Timiditatea copiilor

Timiditatea copiilor | Autor: dori

Link direct la acest mesaj

Aveti solutii pentru vindecarea timiditatii copiilor?

Fata mea (7 ani) este extraordinar de vorbareata acasa, dar in alt mediu devine (in cele mai multe din cazuri) tacuta si retrasa. Iar la scoala de cate ori ma duc invatatoarea incepe cu un sir de laude si termina cu " ... DAR spuneti-i sa vorbeasca mai mult, mai tare etc".

Sunt copiii vostri timizi? Ati reusit sa ii faceti sa isi invinga timiditatea?


Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Elena spune:

Dori, sa stii ca si fetitza mea este timida....de curand parca e un pic mai bine, dar acum cateva luni era o timida si-o rusinoasa, d-abia deschidea gura sa vorbeasca in public si atunci cand vorbea de-abia auzeai ce zice; pe de alta parte, asa cum zici si tu, acasa turuia intr-una.
Eu am primit niste sfaturi care mi-au prins bine, in primul rand incearca sa socializezi cat mai mult, du-te cu ea in vizita la prietenele tale sau invita copiii, colegi de-ai ei acasa; apoi fii TU modelul ei de persoana indrazneata; de exemplu mergi cu ea la cumparaturi, in piatza si fii tu indrazneata si apoi pune-o si pe ea sa ceara la vanzatoare, sa dea banii; eu am inceput sa aplic metoda asta si Laura e foarte incantata si mandra ca vorbeste sau plateste ea.
Puteti sa faceti si mici scenete acasa, in care o pui pe ea sa fie invatatoare si tu eleva....asta in cazul in care vrea, pentru ca mindra mea nu prea vrea sa joace jocul asta.
Oricum am observat ca cel mai mult conteaza socializarea; de vreo luna ma duc aproape saptamanal la o prietena nemtoaica care ma ajuta cu germana si o iau si pe Laura cu mine; la inceput era tare rusinoasa, nici nu ridica capul din pamint cand spunea ceva, dar acum deja vorbeste foarte degajat cu tipa. Totusi mai avem de lucru, pentru ca la gradi e in continuare timida cu educatoarele...

Fetita ta este la liceul german ? daca ne-om intoarce si noi la anuŽ, ma gandeam s-o dau si eu pe Laura la liceul german.

Mult succes !!!!

_
"Cand am invatat sa zbor, deja mi se terminase cerul. "

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns dori spune:

Multumesc Elena !

Jocul de care vorbesti elev-profesor, medic-pacient etc l-am jucat intr-o perioada. Poate au fost niste rezultate, dar nesemnificative. Oricum o sa mai incerc metoda asta.
La cumparaturi a fost o vreme cand ii facea placere sa plateasca ea (cand era mai mica), dar in ultima perioada refuza sa cumpere ceva daca este cu mine. Cand merge insa la actiuni organizate de scoala se descurca sa isi cumpere de baut, mancat etc.

Ioana nu este la liceul german, pentru ca anul trecut ne-am hotarat sa ne intoarcem destul de tarziu - iunie - iar testul pentru admiterea in clasa intai la liceul german fusese in mai, asa ca am ratat inscrierea. Dar face meditatii acasa, de doua ori pe saptamana. Evident progresele nu sunt la fel de mari ca cele pe care le-ar fi facut la scoala germana, dar eu sunt multumita pentru ca a invatat sa citeasca si mai ales sa scrie corect. Probabil voi incerca in clasa a V-a sa o transfer la liceul german (daca vom mai fi in Romania pana atunci )


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Alina spune:

Dragele mele,
Desi subiectul este mai vechi,vreau sa-l readuc in actualitate pentru ca si fetita mea(aproape 3,6 ani)e timida .Am retinut ideile voastre si o sa le pun in aplicare.

Acasa si in general,cind e cu noi oriunde vorbeste non stop,in germana si in romana,cinta,spune poezii.In schimb,a inceput de o saptamina gradinita,e rusinoasa si mai tacuta,adica vorbeste numai daca e intrebata,nu are intiativa singura de povestit,cintat.Educatoarea imi zice mereu ca se joaca tare frumos,deseneaza,picteaza,e vesela dar sa-i ziceti sa vorbeasca mai mult.Cum sa fac asta?
Cum iesim de pe poarta gradinitei,imi povesteste tot ce s-a intiimplat,e in stare vreo doua ore sa-mi tot spuna intiimplari cu colegii,etc.
In ultimele zile tot am stresat-o ca trebuie sa vorbeasca mai mult,sa-i roage pe copiii mai mari sa o lase pe topogan,leagan si nu stiu daca am facut bine.Sunt grupe amestecate si dintr-o grupa de 20,cam 12-15 se stiu si de anul trecut.Zilnic se joaca in gradina mare,impreuna cu copiii celorlalte grupe deci sunt cam 60-70.

Pt ca picteaza f frumos si e ca un hobby deja,as vrea sa o inscriu la un curs de pictura,sa fie mereu cu copii.Oare e bine?Nu va obosi prea tare avind in vedere ca trebuie sa se adapteze si programului gradinitei?

Multumesc mult!


Alina

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns dori spune:

Buna Alina!

Credeam ca a disparut subiectul. Eu zic ca e prea devreme sa iti faci probleme - fetita ta e de-abia la inceput si copiii au ritmuri diferite de a se adapta intr-un mediu nou. Nu sunt specialista, dar iti spun din ce am observat la colegii Ioanei - de gradinita si de scoala. Nu cred ca e cazul sa o stresezi (de acum) cu indemnuri "trebuie sa vorbesti". Mai las-o sa se obisnuiasca cu educatoarele si copiii...
Faptul ca fetita ta face ce fac alti copii e un lucru bun (Ioana, la inceputul gradinitei, nu facea niciodata ce faceau alti copii, facea ceva numai daca voia ea sau numai dupa ce se lamurea ea de ce trebuie facut acel ceva).
Si cred ca e o idee buna sa o duci la un curs de pictura - asa se va obisnui si cu alti copiii si cu alt mediu si alt gen de activitate. Daca in timp ti se pare ca oboseste poti sa o duci mai rar sau sa renunti. Dar cred ca trebuie sa incerci.
Succes


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Principesa spune:

As zice ca mai degraba timiditatea este o problema de relatie. Bineinteles ca si temperamentul are rolul lui dar as zice ca e secundar.
In ce sens o problema de relatie? Tipul de atasament al copilului fata de figura de atasament poate fi evaluat si clasificat. Acest tip de atasament se exprima in toate planurile de viata ale copilului.
Timiditatea poate fi o forma mai redusa de exprimare a fricii de straini. Frica de straini reflecta un atasament insecurizant, adica figura de atasament nu este o baza de siguranta pentru copil in prezenta un strain, nu asigura copilul ca nu are de ce sa ii fie frica. Aceasta asigurare este generat de o experienta constanta a copilului cu parintele din care copilul intelege ca se poate baza pe parinte in orice situatie si ca acesta il protejeaza.
Din ce cauza copilul nu se simte securizat cu parintele? Ca sa se simta securizat, este nevoie ca se existe o experienta constanta intre copil si parinte de satisfacere adecvata a nevoilor copilului de catre parinte. Cand nu se intampla asa, acest lucru se poate datora faptului ca parintele nu stie sau nu poate sa descifreze mesajele copilului si sa le raspunda adecvat pentru ca poate si parintele la randul lui a trait o situatie similara si nu a "invatat" cum se face.
Calitatea atasamentului se poate imbunatati prin participarea ambilor actori: parinte si copil.

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ira spune:

Si copilul meu este f timid. In public nu scoate prea multe vorbe, se balbaie, cand cineva o abordeaza direct fuge sau ma strange de picior. Iar cand e acasa.....ma doare capuuuuuuul, ca de ex. acum, as da orice sa mai taca un pic. Dar nu-mi fac probleme, e ereditar, si eu si sotul am fost timizi, si inca mai suntem f tare, dar am invatat sa mascam asta .

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns try spune:

quote:
Originally posted by Alina


Pt ca picteaza f frumos si e ca un hobby deja,as vrea sa o inscriu la un curs de pictura,sa fie mereu cu copii.Oare e bine?Nu va obosi prea tare avind in vedere ca trebuie sa se adapteze si programului gradinitei?

Multumesc mult!


Alina




Daca ea percepe aceste activitati extrascoalre ca pe niste hobby-uri, clipe petrecute cu palcere si n joaca, atunci nu are ce s-o oboseasca. Acasa, dupa ce se intoarce de la gradi nu face activitati? Joaca, etc. Acas nu oboseste? Ca doar n usta in pat si se relaxeaza meditand, nu? La un curs de pictura cu alti copii, de ce ar obosi mai mult. Din contra, eu admir acei parint icare isi implica copiii in activitati organizate inca de mici. Ii invatam sa nu stea cu fundu-n canapea toata ziua sau i fatza calculatorului, ii invatam sa fie activi si dinamici, sa se implice, sa aiba initiativa, sa se supuna rigorilor unui program, ii responsabilizam, iar contactele sociale sunt cele mai bogate surse de dezvoltare emotionala, intelectuala pentru copiii nostri. De aic iinvata cele mai multe lucruri.
Duce-ti-i la sport, la cluburi, la ce vreti voi, insa nu va izolati copiii in casa, e o mare greseala.

Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns vilma spune:

quote:
Originally posted by Principesa

As zice ca mai degraba timiditatea este o problema de relatie. Bineinteles ca si temperamentul are rolul lui dar as zice ca e secundar.
In ce sens o problema de relatie? Tipul de atasament al copilului fata de figura de atasament poate fi evaluat si clasificat. Acest tip de atasament se exprima in toate planurile de viata ale copilului.
Timiditatea poate fi o forma mai redusa de exprimare a fricii de straini. Frica de straini reflecta un atasament insecurizant, adica figura de atasament nu este o baza de siguranta pentru copil in prezenta un strain, nu asigura copilul ca nu are de ce sa ii fie frica. Aceasta asigurare este generat de o experienta constanta a copilului cu parintele din care copilul intelege ca se poate baza pe parinte in orice situatie si ca acesta il protejeaza.
Din ce cauza copilul nu se simte securizat cu parintele? Ca sa se simta securizat, este nevoie ca se existe o experienta constanta intre copil si parinte de satisfacere adecvata a nevoilor copilului de catre parinte. Cand nu se intampla asa, acest lucru se poate datora faptului ca parintele nu stie sau nu poate sa descifreze mesajele copilului si sa le raspunda adecvat pentru ca poate si parintele la randul lui a trait o situatie similara si nu a "invatat" cum se face.
Calitatea atasamentului se poate imbunatati prin participarea ambilor actori: parinte si copil.

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura



In cazul meu, a fost de la inceput clar ca am o astfel de problema de relationare cu fiica mea. Ea este timida intr-o forma extrema doar atunci cand este cu mine, sau cand sunt si eu prezenta. La serbarile de la gradinita, in momentul in care privirea ei se lipea de privirea mea (emotionata si usor inlacrimata), o bufnea plansul instantaneu si cu greu mai reusea sa spuna poezia, printre bocete. Asta desigur nu se intampla daca eu ma ascundeam in spatele altor parinti...
Daca merge cu buni la ea la servici, e foarte sociabila si vorbeste cu oamenii fara nici o problema, daca o duc la mine la servici, nu mai reuseste sa scoata nici o vorba minute intregi (cam jumatate de ora). Daca vin musafiri la noi acasa, primul instinct este sa se ascunda, sau sa se prefaca ca nu a auzit/vazut nimic, desi cei care vin sunt cu copiii cu care ea se joaca destul de des.
Astfel incat eu am concluzionat ca timiditatea copilului meu are radacinile in comportamentul meu, in relatia dintre mine si ea, dar nu stiu de unde sa incep schimbarea!

Vilma, Anca (4 ani) si Tudor (1 an si ceva)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Principesa spune:

Vilma, la ce anume din tine crezi ca reactioneaza asa fetita ta?

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns mamioana spune:

Iata un articol despre timiditatea la copii:
Timiditatea este o emotie comuna, dar putin cunoscuta. Oricine s-a simtit ambivalent sau constient de sine in situatii sociale noi. Dar timiditatea poate interfera cu o dezvoltare optima sociala si poate influenta negativ capacitatea de invatare a copilului.

Voi incerca sa prezint tipurile si manifestarile timiditatii, influentele genetice, temperamentale si ambientale asupra timiditatii, sa fac o distinctie intre timiditatea normala si cea problematica, sa sugerez moduri de a ajuta un copil timid.

Ce este timiditatea?

Sentimentul de timiditate este universal si s-ar putea sa se fi dezvoltat ca un mecanism adaptiv pentru a face fata unor noi stimuli sociali. Timiditatea este simtita ca un amestec de emotii, incluzand frica si interes, tensiune si neplacere. Aceste sentimente pot fi insotite de o creste a ritmului cardiac si a presiunii sanguine. Observatorul recunoastea timiditatea dupa privirea indreptata in jos, reticenta fizica si verbala. Vorbirea persoanei timide este de obicei inceata, tremuranda sau ezitanta. Unii copii isi sug degetul; altii actioneaza sfios, zambind si departandu-se alternativ.

Timiditatea se poate distinge de cele doua comportamente asemanatoare: precautia si detasarea sociala. Precautia copilului fata de straini nu prezinta ambivalenta apropiere/evitare caracteristica sfielii. Unii copii mai mari prefera jocul solitar si par ca nu au nevoie de interactiune sociala, dar acestia nu prezinta tensiunea specifica unui copil timid.

Timiditatea poate aparea la copii in anumite faze de dezvolatre. Timiditatea fricoasa poate fi un raspuns la prezenta multor adulti in copilarie. Dezvoltarea constiintei de sine in al doilea an de viata aduce cu sine o mai mare sensibilitatea sociala. Timiditatea constienta - posibilitatea de jena - apare in jurul varstei de 4-5 ani. Constiinta de sine va atinge un varf in adolescenta timpurie.

Ce situatii pot determina timiditatea la copii?

Cele mai frecvente cauze ale timiditatii sunt noile intalniri sociale, in special daca persoana timida simte ca este centrul atentiei. O "epidemie de timiditate" a fost atribuita, in anii '80, schimbarilor rapide ale mediului social si a presiunilor competitive exercitate de munca si scoala, carora multi adulti si copii au trebuit sa le faca fata. Adultii care atrag mereu atentia asupra a ceea gandesc ceilalti despre copil, sau cei care permit o mica autonomie copilului, s-ar putea sa incurajeze sentimente de timidate.

De ce sunt unii copii mai timizi decat altii?

Unii copii pot avea predispozitie la timiditate: in cazul lor este mult mai probabil sa reactioneze timid la situatii sociale noi. Dar chiar si acesti copii pot fi timizi numai in anumite cazuri. Cercetatorii au considerat atat natura copiilor cat si hrana lor in incercarea de a explica aceste diferente.

Unele aspecte ale timiditatii sunt invatate. Fondul cultural al copiilor, mediul familial ofera modele de comportament social. Copiii chinezi sunt mult mai reticenti in societate decat cei caucazieni, iar copiii suedezi au prezentat un mai mare disconfort in societate decat americanii. Unii parinti, etichetandu-si copii ca timizi, par sa incurajeze dezvoltarea timiditatii. Unii adulti incearca sa ademeneasca copiii timizi inspre o interactiune sociala, astfel amplificand comportamentul sfios.

Din ce in ce mai multi cercetatori considera ereditatea sau temperamentul ca baza pentru unele forme de timiditate. De fapt, ereditatea joaca un rol mult mai important in timiditate decat in orice alta caracteristica a personalitatii. Studiile legate de adoptie pot sa prevada timiditatea analizand sociabilitatea mamei biologice. Copii foarte inhibati prezinta diferente fiziologice fata de copii fara inhibitii, inclusiv un ritm al inimii mai puternic si mai stabil. Intre 2 si 5 ani, cei mai inhibati copii continua sa fie reticenti fata de alti copii si fata de adulti. Se remarca persistenta unor modele de pasivitate sociala si inhibitie in dezvoltarea personalitatii.

Cu toate acestea, cei mai multi cercetatori cred ca influentele genetice determina numai o mica parte a timiditatii. Chiar si predispozitiile ereditare pot fi modificate. Copii adoptati, de pilda, adopta o parte a stilului social al parintilor adoptivi, iar copii foarte inhibati au devenit mult mai confortabili in societate prin eforturile parintilor.

Cand timiditatea reprezinta o problema?

Timiditatea poate fi un raspuns normal, adaptiv la o posibila experienta social covarsitoare. Fiind intr-un fel timid, copilul se poate retrage temporar si sa castige astfel un sentiment de control al situatiei. In general, pe masura ce copii castiga sentimentul de control in intalnirile cu oameni care nu sunt familiari, timiditatea dispare. In absenta unor alte dificultati, copii timizi nu prezinta un risc psihiatric sau comportamental. Dar copiii care prezinta o timiditate extrema permanenta sau care nu este in legatura cu contextul pot prezenta asemenea riscuri. S-a aratat ca timizii sunt mai putin competenti in initierea unor jocuri. Copiii de varsta scolara care s-au autocategorisit ca timizi tind sa se placa mai putin, sa se considere mai putin prietenosi si mai pasivi decat prietenii lor ne-timizi. Acesti factori influenteaza negativ perceptia celorlalti. Copiii timizi sunt adeseori judecati de tovarasii de joaca ca fiind mai putin prietenosi si mai putin placuti decat cei ne-timizi. Din aceasta cauza, copiii timizi pot fi ignorati de colegi si au mai putine sanse de dezvoltare sociala. Copiii care continua sa fie excesiv de timizi pana la adolescenta si maturitate se descriu ca fiind mai singuratici, avand mai putini prieteni si mai putine relatii cu membrii sexului opus decat cei de aceiasi varsta.

Cum sa ajutam un copil timid?

-- Cunoaste si accepta copilul in totalitatea lui. Timiditatea este numai un aspect al personalitatii lui. Fiind sensibil la interesele si sentimentele copilului vei putea sa construiesti o relatie cu copilul si sa arati ca il respecti. Aceasta va face copilul mult mai increzator in fortele proprii si mai putin inhibat.
-- Construieste respectul de sine. Copiii timizi au de obicei o imagine negativa despre ei si simt ca nu vor fi acceptati. Incurajeaza copilul timid sa faca demonstratii de indemanare si incurajeaza-i autonomia. Lauda-l des. Copiii care au o parere buna despre ei insisi nu sunt timizi.
-- Dezvolta aptitudini sociale. Chiar daca este vorba numai de joaca in paralel, incurajeaza activitatea sociala. Invata copilul fraze cheie ("Pot sa ma joc si eu?") si tehnici de integrare in societate bazate pe roluri. De asemenea, ocaziile de a se juca cu un singur copil o data, vor ajuta copilul timid da devina mai stapan pe sine. Jocul cu grupuri noi de copii va da sansa unui nou start copilului timid si ii va permite sa obtina un nivel social mai inalt.
-- Permite copilului sa isi faca "incalzirea" inaintea unor situatii noi. Fortarea copilului intr-o situatie pe care el o vede amenintatoare nu il va ajuta la formarea aptitudinilor sociale. Ajuta copilul sa se simta in siguranta si ofera-i materiale interesante care sa il momeasca in interactiunile lui sociale.
-- Nu uita ca timiditatea nu este in totalitate un lucru rau. Nu orice copil are nevoie sau doreste sa fie in centrul atentiei. Unele calitati specifice timiditatii, cum ar fi modestia si rezerva, sunt privite ca pozitive. Interventii drastice sunt necesare numai in cazul in care copilul se simte excesiv de inconfortabil sau neglijat in societate.





mamioana si Sebastian(06.10.2002)

Mergi la inceput