Iubirea mea

Asa ii spun eu..." iubirea mea "...de cand se scoala pana se culca...e iubirea mea cea mai mare..ingerul meu cu parul blond cu carlionti de papusa, cu ochii verzi si frumoasa cum numai in carti citesti de zanele bune.

Am sa va povestesc in cateva cuvinte cum a fost, acum 2 ani , cand in viata mea a aparut un inger..i-am pus numele de Melissa pentru ca mi-a placut dintotdeauna si are o rezonanta puternica. A trecut mult timp de atunci dar sunt amintiri inca proaspete in mintea si inima mea, de fapt, nu am sa le uit niciodata!!

L-am intalnit pe sotul meu pe 9 decembrie 2001, pe un chat. Era 12 noaptea si ma pregateam sa ma culc, dar chiar cand sa inchid calculatorul, mi-a spus " hello ", si cred ca numai soarta a facut ca sa ii raspund. A venit in februarie ( el e spaniol locuia in Barcelona ) si m-a cerut de sotie, am spus da imediat. Ne-am casatori civil in Aprilie pe 13 ( o zi cu mult noroc pentru mine dintotdeauna ). Nu imi venea sa cred, eram atat de fericita!! Aveam familia langa mine, si il aveam pe el. Nu mai conta nimic. Dupa ncununia civila, a plecat in Spania, eu am ramas acasa sa pregatesc marea nunta care a avut loc in iulie pe 6. Cea mai frumoasa zi din viata mea!! Imediat dupa nunta am plecat in saptamana de miere in Italia si Franta. A fost o vara superba, dar a trecut foarte repede si lucrurile deja incepusera sa se aseze. Au venit sarbatorile de iarna si parintii mei au hotarat sa vina la noi de Craciun. Cu febra pregatirilor nici nu am realizat ca imi intarziase cu vreo saptamana. Dar nici nu mi-as fi facut griji pentru ca tocmai ma lasasem de pastile anticonceptionale ca sa mai fac o pauza ( asa stiam ca e bine, la fiecare jumatate de an ), si era normal sa imi intazrie. Au trecut si sarbatorile, eu ma simteam bine, putin obosita doar, dar puneam pe seama agitatiei din casa. La vreo saptamana dupa revelion ( ai mei inca mai erau ) ma gandesc sa fac un test ( ca eram chiar curioasa ), ma duc la baie, ( numai eu si sotul meu stiam de asta, ai mei nu ) si fac testul, imi iese negativ!. Eram sigura ! Sotul insa, l-am vazut putin dezamagit. Ne doream copii dar nu atunci, ( asa cel putin zicea el ), insa dupa fata lui cand i-am zis ca e negativ, mi-am zis ca si-ar fi dorit. Pleaca ai mei, si la vreo 2 zile, mie tot nu imi venise ( erau 3 saptamani deja ), la 3 dimineata, il trimit pe sot sa imi ia un test de sarcina tot din curiozitate. Ma duc la baie, il fac.....si ce credeti!!!! Pozitiv!!!!, se vedeau atat de clar liniutele. Ma duc in sufragerie si tremurand ii spun. Sunt Insarcinata!! Si incep sa plang isteric, nu stiu, de frica, de bucurie, de emotie..nu am idee, cert e ca ne-am imbracat in 10 secunde si ne-am dus la spital unde s-a confirmat sarcina de 6 saptamani.
Eram intr-o situatie destul de grea financiar, numai sotul lucra, eu imi cautam ca abia invatasem limba, era ultimul lucru de care aveam nevoie. Insa, nici o secunda nu m-am gandit la avort. Nu as fi putut. Mi-am zis ca sunt casatorita, sunt fericita, avem o casa ( nu a noastra dar are acoperis ), banii ii facem noi, ce motiv as avea sa nu las copilul?? Ce sa va zic, toata lumea a fost socata la aflarea vestii, insa deja prin luna a patra nu mai avea nimeni rabdare pana sa nasc!! Sarcina a fost super usoara, putine greturi la inceput nimic deosebit, m-am luptat insa cu hemoroizi dar mi-a dat doctorul o crema super buna si am scapat. Aveam o burtica asa de frumoasa!! Am plans mult in sarcina, eram foarte emotiva, nici parintii nu imi erau alaturi, dar eram totusi asa de fericita. Nu m-am ingrasat foarte mult. Pe 1 aprilie ne-am duc la ecograf sa ne spuna sexul copilului. Sotul si-ar fi dorit baiat, eu fetita. Si binenteles ca a fost fetita!!! Am plans amandoi de emotie cand ne-a spus, ne faceam planuri de cum va arata, ce numa sa ii punem...niste momente pe care nu le voi uita niciodata.
Au trecut lunile, iar eu ma gandeam cu groaza la momentul nasterii. Din totdeauna am zis ca nu vreau sa nasc natural. Nu suport durerea deloc. Si daca cezariana nu e periculoasa pentru bebe iar eu nu simt durere, atunci asta era cea mai buna varianta pentru mine. Eram in Spania dupa cum v-am zis, insa sotul primeste o oferta de super job in Anglia, eu fiind in luna a 7a. Hotaram in mai putin de o saptamana sa ne mutam in Londra. Va dati seama prin ce momente intense am trecut, acum spun in cateva cuvinte, dar nu e usor sa iei o astfel de ceizie pentru toata viata in cateva zile. Si pentru ca toate erau cu fundul in sus, nu aveam casa in Anglia ( deocamdata ), nu aveam un medic, m-am hotarat sa ma duc sa nasc in Romania. Nu imi era frica de conditiile de acolo( desi stiam multe povesti ) si asta pentru ca ai mei sunt medici in Bacau. Stiam ca o sa aiba grija de mine.
Insarcinata in luna a 8a ( binenteles ca am mintit la aeroport ca altfel nu ma lasau in avion ), m-am dus acasa. Sotul a ramas in Spania sa aranjeze totul, sa faca mutarile, in fine multa treaba. Acasa m-am relaxat mult, mama mi-a facut toate poftele, aveam picioarele foarte umflate de la caldura si ma deplasam greu dar purtam burtica cu atata mandrie ca nu ma interesa.
Vestea cea proasta a venit cu o saptamana inainte de a naste. Sotul nu avea cum sa vina in Romania!! Nu cand nasteam...dar venea la 4 zile dupa aia. E lunga povestea, dar am suferit enorm. Pana la urma am zis ca sia asa as fi stat in spital si stiti cu e la noi ca nu il lasa sa stea cu tine deloc, asa ca pana la urma am zis ca sa vina cand ies eu din spital. A fost greu, dar am trecut si peste asta.
M-am programat la spital pe 27 august, intr-o zi sfanta de miercuri. Dimineata m-am sculat pe la 6, mi-am facut toaleta, si imbarcata cu bagaje, cu ai mei langa mine si cu telefonul in brate ca sa vorbesc cu sotul, am plecat inspre spital. Acolo, m-au luat imediat in primire, m-am schimbat in camasa de noapte si m-au trimis intr-o camera langa sala de operatii sa astept sa vina medicul. Acolo, eram cu ai mei , si au venit vreo 10 asistente si medici care se cunosteau cu parintii sa ma vada, sa imi ureze bafta. Mama tremura toata, tata se plimba in sus si in jos iar eu eram asa de fericita si linistita. Toti se mirau ca cum sunt asa de reaxata. Abia asteptam sa o vad pe printesa!!! Nu mai aveam rabdare!! In sfarsit, a venit si medicul ( un om absolut deosebit ) , si mi-a zis: " Esti pregatita ??" Am dat numai din cap ca da, ca deja imi batea inima cam tare de emotie. I-am pupat pe ai mei si fara sa ma uit inapoi am intrat in sala de operatii. Acolo, era foarte frig, toti stateau aliniati imbracati ca extraterestrii, si ma asteptau. Mi-a zis o asistenta sa imi dau camasa jos si am ramas goala in fata lor. Imi era o rusine!!! M-am intins pe masa, si in mai putin de 10 secunde deja eram injectata. Imi amintesc doar ca ca asistenta de la apul meu mi-a zis: " Imagineaza-ti acum ca te plimbi cu puiul tau pe strazile Barcelonei..." si am adormit. Mi-au povestit dupa aia ca tata a intrat imdeiat dupa ce am adormit si a facut poze, a fost o super veselie in sala aia de operatii. Mama nu, nu a suportat sa ma vada cu sange pe mine. M-am trezit la reanimare pe la 1 ( m-am operat la 9 dimineata ), am deschis ochii si am inceput sa plang isteric....nus tiu de ce...prima intrebare a fost " Ce am? "...si am auzit-o pe mama : " Nu mai plange puiule..esti mamica..ai o printesa!! "...am intrebat daca e bine si am adormit la loc. M-am trezit de-a binelea pe la 4pm, cu toata familia in jurul patului meu, cu flori si cu zambete, insa eram trista, sotul meu nu era acolo, sa ma tina de mana. L-am sunat imediat insa nu ne-am inteles caci plangeam amandoi prea tare. Alta dezamagire...nu aveam sa imi vad fata pana a doua zi ca nu o aduc la reanimare..ca asa si pe dincolo..simteam ca ceva nu era in regula...cum sa nu imi aduca fata?? asteptasem 9 luni dar simteam ca nu team sa astept inca o zi...bineteles ca mama s-a scapat..iubirea mea era in incubator..avusese putine probleme respiratorii si o tineau sub observatie 48 de ore. Am crezut ca inebunesc dar nu aveam ce face, eram prizoniera pe acel pat scarbos caci nu ma puteam misca de durere. Noaptea aceea nu am inchis un ochi, mai eram cu 6 in camera care mormaiau de durere si eu am stat de vorba toata noaptea cu o babuta de vreo 90 de ani dar atat de prezenta, si am povestit de toate...Asa m-am bucurat cand s-a luminat afara...Au venit si m-au luat intr-un scaun cu rotile si m-au dus sus la rezerva mea ( ai mei imi inchiriasera o garsoniera in spital care se vroia a fi de lux, dar normal ca vedeam vesnicii gandaci, scurgerea la dus era blocata, insa cel putin era curat si aveam WC meu in rezerva. Mama m-a spalat caci era plina de sange caci la reanimare nu iti schimba nimeni tampoanele sau cearsaful de sub tine, eram atat de ametita...Au venit niste asistente pe care le cunosteam si una dintre ele m-a intrebat: " Vrei sa iti vezi comoara?? " M-a luat un tremurat, nu imi venea sa cred ca am sa o tin in brate..Minunea mea!! Mi-au adus-o infasurata bine ca o papiota de ata, nu ii vedeam decat fata...era copia fidela a sotului meu!!..mi s-a parut extraordinara asemanarea!! As fi vrut atat de mult ca el sa fie atunci cu mine!! Ce mandru ar fi fost!! Am mangaiat-o pe fata strangand-o la piept si a deschis ochii si mi-a dat un zambet. De atunci, a ramas cu acel zambet mereu pe fata ei, e uncopil atat de vesel si pozitiv!! Imi aduce atata bucurie in viata mea!!
Am stat in spital 4 zile lungi, dupa care a venit clipa sa plec si sa ma vad cu sotul meu. Am ajuns acasa cu comoara mea, era atat de cuminte, dormea mereu, nu plangea, manca excelent, de altfel si azi la fel.
Sotul meu a venit a doua zi dupa ce am ajuns acasa si l-am vazut cum tremura cand a deschis usa la camera Melissei ca sa o vada pentru prima data. Ea dormea si taticul ei a mangaiat-o si a varsat o lacrima...am simtit atunci ca suntem o familie implinita..nu lipsea nimic intre noi...

Saptamanile au trecut, m-am reunit cu sotul meu in Anglia si cu fetita noastra. Nu am avut nici o problema cu ea, a fost racita de 2 ori in 2 ani si 2 luni, nu a avut colici, si nu a plans niciodata fara sa aiba un motiv..in schimb ne incalzeste inimile cu zambetul ei larg...ii multumesc lui Dumnezeu pentru ce minune a facut cu mine...

E iubirea vietii mele..si nimeni niciodata nu o va intrece...

mamini spune:

sa iti traiasca si sa te bucuri mereu de ea!
M

alice2004 spune:

Laura, m-a emotionat tare povestea ta si m-a facut sa pling !
Sa iti traiasca fetita si sa te bucuri mult si frumos de ea, iubirea vietii tale !!

Alice si Andrei Florin (12.08.2004)
Gizmo pina la un an
Gizmo dupa aniversarea de un an

cornelia_laura spune:

laura, ai scris foarte frumos si m-a impresionat povestea "iubirii tale" ca de altfel povestea nasterii oricarui copil pe lumea asta. Sa va traiasca si sa va bucure mereu, sa fiti sanatosi sa o vedeti MARE!

_
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=52890" target="_blank">SA O AJUTAM PE SABINA

POZE EDUARD & MAMI & TATI
www.babiesonline.com/babies/e/eduard" target="_blank">Pagina de web a lui Eduard
cornelia_laura mamica lui bb Eduard (21 06 2004)

zozela spune:

Ce frumoooooss!!!!! Sa va dea D-zeu sanatate si sa va aduca numai bucurii!!!

http://community.webshots.com/user/zozela

lorelei_19 spune:

Frumoasa poveste. Sa va traiasca micutza Melissa si sa fie norocoasa si sanatoasa. M-a emotionat povestea voastra...

"Unde exista dragoste, exista si Dumnezeu" - Tolstoi

ancutzathree spune:

sa-ti traiasca "iubirea" si sa fitzi fericitzi alaturi de ea


ancutzathree&alex***raza de lumina si fericire din viatza mea***(17iulie 2005)


www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=60236" target="_blank">POVESTEA NASTERII
www.snugglepie.com/cb/52888" target="_blank">Varsta lui Alex
poze cu noi