Ortodoxie din Postul Mare in Postul Mare(12)

Raspunsuri - Pagina 13

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns carolinah spune:

Buna,

as vrea sa ma alatur si eu voua. E primul post "lung" pe care il tin. Postul Pastelui l-am tinut doar miercurea si vinerea si in rest fara carne. E drept ca am avut dezlegare de la duhovnic, ca eram insarcinata in luna a 9-a. Apoi am tinut toate posturile pana acum, desi alaptez. Postul fizic merge ireprosabil, cel sufletesc e mai greu. Ma straduiesc din rasputeri sa fiu ma buna, mai rabdatoare. De cand a inceput postul, visez numai tampenii, sunt irascibila, nervoasa... probabil ca "cineva" se simte deranjat si ma ispiteste astfel, daca altfel nu poate.

De altfel, e prima mea incercare de apropiere de biserica, pana acum considerandu-ma credincioasa, fara a avea habar ce vrea sa zica asta. Inainte nu ma preocupa credinta, aveam o idee destul de generala despre pacate etc. Sotul meu a fost intotdeauna credincios, dar nu neaparat ortodox pana anul trecut in vara cand niste lecturi i-au deschis capul si sufletul si apoi m-a ajutat si el pe mine.

M-am spovedit prima oara in viata mea in Postul Pastelui anul acesta si mi-a fost o rusine de ce i-am spus preotului... Apoi m-am spovedit si impartasit in fiecare post. Ne pregatim de spovedanie saptamana viitoare sau cealalta, sa vedem cand.

Nu cred ca am fost prea coerenta, dar sper sa ma primiti intre voi. De altfel, sunt sigura ca ma veti primi, ca niste bune crestine ce va aflati.

Dumnezeu sa ne ajute!

lina, cu Alina (12.11.02) si Ana (9.05.05)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns irina.c. spune:

Draga Carolina,bine ai venit printre noi!
Si eu m-am apropiat mai tarziu de Biserica,cred ca e cazul multora,avand in vedere ca am trait intr-un stat ateist atatia ani.Sa ne ajute Domnul pe toate sa ne mantuim!Zi-ne si noua ,te rog,ce lecturi l-au ajutat pe sotzul tau,poate se mai foloseste cineva de ele.Nicol,si eu am fost cam speriata,ca era 12 noaptea cand m-am uitat,dar mi-a placut ,mai ales finalul.Fetelor,daca vrea Domnul o sa ajung si eu maine seara la spovedit,ca inca n-am reusit pana acum.Irina si bb Ilinca(26apr04)
Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul
ILINCA

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns adita spune:

Carolina, bine ai venit.
Sabina, ce mai face Sofia?

mamica de trei copilasi : Nectarie Ioan (5 ian. 2005), Elena (21 mai 2003)si Antim (27 sept. 2001)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns gandacelu spune:

adita, sabina cu sofia sunt la busteni o saptamana

am intrat sa va arat poze de la ziua lui ioachim, poate unora le era dor de... nasa
http://photobucket.com/albums/v359/a_lustanciu/ziua%20lui%20ioachim/?sc=1


mami de ileana si ioachim

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns joanna spune:

Carolina..bine-ai venit!Sa mai vii si sa mai scrii
Anca..frumosi mai sunteti.Sa va dea Domnul sanatate si intru multi ani sa va traiasca Ioachimu!
Post usor!


Joanna

Credinta e un risc al ratiunii; dar nicidecum o anulare, ci, dimpotriva o iluminare a ei.

Parintele Arsenie Boca

''In our days it is impossible to be a half-hearted Christian: either you are fully there, or not at all''
hieromonk Seraphim Rose

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns irina.c. spune:

Gandacelule,sa-ti traiasca Ioachimul si Dumnezeu sa-l binecuvinteze in toate!Uite asa cresc cupchiii astia,si noi imbatranim!Asta-i viata!Cu dumnezeu inainte!
Gandacel,poate-mi zici cand mai mergi la Radu Voda,poate ne intalnim sa-ti aduc cartea!
Ce mai cititi,dragelor?Eu citesc "Lectii duhovnicesti" de S.Bolsakov,aparuta la Sophia.Sunt la inceput,dar imi place foarte mult.Autorul e rus,si a avut o mama si o bunica foarte evlavioase.Chiar in primele capitole reda niste convorbiri cu ele,una avuta cu mama sa la doua luni inainte de moartea ei,la 40 de ani.Dragelor,ce credinta aveau aceste femei!Neaparat sa cititi cartea.Poate reusesc sa va postez niste fragmente azi.
Va pupic pe toate cu drag!
Irina si bb Ilinca(26apr04)
Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul
ILINCA

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns star33 spune:

Buna fetelor !

Carolina, bine ai venit! Sunt sigura ca o sa-ti placa aici printre noi, o sa vezi cate suflete calde gasesti . Si eu ma consideram credincioasa pana la un moment cand niste lecturi mi-au deschis ochii si mi-am dat seama ca nu tineam posturile, ca nu ma spovedeam decat de Pasti, ca nu ma rugam zilnic. Si asa am inceput sa ma schimb in bine...si de atunci fac eforturi sa ma schimb tot mai mult...

Am si eu o intrebare: ce imi recomandati sa fac de ziua mea, ca o sa am musafiri si trebuie sa gatesc de dulce ? Si trebuie sa si mananc...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns irina.c. spune:

Fiindca in curand vine Sf. Nicolae,poate vreti sa le luati celor mici "Povestea Sf.Nicolae".Noi am cumparat-o pentru finul nostru.www.tajmahal.ro/images/productimage/415.jpg " target="_blank"> http://www.tajmahal.ro/images/productimage/415.jpg Amanunte www.tajmahal.ro/product.php/Povestea_Sfantului_Nicolae/415/" target="_blank">aiciIrina si bb Ilinca(26apr04)
Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul
ILINCA

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns irina.c. spune:

quote:
Originally posted by star33

Buna fetelor !Carolina, bine ai venit! Sunt sigura ca o sa-ti placa aici printre noi, o sa vezi cate suflete calde gasesti . Si eu ma consideram credincioasa pana la un moment cand niste lecturi mi-au deschis ochii si mi-am dat seama ca nu tineam posturile, ca nu ma spovedeam decat de Pasti, ca nu ma rugam zilnic. Si asa am inceput sa ma schimb in bine...si de atunci fac eforturi sa ma schimb tot mai mult...Am si eu o intrebare: ce imi recomandati sa fac de ziua mea, ca o sa am musafiri si trebuie sa gatesc de dulce ? Si trebuie sa si mananc...

Nicol,eu as gati si de dulce,si de post,sa isi aleaga fiecare ce sa serveasca.Nu cred ca o sa se supere cineva pe tine.Irina si bb Ilinca(26apr04)
Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul
ILINCA

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Irina_Claudia spune:

Doamne ajuta,

Star33 cel mai bine te poate dezlega duhovnicul eventual.
Eu personal chiar pentru asemenea motive ma simt foarte trista cand "stric" postul....

Irina.c. multumesc , o sa comand cartea , chiar ma gandeam ce sa-i iau de Sf. Nicolae ...

Fetelor am reusit cu voia lui Dumnezeu sa ma spovedesc si sa ma impartasesc. La finalul spovedaniei eu il intreb pe parintele daca pot sa ma impartasesc, iar el imi zice: "nu ne impartasim pt ca putem, ci pt ca avem nevoie". Asa e dragele mele, avem mare nevoie de Sf. Impartasanie!!

Va pup pe toate

POZE

Irina + ingerasul Ioana
(4 ani)




Mergi la inceput