Ajutati-ma sa imi conving sotul

Dragii mei,

Imi inchipui ca multi ati fost in situatia mea si de aceea apelez cu incredere. De 7 ani ne tot purtam prin medici si spitale si cheltuim milioane ca sa auzim acelasi lucru: poate de data asta! Si nu a fost de nici o data sa avem si noi un copilas al nostru si dupa cate vad ne indreptam rapid spre ultima halta, adica FIV, pentru care nu am nici bani si nici timpul necesar (de la serviciu) de a mai sta prin spitale.
Incerc sa il conving pe sotul meu ca adoptia este o optiune mult mai buna dar nu prea am succes si realizez ca asta se intampla pentru ca nu cunosc foarte multe despre acest proces. Inteleg ca voi sunteti mult, mult mai avansati in discutii pe aici si ca aveti state vechi dar poate ma puteti indruma si pe mine catre capitole mai de inceput in care sa citesc despre proces, cum ar trebui sa il demaram, proceduri, costuri, timp tot.

Cele doua intrebari la care eu nu ii pot raspunde sotului meu nici macar dupa ce am citit cate ceva sunt:
1. Care este cea mai mica varsta la care un copil este adoptabil?
2. Care sunt sansele ca parintii biologici sa recupereze copilul la ceva vreme dupa ce noi l-am adoptat daca zic ca s-au razgandit in privinta asta ... sau ma rog, orice alte motive ar invoca.

V-as ramane foarte recunoscatoare daca m-ati putea indruma si pe mine.

Multumesc,

Catalina

Briantis spune:

Catalina ,o sa-ti raspund intai la a2a intrebare.
Posibilitatea ca parintii naturali sa-si recupereze copilul dupa ce voi l-ati adoptat cu acte in regula este absolut nula .
La ce varsta e un copil adoptabil?Asta e dupa cum ii este si iti este norocul ,adica daca se ocupa cineva de dosarul lui si ii clarifica situatia in timp util ,posibil sa poti lua un copil cu situatia clara la o varsta de cateva luni .Daca nu ,poate sa aiba orice varsta pana i se finalizeaza dosarul .Exista si varianta sa iei un copil in plasament ,adica sa iei un bebe cu situatia neclarificata acasa si sa astepti sa i se clarifice situatia ,dar e cam riscant ,pentru ca in cazul asta daca mama se razgandeste ,poti ramane fara bebe.
Despre cum poti sa-ti convingi sotul ,asta nu pot sa te indrum.

Mama lui Andreiutzu

aissa spune:

Catalina, de convins tu il vei convinge, incet, cu rabdare, cu poze ale copiilor nostri...
Sa raspund strict, cat pot la intrebarile tale:
- primul drum il faci al DPC-ul de care apartii, acolo vei primi o lista cu actele necsare pentru atestat. Cand strangi actele depui dosarul ei au (teoretic) 60 de zile sa iti rezolve cererea. A existat si un caz cand a asteptat cineva, iti va spune poate chiar ea, mai mult timp, pt. ca nu se organiza un curs, dar e singurul caz cu probleme la atestare, de regula asta e pasul cel mai usor.
- cea mai mica varsta la care e adoptabil...nu ti-o poate spune nimeni. Nu exista o limita in lege, totul depinde de felul in care se misca DPC sa faca dosarul copilului, sa faca anchetele etc. Deci, cu cat il gasesti mai mic si te pui pe munca, cu atat mai devreme e copilul cu situatia clara.
- ca sa il iei mic exista posibilitatea plasamentului care iti da voie sa iei bebe acasa cu situatie neclara (adica un copil care inca nu e adoptabil) dar in cazul asta exista riscul sa se razgandeasca mama sau cineva din familia extinsa sa se trezeasca doritoare sa creasca acel copil. Majoritatea fetelor de aici si-au asumat acest risc. Depinde de voi.
- odata incheiata adoptia nu se mai poate razgandi nimeni, copilul nu ti-l mai pot lua.
- costurile sunt infime, analizele cerute nu costa mult, poate HIV sa fie mai scump, si in rest mai ai de platit ceva timbre la hotararea judecatoreasca. Banii chiar nu sunt o variabila importanta in procesul asta.
Daca ai vreme sa citesti, pe prima pagina de la M-am hotarat...adoptie sunt link-uri catre capitolele anterioare, dar nu stiu in care sa zic sa citesti ca de fiecare data cand a aparut cineva i s-a raspuns la ce a intrebat.
Mai este si subiectul cu legislatia deschis de galinarodica unde gasesti actele necesare.
Si sigur vor raspunde si alte fete.
Succes!

Cristina si Ale (30.09.2004)

irina_g spune:

Catalina, hai sa iti raspund si eu. Asa cum a spus si Briantis, copilul, odata ce e adoptat, sansele sunt aproape nule ca mama sa il mai vrea inapoi.Este foarte important cat de temeinic isi fac treaba cei de la DPC. Recunosc ca am mai vazut la TV cazuri cu mame naturale care dupa o perioada mai lunga, au venit si au spus ca nu au fost informate corect si nu au stiut lucrul X ca altfel nu dadeau copilul spre adoptie.
Insa daca DPC isi face treaba ca lumea, nu ai nici o grija.
Oricum, un copil nu poate fi adoptat decat dupa ce se parcurg niste pasi (tocmai pentru a nu exista probleme mai tirziu).

Cit priveste virsta copilului, cu riscurile de rigoare, poti lua un bb cit de mic, in plasament de urgenta apoi plasament simplu apoi incredintare in vederea adoptiei si, daca totul e OK, se deschide procedura de adoptie. E adevarat ca e un risc insa e un risc pe care majoritatea si l-au luat.

Daca sotul tau vrea un copil sunt convinsa ca va fi de acord si cu adoptia. Oricum trebuie sa fiti amindoi de acord cind va hotarati.
Bafta multa de tot si putere sa treci peste greutati.
Legat de curs, vad ca esti din Bucuresti asa ca s-ar putea sa scapi.

Iti dau actele necesare pt dosar.
2. copie legalizata dupa certificatul de nastere si casatorie pt amandoi
3. copie legalizata dupa actul casei (proprietate sau contract de inchiriere)
4. adeverinta de venit pentru amindoi.
5. certificat medical format A5 cu semnatura si parafa urmatorilor medici: internist, psihiatru, directorul spitalului/policlinicii)+timbru fiscal de 10000 lei pt fiecrea certificate (pt ambii soti)
6. acelasi certificat medical si pentru persoanele care locuiesc cu voi (daca este cazul)
7. cazier judicar (avea valabilitate 6 luni - daca nu s-a schibat ceva)
8. caracterizari de la ultimul loc de munca (cate doua pentru fiecare). La noi au cerut si domiciliul si nr. de telefon al persoanelor ce au facut caracterizarea si ulterior am aflat ca au sunat acele persoane ca sa-i intrebe personal ce parere au despre noi.
9. declaratie pr proprie raspundere data in fata notarului ca nu ati fost decazuti din drepturile parintesti (chiar daca nu ati mai fost niciodata parinti). Cei de la DPC au cerut cate o declaratie pentru fiecare insa noi am facut una pentru amandoi si au acceptat-o
10. declaratie privind motivatia de a adopta si asteptarile persoanelor/familiei in legatura cu varsta, sexul si situatia psihosociomedicala a copilului ce il veti adopta , semnata de amindoi.
11. cazier judiciar si pentru persoanele ce locuiesc cu voi (daca este cazul)

Cat despre taxe, ne-au costat ~ 2.000.000 lei cu tot cu decl notariale, teste medicale, timbre fiscale (pentru amindoi).
Daca va hotarati sa adoptati, ar fi bine sa mergeti amindoi la DPC, chiar cu o parte din acte (macar copiile legalizate si decl pe proprie raspundere), sa faceti acea cerere pe care trebuie sa o semnati amindoi si din acel moment, in 60 zile veti avea atestatul. Cam la o saptamina dupa ce ati depus actele, se va stabili o prima intilnire cu asistenta sociala , psiholoaga fie la voi acasa fie la DPC.
Bafta in ca o data si, daca mai ai nelamuriri, nu ezita sa ne scrii.

tuturor



Irina si Mihai

Catalina spune:

Dragele mele, va multumesc din tot sufletul pentru informatiile prompte si clare. Intrebarile mele isi aveau radacinile in doua surse: tocmai m-am intors de la Giulesti dupa ultima interventie (ultimele eforturi de a avea copilul nostru) si acolo se discuta cum ca ar fi fost ceva modifcari la legea adoptiilor si ca nu se mai pot adopta copii mai mici de doi ani. A doua sursa este aceea a unei emisiuni la care ma uitam acum, din intamplare (Povestiri Adevarate) despre un caz in care mama biologica mergea cu executorul judecatoresc sa ii fie redat un bun - bunul fiind fetita de 4 ani pe care o abandonase initial dar in legatura cu care se razgandise cu doua zile ca adoptia sa devina finala. Din recurs in recurs trecusera 3 ani si copilul murea de plans si se milogea de mama adoptiva sa nu o lase. Am paralizat efectiv privind acel tablou. A trecut cineva prin asa ceva?
Ma bucur ca sotul meu nu a fost aici sa vada asta ..
Inca o data, va multumesc pentru detaliile privitoare la dosarul initial. Macar acum stiu ce am de facut.

Multumesc din suflet.

Catalina

aissa spune:

Catalina in ziua in care am avut prima vizita a asistentei, chiar cand o asteptam, am vazut in reluare o emisiune pe Prima cu o tema asemanatoare. Asistenta m-a linistit si mi-a zis ca astea sunt cazuri mediatizate pentru a atrage audienta, faze de senzational. Daca ai dosarul corect intocmit, se respecta termenele, nu au cum sa iti conteste adoptia. Totul e sa ai grija sa fie totul ca la lege.
Legea e schimbata deja de 1 an, asa ca nu e ceva nou. Intr-adevar, legea veche era mai "permisiva" in ideea ca inainte numai parintii naturali trebuiau sa isi dea acordul pe cand acum e intrebata familia extinsa (pana la rudele de gradul 4) si asta inseamna timp. De aia spuneam, totul depinde cand se apuca DPC sa faca dosarul, teoretic, la 60 de zile dupa nastere mama isi poate da acordul si mai are 30 de zile sa se razgandeasca. Daca in acelasi timp se cauta si restul familiei si toti isi dau acordul pt.adoptie nu dureaza prea multe luni.
Ca varste uita-te in lista noastra, te poti orienta dupa data nasterii si data de cand sunt acasa. Ai sa vezi ca majoritatea i-am avut de mici.

Cristina si Ale (30.09.2004)

urziceanu spune:

Catalina,un copil poate fi adoptabil dupa 4 luni.Dupa 90 zile mama naturala este in deplinatatea fac mintale si anunta DPC despre intentia ei de renunatre la bb.In acest timp acestia intocmesc dosar cla tribunal.mai astepti 30 zile ,timp in care ea se razgandeste sau nu si apoi gata,copilul poate fi declarat adoptabil sau nu.Cum spuneau si fetele toate astea depind de cei de la DPc cat de repede intocmesc dosarul pt tribunal.(juristii).Deci daca ai aflat de unn bb tre sa tii legatura cu ei si sa-i rogi sa intocmeasca actele pentru ca cesta sa fie declarat adoptabil.
Si eu m-am confruntat cu sotul meu mult timp pe aceasta tema.El nu voia sub nici un chip,insa acuma este inebunit dupa Maria.Iti dau un sfat:nu-l toca la cap toata ziua cu adoptia.VB azi cu el,ii mai spui de cate un copil de pe forum,ii arati o poza...peste alte cateva zile ii spui:bb ala pe care l-ai vazut a facut asa si asa...intelegi?Nu trebuie sa-l stresezi f tare.Eu asa ma afcut acum 10 ani si nu am avut succes..eram mai tanara si credeam ca daca spun apasat ce vreau totul se rezolva.De data asta am reusit.Iti tin pumnii si-ti spun ca desi avem infinit de multe probl de sanatate cu maria o iubim f mult iar sotul meu este topit dupa printesa lui..Viata fara copii este goal si pustie.Iti vorbeste o femeie acre timp de 20 ani a tanjit dupa un sufletel.Nimic nu se poate compara cu pruncul care-ti zambeste si te mangaie.


Succes!!!!!!!!

Costi spune:

Catalina, copilul devine adoptabil dupa cum i este norocul.
Daca gasesti copilul si te zbati, cam dupa luna a 4-a ar putea fi adoptabil, daca nu...
Fetita mea a fost declarata adoptabila la 5 luni jumate.
In 5 luni am facut mii de km, am deschis 20 usi, am spus sarutmina la asistente, inspectori, sefi, directori, juristi etc.
Cind iti doresti ceva...trebuie sa distrugi toate zidurile ce-ti stau in cale.
Acelasi lucru e valabil si cu sotul tau...nu-i impune adoptia, demonstreaza-i ca asta vrea, sa fie tata, un copil, e "sufletul " tau chiar daca 9 luni n-a crescut in pintecele tale.
Daca vrei, poti!

Ultima speranta!

claudia_a spune:

Catalina draga, noi ne stim de mult timp si tu stii prin cate am trecut si noi sa avem un bebe!
Noi mereu ne-am pus in fata posibilitatile pe care le avem:
- analize, tratamente;
- stimulari;
- inseminare;
- FIV;
- adoptie
Am inceput sa le eliminam pe rand.... pana la FIV, unde din motive financiare am renuntat... vreo 4 luni am cochetat cu ideea ultimei optiuni: adoptia si am incercat sa ne relaxam dupa esecurile avute; am fost in concediu la mare, la munte...am coclaurit o luna intreaga si ne-am incarcat bateriile pentru ce urma sa se intample! Decizia am luat-o intr-o seara, cand am chemat la noi un preot (prieten de familie care ne stia problemele) si i-am zis ce am decis noi si sa ne ofere un sfat si o binecuvantare! Am vorbit cu el pana la 2 noaptea...timp in care am plans, am ras, am sperat si ...AM FOST CONVINSI CA FACEM CEEA CE TREBUIE!! Nu discutasem cu nimeni inainte despre adoptie, nici macar cu parintii (asta e alta poveste)!
Ceea ce a fost foarte important in decizia luata...era ca sotul meu nu prea era satisfacut cu ideea tratamentelor hormonale pe care le-am facut; se gandea ca nu este sanatos pentru mine sa trec prin stimulari; ma vedea ca sufar si mereu imi zicea ca ma sustine ca sa il simt aproape la incercarile facute! El zicea mereu ca un copil ne va umple golul din familie indiferent daca este din noi sau nu! Tot el imi spunea ca nimeni nu-mi garanteaza ca voi naste un copil sanatos si ca fortzarea naturii poate avea mai multe reversuri! Este un om extraordinar si il iubesc asa de mult cum imi iubesc copilul mult dorit si avut cu multe eforturi: IOana Nasturica - iubirea noastra zilnica si pentru totdeauna!
Chiar nu stiu cum as putea sa sfatuiesc in ceea ce-l priveste pe sotul tau... insa comunicarea intre voi trebuie sa fie maxima; suferinta ta trebuie sa fie si a lui si fericirea ta si a lui! Daca tu esti intr-adevar hotarata, nu pot crede ca el - sotul tau nu vede ca tu acum esti nefericita si slabita de atatea esecuri (pe care stiu ca le-ai avut)!
Un copil e un inger, un copil nu poate fi decat bucurie... aici nu exista loc de indoiala si de DACA!
Va doresc din tot sufletul meu ce este mai bun pe luma sa vi se intample si Dumnezeu sa iti indeplineasca marea nevoie: de bebe si de liniste!
Oricand aproape de tine: Claudia

http://www.babiesonline.com/babies/i/ioana%5Fnasturica/
http://community.webshots.com/user/claudia_a

Catalina spune:

Dragele mele,
Va multumesc din tot sufletul pentru mesajele voastre pline de caldura si de sfaturi care mai de care mai folositoare. Va felicit pentru perseverenta si pentru ambitie.
Aveti dreptate, in comunicare sta totul si banuiesc ca exista ceva scartaieli si aici.
In aceasta seara insa s-a produs o mica minune. I-am expus sotului meu cele patru optiuni pe care, in viziunea mea, le avem acum: sa nu mai facem absolut nimic (cu riscul de a ramane singuri toata viata), sa continuam cu tratamentele pe care le facem acum pentru inca o inseminare (am decis mai demult ca va fi ultima), sa ne inhamam la un FIV sau sa incepem procedura de adoptie.
In mod absolut miraculos, sotul meu a eliminat varianta de a nu face nimic si cea cu FIV. Mi-a spus clar si raspicat - el e mintea exacta in familie, io sunt cu telenovela ...- "mergem maine la doctor cum avem programare, si mergem cu incercarea asta (adica cu inseminarea) pana la capat, indiferent de rezultat.
Dupa intalnirea de la doctor mergem la DPC sector 3 si ne interesam ce tre sa facem si, daca rezultatul e negativ la inseminare, mergem pe adoptie. Dar trebuie sa ne concentram 100% pe fiecare pas si sa nu ne mai gandim la altceva."
La asa ceva nu am mai avut nimic de comentat. Mi se pare un plan bun si Ii multumesc lui Dumnezeu (pe care chiar azi la pranz il rugam sa imi arate o cale ca nu stiu incotro sa o iau) ca ne-a luminat. Sper sa avem puterea sa facem totul.
Va multumesc din suflet pentru sustinere. Sper sa ne recitim. Sincer, eu as adopta si daca as naste...



Catalina

irina_g spune:

Bafta multa Catalina. In ambele variante. Sa stii ca un copil este o fericire pentru o familie chiar daca e nascut de acea mamica sau adoptat.
Pupici

Irina si Mihai