"Aventurile" lui Veve

Am citit cu mare placere experientele fiecareia dintre voi si m-am gindit sa va povestesc si eu despre "aventurile" de care-am avut parte cind am devenit parinti de veve Stiu ca o mare din parte din voi stiu povestea,asa c-o sa ma cam repet...
    Se intimpla in luna februarie 2001 cind fericiti si nerabdatori asteptam sfirsitul lunii mai ca sa dam "fata-n fata" cu creatura neobosita din burtica mea. A fost o sarcina nu prea placuta, cu greturi si dureri de stomac ingrozitoare, dar fara alte probleme. La "poza" (echo) nu-l dusesem pe micut din motive financiare (cine locuieste in USA stie cam cum sunt de scumpe serviciile medicale fara asigurare) si pt. ca dr. nu a considerat necesar.   
 Intr-o zi, pe la mijlocul lunii, ne intorceam de la munte, fericiti ca dupa 9 luni de munca fara odihna am avut si noi 3 zile de relaxare, cind am simtit ca ceva nu e-n regula: pierdeam lichid amniotic; putin, dar pierdeam; am sunat-o pe dr. care mi-a spus ca nu se poate, sarcina e fara probleme si sa stau linistita ca e doar ceva fiziologic!?!? Problema s-a repetat in urmatoarele doua zile si-n final s-a facut 20 februarie, data in care aveam programata o consultatie de rutina si ziua din care nu m-am mai intors acasa ... pentru 3 luni. I-am spus doctoritei ca problema cu lichidul s-a repetat si ca bebe n-a mai miscat ca de obicei; ea ii asculta inima, imi face o analiza a lichidului si-mi spune ca nu-i amniotic, sa stau linistita!?!? In final, cind vede ca nu sunt deloc comvinsa spune ca tot trimisese pe toata lumea la eco in ziua respectiva, sa ma duc totusi si eu. Ajunsa la spital cele 2 doctorite care erau la ecograf cam susoteau intre ele si m-au tinut in cabinet muult mai mult decit ar fi fost normal; simteam ca ceva nu e-n regula; ba chiar imi spun c-o sa vina dr. sa vorbeasca cu noi ... atunci am simtit ca-mi fuge pamintul de sub picioare: ceva e rau cu bebelusul meu! ... si nimeni nu-mi spunea nimic! In final ajuge si dr. care-mi spune ca am pierdut aproape tot lichidul amniotic si ca trebuie sa nasc ... la 26 de spatamini?!?!?! Pamintul s-a prabusit peste noi! Copilasul meu trebuie sa se nasca ... asa micut ... l-am pierdut ... DE CE?? asta era tot ce-mi trecea prin minte ... facusem tot ce-mi statea in puteri ca totul sa fie bine, si totusi ...
 M-au internat imediat, mi-au pus perfuzii cu serfiziologic (pt. marirea cantitatii de lichid) si antibiotice (pt. ca lipsa lichidului crease un cimp propice de patrundere a infectiilor la fat), mi-au facut injectii cu steroizi (care ajuta la dezvoltarea rapida a plaminilor bebelusului) si-n citeva ore m-au transportat cu salvarea la un spital mare din alt stat (Portland, Maine) care avea o sectie renumita pt. prematuri. Pe la 10 pm, in drum spre spital, au inceput contractiile; destul de dese si puternice; cam la fiecare 5 minute, ceea ce nu era deloc bine pt. ca ei intentionau sa pastreze bebelusul in burtica cit mai mult; macar citeva zile in plus.
Cind am ajuns la spital am aflat ca erau foarte multi bebelusi chiar mai mici de 26 de saptamini care supravietuiesc si sunt sanatosi; toata lumea ne-a incurajat si ne-au mai ridicat si noua moralul ... In acele 24 de ore ne-am rugat in continuu la D-zeu sa nu ne lase! sa faca
o minune! ... Din nefericire contractiile n-au putut fi oprite si pe data de 21 februarie la ora 4:54pm bebe Agnes Iris Maria si-a facut aparitia printre noi (prin cezariana). Sotul meu a stat cu mine in sala de operatie insa mi-a spus ca n-au putut s-o vada pe bebe ... motivul? avea doar 765g si el insusi speriat de moarte, n-a mai vrut sa ma sperie si pe mine. Pe bebe au luat-o imediat si-au dus-o la NICU (Neonatal Intensive Care Unit) iar eu ... nu faceam bine deloc! In timpul operatiei simteam ca nu am aer si ca ma sufoc; doctorii spuneau ca e normal de la anestezie; insa vazindu-ma ca m-am cam invinetit si pur si simplu ma sufocam, dupa nastere m-au trimis la radiografie; aveam plaminul sting plin cu lichid; o pneumonie nenorocita pe care n-o simtisem pina atunci si care m-a tinut in spital 8 zile ...    
Pe bebe am vazut-o in citeva ore dupa nastere; m-au dus la NICU cu pat cu tot. Nu pot sa descriu ce-am simtit atunci: o fericire coplesitore si-o teama imensa in acelasi timp ... Copilasul meu traia, neonatologii imi spuneau ca starea ei e foarte buna si ca ea e o luptatoare. Am constatat cu surprindere ca-n NICU mai erau inca vreo 25 astfel de bebelusi, unii nascuti la 23 de saptamini, altii la 36 ... Am putut s-o ating si sa-i vorbesc, s-o mingii si s-o incurajez ...   
 Urmatoarele 3 luni eu m-am mutat linga spital, sotul venind doar de 3-4 ori pe saptamina, pt.ca muncea zi lumina si locuiam la 200km de spital. Imi petreceam ziua intreaga linga copilasul nostru, ii vorbeam, ii spuneam povesti, o tineam in brate (pe piept, direct pe piele - astfel imi simtea mirosul si-mi auzea bataile inimii cu care era obisnuita din burtica), o schimbam, o spalam, o imbracam ... De supt era prea micuta, insa o hraneam cu laptele meu printr-un tubulet introdus direct in stomac. Degetica noastra era cel mai "zglobiu" bebelus din NICU, neavind somn deloc si privind neobosita in jur cu niste ochisori mari si negri ...
Situatia ei a evoluat numai in bine si-am fost feriti de alte emotii mari. Dar era enorm de greu! Parintii si toti cei de acasa nu au aflat decit cind bebe a implinit o luna si doctorii ne-au asigurat ca orice pericol trecuse; numai noi stim ce-a fost in sufletul nostru si ce simteam cind vorbeam cu-ai nostri la telefon si inventam minciuni ca sa nu banuiasca nimic ...
Bebe a stat in spital 3 luni, pina pe 19 mai. Situatia ei era foarte buna insa a trebuit sa asteptam sa ia in greutate destul (2 kg) ca s-o putem lua acasa ...
De atunci au trecut aproape 2 ani si Puiutul nostru este o fetita sanatoasa, dragalasa si vesela si fiecare clipa petrecuta cu ea a fost o incintare si o binecuvintare! Acum o strigam "veve" si cred ca va imaginati de ce ..   
Asta este povestea miracolului nostru, care ne-a adus lumina si speranta in suflet, certitudinea ca acolo sus cineva ne iubeste si ne ocroteste! Multumim c-ati avut rabdarea sa ne "ascultati" povestea! Va dorim sa fiti feriti de astfel de evenimente si copilasii vostri sa fie sanatosi, frumosi si fericiti!!

Irina & Veve cea cumintzica foc!

Daca n-am avea atitea defecte,nu ne-ar face atita placere sa le observam pe ale celorlalti (La Rochefoucauld)

DanaRosu spune:

Adevarat miracol... cazuri ca cel al fetitei tale mai vazusem eu pe Reality TV (de-acolo stiu si eu de NICU ), m-au impresionat nespus si nu ma gandeam sa ajung sa cunosc pe cineva care a trecut prin asa ceva (chiar si asa pe internet)... pentru ca nu vreau sa imi imaginez cam ce-a fost in sufletul vostru... Stiu ca pe mine cind urmaream astfel de cazuri la TV, multe finalizate nefericit, ma treceau de-a dreptul fiorii, mai ales ca in Romania, unui bebelus de 22 de saptamani (cit ziceau cei din UK ca pot "salva") nu i se da nici o sansa... Ai avut mare noroc ca ai fost ACOLO!
Sa aveti sanatate iar cea mica sa aiba un destin frumos asa cum ii doresc si Aniei mele...

Dana

oanagabriela spune:

Draga Irina,

In afara de diferenta de 2 saptamini si citeva grame(Antonia s-a nascut la 28 de saptamini si a vut 1,035kg), am trait si noi aceleasi momente de angoasa si de fericire. La mine nu a fost pneumonie, ci o ocluzie intestinala care m-a tinut in spital aprope 2 saptamini.
Este intr-adevar un mare miracol ce se intimpla cu acesti mici "invingatori", care reusesc sa supravietuiasca si sa infloresca ca niste boboci de trandafiri.
Va doresc din suflet multa sanatate si bucurii iar lui Veve sa cresca mare si frumoasa si sa-i faca pe parintii ei fericiti!

La multi ani pentru mamici, copii, tatici, aspirante si restul familiei!

roxy spune:

Draga Irina,
am trecut si eu prin ceva asemanator si stiu cat este de dureros.Cum spunea Dana a fost extraordinar ca ai fost Acolo ,la momentul potrivit.Spre deosebire de tine ,cu toate ca al meu baietel Cristi s-a nascut cu doar trei saptamani mai devreme,si a avut 2400 g ,mi s-
a spus fara nici un pic de menajamente ca s-a nascut prea devreme si ca "las ca face-ti voi altul".Precizez ca am avut o sarcina fara nici cea mai mica problema.Am crezut ca inebunesc ,pentru ca de-abia ma dezmeticisem din anestezie,am nascut si eu tot prin cezariana,si in loc sa-mi aduca copilul ,mi-au spus ce mi-au spus.Nu m-a ajutat nimeni sa ma dau jos din pat ca sa ma pot duce sa-l vad,fiind la incubator,deoarece problema lui a fost ca nu s-a adaptat la respiratie ,avand plaminii nematurizati.Am aterizat la propriu din pat jos ,pentru ca nu puteam sa stau in pat cand stiam ca se poate intampla in orice moment ceva groaznic cu puiul meu.I-am facut botezul a doua zi dimineata ,pentru ca asta era unicul meu gand ,sa fie botezat,iar minunea s-a intamplat chiar in timpul botezului,cand a inceput sa zimbeasca si sa caste ,el care era alimentat cu trei furtunase pentru oxigen si de-abia respira din cauza ca nu-mi facuse nimeni nimic pentru maturizarea plaminasilor lui.Dar multumesc lui Dumnezeu ca a trecut totul si acum este un voinic de baietel de 2 anisori jumatate,(multi ininte pana la batrinete ii doreste mama,la fel si lui Veve) care si-a pastrat zambetul pe fata de la botez.Sper din tot sufletul ca acest zimbet sa-i poata insenina viata pana la adinci batraneti ,asa cum iti doresc si tie pentru minunea ta,precum si la toate fetele cucuietele de pe forum .
Sa ne bucuram de zambetul lor minunat taoata viata noastra si sa aiba parte toata lumea,copii ,mamici ,tatici...(lista este deschisa)de sanatae,ca e mai buna decat toate
Roxy si Cristi cel vorbaret



huianur

Angela T. spune:

mie mi s-au umezit ochii citind povestea micutei voastre... uf, ce bine e atunci cand totul se termina cu bine ! privind in urma la clipele alea de cosmar,cred ca acum fericirea voastra e inmiita ...

Andrada spune:

Si mie mi-au dat lacrimile citind povestea voastra din nou. E intr-adevar o luptatoare micuta ta Veve ca si parintii ei! Dumnezeu sa va ocroteasca pe toti!
Andrada

danab spune:

Draga Irina,

Eu am mai citit povestea voastra pe un alt site in trecut dar am ales astazi sa o citesc din nou si iti pot spune ca m-au incercat aceleasi sentimente ca la prima citire.Daca insotesti cele scrise cu privitul pozelor pe care le aveti pe pagina voastra, atunci poti afirma cu certitudine ca a fost un MIRACOL, eu cand am privit prima data pozele mi-au dat lacrimile, iar azi cand o vad pe "Veve" cocotata pe "masuta cumparata de mami", ma emotionez din nou.Sti ce intrebare imi pun eu, Irina? oare cum va reactiona Agnes cand va fi mare cand ii vei spune toata aceasta "poveste"?
Sa aveti parte de tot ceea ce e mai bun in viata atat voi cat si mica veverita!

Cu drag, Dana si Mihai

Ana spune:

Ai o fetita formidabila, de care eu sunt indragostita de multe luni. Anuca era inca in burtica si eu ma uitam cu drag la pozele bebelusilor si am dat peste pozele minunate ale lui Veve. M-a impresionat mult dragalasenia ei si mi-am dorit si eu o luptatoare ca a ta.
O viata fericita si lunga ii doresc lui Veve. Si sa-i bucure pe parintii ei in continuare.

Anuca si mami
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=167&cid=122

Ortansa spune:

Irina m-ai emotionat pana la lacrimi.Iti spun sincer ca eu nu-mi aduc aminte sa-ti fi citit povestioara(nu stiu cum mi-a scapat) si tot timpul ma gandeam cum sa te rog sa o povestesti.Asta pt. ca am citit in revista "Mami" un caz asemanator cu al vostru.Va doresc tot binele din lume,iar veveritei tale multiiii pupici draguta de ea,voinica mamei:):)

Ai toata admiratia mea .

Ortansa-de 2X mamica crede ca:
E ceva in neregula daca ai intotdeauna dreptate.(Murphy)

Corina spune:

Draga veve,ce bine cind totul se termina cu bine!Sa-ti traiasca veve si sa o vezi mare si sanatoasa.
Pentru ANA-ti-am vazut fetita si afara de faptul ca e tiza mea e nascuta si in aceeasi zi cu mine,cu o mica diferenta de treizeci si ceva de ani.
Pupici la mamici,bebici si burtici.

Corina si Anna

carmenp spune:

Desi ma numar printre cele care-i stiu povestea destul de bine, cind o citesc mi se face pielea "de gaina"! Si celor care nu au vazut paginutza lui veve` le spun ca neaparat trebuie sa o faca, mie de fiecare data cind ma uit imi dau lacrimile de emotie. SA VA TRAIASCA SI SA VA BUCURATI DE EA!

Un An Nou fericit!
Carmen si Ionut