sunt nebuna?

In urma cu aproape patru luni am pierdut o sarcina tripla obtinuta cu nenumarate tratamente dupa 11 ani de asteptari si mentinuta numai cu medicamente.I-am pierdut la 24 de saptamini cind inca nu aveau nici o sansa sa supravietuiasca.Din momentul acela am simtit ca nu mai doresc sa am copii,nici nu am mai putut sa pun mina pe vreunul si nu reusesc sa stau in prezenta vreunei femei gravide fara sa ma podideasca plinsul.CE SA FAC???

"Nu exista culmi de neatins ci numai aripe prea scurte"

sheherezada

Ana68 spune:

Sheherezada,
Nu trebuie sa-ti pierzi speranta....Gandeste-te ca Dna Iliescu,ai vazut-o la stiri,a nascut o fetita sanatoasa la 68 de ani.Tu de ce nu ai putea sa continui sa speri si sa consulti medicul....?!
Un pic de vointa nu strica si o gandire optimista e binevenita!
Daca crezi ca te ajuta cu ceva discuta cu un medic specialist sau mergi la un planning familial.Nu stiu,zic si eu!
Iti doresc multa sanatate si numai ganduri bune!Din tot sufletul doresc ca sa ti se implineasca visul!

Ana-Maria,mami deAlex&Luana

mamamariana spune:

Nu esti deloc nebuna! E normal sa se intample asa... Iti povestesc aici despre o prietena de-a mea care a trecut cumva prin aceleasi probleme, in speranta ca te ajuta la ridicarea moralului.
Prietena mea s-a casatorit la 21 de ani si la inceput nu voia sa aiba copii. Nu stiu exact cum se descurca cu contraceptia (era pe vremea lui Ceausescu)... Cand s-a hotarat sa aiba un copil - nu ramanea nicicum insarcinata. Si ea s-a chinuit ani de zileeee. A stat internata prin cele mai renumite spitale, cu doctori renumiti si era f. demoralizata... A facut si infiltratii in uter, tratamente hormonale, facea injectii cu nemiluita. NIMIC. Era terminata. Exact ca si tine, ura pe toata lumea, nu suporta sa vada femei gravide si cand vedea copii, o apuca plansul. Nici nu ma mai duceam la ea cu fiica-mea (care era finutza ei) pentru ca o vedeam ca nu e in apele ei. Era grozav de schimbata. Intr-un final... a ramas insarcinata! A fost cea mai mare bucurie a familiei. Sotul ei e singur la parinti, iti dai seama ca s-au bucurat toate rudele si prietenii, au fost petreceri mari. Pe la 3 luni a pierdut copilul. Ziceai ca i s-au inecat toate corabiile. M-am dus la ea dupa vreo 2 saptamani sa o incurajez cumva, sa incerc sa discut cu ea si sa o ajut macar cu vorbe bune. Am gasit alta persoana! Stii ce mi-a zis? Ca peste toate durerile pe care le-a avut si suparari si tot, e fericita ca a putut ramane insarcinata si ca asta e un semn bun. Doctorul care o urmarea i-a inspirat incredere in sine si a facut-o sa incerce din nou si sa lupte in continuare. Si dupa cateva luni a ramas din nou insarcinata. Si iar a pierdut sarcina... Abia a treia (ca in povesti) a fost sa fie! Era hotarata sa mearga pentru FIV la Bucuresti cand a descoperit ca era insarcinata din nou... De data asta nu a mai spus la nimeni pana cand nu i s-a vazut burtica. Fetita are acum 5 ani. Cand avea 2 ani a ramas din nou insarcinata. Nu se astepta, stiind cat a avut de suferit si cate a tras pana atunci. A doua sarcina a dus-o usor si fara nici o atentie prea mare. A urcat munti, a zburat si 15 ore cu avionul in luna a sasea, nu a mai avut grija cea mare ca la prima sarcina cand a stat doar in pat aproape 9 luni.
Din ceea ce am invatat eu de la ea si din alte experiente, vreau sa iti dau cateva sfaturi:
1. Nu accepta nici un control manual vaginal pe durata sarcinii.
2. Relaxeaza-te, odihneste-te cat poti de mult si incearca sa stai departe de situatii extreme, suparari, bucurii prea mari.
3. Fa tratament hormonal (progesteron) in primele 4-5 luni (la indicatia dr. evident) si evita alte tratamente oricat de indicate ar fi ele. Unii zic ca ar putea fi nu prea bune pentru bb.
4. Evita raceli, contactul cu animale de orice fel si cu persoane bolnave de orice fel de boala, chiar si o simpla amigdalita sau gripa.
5. Fa-ti toate analizele inainte de a ramane insarcinata, inclusiv o radiografie la plamani ca sa te asiguri ca nu ai nimic ce ar putea periclita sarcina mai tarziu. Un bun dr. ginecolog iti poate da trimiterea necesara.
6. Incearca sa mananci pe cat posibil organic, fara chestii chimice si prea multe E-uri. NU coca-cola, NU arome sau coloranti sintetici (citeste etichetele).
Probabil ca tu stii toate chestiile astea, poate ca am scris aici degeaba - nu-mi pare rau... poate mai citesc si alte fete cu probleme si le prinde bine. Daca zici ca te-ai chinuit 11 ani sa ai un copil, inseamna ca stii o gramada in privinta asta. Ce pot sa iti spun e ca esti inca tanara. Cumatra mea avea 33 cand a nascut prima fetita, deci... se poate si mai tarziu. Mobilizeaza-te, revino-ti ca totul e posibil! Ai putut duce o sarcina pana la 24 saptamani, inseamna ca poti si mai departe. Mai incearca, nu te descuraja. Daca vrei cu adevarat - POTI!
Imi place motto-ul tau! Daca l-ai scris din inima, atunci sfatul meu e sa iti "lungesti" aripile ca sa poti zbura. Asta o poti face numai si numai tu singura. Sunt sigura ca intr-o zi vei atinge culmea spre care tinzi. Iti urez succes si putere de lupta.
Numai bine,
Mamamariana

herra spune:

iti doresc si eu sa fii puternica
si poate intr-o zi sa completezi albumul cu ingerasii tai, langa cei ai cumnatei tale...

Good friends are like stars........You don't always see them, but you know they are always there...

Cristina & Vlad (23 septembrie 2004)

andreea_tx spune:

Speranta e ultima care moare nu? e normal sa te simti asa dar trebuie sa te detasezi un pic de aceste sentimente pe care le ai si sa gandesti pozitiv.Sanatate si sa auzim in curand vestea cea mare.

andreeat

Oana spune:

Nu esti nebuna deloc, este normal sa simti asa ceva, asteapta sa treaca ceva timp si sa iti revii si dupa ce te mai linistesti, lasa viata sa curga normal, poate intr-o buna zi vei avea (cel putin) un , daca nu mai multi. Pe moment detaseaza-te si ocupa-te de alte lucruri, profesie sau orice altceva.

Oana si Paul (3 iulie 2002)
Poze
oana5874@yahoo.com

elisa81 spune:

nu esti nebuna....nebune sunt alea care-si omoara bebelusii si ii arunca la ghena de gunoi.
te-ai gandit la adoptarea unui BB? sunt asa de multi lasati prin maternitati ....

eli

Laura10 spune:

Nu esti nebuna! Vezi partea buna a lucrurilor: ai reusit sa ramai gravida! Este un lucru minunat! Deci ai sanse sa ai un bebe, asa ca nu te lasa coplesita! Trebuie sa fi tare pentru ca o sa merite! Eu sunt alatuiri de tine si ma rog sa ai bebeul mult dorit!

adelamaria spune:

Sheherezada, nu ma cunosti si nu te cunosc, dar iti pot spune ca ti-am citit mesajele la Aspirante cu mult inante ca tu sa ramai insarcinata...Si te-am admirat si te-am indragit nespus de mult pentru forta si curajul tau!
Apoi, brusc, intr-o zi, ai disparut! N-am mai gasit nici un mesaj de la tine, nu reuseam sa inteleg de ce...Si mi-am inchipuit si m-am rugat la D-zeu sa fie bine pentru tine, sa ti se fi implinit dorinta cea mare!
Am aflat apoi cu tristete deznodamantul...Orice ti-as spune stiu ca nu-ti va alina durerea si nu iti va raspunde la cea mai grea intrebare: "DE CE?"...
Vreau totusi sa stii ca cu gandul si sufletul iti sunt aproape!
Ceea ce simti acum eu cred ca e absolut normal. E din cauza durerii, a socului, a dezamagirii...Simti ca ti s-a facut o nedreptate, ca cineva te pedepseste poate pentru o vina pe care tu n-o stii...E oribil si e ingrozitor de greu de trecut peste astfel de momente si de sentimente!
As vrea sa cred ca nu esti singura in incercarea asta! Ca ai pe cineva alaturi, care sa te sustina...
Spui ca nu crezi ca iti mai doresti copii...Eu cred ca e doar o reactie la trauma pe care ai suferit-o! In timp poate, rana se va mai inchide, durerea se va estompa si...cine stie?...
Nu sunt psiholog, dar cred ca cineva care a luptat 11 ani pentru a avea un copil nu poate renunta dintr-o data...
Simti poate ca nu poti lupta impotriva sentimentelor tale si asta te sperie...Dar eu cred ca e o faza care va trece...doar ca din pacate, sufletul se vindeca cel mai greu...
Nu incerca sa negi ceea ce simti acum; accepta toate sentimentele astea si traieste-le...e o etapa in procesul de vindecare. Plangi, daca asta simti...plangi de cate ori simti nevoia, plangi si elibereaza-te...revolta-te daca asta simti ca trebuie sa faci...
Repet, nu am cunostinte de specialitate, dar iti vorbesc din suflet; sa fiu iertata daca debitez ineptii...
Nu, nu esti nebuna, esti doar o femeie care isi doreste nespus de mult sa fie mama!
Eu cred ca vei trece cu bine de aceasta incercare! Cum spuneau si fetele inaintea mea, ai reusit sa ramai insarcinata...inseamna ca se poate!!!
Iar despre tot ce simti acum poate ca ar fi cel mai bine sa vorbesti cu un psiholog bun! Nu e o rusine! Uneori nu mai gasim in noi toate resursele necesare pentru a lupta si atunci trebuie sa stim sa cerem ajutorul!
Iti doresc tot binele din lume, multa liniste si intelepciune si multa, multa putere!

MONAI spune:

Sheherezada, m-am intrebat ce s-a intamplat cu tine, desi tu nu ma cunosti. Imi pare atat de rau ca ai trecut prin asta, ca nu pot exprima in cuvinte. Nu esti nebuna, esti doar necajita.
Parerea mea e ca speranta nu trebuie pierduta, fiecareia dintre noi i se pot intampla oricand lucruri bune si atunci toate gandurile negre dispar .
Cred ca e greu sa mergi mai departe, dar cere ajutor daca simti ca hopul e prea mare pentru a fi trecut singura.
Simt eu ca va exista un mesaj de la tine cu un titlu opus acestuia.

Sa auzim numai de bine.
38+ si din burtica Sara.

http://pg.photos.yahoo.com/ph/popescu_monai/my_photos

MirelaV spune:

cred ca fiecare dintre noi care ne dorim un bb mult..trecem prin ce treci tu. eu am perioade cand vad cate un bb pe strada sau o graviduta si imi vine sa plang.
week end-ul trecut eram la cumparaturi si mnealui mi-a aratat un copilas tare frumusel de altfel..ummm...m-am uitat ciudatel
apoi in masina in drum spre casa, nush ce mi-a zis ca a nascut nevasta unui coleg..si i-am cam trantit-o "nu ma intereseaza copii altora...inca n-ai inteles asta?"
apoi m-a durut k m-am purtat asa..nu e vina lui..

MirelaV
pupicei pe burticei