O singura biserica ? (6)
Raspunsuri - Pagina 13
cataghe spune:
quote:
Originally posted by myrrha
Roman Catholics 1,105,808,000
Independents 416,541,000
Protestants 369,848,000
Anglicans 78,745,000
Presupun ca astia sunt debusolatii...
_
In God we trust, all others bring data.
Jocelyn spune:
Mi se pare interesanta intrebarea dar nu am cum sa citesc toate replicile de la inceput si pana aici, oricum ar fi, ma bucur ca intalnesc persoane care sunt preocupate si de aspectele spirituale ale vietii. Eu sunt adventista de ziua a saptea, nu stiu care ar fi ponderea pe aici, daca mai sunt protestanti sau nu si la urma urmei, indiferent daca mai sunt sau nu, important e sa ne acceptam unii pe altii 
"Wisdom doesn't automatically come with old age. Nothing does - except wrinkles. It's true, some wines improve with age. But only if the grapes were good in the first place."
Elena spune:
Bine ai venit, Jocelyn !
Eu n-am fost niciodata in biserica adventista, dar, daca nu ma insel, mai sunt pe forum cateva fete adventiste.
_
"Mare pacoste sa nu ai destul duh ca sa vorbesti frumos, nici destula judecata ca sa taci cand trebuie." (La Bruyere)
myrrha spune:
quote:
Originally posted by Jocelyn
Eu sunt adventista de ziua a saptea, nu stiu care ar fi ponderea pe aici, daca mai sunt protestanti sau nu si la urma urmei, indiferent daca mai sunt sau nu, important e sa ne acceptam unii pe altii
Oare?
Important este sa traim in adevar. Si sa ii iubim pe semenii nostri, de orice credinta ar fi. Sa ii acceptam suna ca si cum ar trebui sa accepti ideile si credintele tuturor, ceea ce e si imposibil si smintitor.
"Toleranta" nu e crestina, iubirea e crestina.
casandra spune:
-----------
"Toleranta" nu e crestina, iubirea e crestina.
----------
Mare lucru ai spus.
Jocelyn spune:
quote:
Originally posted by myrrhaquote:
Originally posted by Jocelyn
Eu sunt adventista de ziua a saptea, nu stiu care ar fi ponderea pe aici, daca mai sunt protestanti sau nu si la urma urmei, indiferent daca mai sunt sau nu, important e sa ne acceptam unii pe altii
Oare?
Important este sa traim in adevar. Si sa ii iubim pe semenii nostri, de orice credinta ar fi. Sa ii acceptam suna ca si cum ar trebui sa accepti ideile si credintele tuturor, ceea ce e si imposibil si smintitor.
"Toleranta" nu e crestina, iubirea e crestina.
Este important sa traim in adevar, dar ce te faci atunci cand fiecare vede adevarul altfel? Opiniile sunt una, dar nu poti impune parerea ta altcuiva. Asa ca fiecare traieste dupa adevarul pe care il crede sau il cunoaste. Si un ateu zice ca traieste in adevar. Tocmai de aceea am spus ca e important sa ne acceptam (daca te uiti in dictionar a accepta are mai multe sensuri, printre care si a ingadui, in nici un caz nu ma refeream la a accepta o multitudine de credinte, ci a ne accepta ca oameni cu vederi diferite). Daca nu accepti, nu poti iubi; intr-adevar, porunca nu este sa il accepti pe aproapele tau, ci sa-l iubesti, dar eu una sunt sigura ca nu ai cum sa iubesti daca nu esti cel putin doritor sa il accepti pe celalalt care are idei total contradictorii cu ale tale. Si mai cred ca "a accepta" inseamna mai mult decat "a tolera".
"Wisdom doesn't automatically come with old age. Nothing does - except wrinkles. It's true, some wines improve with age. But only if the grapes were good in the first place."
myrrha spune:
Da, Jocelyn, ai pus o intrebare esentiala: ce te faci cind fiecare vede adevarul altfel?
Uite raspunsul pe care mi l-am dat eu mie:
Care e rostul indemnului de a-l iubi pe semenul si dusmanul tau deopotriva? Hm... as zice ca e usor cind e vorba de dusmani, iti aduci aminte ce spune Biblia, inghiti, te abtii si te retragi din confruntare. Nu vorbesc de iubirea semenului, celui de acelasi credinta cu tine, asta ar trebui sa fie cel mai simplu, nu?
Dar ce te faci cu chinezul budist, cu neozeelandezul protestant, cu africanul panteist? Asta e, ghinionul lor, s-au nascut unde nu trebuie, ar trebui sa ne viziteze, sa citeasca Sf. Parinti si sa-si dea seama care e adevarul 
Din pacate, nu e atit de simplu...
Un embrion uman, inca din momentul conceptiei, e un miracol; ar putea muri in orice clipa (si foarte multi pier, fara sa stim de ce). Faptul ca traieste, ca vrea sa traiasca, ne depaseste pe noi ca parinti si oameni. E o vointa de viata care vine din alta parte, e - o saminta de dumnezeire, pentru ca Dumnezeul crestin este Viata.
Insasi existenta omului (chinez, budist, pagin) si puterea lui de viata, ceea ce il impinge catre viata si nu catre moarte, e un semn ca Dumnezeu se afla acolo. Si noi trebuie sa il iubim pentru asta ca pe noi insine, ca pe Dumnezeul-Viata din noi.
Asta inteleg eu prin iubirea crestina.
Acceptarea, iar toleranta in si mai mare masura, mi se par marunte si vinovate de un aer de superioritate. Un crestin ii iubeste pe ceilalti la fel, indiferent daca sint crestini ca el, sau budisti.
Pe de alta parte, "acceptarea" omului poate aluneca usor in "acceptarea" credintei lui, ceea ce in mod evident ne dilueaza credinta, ne-o relativizeaza. Imi cer iertare daca jignesc pe cineva aici, dar imi vin in gind cuvintele Papei Benedict al 16-lea, de acum citeva zile: Nu trebuie sa ne cream un Dumnezeu al nostru, cu care sa va simtim confortabil si complet in largul nostru. O vreme vom fi multumiti, dar cind vom ajunge cu adevarat la momentul incercarii, credinta nu ne va fi de nici un folos, vom cadea in noi insine, la nesfirsit .
Cum sa ne descurcam intre atitea adevaruri? Aceasta era intrebarea. Facind efortul sa intelegem, fiind cinstiti si sinceri pina la capat cu indoielile si caderile noastre, neoprindu-ne din cautare - caci atunci cind ne oprim, declarindu-ne satisfacuti cu cit am inteles din Adevar, tocmai am pierdut trenul catre o intelegere noua, si mai adinca a Adevarului.
impreuna spune:
Ce ne facem ca in cer vom ajunge multi...din multe religii...?
Nu ar fi bine sa incepem de acum sa ne acceptam unii pe altii in dragostea lui Hristos?
Indiferent de religie, Dumnezeu este acelasi iar legatura spirituala se stabileste intre El si inima omului prin intermediul Duhului Sfant. Biserica exista pentru a fi un sprijin pentru credincios si nu un motiv de dezbinare!
Fiecare are dreptul sa aleaga biserica/religia care simte ca il ajuta sa se apropie de Dumnezeu, fara a-i judeca si discrimina pe ceilalti.
Relatia om-Dumnezeu este personala si profunda, dar daca doar faci parte dintr-o biserica/religie si nu ai aceasta relatie cu Dumnezeu, acest lucru nu te mantuieste, indiferent din ce biserica faci parte.
Parerea mea.
Impreuna = mami Flavia, tati Mircea si puiutza Sara
Elena spune:
Myhrra, imi permit sa intervin si eu putin in discutia voastra:
quote:
Care e rostul indemnului de a-l iubi pe semenul si dusmanul tau deopotriva? Hm... as zice ca e usor cind e vorba de dusmani, iti aduci aminte ce spune Biblia, inghiti, te abtii si te retragi din confruntare. Nu vorbesc de iubirea semenului, celui de acelasi credinta cu tine, asta ar trebui sa fie cel mai simplu, nu?
Nu sunt sigura daca am inteles bine ce ai vrut sa spui in acest pasaj....exprimarea nu e prea clara si s-ar putea intelege ca cei care nu au aceeasi credinta cu tine ii consideri dusmani...
quote:
"acceptarea" omului poate aluneca usor in "acceptarea" credintei lui
DE CE ?? eu, de pilda, am trait sapte ani printre budisti & shintoisti, i-am acceptat asa cum erau, dar mi-am pastrat credinta mea intacta.
Si apoi, daca nu-l accepti pe om care-i alternativa ? sa-l iubesti, banuiesc ca spui, nu ? de acord cu tine, dar mie mi se pare ca prima conditie ca sa poti sa iubesti crestineste pe cineva, este TOCMAI sa-l accepti asa cum e el !!! mi-e greu sa-mi imaginez cum poti sa iubesti un om si totusi sa nu-l accepti....
Altfel, sunt perfect de acord cu ce a spus Papa Benedict !
myrrha spune:
Nu, nici intr-un caz nu puteam spune ca ii consider dusmani pe cei de alta credinta cu mine. Analizam diferitele ipostaze ale iubirii, si ma gindeam ca daca pt seamanul tau sau pt dusmanul tau iti e usor sa iti dai seama ce ai de facut, ce te faci cu un chinez din partea cealalta a globului, pe care nu-l simti nici ca prieten, nici ca dusman.
A iubi inseamna mai mult decit a accepta. Acceptarea instaleaza separatie (eventual cu sentimente de superioritate), in timp ce iubirea inseamna compasiune si intelegere, dialog.
A accepta pe cineva asa cum e mi se pare o formula dubioasa. Cum e cineva? 
Si cum ai putea accepta pe cineva altfel decit e? Nu cumva formula asta vrea sa spuna sa accepti un statu quo, si la tine si la el, o stagnare, un paralelism, o lipsa de dialog de fapt?
In problema religiilor eu cred ca un singur lucru nu trebuie sa facem: sa le amestecam. Sa luam de la fiecare ce ne place sau ne convine. Asta e marea primejdie, de care trebuie sa ne ferim inaintind pe drumul nostru in mod onest, adica verificind neincetat cit sintem de coerenti in noi, unde sint fisurile, unde sint contradictiile. Nu putem trai in contradictie.