Simt nevoia sa ma pedepsesc...
Raspunsuri - Pagina 5
heny spune:
Deja se simte optimismul in ultimul tau mesaj. E un inceput foarte bun. Dar faptul ca ti-ai deschis sufletul aici e si mai bine.
"Ati vrut sa stiti povestea...Ma rog doar sa am puterea de a o ascunde in continuare! Nu e vina nimanui..fiecare isi duce crucea..."
Trebuie sa ai puterea de a spune intr-adevar ce doresti. Daca te ascunzi mereu incercand sa te complaci in situatia in care esti vei ajunge din nou la limita. Esti iubita, o simti si tu, dar nu-ti este de-ajuns. Ai vrea sa ti se spuna in fata. Mai exact astepti un te iubesc de la cei care te-au adus pe lume si te-au crescut. Ce ar fi sa mergi intr-o zi acasa si sa le spui tu parintilor ca-i iubesti, doar sa le spui fara sa te gandesti cum ar reactiona. Vezi ce se intampla.
In privinta copilului pe care vi-l doriti, sau mai exact, ti-l doresti, va veni cu siguranta cand sufletul tau isi va gasi armonia si linistea.
Acestea sunt gandurile mele, un om obisnuit cu calitati si defecte, si totodata un om unic pentru ca sunt EU!
Principesa spune:
Adela, multumesc pentru gandurile frumoase.
"Ceea ce ma ingrijoreaza e faptul ca aceste caderi devin din ce in ce mai dese, apar brusc si parca sunt tot mai adanci...Ce ma fac atunci cand nu voi mai gasi pe nimeni sa ma "trimita" inapoi, sus? Sau daca nu voi reusi sa ma ridic la timp?...nu stiu...". Aceste cuvinte ale sunt foarte semnificative. In primul rand ele demonstreaza ca forumul a avut efect, tu te-ai simtit sustinuta. Apoi, intrebarea ta este cea care trebuia pusa. Pentru ca intr-adevar acesta este demersul firesc. O persoana, pentru a putea sa fie ea siesi suport, trebuie ca mediul sa fie primul suport, iar apoi, prin introiectia relatiilor pozitive, suportive, se va dezvolta un autosuport. In paralel cu inductia si dezvoltarea sentimentului de valoare personala.
Deci chiar esti pe drumul cel bun. Continua!
Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura
flavia maria spune:
Adela... am asteptat cu sufletul la gura un raspuns de la tine.. si iata ca el a venit... mai mult decat atat el este cel asteptat... simt o bucurie in sufletul meu pe care nu pot sa o definesc.......
mama lui bebita(29.05.2004)
devylla spune:
Se pare ca subiectul asta mi-a intors si mie sufletul pe dos de cateva zile....am devenit o plangacioasa
...na aici sunt sechelele mele.
Adela
ma bucur foarte mult pt tine si ca in sfarsit ai reusit sa privesti altfel.
Stiu ti-e frica....sa faci schimbarea dar vei reusi
Multa bafta!
poze noi 
bubulinele 
'Populatia planetei creste continuu, in timp ce inteligenta ei ramine constanta.'
Sabina
Dorsilia spune:
Principesa- DA, este ceva ce as vrea sa schimb la mine, raportat la parintii mei....as vrea sa pot fi mai afectuoasa, mai volubila, mai zambitoare, mai naturala cu ei, DAR in prezenta lor ma blochez pur si simplu, NU STIU cum sa ma comport. Am invatat de mica sa fiu serioasa si sa vorbesc numai ce trebuie, cand trebuie, nu sa ma hlizesc si sa vorbesc fara noima si mai ales sa am grija ce si cum spun, ca sa nu-i jignesc pt ca se jignesc f usor. In rest, cu ceilalti din familie "pot fi eu", pot sa-mi exprim afectiunea, grija in mod direct, simplu, natural, fara cenzura, si ma simt relaxata atunci. Cu ei nu pot, si nu stiu cum pot schimba asta. As parea de-a dreptul ridicola si nu m-ar credea "cu toate alea acasa" daca m-as apuca sa ma comport brusc cu ei asa cum o fac cu ceilalti din familie desi sunt aproape sigura ca remarca si ei diferenta, numai ca nu stiu daca o interpreteaza cumva.
try spune:
Adela, te afli oarecum in situatia in care ma aflam eu acum 3-4 ani. Cu planuri de plecare in strainatate, dar cu gandul puternic la un bebelus (de la 25 de ani am inceput sa imi doresc un copil – ideea s-a materializat la 31 de ani). Desi eu ma simteam capabila sa fac fatza situatiei bebe mic+emigrare, sotul nu s-a simtit in siguranta. La noi decizia a fost sa amanam proiectul bebe, dar asta pentru ca si eu (spre deosebire de tine) imi doream din tot sufletul aceasta plecare. De ce-mi doream asa tare sa plec? pentru ca am fost naiva sa cred ca daca plec, problemele mele personale (temeri, frici, angoase si toate celelalte pe care le-am recunoscut in mare parte in descrierea dorsiliei) vor ramane acolo, in Romania, ca iau totul de la zero: viata profesionala, relatii cu oamenii, raportarea mea la ceilalti. Speram ca o sa ma iau si pe mine de la zero si o sa ma reconstruiesc asa cum mi-ar fi placut sa fiu. Bine-nteles ca dupa 3 ani jumate constat ca nu m-am reinventat. De-aia am spus ca am fost naiva sa cred ca emigrarea va rezolva totul. Insa nu pot spune ca nu nu a avut un efect benefic. Am imbunatatit pe ici pe colo si am mai descurcat un pic crengile astea incurcate. Si-uite-asa am reusit sa vad ca problema era undeva la radacina (pana atunci nu puteam vedea de prea mult stufaris). Acum sunt in faza in care incerc s-o inteleg (problema) si apoi nu-mi ramane decat sa o indrept.
Dupa 2 ani jumate l-am avut si pe Alex, minunea mea mica, care ma ajuta mai mult decat imi imaginam ca e posibil. Nu stiu cum ar fi fost sa avem un bebe inainte sa fi plecat din tzara si nu stiu nici daca mai apucam sa plecam sau nu (eu tind sa cred ca da). Dar daca ar fi sa ma pot intoarce in timp la momentul deciziei in care te afli tu acum, as alege acelasi lucru. De ce? Pentru ca alex e atat de minunat si de desavarsit in ochii mei, incat nu-mi doresc pentru nimic in lume un alt copil. A fost cea mai frumoasa surpriza pentru mine acest copil, mi-a aratat unde sa caut resurse de mult uitate, mi-a daruit de 10 ori mai mult decat i-am daruit eu e o luminitza calauzitoare pentru mine, chiar daca fires car fi sa fiu eu lumina calauzitoare pentru el. Ma gandesc ca alex a venit in viata mea in momentul potrivit, cand eram capabila psihologic vorbind sa pot fructifica la maxim acest “dar” minunat si sa pot astfel sa ofer in schimb cat mai mult posibil.
Nu am nici un sfat pentru tine legat de dilema in care te afli (sa pleci acum sau sa ai bebelusul mult dorit). Am vrut doar sa-ti spun cazul meu pentru simplu motiv ca eu acum sunt inaintea ta ca sir al evenimentelor (adica am emigrat si il am si pe bebe) si iti pot spune (din punctul meu de vedere) cum judec acum comparativ cu atunci cand eram in situatia ta - caci de multe ori cand trebuie sa luam o decizie importanta am vrea sa putem stii oare ce o sa gandim dupa x luni, ani? O sa ni se para atunci ca a fost o decizie buna? O sa ne caim ’au ba?
Ideea e ca aparitia unui copil te schimba atat de mult, incat nu mai conteaza daca ai plecat sau nu, in oricare situatie te vei afla, vei ajunge la aceeasi concluzie ca si mine: n-as schimba nimic din ce mi s-a intamplat si daca ar fi sa ma gasesc (ipotetic vorbind) din nou in punctul deciziei, as alege din nou acelasi lucru fara urma de regret.
As fi vrut sa pot participa mai mult la subiectele astea, dar din pacate timpul a devenit prea scurt pentru mine (raspunsul asta l-am scris in 2 zile, pe bucatele). Reinceperea serviciului va presupune multe renuntari, printre care si postari regulate pe forumul asta. Dar sper sa-mi ramana macar timpul sa citesc.
Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi
Principesa spune:
Dorsilia, din descrierea ta eu inteleg ca nu ti s-a permis la momentul adecvat sa te manifesti ca un copil si atunci, tot ce tine de spontaneitatea si autenticitatea copilariei ai reprimat in interiorul tau in raport cu ei pentru a fi acceptata. A fost ca o conditionare din partea lor: te acceptam doar daca nu esti copil.
Vestea buna este ca tu ai depasit oarecum aceasta conditionare reusind sa fii asa cum iti doresti cu ceilalti. Daca vrei sa faci schimbarea si cu ei, poti sa incepi chiar acum, asumandu-ti ca pentru inceput ai putea fii respinsa si asta nu ar fi un capat de lume, ca ai putea fi perceputa ridicola. Poate va fi asa, poate nu. Si poate merita sa risti aceste lucruri pentru beneficiul atat de mare de a fi tu, de a te accepta asa cum esti si de a te simti bine cu tine in orice context
Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura
adelamaria spune:
Try,multumesc pentru mesaj. Inseamna foarte mult pentru mine sa am acces la experienta si sentimentele unei persoane care a trecut printr-o experienta similara...Probabil ca aici intervine iar nesiguranta mea: am tendinta de a ma raporta la deciziile pe care le-au luat altii in aproximativ aceleasi situatii...
Te stiu si iti citesc mesajele inca de pe vremea cand erai graviduta; imi amintesc ca de multe ori v-am privit pozele si imi imaginam ca asa voi fi si eu...peste un timp...Si stii ce mai faceam? Comparam peisajele, imaginile din spital cu ceea ce as fi avut eu in Romania daca as fi ramas insarcinata. Pe atunci abia strangeam hartii pentru emigrare si aveam nevoie de o motivatie puternica...Imi spuneam ca imi va fi mai bine acolo, copilului meu ii va fi mai bine daca se va naste acolo...Inca mai cred asta...dar, din motive personale, parca nu mai e destul...
Poate ca decizia mea e una egoista, poate ca voi regreta, dar am ales sa am un copil...inainte sa plec din tara...Mi-e teama de criticile pe care le voi primi, de reprosuri, de sentimentele de vinovatie, dar am ales pentru prima data sa fac asa cum simt! E prea puternica dorinta, prea intensa si prea "nu trece" ca sa fie doar un "moft"! Imi voi urma instinctul...
Ca si tine, ma vad plecata din tara, chiar si cu bebe...As gresi sa spun ca nu-mi doresc sa plec. Doar ca daca fac asta, planul bebe va fi amanat pe termen nelimitat, in ciuda oricaror calcule matematice...Asa, voi fi obligata sa lupt, sa merg inaite, voi avea un motiv in plus, un milion de motive in plus!
Sotul? Reactia lui? Probabil exact cum ai spus "nu se va simti in siguranta"...Dar il cunosc, va lupta! O sa ma iubesca mai putin pentru ca aleg sa " complic" situatia? Nu stiu, dar imi asum riscul...si am incredere in el!
Este decizia care ma ajuta acum sa merg mai departe, poate ca asa a fost sa fie. Inca vreau sa fiu atat de naiva incat sa cred ca un copil nu e un zid pus in calea visurilor noastre, ci o motivatie, desi probabil ca o amanare a planurilor de plecare va aduce cu sine.
Imi pare rau, nu pot face altfel...nu mai pot continua...
Iar tie, Try, iti doresc din suflet sa fii in continuare la fel de puternica pentru familia ta, pentru Alex! Stiu ca treci printr-un moment mai dificil, dar gandeste-te ca tot ce fac, faci pentru Alex, pentru a-i fi bine!
Multumsec din nou si, cine stie, poate intr-o zi ne vom intalni la o cafea...in Canada!...
Mica-mica spune:
dorsilia cat de bine ai putut sa descrii fazele prin care ai trecut . Ma recunosc si eu in fiecare cuvant .Si mi-am promis ca atunci cand o sa am copii, nu o sa ma comport asa cu ei 
.Dar am constatat cu stupoare 
, incercand sa "am grija " de fratele meu mai mic , inconstient repet anumite lucruri pe care le uram cand cand parintii mei le aplicau cu mine
flafi spune:
Nu stiu daca postarea mea te va ajuta cu ceva, dar m-am gandit sa scriu totusi, macar pt ca imi va face mie bine sa nu ma mai ascund si sa pastrez o imagine frumoasa si mincinoasa cu privire la viata mea.
Toata viata mi-am trait-o sub tirania mofturilor parintilor mei, le-am dus grija, am suferit, m-am chinuti din tot sufletul sa fiu ce vroiau ei sa fiu si cand reuseam mi se intorcea spatele, pt ei nu mai era interesant. Parintii mei sunt niste copii, mofturosi, egoisti si rautaciosi. Ma doare sa recunosc asta, dar asta este adevarul.
De 2 saptamani am inceput intarcarea lor, nici nu iti poti imagina ce crize pot face. Dar dorinta de a fi eu insami, independenta din toate punctele de vedere, in special emotional, dorinta de a avea o viata de familie sanatoasa si nepoluata de influenta lor, ma face sa diuc lupta asta pana la capat.
Parintii mei mi-au facut multe mizerii, inca ma mai socheaza, am invatat de la ei ca fericirea nu e pt mine, ca eu nu merit, ca eu trebuie sa le dau lor, nu ei mie etc.
Eu una vreau sa imi traiesc propria mea viata, vreau sa descopar ce imi place mie, vreau sa descopar cum e sa fac cu adevarat ce vreau, fara a ma mai simtit vinovata si a imi cere scuze pt orice fac eu.
principesa are dreptate, orice invat are si dezvat. pt mine a venit momentul sa invat sa fiu fericita si independenta!
Iti doresc din tot sufletul sa inveti sa fi fericita, sa te iubesti si sa te valorizezi. Si nu uita nu esti singura!
pupici!
"So if you tried to understand me
Would you crucify or damn me
Or stand by me
Like smoke around the flame" Vaya con Dios
pozici.