AJUTOR! MI-E TEAMA- COPILUL NU ESTE AL MEU
Raspunsuri - Pagina 3
Boobooricu spune:
Ti-am urmarit povestea , si am vrut sa te felicit pentru ca ai intrat in soacra-ta si pe buna dreptate! Eu zic sa o tii tot asa pt ca daca este buna cu ei, te iau de proasta.Din punctul meu de vedere, nu ai nimic de pierdut...si asa esti stresata tu, numai de socrii tai pe cap nu aveai nevoie. Si sotul este de partea ta, si atata timp cat el si Andrei sunt alaturi de tine, nici nu ar trebui sa te preocupe ce face sau ce zic socrii tai.Fii tare in continuare si tinei departe de voi!Eu cred ca esti o femeie cu inima de aur si meriti tot ce este mai bun..ai doar 27 de ani, nu merita sa te imbonavesti din cauza lor..fii tare pt sot si pt andrei.
elena
http://photos.yahoo.com/boobooricu2004
slakje spune:
In locul tau as da-o pe soacra afara din casa si as plati o straina care sa aiba grija de copil.
florinutza26 spune:
quote:
Originally posted by annitha_cl
Socrul meu (...)a replicat "iar cu Andrei va priveste ce faceti pe noi nu ne intereseaza" apoi au facut stanga imprejur amandoi si au intrat in casa.
Vai saraca de tine,ce mai suferi tu la doar 27 de ani!!!!Imi vine sa zic ca te-ai legat la cap cand nu te durea,insa cred si in destin,deci fiecare cred ca avem destinul nostru de care nu putem fugi.
Dar nu asta voiam sa spun,ci voiam sa ma refer la spusele socrului tau,cum te-am citat mai sus,ia aminteste-le ce au zis si nu-i mai lasa sa intre peste tine in casa,cand si cum au chef,mai ales daca "va priveste" pe voi.
Te pup,Dumnezeu sa-ti ajute!
annitha_cl spune:
florinutza26 Posted - 26/10/2005 : 13:01:21
--------------------------------------------------------------------------------
quote:
---------------------------------------------------------------------Vai saraca de tine,ce mai suferi tu la doar 27 de ani!!!!Imi vine sa zic ca te-ai legat la cap cand nu te durea,insa cred si in destin,deci fiecare cred ca avem destinul nostru de care nu putem fugi.
Dar nu asta voiam sa spun,ci voiam sa ma refer la spusele socrului tau,cum te-am citat mai sus,ia aminteste-le ce au zis si nu-i mai lasa sa intre peste tine in casa,cand si cum au chef,mai ales daca "va priveste" pe voi.
Te pup,Dumnezeu sa-ti ajute!
-----------
Intr-un fel ai mare dreptate spunand "ce mai suferi tu la doar 27 de ani!!!!Imi vine sa zic ca te-ai legat la cap cand nu te durea,insa cred si in destin,deci fiecare cred ca avem destinul nostru de care nu putem fugi."
Nu imi pare rau pentru suferinta mea...ci doar ma bucur ca nu am lasat un pui nevinovat sa sufere in continuare si nici nu am de gand sa las sa se mai intample asa ceva. Andrei este si v-a ramane copilul meu si nu voi mai lasa pe nimeni sa mi-l ia si nici sa-l mai faca sa sufere vre-odata. Chiar daca am mai avut momente ( cand era rautacios cu mine in primele zile) in care ma intrebam de ce trebuie sa suport eu atatea eu il iubesc din inima ( si nu este o chestiune de bravura sau de laudat este ceea ce simt din toata inima mea) si, sper din tot sufletul, ca intr-o zi sa realizeze si el acest lucru.
Este la fel de adevarat ca uneori ma simt mica de tot si neputincioasa, simt cum ma afund in negura deznadejii si a incertitudinilor, cand nu mai am putere sa merg mai departe si cand spun "NU MAI VREAU! NU MAI POT!", este la fel de adevarat ca uneori simt ca mi-am complicat existenta fara ca nimeni sa mi-o ceara ( si ma gandesc ca am gresit cerandu-i sotului meu sa-l luam pe Andrei) dar de fiecare data cand Andrei ma striga sa-l invelesc, sa-l sarut de noapte buna, sa spunem rugaciunea din fiecare seara impreuna, de fiecare data cand se cuibareste langa mine ( atunci cand viseaza ceva sau este nefericit) toate aceste ganduri dispar si stiu de ce am facut asta.
La fel de adevarat este ca uneori ma simt singura, desi toti sunt anga mine ( sotul meu sau sora sotului), ma ajuta si ma sustin, ca uneori simt ca nu mai pot merge mai departe dar reusesc sa adun putina forta pe care o mai am si sa ma ridic. Sufar din multe motive dar stiu ca voi fi cea mai fericita atunci cand el va fi bine, va fi un om bun, cu principii de viata solide si sanatoase si, poate, va aprecia macar 1% este si meritul meu pentru ceea ce a devenit.
Este adevarat ca imi este teama de momentul revenirii mamei lui in tara ( am aflat ca se va intampla la anul de Paste) si imi vine sa ma sui pe pereti, este adevarat ca atunci cand Andrei ma intreaba "ce, ori nu vrei sa ma lasi la mama de Pasti?"( in contextul in care i-am spus ca ouale de Pasti pe care le avem de acest an in vitrina le spargem de pasti, iar el mi-a spus ca o sa fie la tara atunci ca vine "mama", iar eu ii spun mereu o sa vedem daca vine ca poate nu-i da drumul seful ei - de teama unei deceptii in cazul in care ea nu o sa apara-)ma intreb mereu ce vrea sa imi transmita... ca nu vrea sa se duca si ar fi mai bine ca eu sa ii spun ca nu il las sau sa se asigure ca o sa-l las sa plece...
Am sentimente contradictorii care simt ca ma sfasie in mii de bucati si simt cum ma sting putin cate putin dar imi spun mereu "poti, stii ca poti face fata si sa mergi mai departe! Nu fii lasa! Nu fii lenesa, ci lupta!"
Aceasta sunt eu: sunt un om ce se imparte intre alti oameni care ii sunt dragi. Dar ce sunt eu pentru mine, nimic! De ce? ...........
........
Asa ma simt
adrienne12 spune:
Fata draga felicitari din toata inima. AI o inima de aur si la numai 27 ani esti mai matura decit toti cei din jurul tau la un loc (socri, parinti).
florinutza26 spune:
Esti un om cu suflet bun,sotul tau si Andrei sunt niste oameni norocosi.Daca rezisti,mergi inainte cum ai inceput,caci binele pe care-l faci acum acestui copil se va intoarce la tine inzecit.
Ce bine ca mai exista si oameni buni in lumea asta rea!
annitha_cl spune:
Fetelor, va multumesc din suflet pentru cuvintele voastre blande si bune spuse ( sunt mai mult decat convinsa) din suflet...
Astazi sunt trista, aseara am fost geloasa si am plans enorm de mult. Stiu ca nu este un sentiment de care sa fiu mandra ( gelozia) dar asta am simtit si cred ca si putin ura. Imi este chiar rusine sa recunosc aceste sentimente la mine pentru ca eu nu am fost educata sa simt asa, eu nu am simtit asa niciodata.
Am sa va spun ce s-a intamplat si de aceasta data va cer un sfat, va rog sa-mi spuneti cum ati proceda voi in aceasta situatie ( daca ati fi in locul meu). Ieri cand am ajuns acasa am observat ca Andrei se poarta ciudat ( altfel decat eu de obicei...), nu a mai venit la mine, vorbeam cu el dar nu ma asculta ma trata cu indiferenta si la un moment dat imi spune plin de mandrie ca i-a scris "mami". Am zambit si i-am spus ca e foarte bine, desi am simtit cum un cutit mi se infige in suflet. Am facut stanga imprejur si m-am dus la soacra mea sa imi confirme. Asta a si facut ( mi-a confirmat) dar mi-a spus ca nu a deschis scrisoarea ca a asteptat sa venim noi... L-am intrebat pe Andrei daca vrea sa ii citesc scrisoarea ( recunosc ca vroiam de fapt sa vad ce ii scrie), raspunsul venind foarte sec "nu", l-am intrebat de ce si mi-a spus la fel de sec "pentru ca asa vreau eu". Bineinteles ca nu am mai insistat. Cand a venit sotul meu a venit intr-un suflet cu scrisoarea ( era un plic albastru cu un Mickey Mouse), tatal lui a desfacut scrisoarea si am descoperit o felicitare in care in patru randuri mama lui ii spunea ca il poarta mereu in gand si in suflet cu ea si ca il iubeste foarte mult ( va rog sa imi iertati sarcasmul dar nu ma pot abtine, ma doare prea tare). Andrei s-a luminat tot la fata si a luat felicitarea plecand cu verisorul lui... L-am auzit spunandu-i acestuia ca si el ii va scrie mamei lui.... Am lasat sa treaca putin timp si m-am dus la el si l-am intrebat daca vrea sa ii scrie mamei lui si stiti ce mi-a raspuns? "asta este traba mea, nu a ta!"
L-am rugat frumos sa nu mai fie obraznicut si i-am explicat ca el nu stie sa crie si ca daca vrea sa ii scrie lui mami eu pot sa scriu in locul lui acea scrisoare ( desi nu am spus din suflet acest lucru). A tacut si mi-a spus apoi ca o sa vada el.
Am plecat spunandu-mi ca este mama lui si ca este normal sa ii scrie si este la fel de normal sa se bucure.
Nu au trecut 10 minute si sora sotului meu ( care era in vizita la noi) m-a intrebat daca ma deranjeaza sa ii dea lui Andrei un pulovaras pe care ea l-a luat pentru nepotul meu dar care nu ii vine acestuia ... bineinteles ca nu ma deranja si i-am raspuns ca accept. nu stiu daca nu a realizat ca o sa ma supere ceea ce o sa mi spuna dar a continuat sa imi explice ca a preferat sa ma intrebe deoarece fosta sotie a sotului meu nu era de acord. mi s-au umplut instantaneu ochii de lacrimi dar am reusit sa ii spun ca nu ma deranjeaza si ca eu nu sunt cealalata, sa ii spun ca eu cred ca deja si-a format o perer despre mine, i-am zambit si am facut stanga imprejur si am intrat in casa unde am putut sa plang in liniste... Sotul meu a venit dupa mine incercand sa ma calmeze si sa imi spuna ca sora lui nu a avut intentia sa ma jigneasca. Si eu stiam acest lucru numai ca.... a fost picatura care a umplut paharul.
I-am cerut sotului meu sa-i interzica acelei femei sa il mai sune pe Andrei sau sa ii mai scrie, concluzionand ca o sa avem mereu probleme cu Andrei si ca o sa-l debusoleze mereu aceste lucruri.
Cam asa stau lucrurile si va spun sincer ca desi stiu ca nu este corect, ceea ce i-am cerut sotului meu, fata de Andrei in sufletul meu ma bucur ca am facut-o.
Andrei aseara nu m-a mai lasat sa-l sarut de noapte buna si cand l-am intrebat daca nu ma iubeste a spus ca nu.
Am spus "bine "si m-am ridicat din pat si am plecat... Pana sa ajung la usa a strigat "cristina!"bineintelesc i-am raspuns....a sovait putin dupa care a spus "am uitat ce vroiam sa-ti spun, Noapte buna!"
Asta a fost tot...
Iar eu am devenit un om pe care nu-l recunosc in doar doua ore... un om egoist si gelos...
Voi ce spuneti ca ar trebui sa fac? Cum ar trebui sa reactionez? Sa continui sa insist ca mama lui sa nu mai ia legatura cu el sau sa ii permit in continuare sa vorbeasca cu el si sa-i scrie?
Stiti ce-mi spun de cate ori ma gandesc ca vreau sa nu ne mai deranjeze? Imi spun ca si ea a facut la fel ( chiar mai mult i-a spus copilului ca tatal lui a murit) si ca ii platesc cu aceeasi moneda si ca lui Andrei ii va fi mai bine la noi... Apoi ma intreb... ca el a fost mintiot prea mult si chinuit prea mult de ea si ca eu vreau sa ii dau un exemplu bun si solid si facand aceste lucruri numai un exemplu bun nu-i dau... il mint si eu asa cum a facut si ea...
Cristina
Kehleyr spune:
Nu stiu daca fac bine ca iti scriu, pentru ca nu sunt psiholog... dar totusi o voi face...
Eu cred ca tu ar trebui sa fii diferita de PA. Sa fii corecta, sa nu il minti, sa nu iti schimbi atitudinea fata de Andrei. Sa fii un exemplu de persoana serioasa si consecventa, in care el sa stie ca se poate increde orice ar fi si pe care sa se poata baza.
Din start, lupta intre tine si PA este inegala. Daca tu ii interzici lui Andrei (direct sau indirect) sa se vada/sa comunice cu ea, nu vei face altceva decat sa te transformi in "mama vitrega cea rea". Stiu ca ea o sa il intoarca oricum contra ta, dar macar in sufletul tau sa fii corecta si sa nu ai ce sa ii reprosezi.
Parerea mea este sa te tii mai deoparte si sa nu ceri de la Andrei mai multe decat iti poate oferi. Este evident ca se agata ca naufragiatul de orice semn de la mama lui, si ca atunci cand apare ea tu treci pe planul doi. Eu sunt convinsa ca te iubeste, dar ea va fi mereu pe primul loc. Incearca sa te obisnuiesti cu gandul asta si sa nu incerci sa o inlocuiesti in sufletul lui, ci ca ii oferi ceea ce ea nu ii da: sprijin, caldura umana, stabilitate si permanenta. Chiar daca acum este mic si nu intelege tot, mai tarziu va aprecia.
Inteleg ca este foarte dureros pentru tine, si foarte greu, dar nu cred ca ai alta solutie. Este mai bine si pentru tine sa nu te implici complet, sa nu ceri asa de mult, atunci nu vei fi dezamagita de ceea ce primesti.
Noi suntem alaturi de tine 
.
Luminous beings we are, not this crude matter.
pisik 4ever spune:
Fetelor, am citit de la inceput si tot ce scrie aici m-a emotionat f tare. Angelina, tot respectul!
Annitha, cred ca cel mai important lucru este sa va luptati sa obtineti dreptul de crestere al copilului, iar in caz ca nu se poate un program de la judecatorie in care sa se specifice cat timp are dreptul sa stea cu voi (in cazul in care mama lui se intoarce). Nu o lasati pe ea sa decida cand si cum tatal lui are dreptul sa-l vada. Cautati un avocat bun care sa va invete ce sa faceti.
Andrei a trecut prin multe la o varsta atat de frageda, e normal sa reactioneze agresiv fata de cei din jur si fata de tine, e o incercare din partea lui de a fugi de suferinta. Lucrul de care are nevoie acum este STABILITATE si DRAGOSTEA ta (si a tatalui lui, bineinteles). Mama lui o sa aiba un loc intotdeauna in inima lui, dar daca eu te-as intreba ce mana iti iubesti mai mult: stanga sau dreapta, tu ce mi-ai raspunde? Pe amandoua, desi pe dreapta o folosesc mai mult. Ceea ce investesti tu in el acum se va intoarce la tine inzecit peste ani. Tu esti mana lui dreapta.
Daca ati putea gasi un psiholog bun de copii ar fi benefic pentru toti trei, deoarece v-ar putea da sfaturi cum sa procedati si v-ar putea explica reactiile lui si cum sa reactionati in asemenea situatii. v-ar scuti de multe semne de intrebare, ezitari si tensiune.
You're unique. Just like anyone else.
... si 
bursuca 08.05.05
pisik 4ever spune:
Revin ca sa-ti spun parerea mea despre intrebarile pe care le pui la sfarsitul ultimului mesaj. Nu proceda ca mama lui. Lasa-l sa fie in contact ca ea. Peste cativa ani o sa poata judeca de unul singur si te va aprecia pentru asta asa cum spunea si angelina la inceput. Va aprecia ca nu l-ai mintit si te va respecta pentru asta. Stiu ca acum ti-e greu si doare, dar ... cine seamana vant culege furtuna. Este o situatie dureroasa pentru amandoi, nu-l incarca si mai mult. Nu-l mai intreba daca te iubeste. Ii e teama sa se ataseze de tine, el incearca doar sa se protejeze. Nu-l mai intreba daca te iubeste, cand ai nevoie sa-l intrebi asta spune-i ca-l iubesti. Iar socrilor spune-le ca aveti aceleasi drepturi, si anume de a da o educatie sanatoasa unui copil, si ca punand problema in alt fel fac mai mult rau copilului decat tie.
You're unique. Just like anyone else.... si bursuca 08.05.05