Cand apelati la ajutorul parintilor?

Sunt momente in viata cand simti ca esti depasit de evenimente si nu ti-ar strica o mana de ajutor. Totusi, cel putin in cazul meu, intervine mandria, de ce sa apelez la ajutorul parintilor, sunt majora, vaccinata, angajata, chiar nu sunt in stare sa ma descurc singura?! Si uite-asa aman la infinit un eventual ajutor din partea lor. Nu zic ca ei ar fi tocmai dornici sa mi-l ofere, dar stiu ca daca le-as cere si ar putea, nu m-ar refuza.

Ma rog, situatia nu e chiar asa roza cum o prezint eu, dar pana la urma e o problema de moralitate. Eu vreau sa fac totul prin forte proprii, nu sa stau atarnata de fusta mamei sau cum dau de greu sa fug sa ii cer ajutorul tatalui. N-am facut-o pana acum si nu vreau sa o fac nici de acum incolo. Dar am ajuns intr-un moment in care chiar nu stiu ce sa mai fac, poate multe dintre voi ati citit povestea mea de la "in unul sau in doi...." oricum nu asta conteaza. Ideea e ca in momentul de fata noi vrem (a se citi TREBUIE) sa ne cumparam casa, e posibil sa reusim sa luam imprumutul de la banca dar ne mai trebuie bani de avans. Eeee...si aici vine marea dilema, sa-i cer sau nu mamei acesti bani.
Si ca sa vedeti ce gen de om e mama (e despartita de tata, sta singura iar alti copii in afara de mine nu are), hai sa va fac un scurt rezumat: acum 4 luni a ales sa iasa in somaj cu ordonanta, asa ca a incasat frumos peste 100 de milioane (ca asa da statu roman atunci cand isi restructureaza firmele), mai ia un an si ajutor de somaj, mai are si vreo 2-300 de milioane pin banci bani pusi de-o parte pentru zile negre, de cand a murit bunica s-a mutat la tara unde pe langa casa batraneasca mai e si o "mica" casa de vacanta (o "viluta" cu etaj si mansarda, nelocuita de nimeni), in Pitesti are apartament cu 3 camere (asta in conditiile in care eu stau cu chirie in Bucuresti) si cu toate astea sta si-si plange de mila ca vai de mine o sa moara de foame cu aia 2 milioane care-i da statu ajutor de somaj. Nu vrea sa vanda nimic, se plange mereu ca o costa intretinerea la trei case toti banii, se plange ca-i e dor de nepoata (desi din Pitesti pana in Bucuresti face o ora jumate cu maxi-taxi sau autobuzul, si de-astea pleaca din sfert in sfert de ora) pe care a venit sa o vada doar de 3 ori, chiar daca n-are nimic mai bun de facut (sta toata ziua acasa si-si plange de mila). Tot timpul se plange, tot timpul carcoteste, tot timpul il face cu ou si cu otet pe tata ca a parasit-o, tot timpul imi plange mie de mila, tot timpul se vaita ca n-are bani, niciodata nu rade, asteapta recunostinta vesnica orice ar face, si lista ar putea continua la infinit.
Dar asta e...in fond si la urma urmei e mama si parintii nu ti-i alegi, cu bune si rele, tot tin la ea. Dar de aici pana la a-i cere bani (fie doar si cu imprumut) e cale lunga. Desi, legal, jumatate din apartament si casa de la tara ar cam fi ale mele (ea nu are partajul facut cu tata iar tata a zis ca jumatatea lui imi va ramane mie) eu nu vreau nimic de la ea. Nu i-am cerut niciodata nimic, si nici nu vreau sa apelez la ea dar totusi....are si barabat-meu dreptate, ce ne facem daca banca zice ok, maine veniti sa va dam banii....cum facem rost de avans? Pierdem ocazia de a lua credit (si sincer ne-am agitat o gramada pentru el) doar pentru ca mandria mea prosteasca spune NU apela la ajutorul parintilor? Dar daca fac asta, in afara de faptul ca o sa imi stric total relatia cu mama (pentru ca eu nu ma vad in stare s-o pup undeva la orice ora din zi si noapte cum s-ar astepta ea sa fac in caz ca ma va ajuta) o sa-mi pierd respectul de sine!
Si uite-asa stau si ma tot agit...cum naiba sa fac sa fie bine.

Voi ati fost vreodata in asemenea situatii? Si daca da, ce-ati ales?

Mickyyy si Malina Ioana (31.03.2004)

Album Malina & www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=34545" target="_blank">Povestea nasterii