doua fete cucuiete

Coooca, coca, Oanaaaa (alto voce)– o imbratisare si tzoc, o pupatura apasata – asa face Alexandra cand o intreb daca o iubeste pe Ioana. Ioana rade cu toti dintii…trei. Apoi face « bravo, bravo », isi flutura larg manutele si le loveste. Tati trage cu okiu si il simt cum se infoaie ca un curcan,gata sa cante mandru: ale mele-s, ale mele-s…

Ce repede au trecut trei ani. In iulie 2002 aveam inima mica, mica, incercam sa fac pe viteaza, dar sufletul imi era plin de lacrimi neslobozite (la ce bun, plansesem destul pana atunci si nu-mi folosise la nimic, ramaneam cu durerea mea si cu cefalee in plus). Incepeam tratamentul pentru fertilizare in vitro. Dupa trei ani de tratamente si proceduri medicale (nu are rost sa le insir, dar facusem tot ce se putea face pentru tratarea sterilitatii, de la monitorizare pana la inseminare) ajunsesem si aici. Ultima sansa. Eram obosita, satula sa-mi impart viata in felii de cate doua saptamani : doua saptamani stimulare ovariana (pe care organismul meu o accepta tot mai greu) si monitorizare, doua saptamani asteptare (din ce in ce mai cumplita), apoi deznadejdea esecului…si iar o luam de la capat, mai incapatanata sa nu renunt. Nu credeam ca poate fi asa de dureros. Nu-mi pusesem niciodata problema ca nu voi putea avea copii. Asta era o chestie care se putea intampla numai « altor femei ». Nu eram pregatita sa accept asa ceva. Multa vreme am resimtit-o ca o vina personala, facusem eu ceva gresit, asteptasem prea mult pana sa vreau sa fac copii, sau, sau…in timp am devenit mai rationala, dar asta nu diminua DUREREA. Durerea pe care o resimteam cand vedeam copilasi, cand vedeam burticute rotunde, rotunde, cand imi simteam casa pustie. Si cand vedeam cu ce ochi se uita si El la copii si cum era atras ca un magnet de ei. El, pe care il iubeam atat de mult, dar nu puteam sa-l fac cu adevarat fericit. El, omul meu bun, care avea putere pentru amandoi si nu ma lasa sa cad in deznadejde.
Am facut tratamentul foarte optimista, nu stiu de unde imi revenise optimismul asta, dar simteam ca Dumnezeu e mai aproape de mine ca niciodata. Si a fost. Mainile prin care a lucrat Dumnezeu au fost ale dr. Laura Dracea si microbiologului dr. Cocei de la Giulesti. A fost incredibil sentimentul ca port in sfarsit o viata in mine, un suflet daruit noua. Greutatile sarcinii au venit peste mine parca pentru a ma convinge ca minunea se intamplase. Au fost luni in care numai bucuria imensa ce o purtam in suflet ma ajutau sa trec peste greturi,voma, perfuzii, spitalizari. Pana la cinci luni prietena mea cea mai buna a fost buda, o stangeam in brate de 5-6 ori pe zi. Cand ieseam din casa, stiam locurile « bune », tufisurile la care puteam sa ma ratoiesc in pace. Fiecare zi era o victorie, a mai trecut una ! Apoi a fost mai binisor si nu-mi venea sa cred ca se apropie nasterea. Au inceput contractiile urmate de scurtarea colului la 34 de saptamani. Am fugit la spital si dr. mea din Iasi(sa-i dea Dumnezeu fericire, este un OM si medic exceptional) m-a salvat, dar a trebuit sa stau apoi numai in pat. La 37 de saptamani, cu o zi inainte de data programata pentru cezariana (cu doua zile inainte facusem un control si dr. a vazut ca nasterea e aproape) , iar fuguta la spital, contractiile erau dese – colul era deschis. Era duminica seara. Tati venise de la 130 de km intr-un suflet (curios, mi-a ramas in minte mirosul de ulei incins pe care l-am simtit cand m-a dus la spital) si ma tinea ca pe un ou, speriat ca s-ar putea sparge. Dr. a venit imediat si ne-am linistit amandoi. Am intrat foarte relaxata in sala de operatii, nerabdatoare sa-mi vad minunea. Am spus o rugaciune uitandu-ma la luminile acelea frumose in cerc si …m-am trezit cand ma duceau din sala de operatii in salon, tati era fericit – “am vazut-o, e asa de frumoasa” – eu ma simteam golia, pustiita parca fara acea senzatie ca misca cineva in burtica mea. Era 10 seara si pana la 5 dimineta nu am putut dormi de fericire. Aveam ceva dureri, dar sentimentul de fericire si usurare (intrebasem de vreo 99 de ori daca fetita e bine) era atat de coplesitor, ca nu voiam sa dorm. Am vazut-o a doua zi, sprijinita de tati m-am dus la ea si nu am mai vrut sa stam despartite. Era asa de mica si de fragila (2600g), dar atat de frumoasa ! M-am fortat sa ma misc cat mai mult, ca sa arat ca sint in stare sa am grija de ea si in ziua urmatoare am fost mutate impreuna. Nu pot sa nu-mi amintesc de asistentele de la reanimare si mai ales de la copii, de care am fost foarte multumita (da, se poate si asa – Maternitatea cuza-Voda din Iasi)
Tot auzisem ca primul an de crestere a copilului e greu…da’ de unde ! A fost mult mai usor decat sarcina, fiecare zi era o noua descoperire a Alexandrei si a ce mai poate face ea. Am avut parte si de colici si de nopti agitate si de dintisori rai, dar ce mai conta cand copilul radea, se juca si crestea asa frumos.
Nascusem pe 30 martie 2003 si deja eram hotarati ca in toamna lui 2004 sa mergem iar la Bucuresti, la tanti dr., sa ne mai ajute sa mai facem un copil (ca noi doar metoda asta o stiam). Dar Doamne-Doamne a vrut altfel. La inceputul lui februarie am serbat ziua sotului la restaurant. Si din cata lume a fost acolo numa’ mie nu mi-a priit mancarea si mi-a fost rau si greeeata vreo 5 zile…pana m-am hotarat sa fac un test de sarcina, doar asa, ca sa exclud posibilitatea asta. De fapt tot organismul meu asta imi sugera de mai bine de o saptamana, nu avusesem timp sa uit senzatiile de femeie insarcinata, dar mintea mea refuza sa accepte. Eu insarcinata natural ? Doar asa fiindca m-am culcat cu sotul ? Ntz, ntz, nu se poate. S-a putut si asa am ajuns buna de statistica, aia nici 1% care ramane insarcinata fara tratament dupa o fertilizare anterioara. Norocoasa de mine ! Ca si prima data, am avut senzatia ca Dumnezeu a facut o minune doar pentru mine. De fapt toti copiii asta sunt, minuni de la Dumnezeu, doar ca unii parinti nu realizeaza asta.
Am fost foarte fericita ca sunt iar insarcinata si optimista ca acum va fi usor, doar se stie, doar prima sarcina e grea. Offf, nici aici n-am nimerit-o, a fost mai greu ca prima data, lunile treceau si eu eram tot mai burtoasa dar si mai slaba (nu puteam manca mai nimic si nimicul ala il dadeam tot prietenei mele vechi, buda). Lucrul cel mai rau a fost insa faptul ca a trebuit sa o impart pe Alexandra cu bunica, din cauza deselor mele spitalizari si de la cinci luni si jumatate a indicatiei dr. de a sta cat mai mult in pat (colul era deja mult scurtat siaveam contractii mai mult decat era normal). A fost tare greu, dupa ce 11 luni fusese numai a mea, o alaptasem si o tinusem in brate atata timp, acum stateam isi ma uitam la patutul ei gol, asteptand sa am cateva zile mai bune, ca sa o mai aduc acasa. Dar eram datoare si bebelusului din burtica, ca sa se nasca la termen si sanatos. Cu mai bine de o luna inainte de DPN m-am internat si am stat trei saptamani numai cu antispastice si tocolitice. Am prins o perioada aglomerata tare in spital (parca toata lumea voia sa nasca !), colege de salon cu probleme grave si impresionante care ma afectau emotional neasteptat de mult. Ma saturasem de perfuziile alea lente (cam 8 ore durau) de care nu puteam scapa (la max 36 de ore iar incepeau contractiile puternice si trebuiau pacalite), de colega de salon care se vaita toata ziua, de cea care sforaia noptea de nu puteam sa dorm, de statul cu ochii pe ceas ca sa vad cand sunt prea dese contractiile. Dupa trei saptamani eram cu psihicul vraiste, ma ardea dorul de Alexandra, abia asteptam sa nasc. Culmea, in duminica in care dr. a vrut sa-mi faca cezariana nu s-a putut…spitalul era asa de aglomerat, de erau cate doua operate in pat. Am asteptat pana marti, cand nu am mai spus ca am contractii, am asteptat sa fie la 5 minute si a trebuit sa fiu si eu considerata urgenta si operata. Dr. cred ca si-a dat seama de tactica asta, dar nu mi-a spus nimic, a inteles ca nu mai puteam. Am nascut la 38 de saptamani si doua zile, o grasunica de 3500g, Ioana.
Nu are rost sa va povestesc ce frumos e cu doi copii acasa. Incercati experienta si dati in mine daca nu v-o place. Dragostea nu se imparte la doi, ci creste, devine dubla si poate mai mult, il iubesti pe fiecare in parte dar cele doua sentimente sunt ingemanate, indisolubil legate. E greu, timp liber nu prea mai exista (ala eu il consum pe DC), sotul trebuie sa fie tare rabdator, dar merita. Eu deja am scapat de greu, de perioada cand mergeam cu una in marsupiu si una in carut, cand una voia tzatzasi alta olita, etc. Ioana acum merge in patru prin toata casa dupa mine, Alexandra e fetita mare si a inceput sa vorbeasca mai bine, ce mai, alta viata. La noi in casa e multa veselie (si galagie). Tati ima intreba intr-o zi: oare cum o sa fie la anu' cand nu vom mai avea bebelus in casa? Cresc fetele...De curand am fost si la mare si aveam cea mai frumoasa pereche de domnisoare de pe plaja.
Am scris mult, dintr-o data (asa m-a venit mie azi), cam abrupt (de, stil ingineresc), dar din inima.


fetele mele

baicualina spune:

impresionanta poveste!
ma bucur pentru tine si te felicit ca ai avut puterea sa treci peste toate!de fapt puterea vine de Sus!de la Cel ce e Iubire!
sa fiti sanatosi sa va bucurati de comorile voastre!sa va umple viata de bucurii si impliniri!santeti intr-adevar o familie implinita!mi-am permis sa vizionez si pozele!nici scumpici!dar nici mamica nu e mai prejos!
si eu daca voi avea fata(inca nu stiu, pentru ca NU VREAU sa stiu)se va numi Alexandra-Diana asa ca...

Alina29sapt.

monet spune:

asa o poveste frumoasa si eu pling de zici ca mi s-au spart conductele:). sa va traiasca printesele frumoase! si multumesc ca, fara sa vrei, m-ai facut mai curajoasa la a astepta, cam peste vreo trei luni jumate, venirea pe lume a bebelicei2 cind bebelica1 va avea doar 18 luni:).
sanatate si fericire!

mona, lia (24.04.2004) si simburica mica (22fix)

www.seansimon.com/mai2005.htm" target="_blank">MAI 2005 www.seansimon.com/jersey2005.htm" target="_blank">NEW JERSEY
www.seansimon.com/ultrasound.htm" target="_blank">BABY MAYA www.seansimon.com/movies.htm#liawalking" target="_blank">PRIMII PASI

site-ul nostru www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=31961" target="_blank">asa s-a nascut lia

Denisam spune:

SA VA TRAISCA FETELE, impresionanta poveste!
Numai bine, sanatate si multe bucurii sa va aduca !

Denisa
9+
BEBIK
Zambeste, si maine e o zi!

szivarvany spune:

Sa va traiasca fetele, sa fiti mereu sanatosi si fericiti !

Nu tre` sa zic ca plang cu lacrimi-siroaie, desi sunt la servici ...

Leoaicele Daria & Giulia (2004 08 16)

"La vita e` una bataglia, la morte un`avventura"

Giulia_mea


www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=37099" target="_blank">Povestea_nasterii

Andreea_si_Doru spune:

Doamne Vali nu am stiut ca ai trecut prin atatea la nasterea celor 2 printese. Sa-ti traiasca, Dumnezeu face minuni mereu, sa fiti sanatosi si fericiti !
Respect si de la mine.

Andreea, Doru si Nathalie(29.09.2004)

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=37497" target="_blank">Povestea zanei www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=36133&whichpage=2" target="_blank"> Cererea in casatorie si povestea noastra

ellen spune:

Vali, multa sanatate printeselor tale. Tare mult mi-a placut povestea, foarte impesionanta. Nu am stiut prin cate ati trecut ca sa aveti printelese. Felicitari si bine ca nu ai renuntat.

Multi de la noi pentru cele doua printese.

Elena & Alexandra (25.09.2004)

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=51010" target="_blank">Povestea Alexutei

roandre spune:

Sunteti extraordinari, voi ca parinti si printesele voastre dulci!
Pt ca ne "cunoastem" cam de pe la inceputurile sarcinii cu Ioana cam stiam prin ce ai trecut si cate ai indurat. Noi eram printre cele nominalizate a avea greturi, stari de voma si contractii...dar uite ca totul a trecut si ce frumos e acum cu bebelinele acasa vazandu-le cum cresc si ne umplu sufletele de fericire!

Va doresc sa aveti parte de sanatate si multa bucurie!


Mihaela si papusica mica Alexia Maria (26.08.2004)
Alexia, de 9 luni +
Evenimentele din viata mea

Chiar daca esti pe drumul bun, vei fi calcat daca stai pur si simplu.

salisa spune:

Impresionant
Multa sanatate si sa aveti parte de numai bucurii din partea celor doua printese!
Salisa 16+

iulyp spune:

Frumoasa foc povestea, mi-au dat si lacrimile si acum cd ma uit la pozele pe care le-ati facut la mare de curand imi dau seama ca intr-adevar ai cea mai frumoasa pereche de domnisoare de pe plaja. Pai cu asa fete cum sa nu se impauneze taticul vostru?
Multide la noi.

AURASI NICOLETA

loreema24 spune:

Pai cum sa nu fie fete cucuiete cand sunt atat de iubite?
Sa fiti fericiti !

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=50485" target="_blank">Povestea Loreemei Site Loreema
Ramona & Loreema (6 sept 2004)
Ce tie nu-ti place , altuia nu-i face !