Copii singuri la parinti

Dupa multe certuri cu sotul meu am ajuns la concluzia ca Adi va fi singurul nostru copil. Sotul meu se simte depasit si asa si incerc sa-mi pastrez casnicia si renunt la ideea de a mai avea un copil.
Acum intrebarea mea atat pentru psiholog cat si pentru celelalte fete este : Cum imi pot ajuta copilul sa creasca frumos? Sa nu fie egoist, sa nu se simta singur...
Cei care ati fost singuri la parinti cum ati trecut peste asta? A fost greu sau usor?
Adevarul este ca eu desi am o sora m-am simtit mereu singura. Suntem complet diferite... nici acum nu avem subiecte comune de discutii si am suferit mult ca ai mei nu-si permiteau sa ma trimita si pe mine intr-o tabara....
Astept comentarii!

laura111 spune:

Si la noi e la fel... adica sotul nu-si mai doreste alti urmasi.

Eu am fost singura la parinti si pot sa-ti spun ce au facut parintii mei ca eu sa nu ma simt singura (si nu m-am simtit, sa stii):
1. m-au trimis in tabere de 2 ori pe an , si iarna, si vara , incepand din clasa I, adica de la 7 ani.
2. m-au lasat sa-mi petrec vacantele la Mangalia, la bunicii mei din partea tatalui impreuna cu alti 2 verisori si o verisoara, cu care sunt si acum f. apropiata.
3. M-au lasat sa fac petreceri acasa, cu copii, mai tarziu, cand am crescut, cu adolescenti ... He, he ce vremuri... ! Si acum imi aduc aminte cu infinita placere...
4. Mi-au conditionat intotdeauna implinirea dorintelor si mofturilor (bicicleta, patine cu rotile...etc.) de obtinerea unor rezultate bune la scoala.
5. Au avut multa incerdere in mine dar mereu tata ma intreba inainte sa plec undeva : Unde te duci ? Cu cine te duci ? si La ce ora vii ? Asta era deja ca o poezie pe care o recita de fiecare data cand ma lasa undeva cu gashca.
6. Mereu m-au incurajat sa-mi folosesc empatia. Cand faceam o boacana ma intrebau: Tu acum daca ai fi in locul meu si ai avea un copil care a gresit asa cum ai gresit tu, ce ai face ?

Eu una nu am suferit ca am fost singura la parinti, ai mei ar mai fi vrut si alti copii dar mama a avut mari probleme la nasterea mea si nu a mai putut ramane insarcinata dupa aceea.

In fine, cred ca solutia e sa fiti voi 3 ca familie foarte uniti si apoi sa-l incurajati pe Adi sa se inconjoare de prieteni.


Laura - mama lui Vlad

http://community.webshots.com/user/vladut111

si poze din excursii: http://photos.yahoo.com/florea_tatiana111

ticka spune:

Eu sunt singura la parinti si pot sa zic ca nu sunt nici rasfatzata, nici egoista. Sunt sociabila, am prieteni si niciodata nu m-am simtzit singura.
Deocamdata Alexandra - fetitza mea - e si ea singurul nostru copil. E un copil cuminte, nu e rasfatzata, nu e egoista si e foarte intzelegatoare.
Nu stiu daca ni se datoreaza noua si metodelor noastre de educatzie (nu cred :) ) sau poate caracterul, anturajul...
Eu zic ca se poate, retzete nu shtiu, totul e de la copil la copil.
Succes si poate stiu altzii solutzii

Samurai-lady spune:

Si eu sunt singura la parinti si am fost inconjurata tot timpul de dragoste si m-am simtit minunat.Nu mi-am dorit un frate sau o sora
decat cand am crescut-mai bine zis akum pe la 27 ani.Ma uit acum la
prietenele mele care vin cu doi copilashi la noi in vizita si imi
place sa-i vad pe frati jucandu-se impreuna si vorbind,facand nazbatii.
Noi am fakut consiliu de familie si am hotarat sa-i facem un fratior sau o surioara lui Kenutz-are 2 ani si ne gandim deja :))))

Stii la ce ma gandesk eu si simt ca as vrea un frate sau o sora?
Ma gandesc ca parintii cand nu vor mai exista langa noi:( nu o sa am cui cere un sfat......un sfat nu ca de la prieten la prieten,ci asa de la un frate sau o sora.

VA doresc numai bine.



Samurai-lady si bb Ken

www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Samurai-lady" target="_blank">Pagina personala DC

Web-poze Kenutz

www.desprecopii.com/info.asp?id=486" target="_blank">Cum a venit pe lume Samurash bebe

ruxandra_sb spune:

quote:

---

Originally posted by laura111

Eu am fost singura la parinti si pot sa-ti spun ce au facut parintii mei ca eu sa nu ma simt singura (si nu m-am simtit, sa stii):
1. m-au trimis in tabere de 2 ori pe an , si iarna, si vara , incepand din clasa I, adica de la 7 ani.
2. m-au lasat sa-mi petrec vacantele la Mangalia, la bunicii mei din partea tatalui impreuna cu alti 2 verisori si o verisoara, cu care sunt si acum f. apropiata.
3. M-au lasat sa fac petreceri acasa, cu copii, mai tarziu, cand am crescut, cu adolescenti ... He, he ce vremuri... ! Si acum imi aduc aminte cu infinita placere...
4. Mi-au conditionat intotdeauna implinirea dorintelor si mofturilor (bicicleta, patine cu rotile...etc.) de obtinerea unor rezultate bune la scoala.
5. Au avut multa incerdere in mine dar mereu tata ma intreba inainte sa plec undeva : Unde te duci ? Cu cine te duci ? si La ce ora vii ? Asta era deja ca o poezie pe care o recita de fiecare data cand ma lasa undeva cu gashca.
6. Mereu m-au incurajat sa-mi folosesc empatia. Cand faceam o boacana ma intrebau: Tu acum daca ai fi in locul meu si ai avea un copil care a gresit asa cum ai gresit tu, ce ai face ?

In fine, cred ca solutia e sa fiti voi 3 ca familie foarte uniti si apoi sa-l incurajati pe Adi sa se inconjoare de prieteni.

---

Cum bine a spus Laura111.

Un sfat personal: nu-l stresati ff tare. Fiind copil singur toate asteptarile si visurile voastre de parinti se sprijina pe umerii sai de copil.

Cand sunt doi copii intr-o familie atunci atentia si asteptarile parintilor se impart la 2, la 3, .., iar presiunea nu mai este atat de mare.

Ruxandra & Matei (3 ani) & sotul drag

irina.c. spune:

Si sotul meu a ajuns la aceeasi concluzie,eu parca as mai avea ceva indoieli,dar nu cred totusi ca ne-am descurca cu doi copii.Eu am fost singura la parinti,sotzul la fel.El spune ca a fost multumit asa,eu m-am simtit cam singura ,desi aveam o prietena(tot singura)care mi-a fost ca o sora.Si am avut si caine,pisica si pestisori in acvariu,tot din cauza asta.Am fost genul de copil nu prea sociabil,dar asta cred ca a tinut mult si de temperament.
Unui copil unic ii poti oferi mai multe,dar ai si asteptari mult mai mari de la el.Plus ca suferi mult daca pleaca de acasa.Eu am simti asta cand m-am mutat in Bucuresti din orasul natal;parintii mei au suferit foarte mult(nici acum nu sunt foarte fericiti din cauza asta),desi ne-au ajutat foarte mult.Dar se poate intampla oricui,am o prietena care a plecat impreuna cu sora ei in America,deci parintii tot singuri au rama. Ca si Ruxandra zic ca trebuie sa aveti grija sa nu-l stresati avand asteptari foarte mari de la el .Irina si bb Iinca(26apr04)
"Toti traim sub acelasi cer ,dar nu toti avem acelasi orizont."

ticka spune:

Irina, ai dreptate, e dureros cand ai un copil si cand acesta pleaca de-acasa...Dar cum zice maica-mea : "Decat sa-ti plang de mila mai bine-ti plang de dor"
Chiar daca am fost singura si nu mi-a fost deloc rau, imi doresc inca un bb, pentru noi pentru Alexandra. Il vad pe sotzul, cat de bine se intzelege cu fratele lui si cat de mult tzin unul la celalalt, cu toate ca atunci cand erau copii din cauza diferentzei de varsta (8 ani) nu se prea intzelegeau.

Elise spune:

uite, eu am fost singura la parinti pina la 14 ani- sotul meu a avut 4 frati - si dintre noi doi, el e mai egoist (e obisnuit "sa-si revendice drepturile", spre deosebire de mine, cind s-a intimplat ceva rau e intotdeauna "vina mea", samd).


Elise

gegea spune:

Eu una nu am fost singura la parinti, dar am cunscut 2 persoane in situatia lor si, sincer, nu imi place deloc comportamentul si modul lor de gandire. Mai mult chiar, unul dintre ei are deja un copil si desi isi permite sa mai creasca inca unul, nu mai vrea nici in ruptul capului. Vrea ca cel pe care il are sa aiba de "toate"...mai putin dragostea de frate, as completa eu.
Totusi, nu cred ca e esential sa avem frati sau surori ca sa fim oameni sociabili si altruisti. De aceea cred ca e foarte importanta educatia pe care o primesti de mic si sa petreci cat mai mult timp in colectivitati.

Leta spune:

Sint singura la parinti si am fost bine educata de parinti si am crescut frumos (cu cheia de git). Nu sint egoista deloc, iar faptul ca am crescut singura m-a ajutat sa fiu responsabila. Ai mei munceau de dimineata pina seara si am crescut efectiv singura, imi incalzeam singura mincarea, apoi imi faceam temele si dupa aceea mergeam la joaca. Asa am fost invatata si nu am simtit niciodata ca e rau sa fii singur la parinti.
Abia acum, la 30 de ani, ma gindesc ca ar fi bine daca as mai avea un frate sau o sora...mi-am dat seama de asta in timpul sarcinii, cind eram nevoita sa stau la pat, iar tatal meu a suportat o operatie pe coloana. Eu nu am putut sa fac nimic pentru ai mei, sa ii ajut, si mi-ar fi placut sa am un frate sau o sora care s-o faca.
Poate iti convingi totusi sotul...
Dar daca n-o sa vrea, sa stii ca un copil singur la parinti poate creste si frumos, fara sa fie egoist sau sa devina un singuratic.

filofteia spune:

De un alt copil nu poate fi vorba. Au trecut 3 saptamani de cand tocmai am piedut cel de-al doilea copil din cauza stresului la care m-a supus.
Stiti ce este mai frumos... ca eu il iubesc si am ajuns in final la concluzia ca poate este mai bine asa.
Adi este un copil foarte bun. Nu am avut niciodata scene cu el in magazine sau pe strada si au fost zile in care a cerut ceva, iar eu i-am spus la ureche ca nu am bani la mine si a fost OK.
Nu am fost niciodata de acord cu prea multe jucarii, iar atunci cand l-au invadat le-am pus deoparte.
Este un copil atat de bun incat a fost de acord ca una din jucariile foarte scumpe primite in decembrie de la niste prieteni de familie sa o ducem cadou unui var de-al lui... si are numai 4 ani.
Sper ca in viitor sa fim in stare sa-l crestem astfel incat sa nu se simta singur.
Oricum cu ocazia asta am aflat multe din frustrarile sotului meu din copilarie... si ca nu este prea multumit de sora lui... cu care eu credeam ca se intelege perfect.
De fapt am inteles ca el se simte depasit si asa cu un singur copil si pur si simplu nu ar face fata...
Va multumesc mult ca mi-ati rapuns mai ales ca m-am mai linistit un pic.
Si va multumesc ca m-ati ascultat!