E datoria mea sa il implic?

Am divortat dupa 14 ani de casatorie, motivele nu mai au nici o importanta acum si aici. Baiatul nostru are acum 13 ani si a vrut, bineinteles sa ramana cu mine. Eu am fost intotdeauna mai apropiata de el si acum, dupa ce am ramas singuri, pot spune ca el imi e cel mai bun prieten. Intre el si tatal lui relatiile au fost intotdeauna mai reci, caci fostul meu sot e o fire mai inchisa, ursuz, mereu pesimist si negativist. Parca nu a fost asa mereu, imi amintesc cand era Cristi mai micut, mai petreceau ceva timp impreuna, imi placea sa-i privesc jucandu-se si razand amandoi. Dar cu timpul...ceva din gena familiei i s-a transmis si lui. A devenit din ce in ce mai rece, mai distant si mai agresiv si cu mine si cu copilul. Pe Cristi il certa din orice si parca nimic nu facea bine bietul copil. Nu era niciodata multumit, nu-l lauda niciodata, nu-l incuraja niciodata... in fine ! Timp de 2-3 luni dupa divort, il mai lua la el sau la o plimbare sambata sau duminica cate 2-3 ore, uneori mai vedeau cate un meci impreuna. Acum, de cand a aparut altcineva in viata lui si are o relatie stabila, din ce in ce mai rar isi aduce aminte de copil. De exemplu acum are aproape doua luni de cand nu l-a vazut, desi blocul lui e la 5 minute de al nostru. In vacanta nu l-a dus nicaieri, nici macar intr-un week-end. Mai suna din cand in cand, cam o data pe saptamana si asta e toata relatia lor. Ma doare sufletul ca ma gandesc ca baiatul e mare de-acum, are nevoie de o prezenta masculina in viata lui, de un model. Ce model de tata va avea el cand va fi adult? Care va fi ideea lui despre cum trebuie sa fie un tata? Eu pot doar sa ii arat cum trebuie sa fie o mama. Cum ar trebui sa fie tata...de unde sa stie copilul meu ? Din povestiri? Din filme? Din ce vede la alti copii? Si asta in conditiile in care el are un tata la 5 minute de el. Un astfel de tata va fi si el la randul lui?
Si poate ca eu m-as fi impacat cu situatia, dar intr-o buna zi, o prietena mi-a spus ca eu sunt vinovata pentru relatia dintre ei doi. Ca e datoria mea sa il implic in viata copilului, ca ar trebui sa-l sun, sa-l chem, sa-l anunt despre notele copilului, despre sedinta cu parintii, despre meditatii si asa mai departe. Ca eu sunt cea care ar trebui sa mentin aceasta legatura. Grea misiune, caci intre noi cam orice punte de comunicare s-a rupt. Dar oare chiar e datoria mea sa-i amintesc ca are un copil? Daca el atat simte pentru baiatul lui, cum sa-i pretind eu mai mult? Cum sa imi iau eu acum raspunderea sa il modelez pe el ca tata, daca n-am reusit sa fac asta in 14 ani de zile? Si iarasi intreb: e datoria mea ?

Iulia

alinaxeni spune:

Daca vrei parerea mea,tu ar trebui sa-ti refaci viata cu un om responsabil care-i poate fi tata adevarat,ca tatal biologic se pare ca nu ar fi bun nici daca ar vrea sa se implice.Nu e datoria ta sa-l tragi de maneca pe fostul sot.
Pe de alta parte sa stii ca exista multe femei care si-au crescut baietii singure si acum sunt barbati de toata nadejdea.Sotul meu a fost crescut numai de mama si e un barbat extraordinar pe care ma pot baza oricand si care-i face educatie fetitei mele de 13 ani,din prima casnicie,mai ceva ca un tata biologic.
Nu dispera si lasa-l in voia lui pe fostul sot ca n-ai ce scoate de la el,pur si simplu unii nu pot fi parinti.

alina

adrienne12 spune:

nu, nu e de datoria ta. Model de barbati poate gasi in oricine, un profesor pe care il admira la scoala, un prieten de famili, un unchi, un bunic ori toti acestia la un loc. Nu ar strica insa sa-ti gasesti si tu o relatie stabile cu un om care sa-i poata fi intr--adevar model.pozele mele :http://pg.photos.yahoo.com/ph/adrienne12us/my_photos

Alyssa spune:

Eu zic ca daca nu vine de la el dorinta de a fi tata, de a se ocupa de copil, nu il vei putea fae tu niciodata sa devina dintr-o data entuziasmat si implicat in viata lui... Nu este de datoria ta si nu te mai gindi la asta. Sint sigura ca baiatul tau va fi un barbat implinit din toate puctele de vedere. Uneori inveti si din ceea ce nu ai, nu numai din ceea ce ai...

Eu nu am fost crescuta de mama, ne vedeam o data pe an, citeva zile. Pur si simplu nu a stiut sa fie mama. M-a crescut bunica, fara prea multe ifose si dragalasenii, fara pupaturi si "te iubesc" si incurajari la scoala si toate cele... Si ce? nu stiu eu sa fiu o mama buna sau o femeie calumea ca nu am avut exemplu?... Imi pupacesc micutele de le zapacesc, le spun "I love you" de nenumarate ori pe zi, ma implic in viata lor scolara si sociala, le incurajez si sint galeria lor cea mai de nadejde in tot ceea ce fac! Daca le auzi cum ma iau de git si imi spun "you are the best'est mommy in the world"... Si eu le spun ca nu exista "best'est", ca e greseala si ele imi raspund rizind ca exista si ca eu sint aceea!!!

Asa ca nu iti face probleme! Fii tu acolo pentru el si sint sigura ca totul va fi ok!...

Numai bine!

Alice

alessia105 spune:

De la divortul parintilor mei ,tata nu a mai vrut sa ne mai vada de ce nu stiu ..poate lasitate ...poate altceva ...de iubit ,ne iubea ( eu aveam 15 ani jumate si fratele meu 10 ani si )..imi aduc si acum aminte ...ultima data l-am vazut la tribunal spunandu-ne sa il vizitam cand vrem si ca el ne va fi alaturi cand vom avea nevoie de el ...apoi .... au trecut 6 ani si a venit un telefon blestemat in care ne aduceau rudele lui la cunostinta ca a murit ( avea 42 de ani) si ca totul sa fie si mai dureros ..am primit telefonul cu 5 min inainte de a pleca la biserica sa il botezam pe fiul meu cel mare ...incercasem sa dam de el sa il invitam la botez dar nu reusisem .Poate aceste evenimente m-am facut sa lupt ca tatal copilului meu sa aiba o relatie normala cu Sebi .
Cand am considerat ca relatia mea cu fostul nu merge si am rupt firul sa ii zic asa ...am tinut cu tot dinadinsul ca el si fiul lui sa fie prieteni si sa isi continue relatia..eu eram cea care il suna sa il ia de la gradi ,sa iasa cu el afara , sa il implice cumva in viata lui ...ptr ca desi stam la 1 bloc distanta nu ar fi facut nimic din toate acestea .Ba chiar mai mult am devenit buni preiteni cu el si cu prietena lui , numai si numai sa ii fie bine copilului si sa aiba copilul legaturi cu tatal lui .
Ce a iesit??? acum cativa ani mi-am cunoscut sotul e net si am decis sa ma mut cu el in Olanda .......totul a fost bine si frumos pana inaite de cununie cu vreo 2 sapt eram acasa sa fac ultimele acte si apostolifieri ...fostul si consoarta mi-au furat din casa o agenda cu toate numere de tel si adrese ..l-au contactat pe al meu si i-au aratat ce"nenorocita sunt eu si ca ar trebui sa ma lase " ( eram insarcinata in luna a 4-a), chiar au fabricat ceva acte , poze vechi etac..ajungand chiar sa ii supuna ca bb nu este al lui ci al ex-ului meu ...Cand am ajuns acasa m-a luat de buna ..bineinteles ca am stat am discutat i-am prezentat argumentele mele si am demontat rand pe rand toate minciunile ..si ne-am casatorit chiar mai devreme spre oftica unora iar relatia noastra este una f buna si trainica si il iubeste f mult pe Sebi ... Sebi in vacante este la noi ( deocamdata el inca locuieste in Ro ptr ca 1.sit mea nu e definitiva din privinta vizei si doi ....el e elev la liceul de muzica ,sectia pian si inaca nu am gasit o scola de muzica decat f departe si sa faca saracul copil la 7 ani 100 km zilnic e cam greu)..
dar sa revenim ...a fost in sfarsit dragut si i-a permis lui Sebi la notariat sa vina sa ne viziteze ...ma rog ...ba chiar ii trimite mailuri ...eu i-am explicat ca daca isi inchipuie ca vom fi din nou amici dupa ceea ce a facut...se insala ...si ca sa ramanem doar cunostinte ptr copilul nostru ...acum cateva saptamani a urmat socul ...gasesc un mail de la el si imi spunea printre altele ca are tot respectul si consideratia ptr ca am reusit sa cresc un copil minunat ,,isi cerea scuze ptr tot si culmea isi cerea iertare si mie si lui Sebi ca ne-a pricinuit numai necazuri ba mai mult imi multumea ca in toti acesti ani eu am fost ce a care a lupata si a strans " din buci" sa il citez ca el sa aiba o relatie civilizata cu fiul sau !( sa fi intrat in anul mortii???...Doamne fereste ! glumesc)
Sebi desi are 7 ani jumatate a reactionat cam asa ....""Iubita ( ca as ne laudam noi)...tu ai facut tot ce trebuia ca el sa se considera tatal meu ...daca el vrea asta bine daca nu ..asta e ..cel putin tu mi-ai aratat ca Cipi( asa il cheama Ciprian) e tatal meu ""
Atunic am stiut ca lupta mea si chinul nu a fost in zadar ..baiatul tau e maricel si poti sta cu el de vb ca de la om la om ...explica-i silasa-l sa decida el ...ajuta-l sa vada cine este tatal lui si apoi va decide singur ce si cum ...Eu ti-am spus poveste anoastra sa vezi ca totul depinde de copil si cat apreciaza el implicarea tatalui in viata sa.






Va pupam dulce pe toate si pe toti,va dorim tot binele din lume si MULTA SANATATE!

Alessia, Benny (02.03.05) si Sebi (16.01.98)



http://community.webshots.com/user/alessia1055

marcellinna spune:

Oamenii sunt diferiti din fericire.Dar povestea tatalui copilului meu nu difera mult de celelalte spuse aici.
Si eu am considerat ca divortul a insemnat divort doar intre mine si tatal copilului meu nu si intre ei doi.Kuki eu am facut tot ceea ce prietena ta ti-a sugerat,l-am stimulat sa vina sa-si vada fata,sa iasa in oras sa o ia cu el in week-end,ba chiar in vacante de cate o saptamana doua,nu i-am interzis niciodata si n-am facut nimic ca sa-l impiedic sa aibe o legatura cu copilul lui.Nici cand el avea cate o prietenuta si ieseau impreuna cu copilul nu m-a deranjat,in fond e normal ca vroia sa-si refaca viata.
O sa ziceti ca vorbesc balarii doar dupa un an jumate dupa divort,el a ramas in tara si eu sunt departe cu copilul.Ei bine,nu-i asa.El bate Europa-n lung si-n lat.De cate ori a venit sa-si vada copilul?Niciodata.
Rezultatul? Din partea lui,eu sunt ticaloasa.Din partea copilului...aici e aici.A suferit enorm cand si-a dat seama inca din timpul iesirilor cu tatal ei de acasa.Si a suferit pt ca nu era oarba si nici proasta sa nu-si dea seama ca are un tata iresponsabil,ca ea pt el e doar un obiect cu care se lauda in fata tuturor dar apoi,dupa ce si-a cules laurii o arunca intr-un colt pana la venirea unui nou spectator.Pt ca de cate ori ieseau,copilul era in centrul atentiei pana cand la orizont aparea (si apareau rapid)ceva mai interesant,un grup de prieteni cu berea in mana.Si in restul timpului copilul era aruncat intr-un colt...ca sta cuminte si deseneaza.
Si mi-a venit copilul cu :"nu mai vreau cu el un week-end intreg,gaseste tu mama o scuza,nu-i spune ca eu ti-am cerut asta,pt ca mi-e frica de el ca se rasteste la mine,mai ales dupa ce bea".
Am crezut ca macar in zilele cand e cu copilul se va abtine dar...sperante desarte mi-am facut.
La faza asta am inlemnit.inutil i-am zis lui ca nu se face sa iesi cu tipi dubiosi si nici sa bei cand scoti copilul in lume,ca stiu ca se poate abtine doar sa vrea (chiar era adevarat era capabil sa se abtina doar sa vrea), inutil pt ca nu ar fi recunoscut in ruptul capului.Pana la urma a inceput el "aaa tu nu vrei,tu-mi bagi bete-n roate".
In fine incet incet el a inceput sa se rasteasca urat la copil cu "ce vrei?eu m-am sacrificat sa am o legatura cu tine,te-am dus aici si dincolo si asa-mi esti recunoscatoare?" Adica el s-a sacrificat? Moment in care s-a rupt in copil orice speranta ca tatal ei va fi ceea ce ea si-a imaginat dintotdeauna ca va fi acel om ce se numeste in toata puterea cuvantului tata.
In fine au mai urmat si alte treburi muuult mai urate,iar acum...copilul meu plange uneori,cand vede tatii colegelor ce la prima vaicareala se dau peste cap sa le faca pe plac,tati care si-ar taia fara discutie bratul drept pt copii lor..plange.Stie ca ea nu a avut niciodata un tata(desi biologic il are)si ca probabil facand comparatie cu ceea ce vede ca sunt eu ca parinte,nu-l va avea niciodata.
Are o relatie buna cu partenerul meu,dar...nu vrea sa se ataseze de el.Ii e frica, se teme sa-i dea credit,chiar daca recunoste ca nu ar avea ce sa-i reproseze.O intelegem si nimeni nu-i forteaza nota.Rana provocata de tatal ei,de cel pe care ea ar fi vrut sa-l considere tata in toata puterea cuvantului e prea adanca.A fost ranita la o varsta la care a priceput exact cum stau lucrurile.Doar ea a fost cea care mi-a spus intr-o zi...mama,tu de ce nu vrei sa divortezi?Nu trebuie sa stai cu tata doar pt mine.
Am plans atunci,cum n-am mai plans niciodata in viata mea...copilul meu a inteles mult mai mult decat eu eram dispusa sa cred ca intelege,desi incercasem din rasputeri sa pastrez imaginea de famile model.Cand am cerut divortul,majoritatea peroanelor au ramas socate...cuuum?Doar copilul si inca foarte putine persoane au avut ochi sa vada ce se intampla in realitate.
Acum idem,eu sunt ticaloasa ce a purtat copilul departe...ce conteaza restul.Ca sunt telefoane,internet, drumuri ce trec si pe aici?

leea_cv spune:

Kuki,Marcellina,Alessia, povestile voastre mi-au adus lacrimi in ochi.Ma gindesc cu groaza ca aceleasi probleme le voi avea si eu.Si dat fiind faptul ca eu sint la inceputul unui astfel de drum spinos,chiar nu stiu ce sfat as putea da.Cred doar ca as face tot posibilul ca relatia tata-copil sa nu esueze.Adica sa nu se rezume doar la banii de intretinere.
Kuki, eu cred cu tarie ca Cristi al tau, nu va ajunge ca in postura de tata sa fie ca si tatal lui.Asta pentru ca acum ii e cu siguranta greu si ii simte lipsa.Si nu va dori ca al lui copil sa treaca prin ce a trecut el, in copilarie si adolescenta.
Va admir pt puterea de a merge mai departe.Nu se poate sa fie dracul atit de negru si sa nu iesim cu toatele la liman.

26+2

leea

alessia105 spune:

leea...capul sus ...minunea pe care o porti iti va da putere sa treci peste tot ...si nu uiat ca ne ai pe noi alaturi si oricand vei avea nevoie de noi iti vom fi aproapesarcina usoara si o nastere ca a lui Benny( in 15 minutesi doar doua impinsaturi)

Va pupam dulce pe toate si pe toti,va dorim tot binele din lume si MULTA SANATATE!
Alessia, Benny (02.03.05) si Sebi (16.01.98)
Poze de pitici voinici

KUKI spune:

Va multumesc tuturor pentru raspunsuri si incurajari. Asta simt si eu, ca nu e datoria mea sa il aduc pe el in viata copilului cu de-a sila. Mai ales ca nici Cristi nu pare sa-i simta lipsa. E drept ca tatal lui il suna rar si il vede si mai rar, dar nici baiatul nu-l suna niciodata, in nici o situatie. Indiferent de problema pe care o are, Cristi nici macar nu concepe ca poate sa ceara ajutor la tatal lui. Baiatul meu e cel mai bun exemplu ca si in relatiile interumane, principiul actiunii si reactiunii e perfect valabil. Cu mine si cu bunicii e atat de apropiat si de dragastos si nu trece nici o zi fara sa-mi spuna "te iubesc, mami" sau sa-mi trimita mesaje sau e-mailuri la birou, ca sa-mi faca o surpriza, iar de tatal lui nici nu pomeneste, nici nu-l suna. Eu si tatal lui lucram la aceeasi firma si ne vedem pe holuri de cateva ori pe zi. Niciodata nu m-a oprit sa ma intrebe ce face Cristi, cum ne descurcam, daca am sau nu probleme cu el, ce note are la scoala, ce premiu a luat...nimic. Si cu toate astea Cristi il iubeste si il respecta, ceea ce admir foarte mult la el si este pentru mine o adevarata lectie de viata. Este tatal lui si il accepta asa cum este, nu-i cere mai mult decat are el disponibilitatea sufleteasca sa-i dea, dar nici nu-i ofera mai mult. Mi-as fi dorit din tot sufletul ca relatia lor sa fie altfel. As fi permis-o si as fi incurajat-o, dar nu o pot construi eu in locul lor. Si din pacate, cu cat trece timpul o vad compromisa din ce in ce mai mult, caci distanta creste intre ei cu fiecare zi care trece.
Asta, e ! Pe de alta parte eu incerc sa-mi vad de drumul meu, sa consolidez o relatie minunata pe care o am cu un om minunat cu care Cristi se intelege din ce in ce mai bine si care deja incepe sa devina pentu el un model de tata. Prietenul meu are si el un baietel din prima casatorie, care in urma divortului a ales sa ramana cu tatal lui. Relatia lor este una pe care as fi visat-o si eu pentru copilul meu, dar asta e, n-a fost sa fie !

Va doresc numai bine tuturor, si asa cum zicea Leea, iesim noi la liman, nu se poate altfel.

Iulia

marcellinna spune:

Fetelor,fac o paranteza la ce s-a spus pana acum...toti suntem supusi greselii.Dar vine un moment in viata cand se trage o linie si apare sub ea un rezultat.E momentul in care nu poti sa te minti...doar e ceea ce poti cu adevarat sa porti cu tine "dincolo"...dragostea celor dragi,in special cea a copilului/copiilor tau.
Cand voi face eu socotelile,n-am sa ma simt niciodata vinovata de lipsa dragostei lui pt copil.
....sunt unele lucruri pe care nu i le faci propriului copil ca doar tin de elementarul bun simt,indiferent ca ti-ai dorit din suflet acel copil sau ca s-a intamplat sa vina mai repede decat planuiai.Pur si simplu nu se fac nimanui,cu atat mai putin propriilor copii.
Poate sunt eu visatoare si nu o spun cu rautate ci cu parere de rau pt el,tatal copilului meu:nu cred ca la trasul liniei o sa se poata minti singur...daca stau un pic sa ma gandesc nici macar nu va trebui sa vina alea vremuri.
Sincer,putin imi pasa de sufletul lui,ajunsi in punctul asta.
Ce ma doare pe mine e ca sufera copilul meu,ca a suferit din lipsa dragostei tatalui pt ea de pe vremea cand inca eram impreuna .
Iar daca eu am o vina? mi se poate imputa ca am ales tatal gresit pt copilul meu.Doar ca nu-s cititoare in stele si nici detector de minciuni nu-s ca sa-mi fi dat seama ca se va schimba intr-atat peste ani.
Asa ca,de ce sa ne pierdem timpul alergand dupa o caruta ce nu vrea sa astepte?
E o lectie dura pt copiii nostri dar...viata e un covor de roze:frumos dar spinos.Trebuie sa invatam sa pasim pe el cu seninatate si sa nu ne gandim mereu la spini.Pasind alaturi de copiii nostri vom invata si noi si ei ca poate sa devina un drum frumos si placut...in ciuda spinilor.


Capul sus fetelor.Va doresc voua si copiilor vostri tot binele din lume.

miha_tori spune:

Nu cred ca e de DATORIA niciunei mame sa se faca luntre si punte pentru ca tatal biologic al copilului sa ii fie TATA in adevaratul sens al cuvantului.

Nici eu, ca si alte mamici singure cu bebici, nu stiu inca exact ce si cum am sa ii spun despre tatal ei. Ca exista undeva departe. Sau poate ca nu mai exista. Nu pot sa ii spun adevarul ca ar fi crunt si urat. Nu poti spune inocentei ca se trage din mocirla nu ?? Asa ceva nu se face.

Si nici daca mi-ar cere 'el', spermatozoidul, ca pana la urma cam la asta se rezuma un tata care e doar tata biologic, sau daca m-ar intreba ce stie fata lui despre el , i-as spune: Nimic. Nu stie NIMIC.

Dar se poate prezenta in fata ei in pozitie de drepti si sa raporteze unde a fost atata timp si mai ales sa ii explice DE CE a plecat, pur si simplu, cand a vazut ce comoara superba i s-a nascut.