Omul Vălurit

Omul valurit pare a fi prins in falcile istoriei gata, gata sa fie facut praf fie de patimile lui, de propriile lui fictiuni, fie de multimile care se unduiesc ca valurile unui ocean larmuitor, fie de revolutii si razboaie sau de acte administrative impersonale fie de vicisitudinile naturii care si ea nu mai e natura. Ca si construct de lumi, omul valurit nu pare a fi construit prin adaugire, parelnica parind sa fie ideea unui timp aflat in scurgere. Mai degraba timpul pare valurit, ubicuitatea dind aparenta talazului care, iata se vede dincoace de orizontul nostru vizibil, cind sus, sub reflectorul constientei, cind disparut, in adincurile oceanului plin de universuri, spre nelinistea navigatorului.





Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.