mea a fost curmata dupa vreo 30 de zile cand mi s-a spus ca s-ar putea sa am cancer.Eram singura cand mi-au dat vestea, nici nu mai stiu cum am supravietuit vestii, cert e ca viata mea nu mai avea nici un rost, nu mai indrazneam sa-mi privesc copilul in ochi, mi se parea ca sint o nemernica privandu-mi fetita de mamaica ei.Ce sa va spun ,am trecut prin momente de groaza, am mers la Bucuresti si am dus probele la Babes unde se fac acele teste imunohistochimice.A fost o luna de cosmar,nu am cuvinte, m-am uscat din picioare.Mai sint multe de povestit dar o sa va spun finalul care din fericire este unul fericit:nu era cancer.
Insa am o sensibilitate la sani si trebuie sa ma controlez tot timpul.Acum pe 30 am programare la endocrinologul meu dar sint ft spariata pt ca am intarziat vreo 6 luni.
Si uite asa am ajuns sa fac uneori atacuri de panica pt ca am crezut ca o sa mor.Asa ma ia uneori o frica, frica de viata, de moarte, nu stiu...Intelegeti ceva?Nici eu nu stiu daca inteleg...

She spune:

Eu inteleg.Frica.Este frica.
Trece in timp.daca nu dispare in timp si nici simti o ameliorare, ca apar mai rar sau sint mai putin violente, mergi la un medic.E posibil sa fie si o dereglare neorivegetativa, dar acestea nu apar fara motive Si tu ai avut motive de ingrijoare si de aici frica, atacurile de panica.
Incearca sa te odihnesti si sa faci ce te relaxeaza si evita ce simti ca te streseaza.
iti spun ca pot dispare de la sine daca le gasesti motivul.

arinna spune:

Karol,

...poate ai facut o depresie usoara...si eu patesc asa, in timp am avut si am diverse probleme de sanatate si ma tem sa nu se transforme in altceva sau sa se agraveze...Daca te chinuie rau,mergi la un medic, sa-ti dea un calmant usor...e foarte greu de iesit din starea asta...Altfel, incearca sa te controlezi des si sa urmaresti evolutia sanilor, pentru a inlatura motivele de teama...

Te pup,multa sanatate si liniste sufleteasca

........................

Knowledge is power!

karol spune:

Multumesc mult pt raspunsuri.Am fost deja la medic si mi-a dat un tratament pe care am inteles ca o sa-l fac timp de 6 luni.Sper sa se rezolve problema.

ionica spune:

Draga mea Karol;
Iti inteleg durerea si ma rog la Dumnezeu pentru tine si familia ta sa iasa totul bine.
Ca sa te consolez iti pot da exemplu exp.mea;

Timp de opt ani am tot pierdut bani si timp prin laboratoare si stitale pentru a afla de ce nu pot avea un bebe,diferiti doctori isi daeau cu parerea ,ajunsesem sa cre anul viitor in decembrie ca la 30de ani nu mai sunt buna de nimic.
Ma sufocam noaptea in somn iar in mintea mea se crease deja o boala ,aveam deja inceput de diabet si credeam ca nu voi mai putea fi niciodata ca inainte,deja ma simteam pe pat de moare,imi era frica sa merg pe jos sa nu fac apnee din cauza efortului etc.

Pana anul trecut in decembrie cand sotul meu a decis sa terminam acest calvar si sa mergem sa facem un ceck-up total inclus eco-stress la inima.

In fine ,mau masurt asa ca la carte intr-un spital cu doctori de prima mana si diagnosticul a fost;
Sanatate perfecta din toate punctele de vedere inclus inima ,insulina etc
Am trecut prin aceste atac de panica degeaba;
Dupa tot acest test in decembrie am plecat cu sotul in vacanta si drept urmare m-am simtit din nou sanatoasa si in putere am ramas insarcinata fara tratamente si explicatii,acum sunt in saptamana 14 si ma simt mai bine ca niciodata/
Stiu ca nu are mare legatura cazul meu cu al tau ,doresc doar sa-ti arat cat de mult poate pshihicul sa afecteze sanatatea fizica.

Iti urez insanatosire grabnica si mult curaj, familia ta are nevoie de tine.



*

http://groups.msn.com/LeDumontauCostaRica

foxmuldera spune:

Ionica,
ne-ai dat cel mai bun exemplu de incredere in sine! Este reconfortant, sa stii.
Sotul meu are atacuri de panica fara o cauza evidenta: il apuca tremuratul, transpira pe tot corpul, are frisoane si tensiunea oscileaza! Cand am chemat salvarea (crezand ca face preinfarct!) medicul i-a spus sa ia un calmant usor si ca totul este de la faptul ca s-a lasat de fumat!

Principesa spune:

Foxmuldera, as vrea sa reformulez un pic mesajul tau pentru a nu dezorienta doritorii de a intrerupe fumatul.
Probabil ca sotul tau are o stare de anxietate pe care fumatul, ca orice dependenta, il ajuta sa o camufleze mai bine. Ori in momentul in care nu si-a mai luat anxioliticul s-a instalat panica ce mocnea oricum. Adica in momentul acela ar fi fost indicat sa gaseasca poate o modalitate mai eficienta de abordare a anxietatii.
Adica puteti sa va lasati in continuare de fumat pentru ca nu asta prezinta riscul secundar al aparitiei atacurilor de panica.

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

Durerea este inevitabila dar suferinta este optionala

danina spune:

Karol din intamplare am ajuns sa citesc acest subiect.
La fel cum spunea si colega de mai inainte am un ex in mine.
Acum 3 ani de zile mi s-a intamplat ceva ciudat ce nu stiu sa spun insa de atunci nu ma mai simt sanatoasa si intru in asa zisele atacuri de panica insa nu degeaba. In august 2005 am facut un accident vascular si mi s-a descoperit un deficit de factor 5 lyden al sangelui asta cand fetita mea avea 10 luni socul a fost atat de mare incat ma mir ca nu am cazut pe loc. De atunci am tot felul de probleme, unii medici sunt de acord cu tratamentul pe care il iau altii zic ca nu si chiar nu stiu pe care sa ii cred e in joc viata mea dar lor nu le pasa. Am momente cand amortesc toata si zic ca mor insa mai trece o zi si o iau de la capat astfel traiesc cu frica de a-mi lasa fetita singura si nu vreau sa accept ca mi se poate intampla mie. La cateva sapt sunt prin dr si nu imi dau de capat asa ca ma duc la astfel de stari ...... As fi vrut sa merg si inafara sa fac ceva analize insa am aflat ca e mai greu dar mi-as dori sa ajung insa nu stiu cum.

Iti doresc multa sanatate si ma rog bunului D-zeu sa ia boala de pe pamant sa lase loc lucrurilor bune si frumoase.




Danina Diana - strengarita familiei
Paula-DianaNoi
DIDIUTZA
PETRCERE PAULA DIANA 1 ANISOR

karol spune:

Multumesc mult pt raspunsuri, fetelor.Habar nu aveti cat de mult conteaza pt mine.
Ionica, m-a impresionat mesajul tau si ma bucur ca ai trecut peste toate problemele si acum te simti implinita.Iti doresc sa ai o sarcina usoara iar cand vei naste, sa ai cel mai sanatos si frumos bebe din lume.
Danina, si eu simt aceleasi lucruri.Ma simt uneori destul de prost si ma gandesc imediat:daca mor, fetita mea ce face? Sper sa scap de aceste stari nasoale si sa merg mai departe.Ma simt mai bine acum de cand fac tratamentul prescris de medic.

Val_ spune:

Si eu am fost diagnosticata cu anxietate si atacuri de panica de pe la 14 ani. Am avut perioade bune in care simptomele disparusera aproape de tot, desi nu am scapat nicodata complet de agorafobie.

Oricum de ceva timp am din nou atacuri de panica si mai ales ma simt foarte anxioasa. Am ameteli, stari de rau, cefalee, amorteli, tot cortegiul de simptome. Si evident imi este aproape imposibil sa merg singura pe strada. Merg la terapeut de 3 ani si pot spune ca m-a ajutat foarte mult, am avut chiar o perioada foarte buna. Dar acum simt ca nu imi mai pot controla (din nou) simptomele si anxietatea.

Toate acestea ma deranjeaza, cu atat mai mult cu cat intentionez sa fac un copil (de fapt am avut de curand un avort spontan). Si evident nu pot lua nici un calmant. In decursul timpului am luat, pe perioade scurte, Diazepam, Hidroxizin, Rudotel (acestea trei pentru foarte scurt timp, pentru ca nu le-am tolerat), Xanax si Lexotan. Singurul care m-a ajutat fara nici un efect advers a fost Xanaxul (este adevarat ca doza a fost intodeauna foarte mica si nu zilnica, cel mult 0.25 mg la nevoie).

Nu stiu ce sa fac. Simt ca explodez. Am inceput sa am si simptomre de depresie pentru ca simt ca nu pot controla situatia in nici un fel.
Desi am un sot extraordinar, care a fost martor al acestor stari, inca din momentul in care ne-am cunoscut (am considerat ca este fair play sa ii spun ca sufar de aceasta tulburare inainte de a incepe propriu-zis o relatie), nu vreau sa il incarc in plus pentru ca este foarte ocupat si stresat la randul lui, asa incat imi maschez starile atat cat pot.

Ce sa fac, totusi?

giulia71 spune:

Val, asa cum ai fost fair-lay de la inceput cu sotul tau, spune-i si acum ca nu te simti bine . Sunt convinsa ca o sa te inteleaga!
Parerea mea e ca iti trebuie un tratament ceva mai sustinut, probabil un antidepresiv, dar asta numai doctorul psihiatru va decide.
Si nu in ultimul rand, pentru ca stiu pe pielea mea, anxietatea si depresia nu trec de la sine, asa ca mergi cat mai curand la un dr bun si rezolva problema.
Bafta multa!

Sa auzim de bine ;)