7 zile cu Irina

7 zile cu Irina

Ieri la ora 17.38, copila mea a împlinit o săptămână de viață. Când eram una și aceeași dar de fapt două persoane, așteptam cu nerăbdare momentul ăla în care o să îi aud primul strigăt și or să mi-o pună pe burtică și va fi mică și încrețită, albăstruie și supărată. Pe urmă îmi imaginam cum am să o strâng în brațe tare, tare și am să îi aniversez fiecare prag: 1 săptămână, 1 lună, 1 an, primul zâmbet, prima privire "hoață" și așa mai departe. Nu prea se potrivesc însă socotelile de acasă cu cele din realitate. În realitate nu i-am auzit primul strigăt. Dormeam buștean. Anestezie generală, nu pentru că așa aș fi vrut, ci pentru că așa s-a nimerit. După 2 zile de contracții (doamnele din club știu la ce mă refer), copila mea nu se dădea dusă din cuib, dar nici cuibul nu o mai tolera, cele 3.600 ale fetei presau pe nervii mei sciatici si uite-așa dădeam în tremurat și-mi amorțeau picioarele, și toate băierile nașterii se deschideau dar fata nici gând să o ia spre ieșire. Doctorul buimac de răsturnarea de situație îmi zice că e ori-ori: primul ori-mami la cuțit, scos rapid copilul care deja trebuia să fi fost printre noi de vreo 4 ore după estimările lor; al doilea ori: mai stăm că poate am noroc și coboară domnișoara singurică dar de nu, trecem la forceps. Hait, zic, forceps, nici vorbă, tăiați-mă pe mine, eu sunt mai mare și suport mai bine durerea. După ce am ales de comun acord cu doctorul primul ori, am mai apucat să-i zic că morfina din epidurală s-a cam dus și ar mai merge o doză, el a zis lasă că acuș mergem în sala de operație, pe urmă l-am văzut cu mâinile în aer și cu masca pe față, o tanti mi-a legat picioarele (de parcă mai aveam cum sau unde să fug) și o alta mi-a pus o mască pe față. Cam atât despre mistica experiență a nașterii Irinei. Când m-am trezit (povestește soțul meu) spuneam doar două lucruri: "vă rog, mă doare burta..." și "fetița mea unde e". Mi-au adus-o: roz cu ochi albaștri, senină, doar nu făcuse nici un efort... și mică, e drept, atât de mică încât și azi mă tem să o strâng în brațe prea tare, să n-o frâng.
În prima ei zi de viață am văzut-o preț de câte 20 de minute în 3 reprize, cu aburii anesteziei încă în nas, fără să înțeleg prea bine de ce mușcă. Nu mi-a plâns deloc în brațe, până să mă dezmeticesc venea cineva și mi-o lua. A doua zi la prânz a început propriu-zis aventura noastră. Nu mă puteam da jos din pat, senzația că m-a călcat trenul încă mă urmărea. Era la jumătate de metru de mine și plângea. Noroc că în același salon cu mine era și o mamă care născuse normal. Ea se mișca mai ușor și mi-a pus-o în brațe de câteva ori, apoi mi-a așezat-o înapoi în covățica de plastic în care o instalaseră. A treia dimineață i-au făcut vaccinul bcg și când asistenta a înțepat mâna fetei, copila a tras un chiot ca indienii și-a început să plângă de mi se rupea sufletul. De ce plângi mămico, m-au întrebat, ce-ai să faci, o să plângi de fiecare dată când plânge ea? Nu știu ce am să fac, știu doar că durerea aia a fetei mi-a tăiat respirația și mi-a adus instant lacrimile în ochi.
Am plecat acasă pe la prânz. După două zile și jumătate de la cezariană, mergeam ținându-mă de pereți, cu spatele aducând a virgulă și cu stele verzi în ochi. Dar nu asta conta, eram acasă și deja trebuia să fiu mamă. Cum să fii mama Irinei, habar nu aveam, încă mi-e destul de neclar, dar din momentul în care ne-am întors acasă, timpul trece foarte repede, ziua și noaptea înseamnă doar ore diferite de masă. Ținem copila la 24 de grade, mustim în lapte și încercăm să nu ne pierdem cu firea. Toată lumea ne sună și eu nu prea pot vorbi cu nimeni și ei se supără și cred că îi ignorăm doar pe ei. În realitate am scoate telefonul din priză și l-am arunca de perete.
În ziua a patra, Irina mi-a făcut praf sfârcurile. Copila mușca, eu habar nu aveam s-o țin să mănânce. Pampersul se schimbă ușor, dar cam de prin ziua a cincea fata a început să-și râdă de noi și așa se face ca la fiecare schimbat-limpezit, aruncăm 3-4 până când reușim să lipim scutecul pe curat. Tatăl Irinei vrea să știe de ce strănută copilul, de ce sughite copilul, de ce tresare copilul, de ec are copilul mâinile reci. Irina s-a prins că dacă plânge într-un anumit fel, buna spune: "măi Andreea, încă îi e foame, mai dă-i să mănânce puțin" și Andreea nu poate să spună nu. Încă. Și așa se face că de la 21 la 24, fata a mâncat din 20 în 20 de minute, spre disperarea mamei și neliniștea bunicii.
În ziua a șasea descopăr că dacă o țin întinsă pe piept, doarme ca un pisoi. Bătăile inimii mele îi sunt familiare. Mirosul de lapte deja i-a creat dependență. Irina a descoperit că pe lume există ceaiul și nu e tot același lucru cu laptele iar chestia asta a mirat-o din cale afară. Când se miră, ochii ei albaștri se fac și mai mari. Copila scoate sunete ascuțite (cam ca papagalul vecinului de sus) și când doarme scârțâie discret. Zâmbește deja. Trei înghițituri de lapte, un zâmbet. Alte trei, o încruntare. Și tot așa preț de câte 20-30 de minute. O dată la trei ore. Între timp tatăl Irinei a descoperit că nevastă-sa e cam neîndemânatică și e mai bine să spele el copilul pentru că mama se mișcă în reluare. Până la urmă tot mai bine se fac lucrurile împreună dar asta ne consumă tot timpul între două mese. Spre ora 18 Irina se hotărăște să ignore complet eforturile mamei de a–i face un program cât de cât civilizat și doarme buștean vreme de șase ore, în ciuda tentativelor uneori grosolane de a trezi îngerul din somn. Se arde priza și asta face lucrurile mai simple cu temperatura din cameră: rămânem la 23 de grade. Azi Irina primește pachet de la bunici dar habar nu are ce frumoase sunt toate hăinuțele. Fântâna Blanduziei e un biet pârâiaș pe lângă șiroaiele de lapte care curg din mine, mă exasperează deja schimbatul cămășii la 2 ore.
Ziua a șaptea. După ce a plâns o oră și jumătate în continuu (de la 4 la 5.30 dimineața), Irina a intrat cuminte în program: a mâncat conștiincioasă la 6, la 9, la 12, la 15. Apoi a venit buna. Și a început iar să plângă copila, și bunei i s-au umezit ochii și a spus: dă-i mamă să pape că plânge de foame. Dar nu, de azi nu mai e nici ca Irina, nici ca buna, între mese servim doar ceai, puteți să plângeți pe voci, sincron, că nici nu mă gândesc să-mi ies din ale mele. Cedez pe la 17.30 spre bucuria tuturor (inclusiv a vecinilor). Ignor cu desăvârșire ora 17.38, când Irina împlinea o săptămână.
Mă bucur doar că e liniște și că fetița mănâncă pe săturate. Tata întinde rufe mici, repară prize, face baie fetei, și să nu uităm nici pisica... pisica geloasă pe boțul chiuitor. Ca prin farmec, la 20.30 Irina se trezește singurică să-și ia porția de seară. Apoi adoarme cuminte. Acum e aproape ora 23. Irina doarme, visează ceva, dă din mânuțe, se strâmbă, zâmbește...Mi-e somn. Dar încă nu am ieșit din tură, probabil pe la ora unu o să prind ceva somn, până spre patru dimineața. Azi am aflat că totuși e bine să-i dau să mănânce și la patru dimineața tot lapte, nu ceai. Doarme mai bine, se pare, după lapte...


Anda, mama Irinei

cherry22 spune:

sa va traiasca fetita si sa va bucurati de ea!
si la amandoua

oana cretu spune:

Sa va traiasca scumpa! Ma bucur sa te aud asa fericita!

Oana si Seb
(10.01.2005)
"Si maine mai este o zi..."

http://community.webshots.com/user/oanacretu
http://community.webshots.com/user/sebastiengrigore

ruxi spune:

Super povestirea, plina de umor Sa fie sanatoasa, desteapta, frumoasa si norocoasa! Copila si mama de-asemeni!


Ruxi si Clara pisicuta, 19 aug 2002
Implinirea cea mai mare pentru o femeie este acea de a fi MAMA

Povestea nasterii

Yasmine spune:

Bravo! Cam atit pot sa scriu ca nu prea vad bine de lacrimile din ochi!

Corinna, Andreas Noel, Yasmin Serena shi Alexandru http://www.rhp.ro/Andreasn/

Lali spune:

Anda, tot binele din lume pentru tine si Irina!
Povestesti superb, iar faza cu bunica si laptele am recunoscut-o perfect: parca era mama mea... asa a ajuns Dragos al meu sa manance aproape 900 ml lapte/zi la doua saptamani..... de mila bunicii...


bebe Dragos si mamica Lali

http://community.webshots.com/user/laurastoica100

"Daca ii judeci pe oameni nu mai ai timp sa ii iubesti " Maica Tereza

Adema spune:

Superb jurnalul Irinei!
Sa fiti fericiti alaturi de ea!
Faza cu bunica si papatul e clasicizata.Pe mine ma scotea din sarite.Si totusi...dupa ce mi-am cunoscut puiul mai bine m-am gandit ca de multe ori poate bietul plangea de foame si eu ziceam ca are colici...
Adema&Codrut
http://community.webshots.com/user/eoncioiuro
Povestea nasterii: http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=41021

Shobo spune:

Witchie, tare dragutz e felul tau de a povesti :))
mi-a placut tare mult, se poate observa ff clar neindeminarea tuturor proaspetelor mamici, ceea ce voi fi si eu in curind si probabil ca voi scrie ceva asemanator... oricum se mai obs. din scrierea ta ca esti totusi si o femeie care se poate impune cind hotaraste ca e momentul - vezi treaba cu programul. iti/va doresc sa o cresteti pe Irina asa cum stiti voi mai bine si sa va bucurati de noul sufletel care a "rasturnat" cam tot programul in casa :)

si sa nu ne uiti si pe noi cele ce urmam cu ceva sfaturi pe masura ce devii mai experimentata in ale bebelusilor :)

Bafta si numai bine!

Eu si bibisor sapt. 37
Dr. Tutunaru - ELIAS

pd spune:

Foarte frumoasa poveste, sa va traiasca fetita si sa fiti fericiti alaturi de ea!

Paloma si Cristina-Maria(14 iunie 2004)
http://community.webshots.com/user/paloma297
http://community.webshots.com/user/cristina040614

Sabina spune:

F frumos!!! Bine-ai venit, irina!
anda mama, da-i sa suga si la 20 de min ca nu pateste nimica! Eu asa am facut de-am reusit sa alaptez un an si 8 luni, nebunia cu 20 de min a tinut pana cand am invatat sa tin bine bb la san, nici mai mult nici mai putin ....dupa care totul s-a reglat ca prin farmec!

Sabina si Sofia Galagia
www.desprecopii.com/forum/photo_album_cat.asp?sqldtl=834" target="_blank">Poze cu noi

Cele mai frumoase fete

Mirunaa spune:

Haioasa povestire.Ar trebui sa te apuci de scris.Asta intre alaptari, somn si plansul micutei:))
Sa-ti traiasca Irinuca!

Toate cele bune!