Doi ochi negri

Doi ochi negri


13 - Iulie - 2004 Parea o zi obisnuita de vara, la fel de torida si tot la fel de inconfortabila, pt burta mea devenita imensa. Respiram gafaind, din pricina scarilor urcate pana la calculator; ma vaitam de greutatea ce-mi atarna pe pulpe, sezand intr-un scaun, pe care in mod normal, l-as fi incaput pe jumatate. Acum si acesta era prea fix si din cand in cand mai ceream ceva de mancare. In final incep sa aprind luminile, se facuse intuneric si eu tot la calculator. Vorba familiei, in fata monitorului am sa nasc, iar imi raspundeam : “Si ce conteaza unde?! Sa nasc, ca nu mai rezist!!”
Eu undeva in zona bucatariei, tati la tv si aud ca cineva imi scrie in yahoo messenger. Cu burta in brate, dau “fuga” sa vad cine este si gasesc o fereastra de dialog a Lilianei. O mamica din aceasi serie, mamici de iulie-august 2004 a site-ului desprecopii.com, mamica de care m-am apropiat cel mai mult si am ramas la fel, desi vorbim mai rar, tot drage imi sunt, ea si micuta Adelita. In fine, am divagat. Citesc cu picioarele tremurande : “Am incurcat-o, mi s-a rupt apa. Iar eu tipand, cum asa ca tre sa nasti abia la sfarsitul lui august! Mi se face frica. Realizez ca avea sa nasca prematur si ma apuca groaza.
Ei bine, din acel moment incep sa testez si eu contractii pana dimineata - travaliu fals in buna regula. M-a linistit Victor, sotul ei, venit intr-o fuguta acasa, ca totul este bine. Slava cerului, reveneam la acelasi normal. Din cand in cand imi aminteam de ele si ma bucuram in sina mea ca e mama, ca micuta e bine si va recupera.
Acum zambesc in coltul gurii, aducandu-mi aminte cuvintele tatalui meu, sa nu nasti pana vineri, sa fie leu – si i-am facut aceasta promisiune.

22 - Iulie - 2004 Pe seara, groaznic de obosita, sezand in acelasi scaun incomfortabil, dar de aceasta data downstairs. Intre timp am facut cateva modificari de dιcor, ultimele aranjari, mutari si permutari ale mobilierului.
Zaceam obosita dupa o zi fierbinte, dupa un curs gretos pregatitor nasterii. Hmm?! Incepeam sa cred ca ultima sedinta de peste o saptamana o ratam. Mai simteam inca in adancul narilor mirosul insuportabil de pui prajit, cumparat de un tatic mitocan in pauza cursului. Am iesit fulger din sala, icnind a varsa, il apuc pe sot de mana in care nu avea tigare si spun ca trebuie sa plecam. Acesta speriat ma anunta ca sunt alba la fata si ma intreaba daca sunt bine. Ii raspund contorsionata ca nu si plecam nescuzati.
Ma miscam de pe o fesa pe alta, balansand greutatea masivului burtoi, amorteam. Cataram picioarele umflate pe unitatea calculatorului, asta nu era o solutie. Incep sa probez alte seturi de contractii neregulate, ba le numaram insemnand cu creionul pe o ciorna si privind ceasul. Nu depaseam cifra de 5/ora. Mie imi pareau dese si eterne. Imi anunt consoarta ca am atins pragul de 5 si la cifra 6 sa sune medicul. El bombanea, credea ca vreau doar sa fiu bagata in seama. Apoi imi replica, maine ai programare la dr, asa ca sa nu nasti pana atunci si al tau due date e in august, e inca iulie. Radea si ma mangaia pe burta, ii spunea Ralucai sa mai stea acolo, ca mamei ii place. Asa am tinut-o contorizand, mazgalind si mototolind ciorne, pret de cateva ore. Adorm, ca vai de mine cum, dar motai cateva ore. Ma luptam cu durerea de burta, greutatea care apasa, caldura si nelinistea.

23 - Iulie - 2004 Doctorul e tot un zambet, pe semne ca-l amuza balena cu rochie lunga. Imi face o ultima ecografie sa se asigure ca nu e bebelina prea mare, altfel ma invita prieteneste la maternitate. Doar prea multa apa in piscina si un bebe de 6-7 pounds. Discutam despre contractiile avute si concluzioneaza un travaliu fals – sfat : sa ma feresc de caldura, e unul dintre factorii principali. Toate bune si frumoase pana sa plecam, atunci vine si anuntul bomba: pleca miercuri in concediu, ma delega unei colege si ma asigura ca totul o sa fie bine si se va intoarce pe 3 august – right before my due date. Mi-a citit crisparea, ma bate usor pe umar si cu un ultim zambet imi spune mai mult la ureche: poate nasti in weekend – hehe suna mai mult a date. Iar eu il salut de plecare si ies bombanind, “ dar cine ma crezi tu Gaga sa nasc cu o necunoscuta? Las ca ies la o plimbare cu rolele si mai vedem noi. Sotul para si foc, nu pricepea cum ne poate lasa balta acum – cum de lasa sa-i curga printre degete atatia bani veniti de la o nastere, ca doar n-are cate una pe zi. Se putea observa cat il uram amandoi in acele momente. Ofiliti revenim acasa. Zau ca mai bine as naste maine, doar sa fiu cu el, sotul ma privea mijind. Uitam de eveniment si petrecem un weekend visand la un aparat de aer conditionat, ba chiar faceam si glume pe tema asta. Incepusem sa ma intreb ce-i cu presiunea din burta. Nu-i dau prea mare atentie.
25 - Iulie - 2004 Mai fac cateva poze cu webcam-ul, o distractie devenita un chin. Se lasa inca o seara. Nici nu ma gandeam a dormi. Uram ceasurile petrecute in pat, ma rasuceam cu burta sustinuta intre maini si gemeam de durere. Mai ramanea sa controlez daca-mi ramasesera maruntaile pe vre-o latura, ca senzatia era reala.
La acelasi calculator, discutand cu surioara geamana. Iete ca iar incep sa am contractii! Da si ce? Le cunostem si ele pe noi. Radem si vorbim mai departe.

26 – Iulie – 2004 Spre dimineata nu mai faceam fata ferestrelor de dialog, trebuia sa scriu in prea multe, in acelasi timp sa notez pe ciorne numarul de contractii/ora. I-am speriat pe toti ca am intrat in travaliu. Ma invoiesc politicos si merg la un dus, in caz ca m-apuca, macar sa fiu curata. :-)
Vin de la baie cu vestea ca am pierdut dopul gelatinos si cu bucuria ca nu am sa nasc chiar atunci – asa citisem eu ca poate dura cateva zile bune. Dar totusi e aproape. Mai vedem.
Ora 6 am, sotul opreste dusmanul si coboara din pat. Ma intreaba de ce nu dorm. Imi da pace. Pleaca la dus si sare-n hainele de servici.
I-am urat in loc de servici usor - “te sun mai tarziu, cred ca nasc azi” si el raspunde un da, da sigur!
La ora 7:40 am, ii spun surioarei ca simt nevoia sa stau intinsa, macar un sfert de ceas. I-am promis ca la 9 imi sun medicul. Se ingrosase gluma prea rau : contractii dureroase la intervale neregulate 1, 2 sau 3 minute.
Sun la numarul de-l aveam pe cartea de vizita. Ma conversez scurt cu un barbat. Ii spun de contractii, numele dr-lui, al meu si ii las numarul de telefon. Trec 20 de minute, nimic, eu simteam ca explodez. Motanul incerca sa sara pe canapea si sa se cuibareasca langa mine, iar eu il impingeam. Amandoua pisicile parca o luasera razna. Eu zaceam. Si asteptam...
Ora 8:00 am - Intr-o clipa simt ca o adevarata explozie fierbinte intre picioare si senzatia de presiune dispare cat colo. Eu impietrita, plang si tip ca mi s-a rupt apa, de parca era cineva langa mine sa ma si asculte. Barbata, barbata, dar in final m-am dovedit femeie. Sun la acelasi numar si-i spun individului ca s-a modificat situatia, mi s-a rupt apa si merg spre spital. Ma mai linistisem, il sun pe sot, il salut si-i spun doar “ My water is broked” Am simtit in vocea lui ca s-a instalat furtunos disperarea. Imi trag sufletul si merg la calculator sa dau anuntul. Surioara e mai mult lesinata.
Acu, gata, tre sa fiu tare, sa-i ridic moralul omului, ca sa aiba cine ma sustine tot travaliul. Atat eram de ratutita ca am inceput sa ma dezbrac, tastam si faceam pasi pe loc, doar cu jumatate de pantalon imbracata – asta e postura in care m-a gasit sotiorul desfigurat. I-am aratat cum totul in jurul meu boltea in apa – inundatie, pazea vecini! Canapeaua, mocheta si in baie – baltoci. El cauta dezorientat geanta pt spital, pusa de mine in fata pragului, astepta sa iasa, ca nu degeaba o pregatisem eu inca din luna a 7-a de sarcina. Plecam, eu zambeam cu sufletul tremurand de emotie – urma sa-mi cunosc comoara ce ma-nghiontise atatea luni cu putere.
In doi spre spital. Kevin parcheaza in fata camerei de urgente, iar eu insist ca nu ala e locul, sa mergem ca oamenii in parcare. El nu si nu, sunt gravida si sa gata. Dispare cateva secunde de la masina si ma pomenesc cu el ca-mi aduce un scaun cu rotile. Si-l intreb: te plimb o tura? :-) M-a convins sa ma asez si pornim in goana spre fisier. Formalitatile de spitalizare au durat un pret bun de 15 minute. Omul se panica de la o secunda la alta, nu conta ca eu trancaneam : nu nasc aici, mai avem. Incep contractii dureroase, dar tac si astept.
Ma parcheaza omul intr-o camera de nasteri, camera de hotel in buna regula si ce mai dotari! Asa frumos, curat ... parca-mi facea placere sa nasc.
Apare o moasa, ochi albastri ascunsi in spatele unor ochielari destul de mari pt figura ei mica si cu trasaturi fine. Toata lumea zambea. Eram tratata ca o printesa. Incepem procedura stupida de colectare a unei lame cu lichid si verificarea in laborator pt a confirma ca ce pierdeam era lichid. Eu udasem tot ce aveam pe mine, inclusiv scaunul pe care-l abandonasem si sotul il ocupa ranjind. Sare cat colo cand ii spun ca-i ud. Mi se verifica prima oara colul – deschis – dilatatie 2 cm. Zambesc! Stiam ca va dura! Contractiile devenisera tot mai dese si dureroase. Intre timp sunt plina toata de fire, perfuzii, imbracata intr-o camasa de spital cu spatele crapat pe unde sa-mi iasa fesele indraznete.
O ora am indurat dureri de muscam perna – dilatatie tot 2 cm. Sunt intrebata daca accept un snop de narcotice – Mananci calule ovaz?! Si indraznesc sa intreb si cand vine anestezistul ca m-ar interesa o epidulara. Am cantarit cat se putea de lucid intensitatea durerilor si iau hotararea cea mai inteleapta – calmante si anestezii – asta vreau. Nu rezistam, era evident.
Cer un pahar cu apa, mi se aduce unul cu gheata. Nu aveam voie sa mananc si sa beau. Cu ce gresisem?
Asistenta imi pune in perfuzie snopul de care vorbea si simt o senzatie de ameteala si bine dispunere. Ma invita sa trag un pui de somn. Eu rad, pai ce ma credea fraiera?! Nu ratez o clipa din acest travaliu – nasc nu sunt la sauna.
Isi fac aparitia cumnata, fiica acesteia si prietena ei de liceu – o mexicanca frumoasa foc. Ne punem pe sotii – se vedea ca erau dornice de a vedea o nastere. Mai trece o bucata de vreme, citim pe foaia ce se scurgea din monitor contractii, comentam despre intensitate, intervale samd. La fiecare cateva minute se auzea un geamat scurt – durea undeva in partea dreapta, al dracului de rau. Apare anestezistul – as fi jurat ca-i instalatorul. Mi se pune tubusorul in coloana si alte cateva fire apar suplimentar. Fetele dispar un nceas sa pape si se intorc cu 2 cosuri imense, hainte pt bebe, jucarele, flori si baloane. Ora 5 dupa amiaza, mi se drena o parte din lichid, imi introduc si un dispozitiv de monitorizare mai amanuntita a bebelinei si acela direct in piscina micutei. Dilatatie 5 cm – Uraaa! Sunt la jumatate de drum! Incep prognosticurile – nasc la 7, ba la 8 ... asistenta spune ca la 9 seara voi avea dilatatie 10. Celularul sotului zbarnaia intr-una, fiecare suna sa intrebe ce facem. Eu incepusem sa ma irit. Eram obosita, ma deranja orice. Casc ochii la tv. Si mai trece ceva vreme – alta verificare – dilatatie 7. Sorbeam satisfacuta apa din paharele cu gheata care se topea din cauza caldurii. Cer paturi, mi-era cam frig.
Ora 7 pm – isi face aparitia dr-ul. Il iubeam in acele momente, era acolo, avea sa ma asiste. Ce fericire! Intra zambind! Ne saluta! Dupa ce aduna toate amanuntele notate de asistente, ma consulta si spune: nu te-ai lasat, vrei sa nasti cu mine! Buna treaba! O sa fie bine! Si pleaca.
Incep sa cioflai o lama de guma, in lipsa de mancare si zambesc spre toti. Fixez meniul pt a 2 zi, suna a mese de rastaurant. Sotului i se daduse mancare de 3 ori si eu tot nimic. Asa ca mai iau o gura de apa – aici am stiut sa-i fentez.
Intre timp se schimba si tura. Beah ce moasa gretoasa! Ii spun lui Kevin ca nu vreau sa nasc cu ea. Bietul om, parca putea el sa faca ceva. In schimb noua tura pt anestezist – un good looking guy, mancal-ar mama, asa dulce si cu bun simt. Iete, eu nasc si-mi patineaza ochii dupa nenea. El fixa monitorul anetseziei la o valoare, moasa in urma lui o modifica. Avea bazdaci femeia.
Ora 8 pm – dilatatie 9 cm. Se umple camera de curiosi, se anunta ca tre sa impingem. Ii spun sotului ca nu vreau spectatori si le pofteste el politicos pe fete afara. Apare anetezistul si-mi taie macaroana cu tubul, imi reduce doza. Pleaca si firesc moasa modifica si ea la randul ei. Dilatatie 10 cm. Mi se spunea sa imping. Sotiorul ma tinea bietul de mana, il strangeam de durere. Se auzea in surdina un geamata de-al lui, il torturam. Doctorul ii spune sa-mi ofere doar un deget – nu mai durea, zambeste de ciuda ca nu a aflat din timp acest secret. Primesc lectia acra a moasei si procedez – nimic si nimic, imping si tot nimic. Era deja 9 si jumatete pm. Eu impinegeam de-mi venea rau. Fiecare contractie, la fiecare minut imi aducea cate o durere in partea dreapta a burtii de turbam. Toti au prognosticat gresit. Incerc o sumedenie de pozitii, copil incapatanat vroaia sa stea acolo. Eram terminata. Imi doream sa se termine in orice fel.
Ora 10 :30 pm inca impingeam. Doctorul ne spune Gata! A impins destul si nu se poate face nimic. Nu trece copilul. Mi se propune de urgenta sa intram in operatie.
A rostit pe fuga ceva legat de riscuri, nici nu-i dadeam importanta si ca-i musai nevoie sa ma despice. Accept, semneaza Kevin si sunt echipata in cea mai mare viteza. Intorc capul spre biatul meu, era asa nostim cu halatul si boneta albastre. Radem pe infundate, ma saruta, imi ureaza good luck. Incepem amandoi sa plangem. Ne desparteam! Eu plecam incet pe targa spre blocul operator si el putea sa intre cu cateva minute inainte sa fie scoasa bubulina. Merge in urma mea pana la usile mari din sticla. Eram din nou anesteziata, picioare butuci si ma apuca o inexplicabila pofta de glume. Scapasem de acel infern, urma sa fiu taiata si nimic nu mai conta pt mine, decat sa stiu ca Ralucuta mea e bine. Cu mine putea sa se intample orice, ea era centrul universului meu, l-as fi naruit intr-o secunda ca ea sa fie vie. Atata bucurie imi facuse sa aud ca sotul vrea sa fie alaturi de mine la operatie, a trecut peste ce spusese luni in urma, in caz de cezariana va sta pe culoar, nu vrea sa lesine.
Intram intr-o sala mare intens luminata. O multime de doctori, asistente, moase, anestezistul si EU. Sunt asezata la 1, 2, 3 pe masa. Mi se face cunostinta cu un alt Dr., mana dreapta a scumpului meu Morruzi. Dumnezeu stie care ii era numele celui de-al 2-lea. Eu pluteam de bucurie. Se trage cortina in fata mea. Incep sa aud zgomot de ustensile metalice. Iar eu intr-un limbaj mixt: dar, voi chiar ma taiati right? Se face apoi liniste. Simt ceva rece pe burta, ma stergeau probabil cu vre-un dezinfectant. Apoi briceagul. Rand pe rand stiam ce se face, simteam orice miscare, noroc ca nu durea. Le adresez cateva intrebari, asa-i ca iar taiati? Acum unde ati ajuns? Ce urmeaza? Sa stiti ca simt!!! Stiu ce faceti! I se face semn anestezistului sa ma tina de vorba. Eu continuam sa fac glume. Na ca omul vrea sa invete cateva cuvinte in romana. Si zabmeam de stalcelile lui. Ii intreb daca pot avea un pahar cu gheata – refuz categoric. Apoi scuip guma cioflaita in mana anestezistului – m-a prins, dar prea tarziu, am mancat 3 pachete. Simt ceva ciudat, se aude un zgomot ce semana cu un vacuum – ii intreb daca mi se aspira lichidul, primesc raspuns afirmativ, le replic sa nu-mi aspire si copilul. Se aud hohote de ras. Se stransesera in gasca langa capul meu, restul blocului operator. O asistenta merge sa-l aduca pe tatic. I se face loc si multimea se risipeste, fiecare de unde a venit. Kevin inmarmurit sedea pe scaun la capul meu. Abia articula cuvintele. In cateva clipe a inceput sa prinda ceva culoare in obraji. L-a ajutat starea mea de spirit. Si o tin tot intr-o gluma. Simteam ca asa depasesc mai usor ceasurile emotiilor.
Este scoasa Ralucuta. Amutesc. Ma uit la ceas 11:49 pm. Era liniste, imi auzeam doar bataile inimii si respiratia. Dupa cateva secunde o aud cum scancea, un plans somnoros. Luam viata! Eram fericita si socata! Curg cateva cuvinte in limba materna: SUNT MAMICA! Si incep sa plang de fericire! Intreb cu voce tare daca este bine, fiindca tacuse imediat. Mi se raspunde ca este foarte bine, o spala si ne-o aduce. Se aud 21 Inches and 6 pounds 11 oz. Incep ca intreb de cm si kg, nimeni nu stia sa-mi raspunda. Le cer sa faca calculul ca-i ajut cum pot. In fine, calculez rapid cu memoria mai mult lesinata si le spun 53 cm si vre-o 3 kg. Nu le pasa, ce nevoie aveau ei.
Un scutec alb cu desene, o caciulita bej sunt asezate in bratele sotului. Ii vad fata lispsita de orice expresie. Parea pierdut. Mai tarziu am aflat ce simtea in aceste clipe – ca e tatic, ca-i promite micutei sa fie un tata bun si s-o iubeasca o eternitate. Cu usurinta imi este mie inmanata. O cuprind cu bratul stang, ma ajuta sotul s-o tin in brate. Incepe sa mi se intipareasca in memorie pt tot restul vietii o expresie de neuitat: DOI OCHI NEGRI. Era tot ce vedeam. Ma privea parca nesigur, ochii ii alunecau usor spre stanga sau dreapta, lumina o deranja.
Sunt cusuta, spalata de sange si mutata pe targa. Raluca mi-este asezata langa piept. Plecam spre camera. In fuga fac semn cu mana familiei. Li se spune sa revina de dimineata.
Ajungem in camera, zambeam amandoi. Cer celularul sotului sa-mi sun surioara geamana. Stiam ca toti de acasa asteapta cu sufletul la gura o veste. Ii dictez numarul, nu eram convinsa ca acela este, ma simteam obosita sa mai si gandesc. Raspunde, stia ca sunt eu. Anunt ca am nascut si Ralucuta e bine. Plangeam si ma staduiam sa vorbesc cu un ton calm. Nu fusesem in viata mea mai emotionata ca atunci. Adaug cateva amanunte, cezariana, kg, cm, Pds si Inches si ma scuz cum ca vorbim de acasa ca ne costa prea mult mobilul, ii spun cat ii iubesc si inchid. Nu puteam sa-i spun prin ce trecusem, desi-mi doream sa spun cuiva. Am preferat sa mint si sa ma scuz obraznic.
27 – Iulie – 2004 Ora 3 am, moasa imi propune sa hranim copilul, o asez la piept, sugea saracuta de foame, eu lapte nu aveam, dar cica asta-i manevra de stimilare. Hah si trecem la formula. Aleg intre Similac si Enfamil si o servim pe printesa cu biberon. Tati ne saruta pe amandoua si pleaca spre casa. Venea la noi dis de dimineata, n-am insistat sa mai stea, era daramat. Citim amandoua mirate gradatia biberonului – bause 65 ml. Campioana! Schimbam scutecul, imi arata cum s-o infasez si ii dau liber pana dimineata. I-am spus ca ma descurc. Sunt nevoita sa mai rabd de foame pana la ora 6 dimineata. Beau resemnata un pahar de apa, pe nerasuflate.
Inghit cele 2 pastile lasate pe masuta pt calmarea durerilor si ma asez in sfarsit pe pat cu comoara la pipept. Am privit-o pana ce am adormit. Era atat de frumoasa, atat de mica – Ii multumeam lui Dumnezeu pt ea si o sarutam incet cu varful buzelor pe fruntica.
29 – Iulie – 2004 Suntem condusi la iesirea din spital de catre asistenta sefa, o Doamna cocheta si draguta. Ne amuzam teribil pe seama unei roti ale masinii, nevopsite, cu pete de rugina si vopsea veche crapata, care facea discrepanta cu celalalte 3 albe si lucioase. Si tiptil cu mii de scuze imi scoate cataterul uitat la mana stanga. Ne imbratisam si-i promitem s-o vizitam.
Ne intoarcem acasa in trei! Simteam ca-i ceva mai racoare. Da, intr-adevar, sotul ma anunta c-a gasit miercuri centrala de incalzire electrica pornita, acesta era motivul caldurii exagerate din casa.Pai si sa ne mai miram de ce aveam atatea contractii.
Bubulina dormea linistita in patutul ei decorat cu jucarii. Iesim sa fumam o tigare. Ne priveam ca doi indragostiti. Ne iubeam atat de mult, ochii o spuneau intalnindu-se si ferindu-se jenati. Eram parinti! Incepeam o noua viata! Ne imbratisam cateva minute. N-as mai fi evadat de la pieptul lui. Imparteam cel mai emotionant moment posibil in doi. Suntem intrerupti de un planset strident si revenim in casa.


Am scris si dedic aceasta poveste a nasterii, surioarei mele geamana Raluca, a carei nume l-am dat cu dragoste fiicei mele. Acum doua Raluci sunt cele mai importante fiinte din viata mea. Le iubesc enorm!

Ana Maria Burtch 2 - Aprile - 2005











Cele mai recente poze :
http://photos.yahoo.com/amp_burtch


Ana & Raluca Maria Burtch
"Tiny little hands, tiny little feet. Miracles they are, so simple and sweet".
http://community.webshots.com/user/anapharm

kro spune:

Frumoasa si emotionanta poveste ta Ana .
Toate cele bune tie si printesei tale cu ochi negrii .

Carolina, Felicia (15 .05.2000) si Alessia (19.07.2004)
http://community.webshots.com/user/alessiafelicia

alinaxeni spune:

Ce frumos. Mi-ai deschis pofta sa mai fac si eu un BB.Uitase-m ce minunat este.
Sa-ti traiasca!

alina

polux spune:

Ana, desi stiam povestea nasterii frumoasei raluca, cea care va innebuni toti baietii cu ochii ei negri de abanos, tot m-a emotionat pana la lacrimi.
Ma bucur ca nu ti-ai pierdut simtul umorului desi nu te poti "lauda" ca ai nascut usor.
Sincer citind ce ai scris tu, parca mi-a revenit in minte povestea nasterii ingerasului meu , tot cu ochii negri.
Pupicuri dulci ingerasului si toate urarile din lume ptr ea si parintii ei.

Liliana

clauditzadennis spune:

Am citit multe povesti ale nasterii, iar aceasta este una dintre cele mai frumoase. Sa va traiasca printesuca cu ochii negri, sa fie sanatoasa si fericita! Felicitari, mamica viteaza!

roxanaz spune:

soro!!! sa va traiasca Raluca si sa va aduca numai bucurii!!!!!

roller025 spune:

Ana, frumoasa poveste si emotionanta! Multa sanatate si fericire Ralucilor si mamicii si taticului.

Dana si Victor Mihai (10.07.2004)pozici mai vechi si mai noi
altele, daca nu v-ati saturat

rain spune:

Ana, foarte frumos si emotionant ...va pupacim dulce dulce!

Nicole & Andreea Alexandra (26.07.2004)
Poze cu mamici, burtici, pitici, Andreea 1-4 luni
Andreea de la 4 luni
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=40285" target="_blank">Povestea nasterii

Ramba spune:

Foarte frumoasa povestea ta si plina de umor!!!
Multa sanatate tie si familiei tale!

dana_ene spune:

Absolut superba povestea si emotionanta pe masura.

Sa va traiasca !

Daniela (14+) si puiul Oana Maria (nascuta pe 2 septembrie 2003)

ALBUMUL OANEI MARIA
www.copilasi2006.3x.ro/" target="_blank">MAMICI DE IANUARIE/FEBRUARIE 2006

anapharm spune:

Va multumesc frumos pt aprecieri si urari!
Va doresc de asemenea sa va bucurati de comorile voastre, multa sanatate si curaj celor care acum pornesc pe drumul de a deveni parinti!

Va imbratisez cu mult drag, pe voi toate care mi-ati fost alaturi in aproape cei 2 ani petrecuti pe minunatul site desprecopii.com
Nu am avut ocazia sa va multumesc pt informatii, sfaturi si suport si nici nu stiu cum m-as putea revansa voua prietenelor virtuale, dar adevarate pana la capat.

Va sarut dulce! Sa ne regasim cu bine!