Raspunsuri - Pagina 3
mariana tache spune:
Fetelor, de cand am lipsit, multe ati mai scris pe aici; si triste si vesele. Sa stiti ca sunt alaturi de voi, de toate, cu gandul si va doresc tot binele pe care mi-l doresc si mie si familiei mele.
Si noi am avut probleme zilele astea: diaree + febra-37.9 . Noroc ca nu ne-a tinut decat 2 zile; si mai mare norocul a fost ca Stefan a acceptat sa manance si sa bea lichide; si am reusit si sa-i dau medicamentele (asta mai greu), ca altfel si pe noi ne manca internarea. Parca stia ca trebuie sa fie cuminte si sa manance ce primeste (morcov, orez, lapte fara lactoza, ceai de menta ; noroc cu bananele cu care isi mai indulcea sufletul); in prima zi a fost rau tare; toata ziua numai a gemut; si era rosu la fundic si il ustura, de urla cand incercam sa-l spal sau sa-l sterg; mi se rupea sufletul. Dar a trecut. Ce ma mira este faptul cum am reactionat eu. A fost prima problema a noastra. Cu groaza ma gandeam la prima diaree, care era clar ca va aparea la un moment dat (la fel cum mii clar ca va aparea si prima raceala, de care la fel mi-e tare groaza). Dar spre marea mea surprindere am fost foarte calma, nu m-am impacientat deloc. Tot mereu am gandit pozitiv. Imi impuneam sa cred ca va trece repede si nu va fi caz de internare. Mi-a placut de mine Cred ca, conteaza mult atitudinea mamei in astfel de probleme.
Florina, ati fost in Zorilor??? Cumva ai tot incercat sa suni, dar eu nu auzeam nimic, sau se intrerupea?
Va pe toate si va urez SANATATE MAXIMA la voi si la bebei!!!
mariana tache, mamica lui Stefan.
http://community.webshots.com/user/tachemas - pozici.
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=34377 - O poveste de suflet.
mariana tache spune:
Florina, si noi am fost la ortopedie, pt control de rutina la Recuperare la Vasileasca. Zice ca e cea mai buna.
mariana tache, mamica lui Stefan.
http://community.webshots.com/user/tachemas - pozici.
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=34377 - O poveste de suflet.
AdelaP spune:
Micul Tudor nu mai e asa mic. In 18 implineste 1 an si o luna. Asa ca daca ne vrei de ginerica e OK. Ca noi va vrem.Daca e pt luxatie merita sa faci efortul de a obtine inca un bilet de trimitere dar de asta data la Recuperare la D-na Conf. Vasilescu. Sanatate multa.
Adela, mamica eroina a lui Tudor
Ps. Florina, daca Elise e asa grasunica probabil ca-ti va recomanda sa-i faci o radiografie. Sa nu intri in panica.
AdelaP spune:
Am uitat.Vreau sa va rog ceva. Tudor bea Lactovit si vreau sa-i dau formula inca cateva luni. Pana acum cumparam laptele de la diferite persoane gasite in Piata (la 40 50 mii cutia)dar acum nu am mai au. Nu stiti voi pe cineva care vinde Lactovit?
Adela, mamica eroina a lui Tudor
mariana tache spune:
quote:
Originally posted by AdelaP
Am uitat.Vreau sa va rog ceva. Tudor bea Lactovit si vreau sa-i dau formula inca cateva luni. Pana acum cumparam laptele de la diferite persoane gasite in Piata (la 40 50 mii cutia)dar acum nu am mai au. Nu stiti voi pe cineva care vinde Lactovit?
Adela, mamica eroina a lui Tudor
Adela, eu am cateva cutii (nu mai stiu exact cate; 3 cred) pe care le-am luat gratuit. Nu le folosesc (nu vrea Stefan). Si chiar ma gandeam ce-o sa fac cu ele. Asa ca ti le ofer cu cea mai mare placere!!! Chiar te rog sa le vrei, ca e pacat sa stea asa in raft si sa se expire! Daca le vrei, da-mi de stire!
Si apropos: am si o cutie de Nan (formula de inceput)(noi suntem cu milumil). Cine are nevoie sa dea un semn, ca si de aia imi pare rau ca sta degeaba. Nu ezitati sa imi spuneti!
mariana tache, mamica lui Stefan.
http://community.webshots.com/user/tachemas - pozici.
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=34377 - O poveste de suflet.
mariana tache spune:
Ooooooo!!!!!!!!!!!!
Adela, am fost sa ma uit, ca eram curioasa. Am 8 cutii! E pacat de ele. Te rog sa ma suni. Iti dau pe PM nr. meu.
mariana tache, mamica lui Stefan.
http://community.webshots.com/user/tachemas - pozici.
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=34377 - O poveste de suflet.
baby-boom spune:
Buna dimineata fetelor!
Mariana, pt. tine si p. Stefan, ma bucur ca ati scapat cu bine de boala! Nu am fost eu cea care a sunat, din pacate...dar chiar trebuie sa ne intalnim, acum inainte de sarbatori, ca eu cred ca am pus tara la cale de vreo cateva ori, amandoua, si n-a iesit nimic pana acu'! Voi cum ati obtinut bilet de trimitere la dr. Vasilescu?
Adela, si e obligatorie radiografia??? mi se pare cam mica Elise pt. asa ceva.....
Va pupam si va uram multa sanatate
Florina & Elise
http://photos.yahoo.com/floppyflorina
roxana1974 spune:
Salut fetelor!
Florina habar nu am de medicii de pe Motilor, eu am intrat la medicul de serviciu daca tot era rutina, nici n-am marcat nici un ban si stiam ca nu are nici o problema asa ca...asta a fost!
Despre diversificare, nu-ti face probleme. Cel putin cerealele sigur o sa-i placa ca sunt un pic dulci, al meu dupa prima lingurita a inceput sa urle ca din gura de sarpe sa-i mai dau si sa vezi cum isi tzuguia buzitele si cum dadea din maini dupa lingurita...haiul lumii...sucul de mar iarasi il bea cu pofta si urla cand se termina portia. Acum papa mar ras, fara biscuit ca e grasun si nu vreau sa-i dau, plus ca biscuitii contin gluten si nu trebuie sa le dam o vreme...Cu supica a fost mai nasol, prima data a scuipat-o. Eu nu am insistat, i-am dat sa suga si a doua zi am revenit si a luat vreo 6 lingurite. Azi ar fi a treia zi, cand o sa vad pe la ora 18 - atunci e ora mesei de supa la noi si o sa revin cu noutati maine.
Va pup.
Serban
baby-boom spune:
Mersi mult Roxana.....si eu la randul meu stiu ca totul e ok, asa probabil vom merge pe motilor.....in ceea ce priveste diversificarea, e obligatoriu sa-i dau cereale? Stii ca e un pic grasunica si cerealele ar ajuta-o mai mult!!!
Am intrat si eu aseara pe mamici de iulie august....ne vedem si pe acolo???
Fetelor, totusi voi merge pe motilor.....
Florina si Elise
Nu stiti cumva ce sa fac?????Nu pot accesa pozele Elisei,pe yahoo...ati mai patit sa ceva???
http://photos.yahoo.com/floppyflorina
carrie spune:
buna gagici,
Raluca eu am pe Pata o cosmeticiana f buna lucreaza numai cu produse de calitate, e ceva mai scumpa dar f eficienta daca te intereseaza da-mi un PM.au acolo si coafor, manichiura, masaj , reflexoterapie.
sunt in asentimentul Adelei legat de cartierul Marasti, mai precis suport cu greu blocul in care stam.
am reusit acum 4 ani sa ne luam un apartament de 3 camere pe care l-am facut, fara falsa modestie, super sila care tinem f mult.problema sunt vecinii absolut imposibili pe care ii avem lipsiti total de bun simti dar cu care ne-am mai obisnuit...asta in timp ce visam la o casuta dupa ce terminam de platit creitele ptr teren.
insa intr-adevar nu se compara ca si cartier cu Gheogheni problema acestuia fiind apartametele relativ mici din blocuri.
cum se mai simte Tudor?
Dana imi pare rau de ghinioane, condoleante!bine ca ati scapat cu bine.in accidentul de ieri din Valcele , politistul din Dacie e fratele unei bune prietene iar cel vinovat si care bietul a si murit e un tanar de 18 ani care conducea fara centura, nebuneste, dupa doua luni de carnet.fratele prietenei mele nu e nici el bine, e traumatizat, nu stie ca a murit omul plus ca are un picior zdrobit si nu-si simte mana...masina de politie, o Dacie veche a derapat si in aceeasi secunda celalalt a taiat curba...cumplite si fatidice momente..
mariana bine ca acu sunteti bine!
noi suntem bine, asteptam Craciunul, ieri a venit Mosul la gradinita si a fost super.cand a intrat in incapere se calcau picii in picioare sa ajunga la mamici in brate dar apoi au fost tare cumintei si le-a placut.atmosfera a fost super, am cantat colinzi , am ras tare mi-a placut.
luni am inteles ca se organizeaza si la "Casuta cu povesti "da acolo nu mergem ca cred ca va fi nebunie.
ce le-ati cumparat de Craciun?dar sotiorilor?sa vedem idei!
va las fetelro ca ma apuc sa invat umpic ca se apropie sesiunea:((.
succes cu diversificarea, rabdarea e cuvantul magic!!
noi maine petrecem la Continental la micro Revul fiemi sotului meu:)
va pupam, we placut
cristiana si gagalicea Theodora Alexia(1 anisor jumatate)
http://photos.yahoo.com/thea_alexia