va ajuta parintii?
Raspunsuri - Pagina 3
miris_ spune:
Multumesc lui Dumnezeu, da, ma ajuta. M-au ajutat din prima clipa in care m-am hotarat sa ma despart. Mama saracuta s-a mutat la mine de 3 ani, iar tata sta singurel, langa Bucuresti, acolo unde planuiau sa isi traiasca fericiti anii de pensie... Doamne, da-le sanatate! Multumesc ca am fost binecuvantata cu asa niste parinti grozavi! Nu stiu ce m-as fi facut, pt ca nici financiar nu m-as fi descurcat fara ei. Pe tatal piticului il dau in judecata in fiecare an pt pensie, pt ca nu i-o plateste copilului, si oricum a fost stabilita la 700.000 lei. Dar si timpul pe care mai pot sa il petrec eu cu mine ca sa zic asa, chiar daca nu am pe nimeni, imi face bine sa mai fiu si singura din cand in cand, sa ma mai uit si eu in oglinda, sa ma epilez, sa imi fac o masca, sa visez, sa stau pe net, sa citesc...
Imi doresc sa va dea Dumnezeu putere, si ajutor, din orice parte ar veni...
Cristina si Mihnea Stefan
simi spune:
Fetelor, nu vreau sa fiu in nici un caz rea, dar parintii nostri nu sunt cu nimic datori sa ne creasca noua copiii. Bineinteles ca ne doare nepasarea, asta-i altceva, dar nu e vorba despre o DATORIE.
Come on, ne-au facut si ne-au crescut, dar asta-i o idee pur romaneasca conform careia bunica TREBUIE sa aiba grija de nepot!!! 
Nu cred asa ceva. Au viata lor, au dreptul sa-si faca suvite blonde daca au chef, au dreptul sa plece in vacante daca au chef si, daca le face placere sa ne ajute, sunt bineveniti. Dar, nu-i obliga nimeni!
Ei si-au facut deja datoria de parinti, e greu sa fi parinte, nu sustine nimeni contrariul, dar avem copii sa ni-i crestem singuri, nu i-am facut pentru "bucuria" bunicilor. Cel putin, nu eu.Sunt ai mei, mi-i cresc singura, cum vreau eu, cum ma taie capul, nu cer ajutor la nimeni, sau daca cer, platesc (bona, baby-sitter, etc).
Va pup si nu ma judecati prea tare, eu asa gandesc!
gabibarta spune:
mama mea ne ajuta foarte mult, sta cu copiii chiar si peste noapte, insa in general nu fac minuni gen ea se chinuie cu copii si eu imi fac de cap. (exceptii mai sunt ex. intalnirea de 20 de ani de la liceu) De obicei oriunde ma duc, trag copiii dupa mine, chiar si la cumparaturi mai mari.
Socrii dragii de ei stau si ei aproape, dar nu ne-au intrebat niciodata daca avem nevoie de ajutor. Stiu, nu sunt obligati. Insa sunt si tupeisti sa ne ceara ajutor oricand, sa ne strice toate sarbatorile, etc.
Gabi+Robert 20.05.1997
Lili 17.05.2002
pozici poze noi Lili
Alyssa spune:
Mama are un spirit aventurier, nu este mamoasa si nici material de bunica nu este... A venit aici de doua ori cite zece luni fiecare pe post de bona si am platit-o pentru asta, ca sa o ajut...
Socrii pe care i-am sponsoriat aici nici macar un telefon nu dau din cind in cind sa ma intrebe de fete... Uite, este Craciunul si nici macar o ciocolata nu le-au luat... Imi vine sa mor de ciuda, dar asta este, nu ai ce sa ii cer omului ce nu poate sa iti dea... Nu pot intelege cum pot fi asa...
Imi aduc aminte inainte de a veni ei aici cum ma chinuiam sa le trimit pachete de sarbatori si bani... Chiar intr-un an o duceau tare prost cu banii si mie imi dadusera o prima frumusica de la munca... Asa ca, fara stirea sotului le-am trimis de Craciun cinci sute de dolari... Ei, bine, in ziua cind le-au sosit banii ei terminasera lemnele si nu mai aveau decit jumatate de pui pina la salariul urmator... De frig se bagasera toti in pat si se gindeau ce vor face, cum se vor descurca... Si atunci le-a batut postarita in geam si le-a dus banii, ii trimisesem printr-o firma de turism de aici care au un birou in Bucuresti si de acolo trimit banii prin posta, lei romanesti... Le-a cazut ca o placinta din cer si nu va spun cum eram atunci cea mai buna de pe pamint... Ce s-a intimplat acum???... Cum de au un suflet atit de mic incit sa nu se gindeasca la copiii baiatului lor care a murit??? Am plins de draci, de frustrare... Nu inteleg...
Va urez sarbatori fericite tuturor!
Alice
marcellinna spune:
quote:
Originally posted by simi
Fetelor, nu vreau sa fiu in nici un caz rea, dar parintii nostri nu sunt cu nimic datori sa ne creasca noua copiii. Bineinteles ca ne doare nepasarea, asta-i altceva, dar nu e vorba despre o DATORIE.
Come on, ne-au facut si ne-au crescut, dar asta-i o idee pur romaneasca conform careia bunica TREBUIE sa aiba grija de nepot!!!
Ei si-au facut deja datoria de parinti, e greu sa fi parinte, nu sustine nimeni contrariul, dar avem copii sa ni-i crestem singuri, nu i-am facut pentru "bucuria" bunicilor. Cel putin, nu eu.Sunt ai mei, mi-i cresc singura, cum vreau eu, cum ma taie capul, nu cer ajutor la nimeni, sau daca cer, platesc (bona, baby-sitter, etc).
Va pup si nu ma judecati prea tare, eu asa gandesc!
Si asta-i drept.
Nici nu mi-a trecut sincer prin cap "bucuria" ce le-o fac lor planuind sa am un copil.
Am asteptat doar (in van ) ca atunci cand eram epuizata sa-mi dea o mana de ajutor, asa cum si eu am facut-o in repetate randuri.
De exemplu sa vina la mine la spital atunci cand eram internata cu copilul .
Eu sunt si mama si copil si stiu ca eu desi nu as fi niciodata clasica bunica ce-si creste nepotii incepand de la fasa pana la mersul la scoala,n-as face asa ceva fiicei mele sa o las balta atunci cand chiar are nevoie.
RaluD spune:
Ba da. Parintii sunt datori sa ne ajute si nu e ok daca nu o fac. Asa cum au fost si parintii lor datori sa ii ajute pe ei si suntem si noi datori sa ne ajutam copiii.
Sa zicem ca pe ei nu i-au ajutat parintii lor. Si unde e vina ta? De ce ar trebui sa-ti "iei portia de chin" ca mama singura pentru ca si altii au suferit inaintea ta?
Asta nu inseamna sa renunti la tine, dar nu-ti poti lasa copiii la greu.
Cum poti, mama fiind, sa-ti lasi fata in spital sa se chinuie singura cu bb? Ce, bb e o pedeapsa?? "Asa-ti trebuie daca l-ai facut?" 
Uitati-va la leoaice, cum isi cresc puii impreuna. Au timp sa si doarma, sa si vaneze, sa se joace cu puisorii, sa-si curete blana, etc. Nu vi se pare un lucru natural? Sunt animalele alea mai destepte decat noi?
De fapt, nu inteleg cum vine chestia asta cu "X si Y si-au facut datoria de parinti, gata". Aia nu e o datorie, e viata lor. La fel si nepotii. Pana si jobul face parte din viata ta, daca ai noroc nu e doar o datorie. Dara-mi-te cei apropiati...
Daca ai facut copii, nu ti-ai pus latul de gat. Ai si tu nevoie de relaxare, dupa cum au nevoie si ei, asa ca v-o acordati reciproc si alternativ.
Ma iertati si nu va suparati, va rog, dar romanii mai au si conceptii bune.
Faptul ca ajutorul bunicilor nu se "practica" in Vest si se practica aici nu inseamna automat ca ei au dreptate si noi nu.
Se practica, in schimb, sistemul cu bonele interne, care mi se pare mai nasol pentru copil decat sa stea cu bunicii.
A propos, din cate stiu eu, in Italia inca exista familii care au grija de copii "la gramada", deci nici in Vest obiceiul asta n-a murit de tot...
Raluca, Emi cea scumpica si bebelusa Ina
KUKI spune:
Off, ra_mata, imi dau seama cat de greu si de frustrant trebuie sa fie pentru tine. Si Matei e inca mic si dependent de tine, stiu cum e sa nu-l poti lasa nici o clipa singur si sa nu poti sa ai si tu o ora doar pentru tine. S-au adunat prea multe si greu le mai duci pe toate singura. Ce sa zic, tuturor, noua, mamicilor singure, ne e greu intr-un fel sau altul. Vesnica mea intrebare e pana unde trebuie sa mearga sacrificiul pentru copil ? Si uite ca acum sunt si copil si parinte si tot nu reusesc sa aflu raspunsul la intrebarea asta.Am 37 de ani si ai mei inca ma mai ajuta, cum pot si cu ce pot fara sa le-o cer si uneori chiar fara sa fie nevoie. Ii ajut si eu la randul meu, la fel. Dar uneori, desi baiatul meu e mare, obosesc, pur si simplu obosesc sa fie el mereu in prim plan, e o bucurie si o mandrie, e un copil deosebit, dar simt ca toata viata si toata energia mea se concentreaza in jurul lui si ca pentru mine nu mai ramane nimic. Am si eu momente in care sunt stoarsa de vlaga si mi-as dori sa evadez undeva, nu stiu unde...sa evadez un pic din viata asta a mea monotona de mama singura. Si daca se intampla sa evadez, caci se mai intampla, imi e gandul tot timpul la el, am un sentiment de vinovatie ca l-am lasat acasa sau la mama. Orice as face el e mereu prezent in gandurile mele, ii duc dorul si ii port de grija tot timpul, chiar daca stiu sigur ca e pe maini bune si nici mic nu mai este. E copilul meu, e responsabilitatea mea si asa simt eu, ca nu mi-o poate lua nimeni de pe umeri. Unde se termina datoria de mama si unde incepe datoria fata de mine insami, ca femeie ? Asta nu reusesc sa aflu. Si eu sunt printre fericitele pe care parintii le ajuta !
http://community.webshots.com/user/miuiuliana
Alyssa spune:
quote:
Originally posted by KUKI
Unde se termina datoria de mama si unde incepe datoria fata de mine insami, ca femeie ?
Uite ca si la mine asta este dilema... Am impresia ca sint numai mama ca sa compensez lipsa tatalui in viata fetelor mele, deci incerc sa fiu ceva ce nu este firesc, toata mama si nimic altceva...
Uneori simt ca femeia din mine a amortit de tot, s-a atrofiat undeva de frica de a fi femeie, de vinovatia pe care o simtea daca smulgea vreo ora-doua pentru o cafea cu prietenele...
Mi se pare ca viata mea este un mars fortat de dimineata pina seara, ceva ce trebuie sa fac pentru a asigura fetelor o casa linistita... Dar este normala viata asta a noastra??? Este normala atmosfera asta in familiile noastre?... Daca este sa alegi intr-o relatie toxica, cu certuri si stress, amante si tot tacimul de negativitate, ei atunci mai bine este asa singura...
Eu nu am parintii aici, o am pe matuse-mea care este si bona fetelor. De mai bine de doi ani ea are grija de fete. M-am mutat foarte aproape de ea ca sa ne fie convenabil la amindoua...Ca sa ii fie si ei bine, si mie, o platesc pe luna o mie de dolari... Pentru un singur salariu este o buna bucata din el... Asa ca nu imi mai pot permite si alte baby-sittere de ocazie daca vreau sa ies undeva singura...
Ies de la munca la ora patru jumate. Imi ia aproape o ora sa vin acasa. Daca ma opresc pe la magazin sa iau cite ceva, se uita strimb la mine si eu ma simt vinovata... Ma asteapta gata de plecare pe canapea si sta ca pe ace daca intirzii un pic... Ies de la munca, fuga acasa, nu am timp sa ma uit nici in stinga, nici in dreapta... Merg acasa la cealalta munca a mea full-time... In week-end fac curat, aprovizionarea, spal, calc, fac mincare... Asi gasi o seara sa ies afara, dar ce fac cu fetele? Mi-a spus de atitea ori ca nu poate sa le tina, ca ce o sa zica barbata-su daca ii spune ca sta cu fetele mele cit ma duc eu la restaurant cu vreunu... Iar ma simt vinovata... Offf...
Am 35 de ani si traiesc ca o calugarita, nici in liceu nu am fost asa cuminte...
Ma gindesc ca o sa treaca anii si apoi o sa inceapa fetele sa imi spuna ca sint prea batrina sa ies afara... si uite asa...
Unde este femeia din mine??? Cred ca o string de git responsabilitatile, frica de inca o relatie, vinovatia de mama si neintelegerea celor din jur!!!
Na, ca m-am descarcat!!!
Alice
valcampan spune:
Desi am ramas o mamica singura o am alaturi pe mama care m-a ajutat si ma ajuta enorm. Daca eu tb sa plec undeva sau daca vreau sa dorm ziua ,mama mea are grija de baietelul meu. E tot timpul grijulie ca o closca pe linga puii ei. Ii pregateste laptele lui bebe ii spala rufele, il schimba, ma ajuta cind ii fac baita, il adoarme leganat pe picioare ce sa mai bebele meu practic are 2 mame. O mai am pe mama pt ca tatal meu a decedat in urma cu un an si jumatate din cauza unui accident de munca .Dar imi place sa cred ca si tatal meu ne priveste de sus se bucura de ceea ce vede si ne sprijina in tot ce facem.
Ce mi-e greu sa inteleg este atitudinea bunicilor din partea lui. Adica parintii respectivului tata al copilului care sunt bunici pt prima data. Baietelul meu este primul lor nepot si ei n-au dat nici un telefon sa ne intrebe macar ce facem. Dupa ce am nascut a sunat dupa 3 zile si atit.La botez nu au venit iar de cind tatal copilului s-a intors la ei mama lui mi-a spsu sa-i las in pace. Eu chiar nu i-am mai deranjat dar daca as fi fost eu in locul lor n-as fi putut sta deoparte de nepotelul meu. Nici nu stiu cum sa ma port in situatia in care intr-o buna zi voi primi de la ei un telefon. dar nu cred ca o sa se intimple.
Poze cu noi la http://photos.yahoo.com/valy_david2005
Yagmur spune:
Citind cele scrise de voi, am vizualizat si multe din dilemele mele.
Eu imi cresc singura copilul, departe de parintii mei. Dar stiu ca daca m-as intoarce in Bucuresti m-ar ajuta enorm, nu financiar, dar s-ar bucura sa petreaca timp cu el. Muncesc 9 ore/zi, plus o ora dus-intors, inclusiv sambata, pentru a putea avea banii necesari pentru el. Dar am asa un noroc cu o bona care ii este ca si bunica de la Cluj, plus de oameni minunati la job, care ma ajuta cand pot: vin in vizita, ma duc la cumparaturi, ma scot in oras....
Da, si eu inca incerc sa gasesc femeia din mine. Nu mai ies des in oras, dar o fac cand simt nevoia... ramane Luca cu bona sau cu prietenele mele, sau vine si el cu noi. Nu e usor, dar ii multumesc lui DD pentru ca am un copil sanatos si vesel... si obisnuit cu lume multa si diversa (colegii mei sint de diverse nationalitati asa ca s-a obisnuit si cu blonzi, chinezi, indieni etc).
Acum abia astept sa ma duc acasa de Sarbatori. Va sta cu ai mei iar eu o sa gasesc timp si de un film, teatru, prieteni, concerte...
Multa bafta tutuor mamicilor singure
Yagmur - mami de Luca (19 decembrie 2006)
www.geocities.com/mami_nov_dec_06/" target="_blank">fulgi de nea
slide Luca
varsta Luca