In fiecare zi cu Dumnezeu (partea a 7-a)

Raspunsuri - Pagina 6

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Arhistefy spune:

Nu plecati în fugă. (Isaia 52:12)



Eu nu cred că am început măcar să întelegem puterea minunată care stă în a fi linistit. Noi suntem asa de grăbiti, făcând mereu câte ceva, că suntem în pericolul de a nu-I lăsa lui Dumnezeu oportunitatea de a lucra. Poti fi sigur că Dumnezeu nu ne va spune niciodată: „Opreste-te!“, „Stai linistit!“ sau „Fii linistit!“, dacă nu are de gând să facă ceva. Aceasta e problema noastră în ce priveste viata crestină; noi vrem să facem noi ceva ca să fim crestini, în loc să-L lăsăm pe El să lucreze în noi.

Gândeste-te cât de nemiscat stai când ti se face o poză, în timp ce fotograful prinde imaginea ta pe film. Dumnezeu are un scop etern pentru noi: ca să fim „asemenea chipului Fiului Său“ (Rom. 8:29). Dar ca să se întâmple aceasta, noi trebuie să stăm linistiti. Auzim atât de multe astăzi despre a fi activi, dar poate că avem nevoie să învătăm ce înseamnă să fim tăcuti.



Stati linistiti, copiii mei! Fiti calmi si linistiti!

Nu considerati aceste zile – aceste zile de asteptare –

ca fiind rele!

Cel ce te iubeste cel mai mult, Cel ce-ti plănuieste drumul,

N-a uitat de marea ta nevoie de astăzi!

Si, dacă El asteaptă, e sigur că El asteaptă să-ti arate

Tie, copil al Lui preaiubit, dragostea profundă a inimii Lui.



Stati linistiti, copiii mei! Fiti calmi si linistiti!

Voi doriti mult să cunoasteti voia Domnului vostru drag!

În timp ce gânduri pline de neliniste vor să se furişeze înăuntru,

Căutând să distrugă, pentru că El întârzie –

Convinge-te pe tine însuti, în simpla credintă, să te odihnesti

Pe faptul că El, care stie totul si te iubeste, va face

ce e cel mai bine.



Stati linistiti, copiii mei! Fiti calmi si linistiti!

Să nu faceti nici un pas, nici măcar unul,

Până nu se deschide calea Lui. Atunci, ah, atunci, ce bine e!

Ce bucurie în inima ta, si ce iuti sunt pasii tăi atunci,

Ce puternic esti înăuntrul tău atunci, ah, atunci!

Si zilele de asteptare nu mai par atât de lungi atunci.





La toate gandurile negative pe care le-ai putea avea, Dumnezeu are un raspuns pozitiv pentru tine.

Cu drag,
Mihaela

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Arhistefy spune:

Eu sunt cu voi în toate zilele. (Matei 28:20)



Niciodată să nu privesti înainte la schimbările si la provocările acestei vieti cu teamă. În schimb, cum vezi că apar, priveste-le cu deplina încredere că Dumnezeu, căruia Îi apartii, te va scăpa de ele. Nu te-a tinut El în sigurantă până acum? Deci tine strâns mâna Sa iubitoare si El te va conduce în sigurantă prin toate. Si când n-ai să mai poti, El te va purta în brate.

Nu privi înainte la ce s-ar putea întâmpla mâine. Acelasi Tată vesnic care Se îngrijeste de tine astăzi va avea grijă de tine si mâine si în fiecare zi. Fie te va feri de suferintă, fie îti va da tăria Lui de neclintit ca tu să o poti răbda. Fii pe pace, deci, si pune deoparte toate temerile si îngrijorările tale.

Domnul este Păstorul meu. Psalmul 23:1

Nu a fost, nu poate fi, nici nu va fi. „Domnul este Păstorul meu“. El este Păstorul meu duminică, luni si în fiecare zi a săptămânii. El este Păstorul meu în ianuarie, în decembrie si în fiecare lună a anului. El este Păstorul meu când sunt acasă sau când sunt în China. El este Păstorul meu în timp de pace sau de război, si în vremuri de belsug sau de saracie.

EL va face planuri în tăcere pentru tine,

Obiectul grijii Lui atotstiutoare;

Dumnezeu Însusi Se angajează să fie

Pilotul tău prin fiecare capcană subtilă.


El VA FACE planuri în tăcere pentru tine,

Deci, cu siguranţă, El nu poate rata!

Odihneste-te pe credinciosia lui Dumnezeu,

În El cu sigurantă vei birui.


El va face planuri ÎN TĂCERE pentru tine,

Surprize minunate de dragoste.

Nici ochiul n-a văzut, nici urechea n-a auzit,

Dar este păstrat pentru tine sus.


El va face PLANURI în tăcere pentru tine,

Scopurile Sale vor fi dezvăluite;

Viata ta încâlcită va străluci în cele din urmă,

O capodoperă de nespusă măiestrie.


El va face planuri în tăcere PENTRU TINE,

Fericit copil al grijii unui Tată,

Ca si cum nimeni altcineva nu a cerut dragostea Lui,

Ci numai tu I-ai fost drag.

E. Mary Grimes



Orice spune credinţa noastră că este Dumnezeu, El va fi.




La toate gandurile negative pe care le-ai putea avea, Dumnezeu are un raspuns pozitiv pentru tine.

Cu drag,
Mihaela

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Arhistefy spune:

El nu i-a răspuns nici un cuvânt. (Matei 15:23)

El va tăcea în dragostea Lui. (Ţefania 3:17)



Citesti aceste versete ca un copil al lui Dumnezeu care experimentează un necaz mare, o dezamăgire amară, sau o lovitură zdrobitoare de undeva de unde nu te asteptai deloc? Doresti cu ardoare să auzi glasul Stăpânului tău, chemându-te şi spunând: „Îndrăzniti, Eu sunt; nu vă temeti!“ (Matei 14:27)? Si totusi, ai în fată numai tăcere, necunoscut si suferintă – „El nu i-a răspuns nici un cuvânt“.

Inima sensibilă a lui Dumnezeu Se îndurerează deseori ascultând strigătele noastre de tristete şi durere. Inimile noastre slabe şi nelinistite strigă pentru că noi nu reusim să vedem cu vederea slabă a ochilor nostri orbiti de lacrimi că este pentru binele nostru că El nu răspunde deloc sau că El răspunde într-un fel care nu este cel mai bun după părerea noastră. De fapt, tăcerile Domnului Isus sunt tot atât de elocvente ca si cuvintele Lui si pot fi un semn nu al dezaprobării Lui, ci al aprobării Lui si al felului Său de a ne da o binecuvântare mai profundă.

„Pentru ce te mâhnesti, suflete? … căci iarăsi Îl voi lăuda“ (Psalmul 43:5). Da, Îl voi lăuda chiar si pentru tăcerea Lui. Lăsati-mă să vă spun o veche poveste frumoasă despre o credincioasă care a visat că a văzut alte trei femei care se rugau.

Când ele au îngenuncheat, Stăpânul S-a apropiat de ele. Când a ajuns lângă cea dintâi, S-a plecat spre ea cu tandrete si cu har. I-a zâmbit cu dragoste radiantă si i-a vorbit în tonuri de muzică pură şi dulce. După ce a plecat de lângă ea, a venit la următoarea, dar doar Si-a pus mâna pe capul ei plecat si i-a aruncat o privire în semn de iubire aprobatoare. A trecut de a treia femeie foarte repede, fără să Se oprească pentru un cuvânt sau o privire.

Femeia care visa zicea în sinea ei: „Ce mult trebuie să o iubească pe prima femeie. A doua a câstigat aprobarea Lui, dar n-a trăit experienta manifestărilor speciale de dragoste pe care le-a primit prima femeie. Dar cea de-a treia femeie trebuie să-L fi întristat adânc, pentru că nu i-a adresat nici un cuvânt, si nici măcar o privire în treacăt“.

Ea se întreba ce putea să fi făcut a treia femeie de a fost tratată atât de diferit. Pe când încerca să-si justifice actiunile Domnului ei, El Însusi a venit si a stat lângă ea. El i-a spus: „O, femeie, cât de gresit M-ai înţeles! Prima femeie îngenuncheată are nevoie de o măsură plină din tandretea si grija Mea ca să-i tin picioarele pe calea Mea îngustă. Ea are nevoie de dragostea Mea, de gândurile Mele, si de ajutor în fiecare moment al zilei, pentru că fără toate acestea ar putea să cadă în greseală.

A doua femeie are o credintă mai puternică si o dragoste mai profundă decât prima, si Eu pot să Mă bazez pe ea că Se încrede în Mine, oricum s-ar desfăsura lucrurile sau orice ar face oamenii. Însă cea de-a treia femeie, pe care părea că nu am observat-o, si chiar am neglijat-o, are credintă si dragoste de cea mai pură calitate. O antrenez pe drumuri drastice si rapide pentru cea mai înaltă si cea mai sfântă slujbă.

Ea Mă cunoaste atât de intim, si se încrede în Mine atât de deplin, încât ea nu mai depinde de glasul Meu, de priviri de dragoste, sau de alte semne exterioare ca să stie că o aprob. Ea nu este nelinistită sau descurajată de nici o împrejurare pe care Eu o pregătesc pentru ea. Ea se încrede în Mine când bunul simt, ratiunea, si chiar orice instinct subtil al inimii firesti s-ar răzvrăti, stiind că Eu o pregătesc pentru eternitate si realizând că înţelegerea a ceea ce fac va veni mai târziu.

Dragostea Mea este tăcută pentru că Eu iubesc dincolo de puterea de exprimare a cuvintelor si dincolo de întelegerea inimii omenesti. De asemenea, este tăcută de dragul tău – ca tu să poti învăţa să iubesti si să te încrezi în Mine cu răspunsuri curate si spontane, învătate de la Duhul Sfânt. Eu doresc ca răspunsul tău la dragostea Mea să fie fără vreun imbold din afară“.

El va „face minuni care n-au avut loc“ (Exod 34:10) dacă tu vei afla taina tăcerii Lui si-L vei lăuda ori de câte ori El va lua darurile Sale de la tine. Prin aceasta tu-L vei cunoaşte mai bine si-L vei iubi mai mult pe Dăruitor.



La toate gandurile negative pe care le-ai putea avea, Dumnezeu are un raspuns pozitiv pentru tine.

Cu drag,
Mihaela

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Arhistefy spune:

Preaiubitilor, nu vă răzbunati singuri. (Romani 12:19)



Sunt vremuri când a nu face nimic necesită mult mai multă putere decât a actiona. Păstrarea stăpânirii de sine este adesea cea mai bună dovadă a puterii. Chiar si celor mai mârsave si mai grave acuzatii Domnul Isus le-a răspuns cu o adâncă si neîntreruptă tăcere. Tăcerea Lui era atât de profundă, că i-a determinat pe acuzatorii si pe spectatorii Lui să se mire cu teamă respectuoasă. La cele mai mari insulte, la cel mai violent tratament si la bătaia de joc care ar produce o dreaptă indignare în cele mai slabe inimi, El a răspuns cu un calm încrezător, fără voce. Cei care sunt acuzati pe nedrept si sunt maltratati fără motiv, cunosc imensa putere care este necesară ca să taci si să-I lasi lui Dumnezeu răzbunarea.

Oamenii pot să-ti judece gresit scopul,

Gândesc că au motiv să te învinuiască,

Spun: „Gresesti!“

Rămâi pe drumul tău linistit,

Hristos este Judecătorul, nu ei,

Nu te teme, fii tare.


Apostolul Pavel a spus: „Nimic din aceste lucruri nu mă atinge“ (Fapte 20:24). El n-a spus: „Nimic din aceste lucruri nu mă răneste“. Una e să fii rănit, si alta e să fii atins. Pavel avea o inimă foarte tandră, pentru că nu citim de nici un alt apostol care să fi plâns ca el. Trebuie să fii un bărbat puternic ca să plângi. „Isus plângea“ (Ioan 11:35), si El a fost cel mai puternic bărbat care a trăit vreodată.

De aceea nu se spune: „Nimic din aceste lucruri nu mă răneste“. Apostolul Pavel a hotărât să nu se dea la o parte de la ceea ce a crezut că era drept. El nu pretuia lucrurile asa cum suntem noi înclinati să o facem. El n-a căutat niciodată calea cea usoară, si n-a pus nici un pret pe viaţa lui muritoare. Pe el îl interesa un singur lucru, si aceasta era loialitatea lui fată de Hristos – să câstige zâmbetul lui Hristos. Pentru Pavel, mai mult decât pentru oricare alt bărbat, a face lucrarea lui Hristos era răsplata lui pământească, dar a câstiga zâmbetul lui Hristos era cerul.




La toate gandurile negative pe care le-ai putea avea, Dumnezeu are un raspuns pozitiv pentru tine.

Cu drag,
Mihaela

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Arhistefy spune:

CE TREBUIE SA FACEM IN FIECARE ZI:

1.Trezeste -te! Viata nu este o cabina de proba. Traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima s-ar putea ca maine sa nu mai fii prin preajma!
2. Echipeaza-te! In fiecare dimineata cand te trezesti, nu uita sa imbraci buna atitudine va afecta tot restul zilei!Tot ce ti se intampla conteaza doar 10% restul de 90% este determinat de cum raspunzi.
3.Taci! Cand vorbesti nu poti invata.Cel ce pazaste buzele, isi pazeste sufletul.
4. Ridica-te! Sabileste-ti valorile si viziunea in conformitate cu Biblia, Cuvantul lui Dumnezeu nimic altceva ! Nu vor fi toti de acord, dar fiti tari, neclintiti.
5. Alearga! Alerg spre tinta pentru premiul chemarii ceresti a lui Dumnezeu . Concentreaza-te asupra tintei!
6. Refuza mediocritatea! sau standardele mai joase decat cele ale Lui Dumnezeu.
7. Priveste inainte ! David spunea :Imi ridic ochii spre munti ......ajutorul meu vine de la Domnul . Cand suntem noi slabi El este tare.



La toate gandurile negative pe care le-ai putea avea, Dumnezeu are un raspuns pozitiv pentru tine.

Cu drag,
Mihaela

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Arhistefy spune:

Bucurati-vă întotdeauna în Domnul! Iarăsi zic: Bucurati-vă! (Filipeni 4:4)

Este un lucru bun să ne bucurăm în Domnul. Poate că ai încercat aceasta, dar n-ai reusit la început. Nu te mai gândi la aceasta, ci mergi înainte. Chiar si atunci când nu poti simti nici o bucurie, când nu e nici un salt în pasul tău, nici o mângâiere sau încurajare în viata ta, continuă să te bucuri si priveste „ca o mare bucurie“ (Iacov 1:2). „Când treceti prin felurite încercări“ (Iacov 1:2), conside­rati-le ca o bucurie, si Dumnezeu va răsplăti credinta voastră. Crezi că Tatăl tău ceresc te va lăsa să porti steagul victoriei si bucuriei Sale pe câmpul de luptă, numai pentru a Se retrage calm ca să te vadă prins sau înfrânt de vrăjmas? NICIODATĂ! Duhul Său Sfânt te va sustine în curajoasa ta înaintare si-ti va umple inima cu bucurie si laudă. Vei vedea că inima ta este veselă si înviorată de plinătatea interioară.

Doamne, învată-mă să mă bucur în Tine – si „bucurati-vă întotdeauna“ (1 Tes. 5:16).

Cel mai slab sfânt îl poate pune pe fugă pe Satan,

Dacă-l întâmpină cu un strigăt de laudă.

Fiti plini de Duh. ...cântati si aduceti din toată inima laudă Domnului.

Efeseni 5:18-19

În aceste versete, apostolul Pavel ne îndeamnă să folosim cântarea ca inspiratie în viata noastră spirituală. El îsi avertizează cititorii să-si caute motivatia nu în trup, ci în duh, nu prin stimularea cărnii, ci prin exaltarea sufletului.

Câteodată o lumină îl surprinde

Pe crestin în timp ce cântă.

Haideti să cântăm chiar si când nu suntem dispusi, pentru că în felul acesta dăm aripi picioarelor greoaie si transformăm oboseala în putere.

Pe la miezul noptii, Pavel si Sila se rugau si cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închisi îi ascultau. Fapte 16:25

O, Pavel, ce exemplu minunat esti tu pentru noi! Te-ai lăudat cu faptul că porti „semnele Domnului Isus pe trupul [tău]“ (Galateni 6:17). Ai fost lovit cu pietre până aproape de moarte, de trei ori ai fost „bătut cu nuiele“ (2 Cor. 11:25), ai primit 195 de lovituri de bici de la iudei si ai fost bătut la sânge de filipeni si aruncat în temnită. Cu sigurantă harul care ti-a dat putere să cânti laude în timp ce îndurai atâta suferintă este de ajuns si pentru noi.

O, haideti să ne bucurăm în Domnul, mereu,

Când săgetile Ispititorului zboară,

Pentru că Satan încă se teme, asa cum deseori s-a temut si

înainte,

De cântarea noastră mult mai mult decât de plângerile

noastre.




La toate gandurile negative pe care le-ai putea avea, Dumnezeu are un raspuns pozitiv pentru tine.

Cu drag,
Mihaela

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Gina M spune:

Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa te rasplateasca pentru tot ceea ce faci pentru El, si pentru noi Arhistefy!

Nu face un singur pas pe drumul vietii, cand pasul te desparte de Isus.Nu spune-un gand ce dragoste n-aduce,si nu privi de nu privesti duios.Si-abia atunci prin soapta noastra dulce, va suspina si va vorbi Hristos.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Vianne spune:

Monologul Lui Dumnezeu
" M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata. Asteptam
sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-mi pentru cele ce ti s-au
intamplat, cerandu-Mi parerea pentru cele ce urma sa le faci astazi. Am
observat ca erai mult prea preocupat ca sa-ti cauti haine potrivite pentru
a merge la seviciu. Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-Mi spui : Buna
dimineata! Dar erai mult prea ocupat. Pentru a vedea ca-ti sunt alaturi, Am
surprins pentru tine cerul cu culori si cant de pasarele. Pacat ca nu ai
observat nici atunci prezenta Mea. Te-am privit plecand grabit spre
serviciu si iar am asteptat. Presupun ca fiind atat de ocupat, nu ai avut
timp nici atunci sa-Mi spui doua vorbe. Cand te intorceai de la munca,
ti-Am vazut oboseala si stresul si ti-am trimis o ploaie marunta care sa-ti
alunge stresul acumulat. Am crezut ca facandu-ti aceasta placere iti vei
aduce aminte de Mine. In schimb, suparat , M-ai injurat. Doream atat de
mult sa-Mi vorbesti. Oricum ziua era, inca, lunga. Ai pornit televizorul si
in timp ce urmareai programul preferat, Eu am asteptat. Ai cinat apoi cu
ai tai si tot nu ti-ai adus aminte de Mine. Vazandu-te atat de obosit, am
inteles tacerea ta si am stins splendoarea cerului ca sa te poti odihni,
dar nu te-am lasat in bezna.. Am lasat veghetori pentru tine o multime de
stele. Era asa de frumos, pacat ca n-ai observat... Dar nu conteaza! Poate
chiar nu ti-ai dat seama ca Eu sunt aici pentru tine. Am mai multa rabdare
decat poti sa-ti imaginezi tu vreodata. Vreau sa ti-o arat, pentru ca si
tu, la randul tau, sa o arati celor din jurul tau. Te iubesc atat de mult
incat te voi rabda. Acum esti pe punctul de a te trezi din nou. Nu-Mi
ramane decat sa te iubesc si sa sper ca macar azi Imi vei acorda putin timp
din timpul tau.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Arhistefy spune:

Du-te“, i-a zis Isus, „fiul tău trăieste“. Si omul acela a crezut cuvintele, pe care i le spusese Isus, si a pornit la drum. (Ioan 4:50)

Orice lucru veti cere, când vă rugati, să credeti ... (Marcu 11:24)

Când esti confruntat cu o situatie care necesită rugăciune imediată, roagă-te până-L crezi pe Dumnezeu – până când poti să-I multumesti cu toată inima si cu toată sinceritatea pentru răspuns. Dacă nu vezi imediat răspunsul exterior, nu te ruga pentru el ca si cum este evident că nu crezi că Dumnezeu o să-ti răspundă. Acest tip de rugăciune va fi un obstacol pentru tine în loc să fie un ajutor. Si când vei termina rugăciunea, vei observa că ti-a scăzut credinta sau că s-a dus de tot. Impulsul pe care l-ai simtit ca să te rogi astfel este clar de la tine si de la Satan. Nu este rău să mentionezi din nou înaintea Domnului în rugăciune situatia ta, dacă El te face să astepti răspunsul Lui, dar asigură-te că te rogi într-un fel care să-ti arate credinta.

Niciodată să nu te rogi într-un fel care îti diminuează credinta. Poti să-I spui că mai astepti, că încă mai crezi si de aceea Îl lauzi pentru răspunsul Lui. Nimic nu-ti solidifică mai bine credinta decât să fii atât de sigur de răspuns încât să-I poti multumi lui Dumnezeu pentru el. Rugăciunile care ne golesc de credintă nu recunosc nici promisiunile lui Dumnezeu din Cuvântul Său, nici „Da“-ul pe care El l-a soptit inimilor noastre. Astfel de rugăciuni sunt numai exprimarea nelinistii inimii noastre, si nelinistea implică necredinta că rugăciunile noastre vor fi ascultate. „Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihna (aceea)“ (Evrei 4:3).

Tipul de rugăciune care ne goleste de credintă, ia nastere deseori din concentrarea gândurilor noastre mai degrabă asupra dificultătii problemei decât asupra promisiunii lui Dumnezeu. Avraam, „fiindcă n-a fost slab în credintă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, … El nu s-a îndoit de făgăduinta lui Dumnezeu, prin necredintă, ci, întărit prin credinta lui, a dat slavă lui Dumnezeu“ (Rom 4:19-20). „Să veghem si să ne rugăm, ca să nu cădem în ispită“ (Matei 26:41). Să nu facem rugăciuni care ne diminuează credinta.

Credinta nu este un simt, nu este prin vedere, nu este ratională, ci pur si simplu să-L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt.

Începutul îngrijorării este sfârsitul credinţei, si începutul adevăratei credinte este sfârsitul îngrijorării.

Niciodată nu vei învăta credinta înconjurat de confort. Dumnezeu ne dă promisiunile Sale într-o oră linistită, pecetluieste legămintele noastre cu cuvinte mari si pline de îndurare, si apoi Se dă câtiva pasi înapoi, asteptând să vadă dacă avem credintă. Apoi îngăduie să vină ispititorul si testul care urmează pare să contrazică tot ce a spus El. Acesta este momentul când credinta îsi câstigă cununa. Acum e timpul să privim în sus prin furtună, si să declarăm printre marinarii care tremură înfricosati: „am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla asa cum mi s-a spus“ (Fapte 27:25).

Crede si încrede-te; printre stele şi sori,

Prin viată si prin moarte, prin suflet si simtire,

Planul Său patern si întelept se desfăsoară;

Întunericul Providentei Lui

E înstelat cu intentii divine.








La toate gandurile negative pe care le-ai putea avea, Dumnezeu are un raspuns pozitiv pentru tine.

Cu drag,
Mihaela

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Arhistefy spune:

"Nu va ingrijorati, deci, de ziua de maine, caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei". (Matei 6:34)

Ai nevoie de o filozofie de viata? Incearc-o pe aceasta:
"Azi voi sterge din jurnal doua zile - cea de ieri si cea de maine. Ziua care a trecut a avut rolul de a ma invata ceva, iar maine vor aparea consecintele lucrurilor facute de mine azi. Voi infrunta ziua de azi cu convingerea ca aceasta zi nu se va mai intoarce niciodata, ca poate este ultima posibilitate pe care o am sa fac ceva bun, pentru ca nu exista nici o garantie ca voi vedea urmatorul rasarit. Azi voi fi suficient de curajos sa nu las ocaziile sa treaca pe langa mine; singura mea alternativa fiind succesul. Azi voi investi cea mai pretioasa resursa a mea - timpul - in cea mai valoroasa posesiune pe care o am - viata pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Voi petrece fiecare minut cu un scop, transformand ziua de azi intr-o oportunitate unica. Voi ataca fiecare obstacol, stiind ca Dumnezeu ma va ajuta sa-l depasesc. Azi voi rezista tentatiei de a fi suspicios si pesimist si voi ilumina lumea cu un zambet. Voi avea o credinta puternica, voi astepta sa mi se intample cele mai minunate lucruri, imi voi rezerva timp pentru a fi fericit, voi vedea in fiecare lucru pe care-l am de facut o ocazie de a-L onora pe Dumnezeu si ma voi stradui sa las amprenta Lui in inimile celor pe care-i intalnesc. Azi te invit sa incepem din nou, cu forte proaspete, sa visam din nou, ",,,caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi..." si sa ne amintim ca "...la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinta." (Matei 19:26)


La toate gandurile negative pe care le-ai putea avea, Dumnezeu are un raspuns pozitiv pentru tine.

Cu drag,
Mihaela

Mergi la inceput