Cum am scapat de frica de avion

Oana_B spune:

Eu nu cred ca o scap vreodata de frica asta, de fapt nu e frica de zborul cu avionul ci mi-e frica ca s-ar putea sa am destinul ghinionist sa pice taman atunci cand sunt eu pasager. Am zburat de multe ori si nici chip sa treaca frica.
Multi zic ca daca gandesti cu frica asta nu te mai duci nicaieri niciodata. Ei, cat pot ocolesc zborul cu avionul, am mai povestit, mai bine imi chinui barbatul 20 de ore la volan pana in Florida, de exemplu, decat sa zbor. Si cu masina se poate intampla dar in sinea mea ma gandesc cu masina parca mai poti conduce si preventiv, cu avionul tre' sa am incredere in pilot si in aia de la maintenance:))), exact ce zice Sibel la punctul 5.
Nu mi se pare ca zborul cu avionul este mijlocul de transport cel mai sigur la cate aud pe la news.
Singurul lucru care ma ajuta e sa dorm in timpul zborului.

Oana_B

Sarbatori Fericite !!!

denizel spune:

Sibel, primesti o mica anexa la topicul tau?:)
Este cineva care a scapat de frica de masina?
Mie imi este ingrozitor de frica sa merg cu masina (prin oras mai putin, la drum lung insa, mi-e groaza aproape)
Nu conteaza cu ce masina merg, nu conteaza cate airbag-uri are (ba conteaza, ca de n-ar avea deloc, nu as merge:)), nu conteaza cine conduce si cat de bine conduce.
Mersul cu masina s-a transformat intr-un chin si am ajuns sa hotarasc ccc ca nu vreau sa merg undeva numai ca sa nu trebuiasca sa merg cu masina. sunt de groaza!

Haideti, va rog, ma puteti ajuta cumva?

" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.

Teodora D. spune:

quote:

---

Originally posted by denizel

Sibel, primesti o mica anexa la topicul tau?:)
Este cineva care a scapat de frica de masina?
Mie imi este ingrozitor de frica sa merg cu masina (prin oras mai putin, la drum lung insa, mi-e groaza aproape)
Nu conteaza cu ce masina merg, nu conteaza cate airbag-uri are (ba conteaza, ca de n-ar avea deloc, nu as merge:)), nu conteaza cine conduce si cat de bine conduce.
Mersul cu masina s-a transformat intr-un chin si am ajuns sa hotarasc ccc ca nu vreau sa merg undeva numai ca sa nu trebuiasca sa merg cu masina. sunt de groaza!

Haideti, va rog, ma puteti ajuta cumva?

" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.

---

cred ca multi simtim o neplacere la ideea unei calatorii lungi cu masina. prima solutie-evita sa te uiti la stiri, arata prea multe accidente auto. a doua,care functioneaza la mine-ma gandesc la calatoria cu trenul si cum urasc trenul mi se pare dintr-o data minunat ca am o alternativa la el.
si 3: ai incredere ca Dumnezeu va va ocroti si nu veti pati nimic !

---

Somewhere on this globe, every ten seconds, there is a woman giving birth to a child. She must be found and stopped.

Sibel spune:

Denizel, cum sa ma supar? Bagati aici fetelor, sa le venim de hac fobiilor! Se inscrie cineva cu frica de bicicleta - eu nu pot din pacate pentru ca nu stiu sa merg cu bicicleta..

Sa le luam sistematic:

AVIONUL: cine dintre "fobiste" are de facut vreo calatorie cu avionul si moare de frica, sa vina aici sa spuie, sa-si faca lista de taskuri si pe urma sa ne spuna cum a fost. Facem ca la Alcoolicii Anonimi

MASINA: Denizel, de ce anume ti-e frica? De accidente? Ametesti cand te uiti la peisaj? Simti ca n-ai spatiu sa respiri?
Daca ti-e frica de accidente sa stii ca te inteleg, la cum se conduce in RO.. Dar, daca esti cu un sofer bun probabilitatea scade, daca esti tu la volan o sa te simti mai sigura, ai incercat sa conduci?
Dupa cum s-a mai zis, nu te mai uita la stiri cu accidente, nu ne ajuta la nimic.
Eu cand merg cu masina imi fac..Risk Management , de exemplu: tot timpul evaluez drumul sa vad unde as putea sa ma repliez in cazul in care mi-ar aparea vreun "erou" in fata. Am invatat sa conduc preventiv, tot timpul stiu cine este in spatele meu, le fac loc sa ma depaseasca, merg regulamentar in localitati (si am salvat astfel doua matze si un cutzi).

Repet: nu mai vreau sa-mi fie frica de nimic de genul asta. Oricum de dat coltul tot il dam, si din fericire nu stim cand. Curaj gaina ca te tai!

denizel spune:

quote:

---

Originally posted by Sibel

Denizel, cum sa ma supar? Bagati aici fetelor, sa le venim de hac fobiilor! Se inscrie cineva cu frica de bicicleta - eu nu pot din pacate pentru ca nu stiu sa merg cu bicicleta..

Sa le luam sistematic:

AVIONUL: cine dintre "fobiste" are de facut vreo calatorie cu avionul si moare de frica, sa vina aici sa spuie, sa-si faca lista de taskuri si pe urma sa ne spuna cum a fost. Facem ca la Alcoolicii Anonimi

MASINA: Denizel, de ce anume ti-e frica? De accidente? Ametesti cand te uiti la peisaj? Simti ca n-ai spatiu sa respiri?
Daca ti-e frica de accidente sa stii ca te inteleg, la cum se conduce in RO.. Dar, daca esti cu un sofer bun probabilitatea scade, daca esti tu la volan o sa te simti mai sigura, ai incercat sa conduci?
Dupa cum s-a mai zis, nu te mai uita la stiri cu accidente, nu ne ajuta la nimic.
Eu cand merg cu masina imi fac..Risk Management , de exemplu: tot timpul evaluez drumul sa vad unde as putea sa ma repliez in cazul in care mi-ar aparea vreun "erou" in fata. Am invatat sa conduc preventiv, tot timpul stiu cine este in spatele meu, le fac loc sa ma depaseasca, merg regulamentar in localitati (si am salvat astfel doua matze si un cutzi).

Repet: nu mai vreau sa-mi fie frica de nimic de genul asta. Oricum de dat coltul tot il dam, si din fericire nu stim cand. Curaj gaina ca te tai!

---

Teodora, Sibel.
E mult mai grav decat credeti.
Da, mi-e frica de accident. Foarte frica. Probabil ca mi s-a amplificat teama din cauza unor accidente vazute, dar este si o doza mare de...fluturasi, de fapt fluturoi:)
Nici macar chestia cu rugaciunea nu mai are efect la mine, ca ma gandesc daca nu cumva chiar asta va trebui sa ingaduie Dumnezeu in dreptul meu
In fine, mersul cu masina e un chin. Uite, am inceput acum un tratament homeopat si va zic si voua peste vreo 2-3 luni daca a avut vreu efect:). Mi-a dat doctorita niste granulitze din alea pe care sa le iau special inaintea unei calatorii. Ma gandesc ccc cu groaza ca peste vreo 2 zile trebuie sa le iau (merg cu masina). Of!

" Maamiii, îmi place pielea ta. E ca de câltitză" :)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.

fatima spune:

eu teama de avion am infrant-o cu carti bune ( daca citesti o carte captivanta chiar uiti unde esti) si cu statistici: sunt cu mult mai multi oameni care mor anual muscati de sarpe decat in accidente aviatice...bine, si apoi m-am facut stewardesa si chiar mi-a trecut..n-am avut absolut nici cel mai mic incident toata cariera ( e drept, nu foarte lunga..)..dar am ramas cu sechele in urma unui accident de masina avut in urma cu 2 ani, cand am intrat frontal intr-o dubita ce venea din dreapta..acum tresar la orice masina care vine din dreapta intr-o intersectie..cu cele din stanga n-am nimica..

buggy spune:

Buna,
Si eu am ambele fobii. Imi e teama atat de zbor cat si de mersul cu masina.
Cum au inceput: Aveam 18 ani cand mi-au murit niste buni prieteni intr-un accident de masina. Am fost la toate inmormantarile lor, am vazut consecintele si ce au lasat in urma. Atunci am constientizat cu adevarat moartea, atunci mi-am dat seama ca moartea este iminenta si ca inclusiv eu voi murii...Si m-am speriat atat de tare...Plus ca am un grad ridicat de empatie si ma imaginam in locul lor, ce au simtit...ce au gandit Parca aveam senzatia ca traiesc si simt ce au simtit ei...Nu mai spun ca nu au fost singurii prieteni apropiati care au murit in accident de masina...Iubita unuia dintre ei a murit dupa 5 ani, tot in accident de masina si o gramada de cunoscuti de-ai mei au patit asta. Aproape in fiecare an, aud de cate cineva ca a murit asa...din acest motiv s-a dezvoltat aceasta fobie. Am impresia ca de cate ori am un drum lung de facut e posibil sa nu ma mai intorc... nu pot sa dorm noaptea, nu imi dau pace gandurile. Mi-am luat carnetul ( desi nu as fi crezut), sunt la inceput si gandurile tot nu imi dau pace. Ma surprind ca atunci cand eu conduc nu imi e teama ca as putea murii eu, ci sa nu omor pe altii...gandul asta imi taie rasuflarea Cam asta patesc cu masina... Daca trecem la avion acolo e si mai rau...
Primul zbor, asa cum ati spus si voi a fost sub efectul curiozitatii...mi-a fost un pic teama...dar eram incantata...de priveliste, de faptul ca aveam sa vad Roma...de experienta...la intoarcere am resimtit parca un pic mai mult zborul. Problema mea era ca de-acolo de sus, imi imaginam ca ne vom prabusii, imi imaginam ce au simtit acei oameni care s-au prabusit si ma cam lua cate un fior pe sira spinarii, dar nimic exagerat. Nu eram singura si uitam de acele ganduri. Plus ca peisajul este absolut superb. Numai la geam as sta.
Urmatorul zbor am fost insotita de prietenul meu. A fost scurt, de o ora...De data asta el nu mai zburase niciodata si eram foarte incantata ca va traii alaturi de mine aceasta experienta. Eram atat de preocupata sa ii arat cat de frumos e ...ca nu prea am simtit mare lucru. La intoarcere insa... am simtit oarece panica...zborul a fost totusi scurt si nu a avut timp sa se dezvolte.
Teroarea s-a declansat efectiv anul acesta cand a trebuit sa zbor singura pana in Madrid in interes de serviciu. Cam cu doua saptamani inainte au inceput noptile nedormite...nu pot spune ce am trait in ultima noapte inainte sa plec si ce a urmat in aeroport...mi-a fost rau...tremuram si transpiram. In avion geamul era salvarea mea ...stateam lipita cu nasul de geam si imi placeau la nebunie peisajele. Mi-am dat seama ca sufar putin de claustrofobie...imi doream ca geamul sa fie deschis...sa simt cat mai mult aer. Am ajuns la destinatie. M-am mai linistit mai ales ca acolo aveam sa fac trainingul pentru activitatea pe care o desfasor si avea sa mi se prezinte un experiment despre avioane. Experimentul era destinat copiilor, acestia inteleg mai bine prin joc cum functioneaza si ce inseamna de fapt un avion, si cum de fapt acesta este cel mai sigur mijloc de transport,la mine a avut succes teribil de incurajare.
La intoarcere ma simteam mult mai curajoasa...am avut ghinion insa si am avut cel mai cumplit zbor...turbulente ingrozitoare, furtuna deasupra Bucurestiului. Oamenii tipau, le era rau...eu in schimb ma simteam stapana pe situatie. Am fost pana la locul stewardese-lor sa iau apa pentru o fata gravida careia ii era ingrozitor de rau. Ma simteam in priza si parca nu imi era teama de nimic. Ii incurajam pe cei din jur. Asta era preocuparea mea.
Am ajuns acasa ...si de-atunci timp de 3-4 luni aproape zilnic aveam cate un cosmar legat de zborul cu avionul.
Acum simt ca mi-am mai revenit. Cred ca teama mea s-a adancit si pentru ca imediat cum m-am intors a inceput seria de prabusiri in lant Fiecare stire ma soca si imi zdruncina din temelii incercarea de a intelege la rece si logic zborul cu avionul.
In ceea ce priveste solutia somniferelor nici nu pot sa ma gandesc la asa ceva. Nu as vrea sa adorm si sa nu ma mai trezesc... Ma sperie acest gand mai tare ca orice si prefer sa fiu lucida sa stiu exact ce se intampla.
Cam asta e povestea mea cu aceste doua fobii. Ma simt deja mai bine ca le-am expus aici. In jurul meu nu prea am gasit oameni care sa imi inteleaga aceste temeri.


"Mi s-a spus si am uitat, am vazut si am inteles, am facut si am invatat" - Confucius
www.funscience.ro

Elise spune:

La mine e o frica "dobindita".
Am avut din copilarie destule zboruri "de cursa lunga" intre continente, si n-am avut absolut nici o problema.

In schimb, pe la 20 de ani, era sa o mierlim in timpul unei curse interne, de 1 ora, pe furtuna....
Era un avion relativ mic, am asistat din intimplare la niste discutii cf. carora pilotul n-ar fi vrut sa plece... si totusi a plecat....
Eram in interes de serviciu si cu trenul as fi facut mai mut timp decit aveam la dispozitie, deci m-am urcat in avion.

In prima faza, a fost ploaie. Si cam vint.
Cind am ajuns desupra muntilor, avionul a inceput sa "cada".
Stagna, se mai ducea un pic in jos..... Se invirtea de 2 ori cu noi...mai "aluneca" putin....

In jurul nostru, fulgere imense.
In avion, bagaje in cap si picioare pe sus.

Nu stiu, si nici nu vreau sa stiu daca erau manevre intentionate, pentru evitarea fulgerelor si curentilor sau pur si simplu pica.

La un moment dat a fulgerat mai tare si am vazut muntii...sub noi... mi s-au parut atit de aproape ca m-a cuprins brusc linistea.
A fost o reactie ciudata.
Sau asa o judec acum.

Atunci am fost convinsa ca asta a fost... o sa mor la 20 de ani. Si n-am de ce sa ma mai agit.

Deci, pina la Bucuresti am zacut intr-o meditatie confuza.... convinsa fiind ca nu mai ajung acasa oricum.

Am coborit in aeroport ca prin vis.
Imi amintesc doar ca eram atit de zdruncinata incit imi era greu sa merg drept, dupa o ora de bunjee-jumping.

De atunci, de cite ori decoleaza avionul cu mine, eu am senzatia de cadere.
Toata lumea normala simte ca urcam, eu simt ca de fapt coborim...



Elise

Delia spune:

Fetele, foarte interesant subiectul!
Eu am o groaza teribila de avion si nu cred, cu toata autosugestia posibila ca mai voi mai urca prea curand intr-unul.
Eu am patit-o ca Elise, un adevarat cosmar incat la coborare imi aduc aminte ca am vrut doar sa ma intind pe asfaltul aeroportului si sa nu mai misc de acolo.
Binenteles ca am mai facut cateva zboruri ulterior cu o adevarat spaima in suflet si cu punga la gura pentru ca am o senazatie de voma cumplita!
Nu cred ca imi va trece vreodata, cred ca imi este mult prea teama sa mor asa...brrr nici nu vreau sa ma gandesc.
Va urez tuturor toate cele bune!

Delia, Codrin si Iris

Laura T spune:

Eu momentan nu am frica de avion, in sensul ca eu, optimista fiind din fire, ma gandesc tot timpul ca "nu mi se poate intampla tocmai mie"...E adevarat ca in nici unul din cele 7 zboruri pe care le am la activ, nu au existat incidente, turbulente etc...si nici nu vreau sa ma gandesc cum m-as simti intr-o astfel de situatie...Si ma mai gandesc ca daca imi e scris ca o sa mi se intample asta sau ailalta, oricum nu ma pot pune in fatza destinului...Oricum, pe anul 2006 mi-am mai programat cel putin 8 zboruri (4 destinatii dus-intors, pentru 2 din ele chiar mi-am luat bilete!), astea la libera mea alegere (deci doar eu sunt de vina daca se intampla ceva...), plus ca se mai pot adauga cele la care sunt obligata sa merg in interes de serviciu...Dar eu continui sa cred ca viatza trebuie traita, atat cat este, la maxim!!

Laura si bebitele: Bianca (6 ani si 8 luni) si Ramona (3 ani si 7 luni)
poze_cu_fetele_mele