un roman despre romani

Sentimentul romanesc al isteriei (de Mircea
> Cartarescu)
>
> N-am crezut niciodata in specificul national, in
> "sentimentul romanesc
> al
> fiintei", in tot ceea ce filozofii culturii si
> psihologii maselor ne-au
> atribuit ca
> sa ne distinga de alte popoare.
>
> Nu cred ca suntem mai ospitalieri decat altii, mai
> harnici sau mai hoti.
> Nu-mi
> pare nici bine, nici rau ca sunt roman. Uneori
> regret ca nu m-am nascut
> elvetian, dar imediat imi aduc aminte ca as fi putut
> sa ma nasc ugandez.
>
> Suntem si noi, romanii, undeva "la mijloc de rau si
> bun", cum scria Ion
> Barbu, un neam sub soare, nici prea-prea, nici
> foarte-foarte.
>
> Daca n-am luat nici un premiu Nobel, in schimb am
> inventat stiloul.
> Daca zidul ni s-a prabusit peste noapte, ne-am
> apucat, cuminti, a doua
> zi
> sa-l ridicam la loc, si tot e ceva. Am fi putut, in
> definitiv, sa-l
> lasam in plata
> Domnului de zid si sa ne caram cu totii
> in alta parte...
>
> Cu toate astea, exista ceva specific romanesc, ceva
> atat de adanc in
> firea
> noastra, a celor care traim azi pe acest plai de
> dor, incat m-as hazarda
> sa
> spun ca este insasi esenta "romanismului" in acest
> moment istoric.
> Este cercul vicios al isteriei provocate de stres si
> al stresului
> provocat de
> isterie. Dati-mi voie sa fiu, in continuare, mai
> explicit.
>
> Daca traiesti numai in Romania, e posibil sa nu-ti
> dai seama ca e ceva
> in
> neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si
> te misti o data cu
> el.
> Esti una cu toti ceilalti. Dar daca te intorci, dupa
> o vreme
> indelungata, in
> tara e cu neputinta sa nu fii izbit de cat de
> anormala e umanitatea de
> aici. De
> cat de chinuiti sunt oamenii si de cat
> de rai devin din cauza asta.
>
> Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca
> una dintre cele mai
> raspandite strategii de supravietuire e mitocania
> agresiva. In orice
> tara
> civilizata oamenii incearca sa-si menajeze
> nervii cat se poate de mult. Sunt prevenitori unii
> fata de altii in
> forme duse
> aproape pana
> la caricatura.
>
> Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de
> contact care sa elimine,
>
> practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand
> cineva te contrazice, ii
>
> zambesti si spui: "We agree to disagree" ("am cazut
> de acord ca nu
> suntem
> de acord"). Cand cineva te calca pe picior, te
> grabesti sa-ti ceri
> tu scuze.
>
> O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste
> tot, ca un balsam
> care
> alina toate ranile si satisface toate
> susceptibilitatile. Aceasta
> ipocrizie
> poarta numele de politete si e esentiala pentru
> fluidizarea substantei
> sociale.
>
> Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv,
> asa. Pentru ca la
> noi,
> daca esti bun, esti calcat in picioare.
> Sa ne imaginam o tanara care devine vanzatoare. Isi
> iubeste meseria si
> isi
> propune sa fie cat mai
> draguta si mai serviabila cu clientii.
>
> Zambetul profesional, acel zambet care vinde marfa,
> i se va sterge insa
> curand de pe fata dupa ce vreo cinci-sase insi ii
> vor tranti cate-o
> badaranie
> sau vor incepe sa urle la ea ca nebunii, chiar din
> prima zi de lucru.
> Sunt
> toate sansele ca dupa o luna de zile zambetul sa-i
> dispara complet, iar
> dupa
> un an sa avem vanzatoarea noastra standard, acra si
> scarbita, care te
> repede de nu te vezi.
>
> Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani
> din nastere. Si ei
> sunt
> bieti oameni la care s-a urlat si care-au fost
> umiliti de cand se stiu.
> Au
> devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor
> ca nu tine sa fii
> dragut cu
> ceilalti. Pentru ca, la toate ghiseele, au rezolvat
> numai urland. Pentru
> ca doar
> fiind mitocani au avansat social, calcand peste cei
> blanzi.
>
> In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti "in
> perioada" de sergentii
> lor.
> Cand ajung ei insisi sergenti, ii chinuiesc pe noii
> recruti si mai
> abitir. Si tot
> asa, in toate straturile sociale si la toate
> nivelurile, romanii isi
> sunt propriii
> calai si propriile victime intr-o societate profund
> alienata
> psihic, o societate isterica.
>
> Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora
> actuala:tensiunea
> continua la nivelul vietii cotidiene.
> Starea continua de explozie, care ne provoaca ulcere
> si atacuri
> cerebrale.
> Conflictul generalizat al fiecaruia cu fiecare. Nu
> vreau sa spun prin
> asta ca
> suntem fundamental rai.
> Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de
> orizont,carentele de
>
> educatie, perplexitatea maselor taranesti
> dezradacinate si aduse in
> ghetourile marilor orase. Pot fi si alte explicatii
> obiective. Dar e
> inca ceva,
> mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism
> social. Inraiti de lumea
> in
> mijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne placa
> sa fim rai.
>
> Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si
> obscenitate. Incepem sa
> ne
> mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai
> moralei, ne
> dezbracam
> voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale
> publicului. Curand,
> devenim
> la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge
> binele
> de rau ca tarfele, securistii si noii imbogatiti.
>
> Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra
> sociala e marele premiu
> castigat cu pretul mitocaniei noastre.
> Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi
> spart decat printr-o
> lunga
> terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi
> lunga, scumpa si cu un
>
> rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem
> permite deocamdata.
>