Unde gresim, unde gresesc?

Raspunsuri - Pagina 4

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Andries spune:

Ei vezi aissa aici m-ai prins... mie imi este teama. Imi este frica sa nu fiu judecata gresit, sa nu mi se reproseze ca fac diferente. De fapt imi este frica sa nu cumva sa fac diferente fara ca sa realizez asta in realitate.
Eu imi doresc sa mai am un copil, dar din pacate sansele mele pe cale naturala sunt aproape zero. Si atunci de ce sa nu ma gandesc la adoptie? Cand am citit povestea copilului abandonat in punga de nailon imi venea sa urlu de draci... cum poate fi soarta atat de nedreapta?
Copilul ala cu ce a gresit saracul de nu poate avea si el o familie si a fost purtat de colo colo ... IN PUNGA?

Andries

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns aissa spune:

Mai rumega ideea, nu esti inca pregatita daca ai indoieli.
Cat despre vina puilor aruncati sau omorati..aici m-ai atins tu pe mine ca mereu cand aud astfel de stiri ma gandesc de ce le da Dumnezeu unor astfel de oameni copii si nu mie sau altor fete de pe aici. Dar asa e randuit, nu putem noi judeca si dupa cum vezi, fiecare are soarta lui. Unii mor, unii supravietuiesc in punga, unii traiesc in canale si unii isi gasesc familii care ii iubesc pana la moarte. Suntem prea mici sa intelegem noi de ce se intampla asta.....

Cristina si Alexandra (30.09.2004)

Child birth is an act of Nature, adoption is an act of God

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Andries spune:

Da, este greu sa accepti aceasta randuiala. Eu m-am chinuit foarte mult sa il fac pe pui si abia la a treia sarcina am avut noroc si am tinut-o pana la capat.
Si ii spuneam sotului (pe care il iubesc nebuneste) ca mi-as dori sa adoptam un copil, pentru ca sunt atatea sufletele care merita o sansa, dar .. raspunsul era destul de ... onest as zice "ok, adoptam, dar eu imi doresc un copil facut de mine, nu pot sa accept sa nu am copilul meu biologic. Daca vrei putem adopta nu unul, chiar doi, dar el vreau si unul al meu".
Acum imi este teama sa deschid discutia asta, imi este frica sa nu aud ca nu-l va putea privi pe al doilea ca pe fiul lui.
Voi cum v-ati "lamurit" cu barbatii vostri?


Andries

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns o mamica fericita spune:

Andries parerea mea este ca daca sotul tau nu este convins ca acel copil pe care il veti adopta va fi AL LUI sa te mai gandesti in a face acest pas.

Lorelei si

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Andries spune:

Lorelei ma gandesc foarte mult si foarte serios, pentru ca un copil este ceva sfant si n-as suporta ideea sa gresesc cu un copil, fie el al meu biologic sau nu. valiburu spunea mai devreme ca nu-ti poti permite sa gafezi si sunt de acord cu opinia asta.

Of...

Andries

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns aissa spune:

Asa cum am mai spus, in cazul meu sotul a fost mai hotarat, eu am tot ezitat crezand ca nu voi stii sa ma port cu un copil, ca nu sunt pregatita (adica ezitam la ideea de a avea copii nu la cea de a adopta). Niciodata nu mi-am pus problema ca nu il/o voi iubi ca pe unul facut de mine.
Daca aveti indoieli nu porniti pe drumul acesta. Si asa ai tot felul de piedici birocratice, daca nu ai sufletul deschis nu poti trece peste ele. Mai asteptati, dar tu poti "bate fierul" si cand il simti suficient de deschis la idee....mai arunca o vorba.
Si nu stiu cum sa iti zic, mie nu mi-a fost absolut niciodata teama sa discut ceva cu sotul meu. Ne sfatuim la orice fleac si nu mi-e jena sa il intreb de fiecare data el ce parere are. Sunteti 2 oameni in toata firea, asa ca deschide subiectul pe sleau, fara teama, ca daca tineti in voi si aveti reticente...nu ajungeti la consens pe o tema atat de sensibila. Si poate daca analizati din toate punctele de vedere amandoi, discutand, aceasta problema ai sa descoperi in sotul tau mai multa dragoste pentru copii si pentru tine decat credeai...

Cristina si Alexandra (30.09.2004)

Child birth is an act of Nature, adoption is an act of God

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Andries spune:

Aissa, m-am uitat la pozele tale si intr-adevar cresti un ingerash de fetita, sa-ti traiasca si te bucuri de ea!!
Am stat si m-am gandit cred ca mai bine de jumatate de noapte, cred ca cel mai greu este sa ajungi la un consens in propria familie, ma refer la consens intre soti. Restul... mai putin conteaza. Nici mie nu-mi este jena sa discut ceva cu sotul meu, dimpotriva, dar ... vezi ca este greu pentru mine sa ating acest subiect. Eu sunt "jumatatea" cu dificultati in a avea copii, poate de aia imi este atat de greu.

Pana la urma am ajuns la concluzia ca daca soarta a vrut sa il am pe al meu, poate ca este soarta mea sa mai am unul, chiar daca nu facut de mine. Trebuie sa astept sa se "coaca" situatia, acum simt ca e prea devreme, abia reusim sa facem fata la unul de 1 an si un pic. Dar tare mai imi doresc sa mai am un puisor langa mine!!

Asa ca nu-mi ramane decat sa ne uram bafta tuturor, ca avem nevoie!

Andries

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns patri spune:

Parerea mea e ca atunci cand infiezi un copil trebuie sa fii sigur in fiecare moment ca nu poti altfel, ca oricate ti s-ar pune in drum, tu trebuie sa faci asta, ca nu mai poti altfel, ca iubesti acest copil fff mult inainte de-al vedea, ca-l cauti si te cauta, ca Dumnezeu l-a facut pt tine...Cand vei simti asta, iti va fi indiferent cine si ce va zice, cat vei dormi pe noapte si cat de greu va fi...Nu poti altfel, eu nu-mi doresc nimic altceva, as putea merge sa vad lumea, as putea face ce vreau, dar ma gandesc la cum va fi cand vom merge impreuna in concediu--am gasit locuri excelente de vacanta cu bb mic!!!-tot ce se intampla in jurul meu e canalizat spre Ea...Abia astept s-o gasesc, pana atunci nu voi avea liniste.Crezi ca nu mi-ar fi mai usor--asa cum zic unii--s-o fac eu? Nici nu pot sa ma gandesc la asta, simt ca Patricia exista, cum s-o mai fac eu? Credeti ca eu daca m-as gandi ca o voi iubi altfel decat pe copiii mei, nu as renunta? Te ajuta Dumnezeu sa simti ce trebuie, cat trebuie, cand trebuie...roaga-te!!!

patri

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns valiburu spune:

Andries, este o vorba care spune ca "pofta vine mancand". Poate acest lucru se intampla si atunci cand vine vorba de casatorie sau de adoptie. In casatorie dragostea puternica pt partenerul de viata vine pe parcurs, in timp; in adoptie se intampla un lucru asemanator chiar si cu nasterea naturala. Timp de 9luni nu iti vezi copilul dar il simti ca este acolo undeva. Nu stii ce fel arata, ce aptitudini are sau ce necazuri va avea in viata. Cand se naste probabil poti avea un fel de frustrare ca ai fi vrut sa fie altfel si chiar in timp vazand alti copii ca sunt mai buni decat al tau iarasi ai frustrari, dar dragostea creste pe zi ce trece, vine pe parcurs, cand apar satisfactiile dar si insuccesele. Asa este si in cazul adoptiei: simti ca undeva este cineva care are nevoie de tine si tu de el, de fapt ce a spus Patri mai sus.Iar dragostea se naste in scurt timp, poate nu imediat cum l-ai vazut.
Nu tb sa pornim la drum cu ideea: "daca am sa gresesc, ce ma fac!" Asa nu mai facem nimic dupa parerea mea. "a gresi este omeneste" dar fiind rationali putem sa iertam si sa mergem mai departe.
Toate cele bune,
Valiburu si Iustin

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns pisoi3 spune:

Buna
Eu nu am mai scris aici din lipsa de timp dar v-am citit. Daca va mai amintiti, scriam si eu acum cateva luni si va spuneam ca vreau sa adopt, si eu ma confruntasem cu prejudecatile si lipsa de intelegere din partea unora care credeau ca a avea un copil din sangele propriu e mai important decat a adopta unul. Tampenii si lucruri fara sens, gura lumii pe care nu o inchide decat pamantul. La putin timp dupa ce luasem hotararea de a adopta am ramas insarcinata, fara tratamente, fara nimic. Acum sunt in 22 de saptamani, am un baietel si nu am renuntat la ideea adoptiei; eu si sotul meu vrem sa dam o sansa unui copilas fara parinti, o vom face peste un an sau doi. Si stiu sigur ca nu vom face nici o diferenta intre copilasul nostru si celalalt copilas adoptat, ii vom iubi pe amandoi la fel de mult si amandoi vor fi copiii nostri.
Parerea mea este ca nu trebuie tinut cont de prejudecati si de prostia unora care nu pot iesi din cercul lor stramt. Cred ca merita sa trecem peste toate doar ca sa ne tinem puiul in brate, pe urma uitam cu siguranta si mitocania si privirile aruncate de unii supusi prejudecatilor care exista din plin in societatea romaneasca. Asa ca, Costi, eu cred ca e bine sa ignori toate persoanele care cred ca adoptia e o prostie si sa iti vezi in continuare de drumul tau, nimeni si nimic nu iti va putea lua fericirea de a-ti tine puiutul in brate si de a te bucura in momentul in care el/ea iti spune mama.
Anda


toujours optimiste
http://tickers.TickerFactory.com/ezt/d/1;20724;122/st/20060107/dt/8/k/0200/preg.png

Mergi la inceput