Intrebare copil de 6 ani: de ce mai traim daca tot

Ozana mea (6 ani si 7 luni) mi-a pus cu mare tristete aceasta intrebare. Am localizat evenimentul care a starnit-o: filmul romanesc Tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Noi nu ne-am dat seama ca este nepotrivit varstei ei si de ceva vreme este tare ingandurata. Mi-a spus ca nu vrea sa imbatranesca pt. ca dispar cei dragi ei. Cum abordati voi un asemenea moment?

Simonna spune:

Cu rabdare, blindete, un strop de umor si multa digresiune pe marginea subiectului.
Initial, cind Radu (6 ani si 8 luni) izbucnea brusc in lacrimi si spunea ca nu vrea sa murim, eu, de obicei cu mine are ce-are!, dar si bunicii, tatal lui sau chiar el, incercam sa-l duc cu vorba, ca nu murim, stai linistit, uite, toti sintem bine si in forma. Ba chiar i-am organizat, dar pe atunci avea 4 ani si ceva, nu stiu daca ar mai tine, o teribila ceremonie magica, cu tot tacimul, perdele transformate in rochie de vrajitoare buna, coroana sclipicioasa, bagheta, luminari si masa festiva, in care am picurat cu incetinitorul ceva tincturi si siropuri de tuse intr-un bol cu salata de fructe, si le-am declarat pe toate "potiune magica", cine bea nu moare niciodata. Si-am baut toti.
Pina m-am prins eu ca ce imagine idilica are copilul meu despre toate astea, vara trecuta imi cerea sa mai fac eu niste "potiune", sa-i trimit prin posta bunicii, sa fim siguri!... Plus toate filmele in care se impusca diversi si mor pe capete. Plus grija noastra de a-i ascunde ca oameni din Romania, pe care ii cunostea si ii iubea, s-au dus dintre noi. Plus stresul meu: vorbeste de acea persoana ca si cind ar fi bine - merci. Plus copilul care trece strada in fuga ca doar sintem nemuritori...
Asa ca am schimbat foaia un pic, la intrebare raspund cu: "nu trebuie, cel putin nu acum si, daca avem multa grija, mincam bine, dormim de ajuns, ne ferim de pericole (bla, bla, bla cit incape, poate uita ce-a intrebat!, desi nu prea se intimpla la noi si, din ce-am vazut pe alte topice nici la voi :)) atunci o sa traim muuuult si bine ca sa ne distram, sa ne iubim, sa ne plimbam samd samd samd".
Gaselnita secolului, in cazul nostru, a fost "Tara Bebelusilor". Locul unde locuiesc copiii pina ajung la mamicile lor in burtici. Si unde ajung sufletele oamenilor care nu mai sint printre noi. Un sortiment de Rai reciclator combinat cu Tara Jucariilor, daca vrei (cit mai putine descrieri, totusi, ca te prinde cu minciuna, la noi el povesteste cum e acolo, ca a venit de mai putina vreme ca noi, si noi nu prea mai tinem minte...).
Partea pentru linistirea copilului: Asa ca toti oamenii se duc acolo si, printr-un proces miraculos, se fac bebei si stau acolo si se distreaza la maxim pina ce gasasc parintii pe care si-i doresc. Si brodez pe tema asta pina ii schimb ideile.
Partea pentru linistirea subsemnatei: Da' stau OBLIGATORIU acolo! Mult! Nu e fun sa mori! Mori, esti gata, te-ai dus, copile! si staaaai acolo in Tara Bebelusilor, sigur ca ai fun, da' nu ne ai pe noi, ca eu mai am de trait! Asa ca mai bine vezi cum cobori scarile, cum traversezi si etc.
Plus ca am citit un studiu despre sinucidere si adolescenti, cum se vad aia intinsi in sicriu si lumea plinge si-i regreta si pe urma? Pai pe urma... Pai nu se gindesc ca pe urma basta, s-a-ntarcat balaia! Nu... Numa ce rau o sa-i para lu' tata ca l'a traznit cind avea 14 ani si lu' mama ca i-a zis fo' doua la 14 ani jumate! No! De cind cu studiul asta, eu am devenit fan: copile, e periculos! Nu te joci cu moartea! Cu exemple concrete.
Sa nu te superi ca am divagat, uite, ieri era o stire la tv o fetita calcata in curtea scolii de un autobuz acolar! 7 ani. Si-atunci nu mai bine ii spun eu lui ca se poate intimpla si asta? Nu exagerez, nu-i arat la fiecare colt de strada cite-un accident, dar, din cind in cind, ii arat ce roti mari are camionul...
Sigur, fiecare copil e special. Dar daca poti sa adaptezi ceva de aici... La noi cheia e ca Radu crede in "magic". Miracolele sint posibile. Se intimpla. Nu mereu, nu cind avem noi chef, dar se intimpla. Si-atunci si Tara Bebelusilor e posibila... Chiar si Tineretea fara Batrinete... :)
Cu drag,
Simonna

filofteia spune:

Eu cu Adi am abordat altfel problema...
Cand avea 2 ani si jumatate am avut in familie 2 decese unul dupa altul, persoane dragi (unul fiind socrul la o varsta mult prea tanara), iar el a fost prezent atat la vegherea celor doi cat si la inmormantare si pomeni, etc... nu am avut cu cine sa-l lasam...
Asa ca intrebarile au inceput sa apara mult mai devreme... in primul rand nu m-am panicat... i-am explicat ca toti oamenii mor pana la urma cand imbatranesc... m-am ferit sa-i spun ca noi nu vom muri... pentru ca nu este adevarat si nu stii ce se poate intampla si nu vreau sa se simta tradat... Asa ca pana la urma si-a facut el o ierarhie... ca buni ar murii prima si apoi noi... I-am spus ca noi suntem tineri si ca nu se moare asa cu una cu doua... ca trebuie sa aiba grija de el cand trece strada etc...
Nu stiu daca ati inteles ce am vrut sa spun... este foarte greu de scris... Adi are acum 5 ani si a mai incetat cu intrebarile, dar de doi ani ne tot intreaba... Bona chiar se impacientase cand l-a auzit spunand unei fetite de joaca ca el o sa moara... I-am explicat si bonei sa-i spunca adevarul si mai ales sa nu adopte ea o atitudine de genul"Nu trebuie sa vorbesti despre asta". Te ia cu fiori cand un copil de 5 ani spune asta, dar a vazut cum au murit cei dragi... si trebuie sa invete sa treaca mai departe si sa traiasca viata asa cum este....

fdoina spune:

Eu ii invat partea cu viata vesnica...
Am avut si eu cand eram copil labilitati mari pornind de la subiectul asta, si pot sa spun ca regret ca parintii mei nu au stiut niciodata sa mearga mai departe de trucuri pentru a ma linisti...

boo lina spune:

si eu ca si doina...de fapt nu murim niciodata, doar ne mutam domiciliul in sfere mai inalte

Miruna Enescu spune:

Ce chestie, exact intrebarea asta cu "De ce ne mai nastem daca tot trebuie sa murim" mi-a pus-o si mie Tudor acum cateva sapatamani.

Eu fiind biolog, deja le facusem teoria conform careia toate fiintele se nasc, traiesc, si mor, facand loc generatiilor urmatoare (asta pentru ca la noi mai intai i-a intristat moartea unor animalute - pasari in parc, etc).

Asa ca eu i-am raspuns ca asa ne este dat tuturor oamenilor (care si noi suntem fiinte), sa traim un anumit numar de ani, ca in general oamenii mor cand sunt batrani, si obositi si bolnavi.
Atunci a vrut sa stie de ce nu am putea sa nu murim niciodata, si i-am zis ca ne-am plictisi de tot de viata, si ar fi tare greu sa traim asa batrani si bolnavi.
Dupa aia a vrut sa stie dar daca mor eu? - si i-am raspuns ca sa stea linistit, ca eu planuiesc sa stau inca mult si bine pe aici, de-o sa ajunga sa se sature, nu alta, si ca eu am grija multa de mine: am grija ce mananc, fac sport, nu ma pun in situatii periculoase, tocmai pentru ca eu am o treaba importanta: sa fiu aici pentru ei inca mult-mult timp.

A parut linistit de ce i-am spus, si (inca) n-a reluat subiectul.

Stinu spune:

Si noi ne-am lovit de aceeasi intrebare acum un an cand a murit mama .El nu a participat la inmormantare ,nu a vazut-o moarta dar si-a pus intrebarea asta imediat cum am ajuns acasa .
Traim pentru ca asa ne-a lasat natura si chiar daca murim viata merita traita si intotdeauna lasam ceva in urma noastra unii mai mult(scriitorii ,pictorii ,etc) ,altii mai putin ,dar raman copiii nostrii ,urmasii nostrii care isi vor aminti de noi .I-am dat exemplu de oamenii de stiinta care au descoperit diverse chestii si pe care toti ii pomenim .
De fapt toata problema era mai veche de cand s-a imbolnavit mama si a stat prin spital si , operata si paraoperata ,eu eram mereu suparata , dar asta a fost picatura care a umplut paharul .
Nasa lui i-a spus ceva de ingerasi si trecerea in alte sfere , dar nu l-a lamurit .Eu i-am explicat ca in general oamenii mor cand sunt foarte batrani dar asta nu inseamna ca nu mai exista ,ei ne sunt in continuare foarte dragi si traiesc in amintirile noastre si locul lor in sufletul nostru ramane in continuare .Bineinteles ca se mai intampla sa moara si oameni tineri(mama avea 55 de ani,nu era foarte tanara dar nici foarte batrana) sau copii fiindca ori sunt foarte bolnavi si atunci pentru ei e mai bine asa ori sunt victimele unui accident dar si intr-un caz si in celalalt Doamne ,Doamne ii face bine (ca intrebarea firesca a fost daca erau bolnavi ii face D-zeu bine ).
Cel mai greu a fost cand ne-a intrebat de ce isi doresc oamenii sa moara .In contextul nostru era vorba tot de mama care se saturase efectiv de chinuri si nu mai putea ,asa ca i-am spus ca mamaie se grabea la D-zeu ca sa o faca bine .
E foarte bine ca totusi intreaba ,altii copii stau si se macina singuri,spre exemplu copilul sorei mele ,crescut de mama ,a suferit cumplit dar nu a deschis subiectul si nu a acceptat nici o explicatie ,pur si simplu luni in sir a plans si s-a tanguit si e si acum suparat pe Doamne Doamne ca i-a luat-o pe mamaie .
Sper ca am raspuns la subiect .
Iustina ,Vladut 6 ani 1/2 si Ana 7 luni