are cineva o reteta de iubit socrii?

Buna!
Am o mare problema. Foarte delicata.
Nu reusesc sa ma obisnuiesc cu socrii mei. De fiecare data cand ma duc pe la ei ma indispun. Asta pentru ca sunt niste oameni foarte rupti de realitatea sociala de astazi, au stilul ala de dat lectii tot timpul, lectii care nu se adapteaza cu nimic situatiilor in cauza si repeta acelasi lucru la nesfarsit. Au o ideologie foarte diferita de felul in care sunt eu, de exemplu: ce daca am imprumutat bani si am promis ca ii dam peste o luna. Nu-i dam si gata. Ii dam cand putem (eu mor cand ii aud). Sau se asteapta intotdeauna sa le rezolve altii problemele.
Asta in conditiile in care ne vedem doar o data pe saptamana.
Nu am ajuns niciodata la certuri sau alt gen de discutii, nu as lasa eu situatia sa degenereze in asa fel, aici e vorba doar de cum ma simt eu si de faptul ca as vrea sa inlatur aceasta tensiune, pentru ca sotul meu tine la ei si ei tin la el, chiar daca nu au facut cine stie ce pentru el.
De fiecare data incerc sa caut o modalitate de a conversa ceva, de a ma deschide dar nu reusesc. Pur si simplu nu pot. Poate si pentru ca de fiecare o data cand am probleme cu sotul meu ma gandesc la educatia pe care a (n-a) primit-o, la faptul ca a fost cocolosit tot timpul, ca a avut o mama foarte protectiva, ceea ce i-a cam inhibat personalitatea, etc. El nu suporta sa fie cicalit, sa i se repete ceva, etc. pentru ca probabil de tratamentul asta a avut prea mult parte in copilarie.
Si de asemenea, am avut o perioada foarte grea dupa ce am nascut cand sotul meu era in armata si eu in maternitate, singura cu fetita, si ei nu ne-au ajutat cu nimic. Eu asiguram totul in casa, nu stiu ce ne faceam daca nu erau ai mei sa ma ajute. Am si plans de cateva ori pentru ca nu imi ajungeau banii. Nu pot sa uit felul in care soacra mea m-a tras de limba sa vada cati bani castigam si daca a estimat ea ca ne putem descurca toti cu ce castigam eu, nu ne-a ajutat deloc. Stiu ca nu prea aveau cu ce, dar cred ca trebuia sa se gandeasca la fiul ei, care s-a simtit foarte umilit ca l-am intretinut eu in perioada aceea si asta a avut serioase repercusiuni asupra vietii noastre de familie.
Lucrul asta cred ca nu am sa-l pot uita vreodata, pentru ca s-a intamplat intr-o perioada in care eu eram foarte sensibila, aveam nevoie de multa protectie, de mult ajutor, alaptam, trebuia sa ma alimentez bine, sa fiu linistita pentru fetita mea, nu aveam nevoie de stres cu banii si alte probleme.
Deci, as vrea un sfat de la cineva de specialitate. Ce as putea sa fac sa imi placa vizitele la socri, sa nu mai vad ipocrizie in vorbele soacrei mele, sa reusesc sa gasesc o modalitate de a nu pleca de acolo cu dureri de cap?

cde

Elise spune:

Poti sa ii placi putin daca te gindesti ca sotul tau e "opera" lor.
Din moment ce l-ai luat de barbat, banuiesc ca iti place ceva la el...si acel ceva provine de la ei.

Elise

ruxij spune:

Poti sa incerci autosugestia:)) Si sa le cauti permanent si cu insistenta partile bune. Cand iti vine in minte una dintre parerile proaste despre ei, o inlaturi. Cand spun ceva cu care nu esti de acord, le cauti in mintea ta, constient, scuze si te gandesti la ceva ce au bun. Nu se poate sa nu aiba si parti bune. Asta daca tu chiar vrei cu adevarat sa simti altfel fata de ei.
Nici un barbat nu suporta sa fie cicalit, nu cred sa fie asta o trauma din copilarie:))

romana spune:

Eu nu sint de specialitate dar zic ca poate e mai bine sa te vezi cit mai rar cu ei daca nu sinteti compatibili. La virsta lor nu le poti schimba caracterul.
Trebuie sa te bazezi doar pe fortele proprii si poate asa o sa-si dea si ei seama ce fata buna esti si atunci vor face ei pasul de apropriere spre tine.
Oricum eu zic ca trebuie sa le acorzi respectul cuvenit, indiferentdaca va intelegeti perfect sau nu.

Dar si socrul tau e ca soacra? Ca vad ca mai mult de ea te plingi.

Romana, Cristian (22.06.2003), Alin (25.06.2004) si burtica de 11 sapt.


http://www.geocities.com/bebe_iunie_iulie_2003

si mail pentru poze bebe_iunie_iulie_2003@yahoo.com

Mia. spune:

Este adevarat ca daca esti putin atenta vei decsoperi lucruri asemanatoare la sotul tau si la parintii lui...Nici pe mine nu s-a omorit soacra cu ajutorul dupa ce am nascut ca zicea ca e ocupata(ce-i drept la spital a venit..)si nici financiar,desi avea de unde ..dar eu chiar nu am asteptat nimic..de la nimeni...Daca nu astepti nimic si daca primesti mai putin decit zic unii si altii ca ar trebui ti se pare binevenit! Iar cind venea si vedea casa luna si eu cu copil mic era de-a dreptul socata...
Dar in fiecare zi descopar asemanari intre soacra si sotul meu si la calitati si la defecte..asa ca nu ma mai pling..Vezi partile bune ale unei persoane si atit ..ignori ce nu-ti convine...pt ca tu suferi si ei se simt bine spunindu-ti tot felul de lucruri...Si soacra-mea avea grija sa-mi spuna diverse intr-un mod mai delicat,dar mi le spunea...iar eu faceam acelasi lucru spunind ce am de spus si gata..
Cred ca socrii tai sint cum aveam eu o matusa care ma contrazicea tot timpul si orice as fi spus ..ea le stia pe toate doar pt ca e mai batrina..Recunosc ca dupa ce am rezistat cu stoicism am renuntat intr-un final s-o mai vizitez..pt ca vizitele la ea ma amarau tot timpul si parca-mi faceam rau cu mina mea...
Citeodata ma gindesc ca si eu voi fi soacra si nu se stie daca voi fi mai breaza...!!

www.lucavasile.go.ro" target="_blank">Poze

Anculina spune:

Nu exista asa ceva.
Daca nu ii iubesti, nu ii iubesti si basta !
Poti sa ii respecti, poti sa mentii o relatie civilizata cu ei, si...cam atat !
Iubirea vine din suflet, nu din creier !

vanessa ionescu spune:

am si eu o intrebare, tampita poate: de ce te incapatanezi sa-i iubesti.
Iubirea nu e o chestie care sa vina la comanda iar in cazul socrilor cred ca se bazeaza mai mult pe respect si admiratie ceea ce la tine din cate inteleg nu e cazul.
Si chiar daca i-ai iubii (tu stii prin ce metode), sunt convinsa ca ai fii dezamagita ceea ce nu cred ca-ti va folosi la ceva.
Si banuiesc ca si sotul tau si-a dat seama ca sunt diferente si nu incearca sa te faca sa-i iubesti. Tu te-ai maritat cu el nu cu intreg neamul (asta e si pentru mine)
Trebuie sa inveti sa-i accepti ca nu ai de ales si defapt cred ca reteta asta o ceri tu.
Sau. poate ca ar fii o solutie sa-i iubesti: muta-i la Satu Mare sau plecati voi din tara. Va veti vedea rar si va parea iubire. Acum glumesc.

Vanessa, Andutu (30.07.1997)si Catalin (13.06.2004)
ALBUM
BAL@CRACIUN@REVELION@ALTE POZE
CATALIN LA 8 LUNI - SI ANDU

Flaflo spune:

Nici pe mine nu m-a ajutat soacra-mea dupa ce am nascut, ba dimpotriva a venit la noi la masa si a mincat mincare gatita de
mine, asta la 5 zile dupa ce am nascut. Sa nu astepti niciodata
vreun sprijin din partea lor sau vreo vorba buna! Este doar un
lucru stiut ca soacrele si nurorile nu se inteleg! Ce parere are sotul tau despre aceasta situatie? Eu am norocul ca sotul meu este
100% de partea mea si-mi cam permit multe cu socri mei! Incearca sa
nu te duci prea des la ei, ca de iubit nu ai sa poti vreodata sa o
faci!

Flavia

gabdyd spune:

Vanesa, foarte haios raspunsul, m-ai facut sa rad,
probabil daca ar fi la Satu Mare ar fi cu totul alta relatia.
Flaflo, sotul meu nu stie foarte bine ce simt dar s-ar putea spune ca e de partea mea, ii repede tot timpul, nu ii lasa sa vorbeasca, etc. (lucruri pentru care eu il cert pentru ca ar trebui sa aiba mai mult respect). Si a inceput si el sa traga mai mult la ai mei care sunt cu totul alta fire si unde dormim de fiecare data cand ramanem pe-acolo chiar daca stau foarte aproape de ai lui. Cred ca simte si el pe undeva retinerile mele, se supara din cand in cand chiar, dar nu spune nimic nici el. Eu nu prea vreau sa deschid subiectul pentru ca stiu ca l-ar durea si nu as vrea sa incep eu o competitie intre noi, ai cui parinti sunt mai buni, ca nu prea exista termen de comparatie.
Adevarul este ca eu as vrea sa gasesc motive sa ii admir, asta ar fi mai aproape. Recunostinta pentru ca l-au facut pe sot oricum le port.
Pe de alta parte el ii iubeste, isi aduce cu drag de copilarie, de fapt, mai mult de mama lui si braveaza cu anumite ispravi de-ale ei nu tocmai de laudat (de exemplu cum i-a turnat o galeata de apa in cap bunicii lui pentru ca o jignise foarte grav).
In ceea ce-l priveste pe socrul meu, el a fost intotdeauna omul exclus din familie, care venea acasa seara tarziu. Soacra mea si baietii erau o echipa iar el era outsiderul mereu. Mi se pare dureros sa fii exclus asa, mai ales cand il aud pe sot ca radeau cateodata de el pentru ca nu reusea sa le alfe secretele. I-am spus ca sunt rai.
Multumesc pentru incurajari.

cde

gicutza spune:

Mie mi-a fost f. usor sa-mi iubesc socrii, pt. ca si ei m-au iubit de prima data cand m-au vazut. Soacra-mea ma iubeste pt. ca "am grija" de baiatul ei la fel de bine ca ea, socru-meu ca i-am daruit primul nepotel, si amandoi ma iubesc pt. ca ne intelegem f. bine si de multe ori au gasit mai multa intelegere la mine decat la propriul lor fiu. Eu am fost crescuta sa recunosc defectele oamenilor, sa le acord circumstante atenuante si sa le "exploatez" calitatile. Si cum socrii mei, pe langa defectele, normale zic eu, au si f. multe calitati, mi-a fost f. simplu. Ne-au si ajutat f. mult financiar, uneori chiar ma simteam eu prost dar socru-meu imi spunea ceva de genul "doar nu ma duc in groapa cu banii, daca nu va dau voua cui sa dau"? Si moral, cand m-am mutat eu in Bucuresti si mi-am lasat la Iasi toata familia si toti prietenii. Au avut grija sa nu ne lipseasca niciodata nimic, mai ales piticului nostru. Si imi place tare mult sa merg pe la ei, cel putin cand le vad lacrimile in ochi de bucurie ca ne vad si-i vad mai veseli... nu stiu, imi incalzesc sufletul.
As putea sa-i mai laud vreo 1/2 de ora , dar ma opresc sperand ca vei gasi si tu o cale de mijloc prin care, daca nu sa-i iubesti, macar sa te simti mai apropiata de ei.

Sa traim bine!

Cosmina2 spune:

O reteta de iubit socrii nu exista.

Nici un psiholog nu poate spune cum anume sa te porti sa te placa sau sa-i placi.
Neintelegerile cu socrii sunt probleme universale,exista in toate tarile din lume si vor fi atata timp cat exista oameni pe pamant.
Problema noasta,a romanilor este ca nu vrem sa fim independenti,nu stim sa fim independenti.Asta caracterizeaza din punct de vedere psihologic poporul roman.

Ce te deranjeaza pe tine de fapt este ca pretind sa fie ajutati,dar ei sa nu ajute.ASA-I? Este exact ce spuneam:Psihologia poporului roman.Trebuie sa invatam sa ne educam copii mai independenti,sa le oferim cu limita,pt.ca daca le dam tot nu vor sti sa se descurce si asteapta cat traim sa le dam.Dar dupa ce nu vom mai fi,CE FAC?Pe ei(cei mai batani)nu-i mai putem schimba ca asa"e traditia".
Sa nu ma intelegeti gresit,nu spun sa ne negljam copii sau sa nu-i ajutam,ci spun ca totul sa fie cu masura,caci altfel se va scrie si despre noi la fel.
Mai avem,noi romanii o problema,pe care multi o spun sau au auzit-o:
TE-AM FACUT,TE-AM CRESCUT,TI-AM DAT TOT CE AM AVUT.....SI TU ASA TE PORTI CU MINE? Copilul NU NE-A OBLIGAT SA-L FACEM.Noi l-am vrut pe el.Astea sunt cele mai grele vorbe pe care le poate auzi un copil si de aici sunt multe probleme....psihologice.

Singurele"sfaturi"pe care pot ti le dau sunt:Indreapta-ti atentia spre familia actuala,sotul-copilul-tu,tolereaza-i pe socrii sau vedeti-va atat de rar incat sa nu mai fie pt. tine o povara mersul la ei.Spune-i sotului tau ca-ti creaza disconfort vizita la socrii si hotarati ce puteti face.