O nastere... in deplasare!

Am vrut de mult sa va povestesc istoria nasterii lui bb Matei, dar mereu imi spuneam ca va dura prea mult si ca poate nici nu va intereseaza… De durat va dura mult cu siguranta, de-aia m-am si apucat sa scriu in Word, ca sa pot intinde operatiunea pe cateva zile! Cat despre interes… m-am gandit mai bine si pana la urma cred ca o sa vi se para chear interesant ce am de povestit, caci pana la urma povestea nasterii fiecarui bblus are ceva fermecator in ea… Plus ca e o poveste fericita, cum rar intalnesti pe-aici si, chear daca a trecut ceva timp de atunci, sunt decisa sa incep sa scriu…
Totul a inceput intr-o frumoasa zi de aprilie cand, banuind ca ceva “necurat” se intampla cu mine, mi-am luat inima in dinti intr-o luni de dimineata si mi-am cumparat un test de sarcina (din acela care se poate face in orice moment al zilei, ca sa nu mai astept), si am dat drumul la “testari”! Iau prospectul si citesc: “in circa trei minute trebuie sa va apara a doua line albastra”. Ce trei minute, fratilor??? Trei secunde!!! Dumnealui Matei era la fel de nerabdator din faza embrionar-miscroscopica!!!
Nu pot sa va descriu ce am trait in ziua aia… Din momentul cand am pus mana pe telefon si l-am sunat pe sotul meu pana la toate nebuniile care-mi treceau prin cap si pe care le-am facut! Imi doream enorm un copil dar nu ma asteptam sa vina, asa nepoftit, neanuntat, nu ma asteptam sa ma simt asa in postura de viitoare mamica! Parca dintr-o data ii simteam prezenta in burtica mea, parca-mi era si teama sa ma asez ca sa nu-l deranjez!!! Imi aduc aminte ca simteam nevoia sa merg sa discut cu cineva. M-am urcat fulger in masina si m-am dus la prietena mea! Saraca fata s-a si speriat cand m-a vazut! Radeam si plangeam si nu stiam cum sa incep sa-i spun!
A doua zi am fost la Eco, la un amic de-al nostrum la Spitalul Militar… inca nu aveam de gand sa merg la specialist, insa mi-am facut analizele si am mers si la medicul de familie!
Sarcina era confirmata! Un samburas mic de cativa mm era deja instalat confortabil in burtica mea! Am inceput sa cercetam printre toate cunostintele noastre ca sa gasim un dr obstetrician bun si care sa nu ne scoata la sapa de lemn… Aveam deja vreo 3 luni de sarcina cand ne-am amintit ca avem un bun si vechi prieten de familie, medic obstretician… la Medgidia!!! Offff!!! Asa departe!!! Nu-i nimic! Inainte sa plece la Medgidia, si sa fie acolo “mare si tare” a fost medic la Polizu, deci era imposibil sa nu stie pe cineva bun aici, care sa se ocupe de mine si de bobita din burtica, de care eu deja eram sigura sigurica ca e baiat!!!! Ne-am intalnit in Bucuresti vreo 2 saptamani mai tarziu si dupa ce am discutat una-alta, m-a asigurat, printre zambete, ca desi ma trimite la Polizu la cineva care o sa-mi placa (dr. Cornea), eu tot la Medgidia am sa vin sa nasc!!!
Bineinteles ca nu am luat in serios “predictia” lui si nici mare importanta nu i-am dat! In tot timpul asta am continuat sa muncesc, ba chear am facut si exces de zel, astfel incat, cand am ajuns la Polizu, la aproape 4 luni de sarcina, Dr. Cornea s-a cam albit la fata cand m-a consultat! Aveam o usoara sangerare, de care eu nu eram constienta pt ca nu se vedea decat in interior! Ecografie de urgenta si un diagnostic nu prea incurajator: dezlipire de placenta si interdictia de a ma ridica din pat “pana la noi ordine” + tratament cu Utrogestan!
Cert este, ca odata cu vizita la Polizu am inceput sa iau in serios putin cate putin, idea nasterii la Medgidia! Polizu mi s-a parut oribil, deprimant si plin de “purtatoare de fuste colorate din piata de la Matache”!
Timpul a trecut si din nefericire, povestea cu dezlipirea de placenta s-a mai repetat de 2 ori prin luna a 6-a si a 8-a… Am trecut greu peste repaosurile prelungite in par si peste temerile legate de sarcina si, problemele persistand si vizitele la Polizu inmultindu-se, se intarea si hotararea noastra de a merge la Medgidia. Dr. Cornea a fost si el de aceeasi parere, cu atat mai mult cu cat, cunostea conditiile de acolo! Ramasesera insa multe probleme de rezolvat: familia care a intrat in panica la aflarea unei astfel de vesti (mai ales bunica-mea), problema drumului – la dus gravida in luna a noua, la intoarcere cu un bb mic… Plus ca inca nu stiam cum vreau sa nasc! Inca eram hotarata sa nasc normal, eventual cu ceva anestezie…
Intamplator, cu cateva zile inainte de nasterea lui Matei, a venit la noi in vizita medicul nostrum de familie, o femeie care ne este prietena si care trecuse prin 2 nasteri! I-am cerut parerea si ea mi-a zis cu mana pe inima ca ea a nascut ambii copii prin cezariana, pentru ca toata viata i-a fost teama de durere, si totul a mers struna… ca nu ma sfatuieste sa fac neaparat ca ea, dar mi-a povestit experienta ei pentru ca ei i s-a parut cea mai buna alergere!
Aici a inceput seria intamplarilor fericite pentru bb Matei!
A doua zi sotul meu il suna la Medgidia pe Dr. Balasa (am omis sa va spun ca sa se numeste minunea de om care mi-a salvat copilul), si ii spunea ca ne-am hotarat la cezariana si… venim! Aveam 38 de saptamani! Inca nu eram la termen, dar, a doua intamplare fericita: Dr. Balasa spune: “Urcati-va in masina maine de dimineata si veniti”!
Era 4 decembrie 2003, o dimineata geroasa de inceput de iarna, noi, pe la ora 11, condusi de tot alaiul familial, ne urcam in masina sa pornim in aventura noastra! Aveam sufletul cat o nuca si desi abia asteptam sa-mi vad minunea mica, parca simteam ca ceva nu e in regula! De fapt, asa cum am aflat mai tarziu, eram aproape sa intru in travaliu… Capul lui bb era deja foarte jos, aproape angajat si de-asta aveam si senzatia aiurea pe care o aveam!
Pe la ora 2 am ajuns la Medgidia. Dr, Balasa ne astepta in curtea spitaluilui si desi am tinut sa-i aduc la cunostinta ca mai am putin si fac pe mine, a tinut mortis sa ma bage la ecograf! Dupa ecografie, in drum spre maternitate, care era la et 3, ma intreba scurt: “Ai mancat ceva azi?” Nu mancasem si mi-a zis doar atat: “Nu manca nimic, eu trebuie sa plec acum, dar ma intorc pe la 5 si rezolvam problema!”
Mi s-au inmuiat picioarele, si abia mai tarziu mi-am dat seama ca se cam schimbase la fata! ( Hi, hi!!! Dc ar citi acum ce mi-ar mai zice ca exagerez!!!!!!) Cele 3 ore care au trecut intre ajungerea mea acolo si intrarea in sala de operatie nu mi le mai amuntesc prea bine… parca eram beata si parca nu mi se intampla mie! Nu imi amintesc decat ca am fost socata de luxul pe care l-am intalnit in maternitate si in rezerva unde aveam sa stau! Aveam televizor, frigider, baie proprie, parchet pe jos si mobila ca intr-o garsoniera! Sotul meu avea sa stea cu mine, doar ca noaptea urma sa doarma in cabinetul dr. Pe urma m-a socat amabilitatea oamenilor de acolo! Asistente, moase, infirmiere, femei de servici, toate niste personae cum numai in provincie ti-e dat sa gasesti! Niste dobrogence calde si amabile… Am crezut ca se poarta asa cu mine pentru ca eram “pila” sefului, venita tocmai de la Bucuresti… dar nu era asa ! Se purtau lafel cu toate amaratele de acolo, chit ca erau femei cu scoala, chit ca erau tigancuse adolescente, care se trezisera gravide peste noapte!
S-a facut si ora 5… Am parcurs cu picioarele tremurande distanta dintre rezerva mea si Sala de operatii. Facusem deja o vizita acolo, cu amabilitatea moasei care se gandise ca s-ar putea sa ma sochez daca o sa vad tot “arsenalul” la momentul cu pricina. De socat m-am socat oricum! Sala era plina: 5 medici si cateva asistente! Maaaaaama! Toti astia pentru mine???? Si parca erau toti din Star Treck! Mascati pana-n dinti! Dar dintr-o data mi s-a intamplat ceva ciudat! M-am simtit exact ca la multel examene pe care a trebuit sa le trec in viata mea! Odata ce am pus piciorul inauntru, o liniste profunda m-a cuprins, ca si cum as fi inchis totul in mine si as fi ridicat in jurul meu un scut! Nu ma mai gandeam la nimic, nu-mi mai era frica, imi spuneam doar ca totul se va termina in curand si va fi bine!
Si asa a fost! M-am trezit anesteziata in cateva clipe. Mi se explicase deja ca o sa mi se faca rahi-anestezie ca sa fiu constienta si sa-mi pot vedea comoara din primele momente. Doamne ce senzatie cumplita! Atunci am inteles ce trebuie sa simta un om care se trezeste dintr-o data paralizat!!! Ce soc sa nu-ti mai simti picioarele! M-am consolat repede cu idea ca mie o sa-mi treaca oricum in cateva ore si am asteptat linistita sa inceapa tot! Dar numai ca eu asteptam sa inceapa si de fapt se si terminase… maaaama ce scandal!!!!! Dumnealui Matei urla deja cat il tineau plamanii lui mici dar fortosi! Mi-au dat lacrimile si ma fortam cat puteam sa intorc capul sa-l vad desi Dr. Balasa imi tot repeta sa mi-mi mai misc capul ca am sa ma pricopsesc cu o cefalee de toata frumusetea zilele urmatoare! In sfarsit, moasa, dr. neonatolog si asistentele de la neonatologie in grup largit, i-au facut toaleta si mi l-au adus langa mine! Ele se tot mirau cat e de frumos, si eu, mama denaturata nu ma gandeam decat ca e asa de uraaaaat!!! Era rosu-vinetiu, avea parul negru (hi hi hi, acum e blond!!!) si urlaaaaa!!! Dupa ce l-am vazut repejor si mi-au dat lacrimile din nou, l-au luat repede la vaccinat si cantarit, ocazie de care a profitat sotul meu, ramas pe hol, si golind pachetul de tigari, sa faca poze! Pe mine m-a mai insailat si brodat dr vreo 40 de minute!!!!!! Simteam ca nu se mai termina!!! Imi amortise spatele si aveam o stare de neliniste! Starea asta s-a accentuat cand s-a intors asistenta de la cantarit si a aruncat bomba: 2600g si 49 cm! Am sarit ca arsa: “Numai atat???” Fusesem imensa si ma asteptam sa aibe cel putin 3kg…
Scapasem din vedera ca avusesem totusi numai 38 de saptamani… In plus, abia la cateva ore de la operatie am aflat prin ce pericol trecusem, si eu si bb, de ce dr. Balasa ma bagase in operatie asa rapid dupa ce mi-a facut ecografia! In urma problemelor cu dezlipirea de placenta din timpul sarcinii capatasem, fara sa stiu, o belea: placenta se refacuse cat de cat, numai ca se lipise de uter!!! Si se lipise asa de bine incat nu numai ca nu ar fi iesit, dar in cazul unei nasteri normale, nici bb nu ar fi iesit si risca sa moara in burtica! Mititelul! De-asta nici nu se dezvoltase prea bine, pentru ca placenta fusese deficitara si hrana lui nu fusese suficienta… Doamne!!! Si cand te gandesti ca vrusesem sa nasc normal… ca ma hotarasem peste noapte…
Dupa ce am iesit din sala de operatii nu-mi am intesc decat doua lucruri: un frig cumplit, un tremur care credeam ca nu se mai opreste, si sotul meu… care nu era nicaieri! De fapt el tocmai afla de la dr prin ce trecusem…
Zilele care au urmat au fost dulci-amare!!! Imi amintesc cu placere tot ce am trait acolo, si acum chear ma amuza unele lucruri! Depresia post-natala care s-a declansat din cauza obsesiei mele de a avea parul curat… si eu nu ma puteam ridica din pat! Pe urma au urmat toate lant: mi se parea ca nu am lapte si bb sufera de foame, desi el papa bine si deja lua in greutate! Nu o sa o uit in viata mea pe infirmiera draguta (Tanti Nuta) care a venit, saraca si m-a spalat pe cap, si m-a pus pe picioare!!!
In rest… fragmente amestecate se plimba prin capul meu despre tot ce a insemnat Medgidia pentru mine: Arcadele galblene ale podului de metal de peste canal care se vedeau de la geamul camerei mele, durerea profunda pe care am simtit-o cand m-am dat a doua zi jos din pat, spaima ca daca plec acasa bb vine cu mine, si acolo nu mai am vreo asistenta care sa vina sa-l potoleasca, senzatia cumplita pe care o simteam cand vroiam sa rad, si aveam momente dese cand vroiam sa rad, pentru ca oamenii din jurul meu vroiau sa ma simt bine…. Saracii!
Of, Doamne! Acum bb Matei nu mai e bb! E un flacaias pe cinste de 1 an si 3 luni, mare si obraznic… rasfatatul familiei! Medgidia mi-a ramas in suflet si acolo o sa si stea, atata vreme cat acolo s-a nascut copilul meu, atata vreme cat pe certificatul lui de nastere scrie cu litere de-o schioapa la rubrica “Locul nasterii”: MEDGIDIA, JUD CONSTANTA!


Dana si bb Matei
http://www.geocities.com/bebe_matei

amironeanu spune:

Dana, foarte frumoasa poveste, iar Matei sa creasca sanatos si frumos si sa-ti aduca numai bucurii.

Pupici,
Andrea si Stefania (13.08.2004)

Stefania - printesa mea

dana_ene spune:

Sa fiti fericiti toata viata !
Frumoasa poveste !

Daniela si puiul Oana Maria (nascuta pe 2 septembrie 2003)
http://community.webshots.com/user/oana_maria100

adameasca spune:

Dana, sa va trasica matei! O poveste asa de frumoasa...

Ileana, lui Luca(2 octombrie 2003)

pozele noastre

poze noi

LYADA spune:

Dana, foarte frumoasa povestea! Sa-ti traiasca flacaul, sa creasca mare si sanatos!

Doris-Alina spune:

Dana,frumoasa poveste,sunt sigura ca Matei e lumina ochilor vostri.
Sa fiti sanatosi si fericiti!

doris

ane2 spune:

Ce frumos ai povestit

Sa va traisca si sa va aduca numai bucurii!!!!!!!!

Anita si Rachella -17.o1.2004http://community.webshots.com/user/sugarbabe134