noiembrie, ultimul bal

Anina_n spune:

Frumos, astept continuarea ! Cred ca s-a intamplat in realitate ceea ce scrie danitin.
Imi amintesc ca am vazut un film romanesc(drama) cu acest titlu, cu Stefan Iordache, cu multi ani in urma. Insa, nu-mi mai amintesc prea bine actiunea filmului.

Nina, mami de www.babiesonline.com/babies/n/ninacristina" target="_blank"> Nina-Cristina (10.01.2002) www.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=19346" target="_blank">Povestea nasterii !

Paul are nevoie de noi:
http://www.ana-design.ch/paul/paul.htm

Sarbatori fericite !

Kehleyr spune:

Foarte frumos in continuare. Eu inclin sa cred ca e fictiune. Atmosfera imi aduce oarecum aminte de Rebecca... Am si niste idei cu privire la ce se intampla de fapt dar nu vreau sa ma amestec peste autoare care, evident, are ritmul si stilul ei de a ne spune intamplarile...

"Ori traiesc sa fac parale, ori fac parale ca sa pot sa mai traiesc?" - Pavel Stratan

Sarbatori fericite!

canuta-om-sucit spune:

OF Doamne ce e cu moda asta????!!!!!!!! Sa ne lasi atata cu gura cascata scrie odata to si gata nu ne mai prosti atat. Faci la fel ca si qsar cu povestea ei.

aura

Cary spune:

Tot astept finalul la aceasta poveste,dar nu soseste.Oare DE CE?

Ma gandeam sa facem un concurs:
Cine scrie finalul?!! SAU
Cum vrem noi sa fie finalul!

angelp spune:

finalu n/o sa fie...exact ca la "Tanar Si ne/a Linistit"....pt ca inca se filmeaza

adriana_mihnea spune:

Dar ce sunteti asa rai, mey fratilor???

Daca nu va convine, nu cititi!

Adriana si Mihnea Stefan (11.11.03)
Pozele noastre 1
Pozele noastre 2

Salmida spune:

cl spune:

Nu ne mai lasa sa asteptam, te rog!!!!

Claudia

danitin spune:

A trecut o zi intreaga si eu tot nu mi/am facut curaj sa/l intreb pe Radu despre jurnal. Incepeam sa ma infurii pe mine pentru ca, de obicei, incerc sa analizez logic toate cate mi se intampla si totusi, nu reuseam sa scap de senzatia accea stranie de neliniste incercata inca din momentul in care am citit pagina cu „noiembrie / ultimul bal…”. Parca presimteam ca ceva foarte rau se intamplase atunci. Seara stam, din nou, in fata focului, cu cate o ceasca de ceai cu rom. E atata toamna in jur incat ma simt, intr-un fel, deprimata. La un moment dat Radu ma imbie cu un coniac. N-am chef, asa incat il refuz si imi mai torn o ceasca de ceai. Nici unul dintre noi un spune nimic, adanciti in ganduri. La un moment dat Radu intraba pe neasteptate: “ Ai vazut jurnalul,nu-i asa ¿ “. Raspun soptit ca da, ghemuindu-ma mai tare in fotoliu. “Si, ce ti-ai inchipuit ¿”. Ii raspun ca nu stiu precis, stiu doar ca s-a intamplat ceva rau, atunci, demult. Imi fac curaj si il intreb daca poza de langa jurnal este a fostei lui sotii. Radu clatina absent din cap si incepe sa povesteasca, trist si pe un ton obosit. Si aflu ca un obicei ce data inca de la primii proprietari ai conacului, strabunii lui, era ca la inceput de noiembrie sa aiba loc un bal la care erau invitatii toti pretenii si vecinii. Balul era vestit pentru ca muzica, dansul, vinul bun si bucatele alese ii aduceau pe toti cei chemati. Daca vremea era frumoasa se dansa si pe aleile gradinii, uneori invitatii infruntau chiar si ceata si stropii de ploaie doar de dragul unui ultim vals si, ceva mai tarziu, tango, in gradita minunata din acele vremuri. Balul din noiembrie era unul dintre cele mai asteptate evenimente din intraga zona si, uneori, cei chemati isi amanau plecarea in Italia sau Franta – acolo unde petreceau ierni mai blande, doar caa sa nu lipseasca. Apoi a venit un an, chiar in preajma izbucnirii razboiului, cand a avut loc ultimul bal. Stapan la conac era pe atunci bunicul lui Radu, Iordan. Si Radu imi povesteste ce om deosebit era acesta. Profesor universitar si scriitor, renuntase la toate aparitiile in public pentru a petrece cat mai mult timp la conac alaturi de sotie – bunica Amalia, o frumusete vestita a acelor vremuri. Unii spuneau ca sanatatea ei subreda o impiedica sa faca fata tumultului din oras, altii ca Iordan era de o gelozie bolnavicioasa si un suporta ca sotia sa fie curtata de cei cuceriti de frumusetea ei iesita din comun. Radu imi spune ca, asa cum a apucat el sa afle de la parinti, nici una dintre cele doua variante despre retragerea la conac un era adevarata. Pe de o parte conacul era si pe acea vreme o cladire friguroasa si umeda, deloc potrivita pentru un om bolnavicios, iar pe de alta portretul bunicii Amalia o infatisa ca pe o femeie plina de viata si sanatoasa. Cat despre gelozia bunicului, Radu se indoia ca un om inteligent ca el ar fi fost capabil de asa ceva. Oricum, in anul acela dinainte de razboi, la conac total era pregatit pentru faimosul bal. Se pãrea ca va fi chiar mai fastuos decat in alti ani, asa cum se intampla inainte unor ani pe care toti ii presimteau tulburi. Apoi, cand toate incaperile erau incalzite, bucatele preparate in bucatarie si bauturile pregatite, cand aleile gradinii erau asternute cu nisip proaspat si trandafirii isi scuturau ultimele flori s-a produs tragedia. Amalia a disparut.

Kehleyr spune:

Wow. Te pomenesti ca jurnalul nici nu este al lui Radu, ci al bunicului. Palpitant!