teatru in Bucuresti

Cu riscul de a va plicitisi cu prezenta mea in zona artelor vreau sa va recomand stagiunea de anul acesta de la Bulandra. Am aflat ca regizorul Yuri Kordonski, cunoscut publicului Bucurestean prin punerea in scena in 2001 a piesei Unchiul Vanea, cu care Bulandra a mers in turneu in Europa si America de Sud, revine in anul acesta in Bucuresti pentru... a-si face meseria. Yuri lucra de doi ani de zile ca visiting professor la Wessleyan Institute in Connecticut, predind drama. Inainte de aceasta a lucrat in Washington DC, unde am avut privilegiul sa vad o piesa, Antigona. Piesele pe care le monteaza in universitate tin numai o saptamina dupa care decorul se demonteaza, insa caliatea e exceptionala, biletele sold-out si se ovationeaza prelung. Yuri si-a luat un an sabatic si vine in Ro sa lucreze cu echipa de la Bulandra. Sincera sa fiu ii invidiez pe bucuresteni pt. un asemenea privilegiu. Tipul e genial. Imaginati-va ca a facut intii un BS in Computer Science in orasul natal, St. Petesburg dupa care si-a dat seama ca nu va fi niciodata un programmator si a urmat cursurile de drama ale Academiei de Teatru din acelasi oras. Locuieste impreuna cu familia in SUA de citva ani.Apropo de subiectele religioase dezbute pe acest forum. Piesele lui ma fac sa ma simt aproape de divinitate. Vi le recomand si voua cu caldura, incepind cu Inima de ciine a carei premiera va avea loc pe 8 Octombrie. Nu stiti cit va invidiez pt ca sinteti acolo!!!!pozele mele :http://pg.photos.yahoo.com/ph/adrienne12us/my_photos

Kehleyr spune:

Adrienne, mai spune-ne cate ceva. Stiu ca Inima de caine este scrisa de Bulgakov, dar nu am vazut nici o piesa de el. Eu cam evit autorii rusi, mi se pare destul de deprimanti... Si nu prea ma recunosc in trairile si problemele personajelor. Am vazut Unchiul Vanea (cea cu Malaele, nu?) si nu m-a impresionat. Eu sunt mai mult genul Pirandello .

---

Luminous beings we are, not this crude matter.

adrienne12 spune:

Revin cu o cronica la aceasta piesa publicat in Ev. Zilei si care mi-a fost trimisa de o ruda in e-mail. Ce sa spun, decit ca ma oftic ca nu sint acolo sa vad piesa!!!!!!!In arta, ca si in viata, nu trebuie sa minti” YURYI KORDONSKYI, UN RUS LA BUCURESTI. "Sinceritatea ma face puternic" Simona Chitan simona.chitan@evz.roLuni, 14 Noiembrie 2005Regizorul rus Yuryi Kordonskyi, care a pus in scena, la Bucuresti, cateva piese de mare succes, critica birocratia de la National Yuryi Kordonskyi isi imparte acum viata profesionala intre Rusia, SUA si Romania. Produs al unei importante scoli ruse de teatru, discipol al regizorului Lev Dodin, Kordonskyi a deschis noua stagiune a Nationalului cu piesa „Inima de caine”, adaptata dupa o nuvela de Mihail Bulgakov. Profesorul Preobrajenski, interpretat de Victor Rebengiuc, transforma un caine intr-un om si intelege ca experimentul sau stiintific este un esec intr-o Rusie in care isi face loc ideologia proletara. Urmatorul spectacol se joaca pe 27 noiembrie. Kordonskyi, care a mai montat, la Bulandra, piesele „Unchiul Vanea”, „Casatoria” si „Sorry”, a vorbit cu EVZ despre conflictul mereu actual dintre evolutie si revolutie. EVZ: A fost o atmosfera diferita la Teatrul National (TNB) fata de aceea de la Bulandra, unde ati montat trei piese de mare succes? Yuryi Kordonskyi: Da, a fost o experienta mult diferita fata de cea de la Bulandra, care are o scena mai mica. Acolo toata lumea stie pe toata lumea. Acolo suntem ca o familie. La TNB nu e asa. TNB e ca o masina uriasa - cu un aparat administrativ imens, cu 500 de angajati, dintre care numai 150 de actori - ce se misca foarte greu si trebuie bine unsa. Sper ca directorul Caramitru sa reuseasca acest lucru, dar deocamdata este foarte greu. De ce ati ales un text de Bulgakov? Acum trei ani a fost „un an Bulgakov” in viata mea. Am citit mult Bulgakov: jurnale, scrisori, biografie, documente nepublicate. Am adaptat atunci nuvela „Inima de caine” in engleza. M-am gandit ca aceasta poveste ar trebui spusa astazi pentru ca mesajul e foarte actual. L-am vrut de la inceput pe Victor Rebengiuc sa ma insoteasca la National si sa faca rolul principal. A fost o alegere minunata, o provocare pentru el si o mare placere pentru mine. Pentru celelalte roluri, am facut auditii, am intalnit in jur de 50 de actori si, cumva, alegerile au fost facute. Ati ales pentru rolul cainelui devenit om un actor foarte tanar. Cum ati ajuns la Marius Manole? Am simtit de la inceput ceva similar intre el si rol: in felul in care vorbeste, in felul in care sta pe scaun, in felul in care se uita la tine, in felul in care respira. O potrivire perfecta. Marius Manole m-a convins si a dat prin talentul sau o alta turnura piesei. Cineva trebuie sa dea actorilor tineri o sansa. Povestea trece dincolo de planul politic? Piesa are o filosofie profunda, nu vorbeste numai despre Revolutia rusa, ci reflecta conflictul dintre revolutie si evolutia insasi. Nu am vrut sa fac un spectacol retro. Dar am vrut sa pastrez savoarea si mirosul acelor timpuri. Am dorit ca spectatorii sa se gandeasca la viata lor de zi cu zi din Romania sau de oriunde. Cum vedeti responsabilitatea omului de stiinta? Responsabilitatea oamenilor de stiinta este si o dilema morala contemporana. Numele Preobrajenski vine dintr-un cuvant rusesc, care inseamna schimbare la fata. Aminteste de sarbatoarea religioasa „Schimbarea la fata a lui Iisus”. Numele se leaga de schimbarea unui caine intr-un om. Doctorul actioneaza ca Dumnezeu. Nimeni nu poate actiona ca Dumnezeu. Nimeni nu are dreptul asta. Preobrajenski face mai mult decat poate suporta. E pedepsit. Si trebuie sa-si accepte pedeapsa. El reprezinta tipul uman renascentist, astazi pe cale de disparitie. Drama profesorului aminteste de Frankenstein, de Faust, de alchimistii medievali. Va caracterizati drept un artist „onest”. Ce inseamna acest lucru? Bulgakov e unul dintre cei mai sinceri scriitori din Rusia. Nu a mintit niciodata. Preobrajenski e la fel. Nu minte si intotdeauna spune ce gandeste. E ca un copil. De aceea e atat de puternic, si de vulnerabil in acelasi timp. Sinceritatea crezului sau e partea inocenta din el. Si asta il ucide. Oamenii de acest tip nu supravietuiesc. In arta, ca si in viata, nu trebuie sa minti. Altfel, esuezi. Asa incerc sa fiu si eu: onest cu mine insumi, onest cu arta mea. Sinceritatea ma face puternic.

Kehleyr spune:

Adrienne, sa iti fac pofta? . Am vazut aseara piesa si este de exceptie. Sunt atatea parabole si nivele de intelegere...

Omul de stiinta care nu isi pune nici o clipa problema moralitatii experimentelor sale si care se incapataneaza sa ia masa in sufrageria decorata cu vesela de portelan si naproane la gat si sa nu bea decat vodca adevarata...

Comitetul de bloc... aoleu ce i-am recunoscut, cat erau de sovietici, uniformizarea, asexualizarea, limbajul de lemn, birocratia, omul care se vede deodata mai important decat s-a visat.

Monologul lui Rebengiuc care exprima drama si neintelegerea omului inteligent confruntat cu idealurile revolutiei... de ce pana sa fie revolutia, nu se furau galosii? de ce se putea intra pe scara din fata (asta mi s-a parut reprezentativa... mai tineti minte cum ne ascundeam prin colturi...)? de ce lumea stia sa se descalte? si multe altele...

Si asa cum faptul ca vorbesti nu te face om in cazul cainelui, ba chiar esti mult mai rau ca om decat erai ca si caine, ridicarea fortata a proletariatului la rang de clasa superioara nu ii face de fapt sa fie mai destepti.

Dar cel mai tare m-a impresionat Marius Manole, pe care de fapt l-am admirat de cand l-am vazut in rolul Puck in Visul Unei Nopti de Vara. Este extraordinar de expresiv si de maleabil, la propriu si la figurat (din cate stiu are pregatire de balerin si se vede), si a reusit sa interpreteze la fel de convingator si prima parte - in care era caine - si a doua parte - in care era proletar, desi erau doua partituri total diferite.

Sunt curioasa daca piesa ar avea acelasi impact si asupra unui public care nu a trait in comunism. Nu cred ca ar fi acelasi lucru.

Ce m-a deranjat a fost publicul care radea ca prostul desi era o drama. Cred ca nu intelegeau nimic. Era cel mult tragi-comic, dar in nici un caz nu era comedie .

---

`Would you tell me, please, which way I ought to go from here?'
`That depends a good deal on where you want to get to,' said the Cat.
`I don't much care where--' said Alice.
`Then it doesn't matter which way you go,' said the Cat.
`--so long as I get somewhere,' Alice added as an explanation.
`Oh, you're sure to do that,' said the Cat, `if you only walk long enough.'