Ce faceti cand simtiti ca sunteti la capat....

tanima_i2002 spune:

Eu recunosc ca am nevoie de un psiholog, drept urmare am mers la medicul de familie sa imi dea o trimitere si intr-o zi cind ma voi simti in stare sa ma ridic voi merge sa ma tratez. Si totul a plecat de la famile: soacra, cumnata, cumnat, de ce nu si sora...chiar mama. Nu m-au ajutat niciodata la nevoie. M-am zbatut singura cu morile de vint. La inceput l-am mai avut pe sotul meu alaturi de mine, dar s-a pierdut undeva pe drum. Me-am departat din zi in zi mai mult, mai ales dupa esecul celor doua sarcini pe care nu am reusit sa le tin. Eu am plins si el s-a inchis in sine. Si eu iarasi am plins, si iar am plins... si pling si acum si m-am hotarit sa o iau de la capat singura. Cu totul. desi mo-e tare greu, m-am hotarit sa divortez. El in loc sa ma menajeze pe mine o menajeaza pe ma-sa, pe fufa de sora-sa (ma scuzati, dar daca as avea un etalon de nesimtire si prostie ele doua ar fi acela). Asa ca mai bine rau decit cu RAUL.
Va pup...Si pling..

sirimie spune:

Dorm
Daca nu pot sa dorm e rau, ma cert cu toata lumea.


Va dorim sa cresteti mari si frumosi!

Simona & Vladut (27 februarie 2005)

Poze la http://pg.photos.yahoo.com/ph/seirimie/my_photos

sirimie spune:

quote:

---

Originally posted by tanima_i2002

Eu recunosc ca am nevoie de un psiholog, drept urmare am mers la medicul de familie sa imi dea o trimitere si intr-o zi cind ma voi simti in stare sa ma ridic voi merge sa ma tratez. Si totul a plecat de la famile: soacra, cumnata, cumnat, de ce nu si sora...chiar mama. Nu m-au ajutat niciodata la nevoie. M-am zbatut singura cu morile de vint. La inceput l-am mai avut pe sotul meu alaturi de mine, dar s-a pierdut undeva pe drum. Me-am departat din zi in zi mai mult, mai ales dupa esecul celor doua sarcini pe care nu am reusit sa le tin. Eu am plins si el s-a inchis in sine. Si eu iarasi am plins, si iar am plins... si pling si acum si m-am hotarit sa o iau de la capat singura. Cu totul. desi mo-e tare greu, m-am hotarit sa divortez. El in loc sa ma menajeze pe mine o menajeaza pe ma-sa, pe fufa de sora-sa (ma scuzati, dar daca as avea un etalon de nesimtire si prostie ele doua ar fi acela). Asa ca mai bine rau decit cu RAUL.
Va pup...Si pling..

---

Eu iti urez succes si rezolvarea tuturor problemelor tale.

Dar eu zic asa: daca vrei sa divortezi, poti sa o faci, dar sa n-o faci din cauza rudelor. Rudele nu trebuie sa conteze in decizia ta. Sa o faci daca nu te mai intelegi cu sotul tau, daca nu te mai iubeste. Nu poti sa ii ceri sa nu o iubeasca pe mama lui, nu poti sa ii ceri sa aleaga intre tine si ea - asta e o alegere imposibila. Si te sfatuiesc sa plecati amindoi un timp de linga rude si sa va clarificati dorintele, inainte sa te hotarasti.

Parerea mea. Eu asa as face..

Va dorim sa cresteti mari si frumosi!

Simona & Vladut (27 februarie 2005)

Poze la http://pg.photos.yahoo.com/ph/seirimie/my_photos

paraluta spune:

De aproape doi ani de zile am intrat intr-o "zona" a vietii mele, in care am aproape numai probleme, iar bucurii si realizari-prea putin.
Acum doi ani mi s-a imbolnavit sotul, a fost internat in camasa de forta la psihiatrie, pentru ca din cauza stresului a cedat nervos. De atunci incoace, duc o lupta neobosita cu boala lui, caci inca nu si-a revenit complet si mai ia medicamente.
Cum am rezistat atata la atata suferinta si stres, singura fiind aici, printre straini?
Nici nu pot raspunde. Toata lumea,inclusiv psihiatrul lui imi spun ca sunt o fiinta foarte puternica.Numai ca eu zambesc si le raspund ca asa o fi, insa si rezistenta mea are limite, la fel ca la oricine.
Am hotarat sa ne mutam in alt oras, unde s-ar putea sa avem sanse mai bune, el fiind student -cu studiul, eu cu gasirea unui loc de munca in meseria mea.
Cred pur si simplu ca in noi,oamenii, salasuiesc resurse nebanuite, si ca atunci cand trebuie, ne putem mobiliza de nu ne mai recunoastem. Mie asa mi s-a intamplat, pusa fiind in aceste conditii-limita.
Si, foarte important,chiar daca sunt foarte suparata si deprimata, imi acord bucurii mici, cat mai des posibil.Orice bucurie mica aduce o raza de soare oricui!
Cam asta mi-a venit in minte citind subiectul. Sper sa va foloseasca la ceva.

lily spune:

La inceput nu realizam ca sint 'la capat' -e f bine daca esti constient de ceea ce ti se intimpla!
Ce anume iti declanseaza asemenea stari, cum de crezi ca traiesti degeaba?

M-am increzut in Cel de Sus-simplu. El imi da un sens, imi lumineaza drumul, calea pe care sa merg.
Nu e vorba de religie, ci de credinta in Dumnezeu.
Dumnezeu este Cel care ne cunoaste, stie ce probleme avem, si noi trebuie sa ne recunoastem greselile si pacatele, fara sa dam vina pe nimeni pt ele. Noi avem o 'fire paminteasca', instincte si dorinte care ne separa de Dumnezeu, Creatorul. Depresia e consecinta acestei rupturi de Creator...In momentul in care am inteles ca 'pot totul in Hristos care ma intaraste' am fost fericita.

paraluta, multa sanatate!

paraluta spune:

Lily, multumesc mult de urari!
Si eu cred ca Dumnezeu ne ajuta la toti atunci cand avem nevoie de ajutor. Trebuie numai sa crezi, sa ai speranta. Cred ca de la asta porneste de fapt toata rezolvarea problemelor.
Pupici!

ingeras26a spune:

Hmmm... buna intrebare.
Pana sa stiu ca nu pot ramane insarcinata nu am ajuns la capatul disperarii...dar un an si jumatate incoace, de cand incercam sa avem bebelusi si nu reusim (analize ok, infertilitate inexplicabila, spermograma ca la carte, HSG, histeroscopie, hormoni...toate au finalizat cu un nou ciclu)...
Si incercam iar si iar, in fiecare luna. Pland cand vine, sper de cand ovulez pana cand imi vine iar, fac depresii, ma ingrop in munca sau, din contra, nu ma mai pot concentra deloc.
O sa ies din starea asta si o sa intru iar, asa e viata, ce sa-i faci? Nu vreau sa-l manii pe Dzeu si sa-L intreb "de ce" nu-mi da bb, ca nu am facut niciodata rau in viata mea, pentru ca nu-mi lipseste nimic in afara de bebici, traiesc decent, muncesc pentru tot ce am, sunt sanatoasa si am o familie minunata! Un sotz care ma iubeste din tot sufletul (desi nu mi-a spus-o niciodata) si care ieri mi-a luat 27 de lalelutze! Si o sa fiu si matusica si nasica in curand! De Craciun i-am scris scrisoare Moshului sa-mi aduca bb si sa-i aduca si sorei mele...ma bucur ca cel putin ei i-a adus si nu incetez nici un moment sa sper ca o sa-mi trimita Dumnezeu si mie...poate de Pasti, poate de Craciun, poate cu nici o ocazie...
si sunt convinsa ca, odata si odata, o sa fiu si mamica! poate natural, poate ISA, poate FIV, poate adoptie, cum o sa vrea Dumnezeu...

O viata linistita sa aveti! Bucurati-va de ceea ce este frumos in ur si ignorati ceea ce nu este pe placul vostru!

Pupicei, Ingeras

lizy spune:

cred ca ar fi bine sa-ti deschizi un jurnal in care sa scrii tot ce te doare, ce-ti doresti, absolut tot.Fa putin sport, plimba-te in aer liber, parcuri, du-te la mare si priveste marea ore in sir fara sa te gandesti la nimic, oricum gandurile iti vor zbura prin minte.Incearca, cred ca vei reusi!

mess0804 spune:

Imi cer scuze ca am deschis un subiect si am disparut... Din lipsa de net... (s-a inchis net-ul de langa mine, probabil nu erau prea legali) si mai departe e mai scump si nici n-am avut alte treburi pe net. Acum si-a pus o cunostinta net si pt ca tot are nevoie sa-i instalez diverse si alte probleme o sa mai vad si eu net.

Situatia nu mi s-a imbunatatit si deci cu moralul stau din ce in ce mai rau...
Nu stiu in ce directie s-o iau in viata mea (care acum n-are nici un sens, de fapt nici n-am prea multe variante...
Cateodata as vrea sa ma intind si sa mor pentru ca am atatea dorinte, sperante, vise, lucruri pe care vreau sa le realizez si n-am puterea sa fac nimic...
Am facut poate cateva greseli, dar nu chiar majore, numai ca m-au adus intr-un punct din care e tare greu sa ies.
Deci, am terminat facultatea si m-am angajat, bineinteles inatai sa vedem daca intelegi ce trebuie sa faci nu-ti facem acte, dupa aia a avut niste probleme sefu' si tot asa s-a facut vreun an si ceva si din toama .... nu au mai avut nevoie de mine. Am incercat sa-mi caut altceva, insa cum nu aveam economii prea mari din care sa platesc chiria si mancarea am decis sa ma duc acasa la ai mei si sa vorbesc cu cunostintele poate gasesc ceva pt vreun an in strainatate (nu vroiam cine stie ce: menajera, babysitter, orice). Insa cum una ii planul de acasa si alta-i situatia in targ toata lumea pe care o cunosteam mi-a zis ca intraba, ca sa vada si asa au trecut cateva luni.
Apoi mi-a venit ideea sa plec ca au-pair in Anglia insa m-au respins la ambasada pe niste motive superidioate: ca stiu suficienta engleza si la ce-mi trebuie sa stiu mai multa, etc (si asa am mai pierdut niste bani: pe taxa de viza).
Ai mei nu sunt niste persoane foarte stabile (adica maica-mea e asa si taica-miu n-are nici o parere): deci intr-o zi toate-s bune "lasa ca mai vedem ce o sa facem, noi te ajutam", ba chiar nu m-au lasat sa plec in Iasi sa lucrez cu vreo 4 milioane din care sa platesc chiria si mancare sa-mi trimita tot ei (asa cum fac vreo doua colege de ale ei), "decat sa muncesti degeaba mai bine stai degeaba" - ca in urmatoarea zi sa se schimbe de la cer la pamant si sa urle, sa tipe "mai bine ma cacam decat te faceam" si sa-mi dea tot felul de exemple de oameni care au "reusit" in viata (cum ar fi fata unei cunostinte care la doua saptamani dupa ce a plecat in Italia s-a maritat cu unul de vreo 50 de ani). In momentele astea singurul lucru care ma tine pe linia de plutire e gandul la pritenul meu, care ma iubeste enorm, insa e in aceeasi oala cu mine (ba poate chiar mai rau pt ca ai lui sunt mai saraci ca ai mei, si care momentan nu lucreaza nici el desi cauta de cateva luni...

Deci am momente cand imi vine sa-mi iau lumea in cap (poate si iubitului meu i-ar fi mai bine fara mine, poate si-ar gasi pe cineva mai desteapta si mai descurcareata... Dar vreau totusi sa traiesc, sa muncesc, sa lupt sa-mi implinesc visele insa ma apuca disperarea cand vad ca n-am de unde incepe... acum cand am vazut ca toate asazisii prieteni m-au "ajutat" de doamne (si nu vroiam sa ma ajute degeaba, le-am promis ca le dau cateva sute de euro din primul salar numai sa-mi gaseasca si mie ceva de lucru, dar nici asa n-am avut succes) ne-am duce sa ne cautam de lucru in Iasi insa si pt asta ar trebui sa ma imprumut de la ai mei (cu macar vreo 10 mil ca toti vor chiria anticipat si mai trebuie si sa traiesc vreo luna... ) ... m-as duce in lumea larga, da' n-am unde ....
Ce sa fac? Cum sa ies din gaura asta? Cum sa-mi scot din cap prostiile din momentele cele mai negre? Ziceti-mi ca se poate, trebuie sa se poata...

blackgirl0 spune:

Grea situatie... Banuiesc ca prin anunturi in ziare sau site-uri cu joburi te-ai uitat. Nu detin solutia la problema ta si tare mi-e ca singura trebuie sa te descurci. Chiar daca unii prieteni te-au lasat balta, nu trebuie sa disperi. Cel putin nu asa...Pur si simplu, poate nu s-a legat ceva concret cu ofertele lor. Va trebui insa sa mai intrebi/sa te interesezi/sa mai insisti.

Legat de parinti si de sustinerea lor...Eu cred ca le este greu sa te vada cum tanara si cu o facultate absolvita nu reusesti sa iti gasesti ceva pe masura educatiei. Banuiesc ca tot ei te-au sustinut financiar si pe perioada studentiei si sperau ca macar acum tu sa fii independenta finaciar. Eu cred ca ei stiu si inteleg situatia ta, insa in felul lor, poate mai egoist acum la batranete sau poate s-au saturat si ei de greutati Nu ii judeca!! I-ai asa cum sunt caci sunt totusi parintii tai!

Legat de prietenul tau... Din moment ce nici el nu isi gaseste un loc de munca, tind sa cred ca in Botosani nu prea este oferta, desi cererea este mare. Va trebui ca amandoi sa decideti daca plecati in alt oras/alta parte/alta tara (??) unde v-ar fi mai usor. Sunt convinsa ca pe moment doar el te mai tine inca intreaga. Deci nu-i da cu piciorul intr-un gest de altruism prost inteles. Pur si simplu, dicutati impreuna si vedeti ce puteti/ ce sunteti dispusi sa faceti pentru voi.
Capul sus!! Se poate trece peste! Insa cu putina vointa si bunavointa si multa, multa rabdare caci nimic durabil nu s-a rezolvat peste noapte! Sau n-oi fi aflat eu ...